Șoarecele

 

 

         Mitologie românească 

     Fiind dăunător, șoarecele nu este privit cu simpatie de oameni și rareori are un rol pozitiv în mitologia românească. Geții îi ziceau ZYRAXES ”Mâncăciosul; Hrănitorul”, cum se numea și un rege de-al lor, unde ZYR însemna ”(De) Mâncat”, de unde avem și rom. jir, AXES fiind sufix; cf. latin. sorex, -icis ”șoarece”. Din același termen getic, româna a moștenit și șorici. Regional, șoarecelui i se mai spune și șocâte.    

     Într-o legendă, se spune că șoarecii au fost făcuți de Diavol, în timpul Potopului, ca aceștia să roadă corabia lui Noe și s-o scufunde. Îndată ce s-au văzut pe acea corabie, șoarecii s-au apucat să roadă lemnul și ar fi găurit nava, dacă Noe, plimbându-se ca un căpitan prin toate colțurile, nu ar fi dat de ei. Atunci el s-a înfuriat și, cum nu avea nimic cu să dea după ei, și-a scos căciula și a aruncat-o după ei. Cum a căzut, căciula s-a prefăcut într-o pisică și, pentru că Noe o azvârlise cu gândul să prindă șoarecii cu ea, mâța s-a și repezit și a făcut prăpăd printre ei. De-abia a scăpat o pereche, ascunzându-se în fundul corăbiei, în fânul pentru animale. Și ade atunci, mâța, cum vede un șoarece, îl ucide.

     Ca să scape de șoarece, omul îi ”leagă gura”, legând 99 de noduri în ața de la sacul de grâu. Ca să li se potolească foamea, li se pune pe trunchiuri de copaci un fund de mămăligă, un ceaun și un făcăleț. După toate acestea, omul descântă:

Luna-i la sfârșit

Și oaspeții mei la despărțit!

     Ca să-i scoată afară din casă, oamenii mai spun și astfel:

Crai Nou în case,

Guzganii afară să iasă!

     În ținuturile Aromânilor, femeia care descântă de șoareci și de șerpi, în ajunul zilei de 1 Mai, aleargă prin casă și zice:

Fugiți, șoareci,

Fugiți, șerpi,

Că vine sabia

De la Dumnezeu 

Și vă va tăia!

     Totuși, copiii invocă șoarecele ca să le aducă un dinte de fier! Când le cad dinții de lapte, ei îi iau și îi pun în borta  șoarecelui, rugându-l să le aducă alți dinți, mai tari și mai rezistenți.

     Iată și câteva ghicitori sugerând șoarecele:

Încui, descui,

Și hoțul rămâne în casă.

             ***

Ulcicuță laură

Țuști în gaură.

            ***

Mic, la inimă haină,

Roade sacul de făină.

            ***

Pâș-pâș,

Hoții la brânză!

            ***

Domnișor cu haine scurte,

Ce cuprinde tot ascunde.

           ***

Morișcă de os,

Fugi iute jos!

     Șoarecele a intrat și în proverbe, cel mai cunoscut fiind acesta:

Când pisica nu-i acasă,

Joacă șoarecii pe masă.

     Unele ierburi de leac și-au luat numele de la șoareci, cum e șoricia, invocată într-un descântec de trânji, din Nanov, jud. Teleorman: 

Șoricie, buruiană mare,

Și mai mare decât toate buruienile,

Nu te-am luat de vreo bere,

De vreo mâncare,

Ci te-am luat să lecuiești pe N.

De-o avea trânji, de-o avea trânjoaică,

De-o avea neg, de-o avea bubă,

De-o avea 99 de feluri de bubă,

Ce fel de bubă o avea,

Să te milostivești

Și să tămăduiești,

Să-i seci toate vinele,

Toate durimile,

Toate usturimele,

Și să rămâine N. curat,

Ca aurul strecurat!

                                                                       Adrian Bucurescu