vineri, 9 aprilie 2021

Spartacus în Incantațiile Magilor Traci

 

 

     Printre altele, Soarta înseamnă Predestinare. S-a mai spus și că numele unui om duce tot la predestinare. Aceasta era și credința Tracilor, doar că ei și demonstrau asemenea legături, prin incantații. Dat fiind specificul limbii trace, care era inteligibilă prin opt tonuri, prin accente sau lungirea vocalelor, un cuvânt putea avea o mulțime de sensuri, uneori chiar opuse. Totodată, vechea tracă nu avea gen, număr și diateze. Exemple de tălmăcire a numelor sunt numeroase, dar aici vor fi prezentate doar cele prin care magii traci au descris întâmplări din viața marelui conducător al răscoalei sclavilor din Imperiul Roman, Spartacius. Se știe că era din tribul tracic Maedi, unii cercetători afirmând că era prinț, alții că ar fi fost dintr-o familie de păstori. Prins de Romani, a fost făcut sclav și gladiator.

      Iată una din incantațiile magice privindu-l pe Tracul care nu a putut suporta sclavia: S'PAR TACUS SPARTACUS S'PA R'TAC US S'P ARTAC US S'PAR TA CUS S'PAR TACUS. Traducerea: ”Marele Conducător, Spartacus, Sabia ridicându-și, i-a pornit (eliberat) pe Tovarășii Săi, îngrozindu-i prin Îndrăzneală pe Asupritorii Stricați (Odioși)”; cf. rom. spor; a spori; latin. super ”deasupra; mai mult; peste”; alban. siper ”peste; deasupra”; supore ”epolet”; rom. ducă ”principe; voievod”; a duce; latin. dux ”călăuză; conducător; general; căpetenie”; grec. doxa ”glorie; considerație”; SPARTACUS; rom. sabie; a ridica; își; șuvoi; latin. saevio ”a se înfuria; a fi cuprins de furie; a se porni furios”; subeo ”a a înainta spre; a se ridica; a se îndrepta spre”; alban. shpie ”a (se) purta; a (se) duce; a (se) transmite”; shpij ”a dezmorți; a descleșta”; rom. ortac; își; a speria; ital. sbirro, fr. sbir ”zbir”; rom. de; a da ghes; asupra; latin. super; alban. siper; rom. duhos ”urât mirositor”; dugos ”încăpățânat; posac; morocănos; neprietenos; posomorât; urâcios; ursuz”. ”Stricați” li se spunea Romanilor de către Traci, dovadă că numele vechi al Romei, în limba română, era Râm; cf. rom. a râma; râmă.  

     Despre Spartacus și soția lui, Plutarh scrie în ”Viața lui Crassus”: ”Se spune că atunci când a fost dus întâiași dată la Roma spre a fi vândut, un șarpe s-a încolăcit în jurul capului său în timp ce el dormea, iar soața lui, care era din același neam cu el și profetă posedată de nebunia lui Dionis, a spus că semnul arată că va avea puteri mari și nemaiântâlnite ce îi vor aduce în cele din urmă pierzania. Femeia a fugit împreună cu el din captivitate și a trăit apoi alături de el”. Va să zică soția lui era profetă și îi slujea lui Dionysos, Arhanghelul Zorilor la Traci. Va fi știut că, după toate cele, pierzania soțului ei era aproape. Așa îi spuneau de altminteri și incantațiile cu numele lui: SPARTACUS S'P ARTAC US SPAR TAC US ”Spartacus a pornit cu Tovarășa (Soția) lui spre Țara (Hotar) lor”; cf. SPARTACUS; rom. șuvoi; latin. saevio ”a se porni furios”; subeo ”a înainta spre; a se urca; a se îndrepta spre”; alban. shpie ”a (se) duce”; rom. ortac; spre; rom. toc (la ușă, la fereastră); alban. toke ”pământ; teritoriu; teren”; rom. își


     Istoria a consemnat că viteazul Trac a zdrobit patru legiuni romane și l-a învins pe generalul Publius Varinus. Iată aceste fapte glorioase în altă incantație: SPARTACUS S-PAR TAC US S'PAR TACUS SPAR'TACUS ”Spartacus cele Patru Legiuni (Unități) ale unui Mare General le-a zdrobit”; cf. SPARTACUS; rom. se; germ. vier, engl. four ”patru”; alban. tek ”unic”; rom. își; spor; asupra; latin. super ”deasupra; peste”; alban. siper ”peste; deasupra”; rom. ducă ”principe; voievod”; latin. dux ”general; căpetenie”; rom. a sfârteca; a zburătăci.

     Se mai știe și că Tracul se înțelesese cu niște pirați să-l treacă pe mare, din Peninsula Italică în Sicilia, dar aceștia l-au înșelat, pregătind un atentat asupra lui, cu ajutorul soldaților romani, și au plecat în zorii zilei. Și această trădare îi era predestinată marelui conducător, înscrisă în numele lui: SPARTACUS S-PAR'T ACUS S-PAR'T ACUS S-PARTA CUS ”Spartacus cu niște Pirați se înțelesese (hotărâse), dar Pirații au trecut de Partea Ticăloșilor (Răilor)”; cf. SPARTACUS; rom. ; latin. pirata ”pirat; corsar”; rom. ocoș ”isteț; deștept”; latin. occasio ”împrejurare favorabilă; prilej; posibilitatea de a avea la îndemână ceva”; rus. ukaz ”ordin; ordonanță; hotărâre; autorizație”; rom. și; parte; ogaș; ; parte; câș ”strâmb”; a gâșâi ”a răguși”; chioș ”spân”; gușă; goz ”gunoi”; Guzu (n.); pers. ghauz ”prostituată”. 

     Tot din nefericire, în numele lui soția profetă prevestise că viteazul conducător va pieri în luptă, așa cum își doreau de altfel toți războinicii traci: S'PAR TACUS SPARTACUS SPAR'TACUS S-PART A CUS ”Mărețul Conducător, Spartacus, a pierit în Lupta cu Dușmanii (Răii)”; cf. rom. spor; a spori; latin. super; alban. siper; SPARTACUS; rom. a sfârteca; a (se) zburătăci; ; bardă; a (se) forța; alban. borde ”breșă; spărtură”; vurrate ”cicatrice; stigmat”; franc. fort ”fort”; rom. a (se) sforța; franc. sport ”sport”; rom. a; câș; a gâșâi; chioș; gușă; goz; pers. ghauz; latin. accuso ”a acuza; a blama”.

     Am preluat aceste incantații din GRAAL.

                                                                                                                  Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu