joi, 30 septembrie 2021

Maica Precistă Înaripată

 


                                                           Mânăstirea Govora

miercuri, 29 septembrie 2021

Scrisoare către sora mea

 


                                                                           Violeta, Kunreuth, Germania 


M-ai rugat să-ți scriu despre mama,

imediat după drumul la țară.

Au albit-o ninsorile noastre,

dar zâmbea ca de primăvară.


E frumoasă la fel cum o știi,

dar e tot mai streină în sat.

Sărutări pe obraji îți trimite

și mi-a zis să nu-ți spun c-a oftat.


Mi-a mai spus că nu știe uitarea

și c-așteaptă scrisori fără număr.

Stând în poartă îi cad rând pe rând

gânduri negre și albe pe umăr.


Poate că ți se pare ciudat,

când mă știi ca o fire mai tare,

dar mereu când mă aflu acasă,

simt ceva, nu știu cum, și mă doare.


Te-așteaptă. Tu nu sta la gânduri,

fă-ți un drum pe la ea într-o seară.

Spunea că de doru-ți au înflorit

salcâmii noștri a doua oară.


                                                Adrian

marți, 28 septembrie 2021

Cândva, la o lansare de carte

 


                                                                                                         Dacia de Taină 

          Foto: arh. Aurora Târșoagă 

                    Autorul panoului: Marian Mihai

joi, 23 septembrie 2021

Scut dacic de aur cu motive florale

 


                                                                             O capodoperă!

marți, 21 septembrie 2021

Cu excepționalul rapsod Nicolae Pițiș

 


                                                  La Muzeul Țăranului Român 

     Foto: Florin Eșanu

Zodia Balanței la Atlanți și la Români

 


 

     Zodia Balanței este orânduită între 23 Septembrie și 22 Octombrie. Cea mai apropiată de primele sensuri atlante este denumirea unei cetăți din Dacia, anume POLONDA. Ca și alte zodii, termenul se referea la evenimentele anuale. Așadar, POL ONDA însemna pe vremea Atlanților ”Împlinirea (Creșterea) Florilor”; cf. rom. fală; a se făli; val; pol ”20”; latin. polus ”extremitate a axului pământului și cerului; pol; bolta cerului; steaua polară”; rom. untișor, untul-vacii (bot.); alban. end ”polen”; grec. anthos ”floare”; latin. anthinus ”de flori”. Mai limpede, denumirea se referea la la răstimpul Septembrie-Octombrie, când se recoltau plantele; cf. latin. planta ”mlădiță; vlăstar; butaș”; planto ”a planta”. De aceea, grație cuceririi Asiei și Americii de către Atlanți, în civilizația Sumerului și Acadului, zodia premergătoare Balanței este a Fecioarei, Zeița Cerealelor, iar la Incași și la Mayași, a Zeiței Porumbului. 

     Însă, cum am mai scris, în limba atlantă sensurile se lămureau din cele opt tonuri, așa că POL ON DA însemna și ”Împărțit la Doi”; cf. rom. felie; a felia; în; doi; latin. duo, duae, alban. dy ”doi; două”; rom. a îndoi. Astfel, din POLONDA, în româna populară a derivat palanță, în dialectul meglenoromân, palandză, dar și balanță, în româna literară. Așa a și rămas până astăzi: Zodia Balanța. 

     Despre nativii din Balanță se spune că au o personalitate deschisă, fiind semne de Aer, și sociabilă, fiind o zodie cardinală, deschisă către societate. Ei se numără printre cele mai plăcute persoane din zodiac, mereu echilibrate, atente cu cei din jur, concesive și dornice să facă lucrurile să meargă. Balanțele cântăresc foarte mult ceea ce fac, poate că uneori prea mult și pierd prilejul de a lua o decizie bună. Dar ele știu cum să echilibreze lucrurile și ajung la liman la timpul potrivit. Se simt în largul lor când sunt în centru atenției. Balanța este un semn justițiar.

 

     Nestematele norocoase pentru nativii din Balanță sunt: jadul, lapis lazuli, ochi de tigru, acvamarinul, labradoritul, citrinul și cuarțul.

                                                                                                        Adrian Bucurescu

luni, 20 septembrie 2021

Rusia albastră și fără de leac

 

 

     

                                                         În traducerea lui Adrian Bucurescu

Ed. Macarie, 2006

joi, 16 septembrie 2021

Toamnă pe muncel




                                                     Tablou de Nicolae Grigorescu