Tablou de John Atkinson Grimshaw
sâmbătă, 31 octombrie 2020
joi, 29 octombrie 2020
Misteriosul Negru-Vodă
Limba română în veacul al XIII-lea
După cum scrie în ”Letopisețul Cantacuzinesc”, Radul Negru-Vodă, întemeietorul Țării Românești, a fost înmormântat în Biserica Domnească din Curtea de Argeș, cu hramul Sfântul Nicolae. Mormântul marelui voievod a fost descoperit, neprofanat, la 31 Iulie 1920, în naosul bisericii, cu prilejul unor lucrări de restaurare. La Biserica Domnească se păstrează până astăzi datina ca, în fiecare an, de Sfântul Nicolae, să se pomenească la acel mormânt ctitorul. Monumentul funerar, care se află între doi stâlpi, a scăpat neatins timp de peste șase veacuri.
Sarcofagul lui Negru-Vodă
În momentul când lespedea a fost ridicată de pe sarcofag, a apărut, într-o scurtă vedenie, imaginea nealterată a marelui domn și preot din veacul al XIII-lea. Apoi, deodată, în contact cu aerul, țesăturile minunate s-au pulverizat, rămânând ici-colo câteva petice. Disperat, Nicolae Iorga, participant la eveniment, a căzut în genunchi, rugându-se de iertare. Dar ireparabilul se produsese...
La câteva clipe după ridicarea lespezii
Se vedea că voievodul fusese voinic, avânt aproape doi metri și cu trupul spătos. Pe cap purta o diademă de mărgăritare, adică perle, încheiată cu un lanț de aur peste pletele lungi, castanii, lăsate pe spate. La gât, peste tunica de mătase roșie ca vișina putredă, se răsfrângea un guler de dantelă în mătase și aur. Un șir de aproximativ 30 de nasturide aur încheia tunica, împodobită la gât, la piept și la manșete cu șiraguri de mărgăritare. Colțurile pulpanelor erau împodobite în față cu două rozete, tot cu mărgăritare. Nasturi de aur se aflau și la mâneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste șolduri avea petrecută o centură brodată cu fir de aur și mărgăritare, care se încheia cu o superbă pafta de aur, ce reprezenta Palatul Cerului.
Paftaua Marelui Voievod
În partea centrală a paftalei, pe un fond de smalț albastru, este lucrată în relief o lebădă cu cap de femeie, iar lateral, în balcoane, se află Gemenii Divini, Fiul și Fiica Mariei, Zeița Supremă, ce hălăduiseră cândva pe Tărâmul Geților.
Giulgiul voievodal era acoperit cu zvastici, simbolul sacru al inițialei numelui Celor Doi Zalmoxis - litera dublă Z. Mâinile erau prinse pe piept cu o legătură ornată cu mărgăritare, care formau crucea patriarhală, și erau acoperite cu mănuși decorate cu aceleași nestemate. În degete au fost găsite patru inele din aur și pietre prețioase, purtând inscripții săpate pe verigă. Prima dintre acestea este:
AVEMARIAGRACIAPLENADOMINUSTE.
A doua este aceasta:
IESUSAUTEMTRANSIENSPERMEDI.
Lecturile și tălmăcirile:
AVE MARIA GRACIA PLENA. DO MIN USTE! - ”Slavă Maria, Plină de Har! Dă-mi mie Forță!”. Cf. rom. ava - titlu al călugărilor mai în vârstă; Maria (n.); cruce; Crucea (pop.) - Constelația Lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce; latin. Gracchi - doi frați, vestiți tribuni ai plebei; gratia favoare; afecțiune; simpatie; influență; farmec; frumusețe; grație”; rom. plin; a (se) împlini; a da; mine (pron.); oaste; a (se) ostoi; latin. iuste ”cu dreptate; pe drept; conform legii”; alban. ushte ”suliță”.
IE SUS AU TEM TRAN SI ENS PERMEDI. - ”Cei de Sus au Grijă mereu de Cei Vrednici”; cf. rom. ei; ăia; îi (pron.); sus; au; teamă; a (se) teme; latin. timeo ”a se teme; a fi neliniștit; a purta de grijă”; rom. întruna; să; alban. sa ”cât”; se ”ce”; rom. ins; freamăt; a fremăta; latin. fremidus ”fremătător”; fremitus ”freamăt”; permitis ”foarte dulce, foarte copt (despre fructe)”; permitto ”a lăsa liber; a lăsa în voie; a permite; a da voie; a încredința”.
Cum era de așteptat, toți istoricii noștri le-au citit pe latinește, completându-le cu cuvinte care trimit la creștinism. Totuși, inscripțiile au legătură cu Palatul Ceresc al Zeiței Supreme, Mama Celor Doi Zalmoxis, cu zvasticile de pe tunica Marelui Voievod, precum și cu alte simboluri sculptate pe sarcofag. Totodată, toate cuvintele din cele două inscripții circulă și astăzi în limba română. Iată pot fi considerate cele mai vechi texte românești!
În documente, numele Marelui Voievod al Țării Românești este THOCOMERIUS, adică ”Conducătorul cel mai Mare”; cf. rom. a con-duce; ducă ”duce; voievod”; latin. dux ”călăuză; conducător; comandant; general”; rom. măreț. În letopisețe și în legendele populare, i se spune însă Negru-Vodă, de la NICARKES, atestat și ca numele unui rege trac. Sensul original al supranumelui voievodal era NIC ARKES ”Forța Supremă; Vrednicie Mare; Învingătorul Măreț”; cf. rom. nuc(ă); neică; NIKA - inscripție pe crucile de mormânt; Negoiu - vârf montan; gr. Nike - Zeița Victoriei; rom. a urca; urcuș; gr.arche, latin. archeus ”arheu; esența tuturor fenomenelor; prototipul tuturor lucrurilor și ființelor; forță vitală; principiu”. Fiind și Mare Preot Dac, cum arată paftaua și celelalte simboluri, termenul a fost înțeles și ca NICAR KES ”Magul din Neguri; Negrul cel Fermecat; Negrul cel Sfânt; Negrul (Superior; Voinic); Negrul cel Viteaz ”; cf. rom. negru; a (se) înnegri; negară; negură; latin. niger ”negru; întunecat la culoare”; nigro a fi negru; a înnegri; a întuneca”; rom. (frumoasă) coz; a da ghes; latin. cassis ”cască de metal; (fig.) război; rețea; plasă de vânătoare; pânză de păianjen; cursă”; alban. kishe ”biserică”; cusio ”batere de monedă”. În românește, NICAR KES i se spunea și lui Sân-Nicoară, de unde și numele unei biserici ruinate din Curtea de Argeș. Forma stranie a acestui edificiu dovedește că nu a fost lăcaș creștin, ci templu zalmoxian.
Ruinele Templului Sân-Nicoară
În mitologia românească, Sân-Nicoară este numele Sfântului Nicolae, care e și hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, unde a fost înmormântat Întemeietorul Țării Românești.
Biserica Domnească din Curtea de Argeș. În față, o cruce templieră
Așadar, Palatul Ceresc și zvasticile de pe tunică trimit la Cultul Zalmoxian. Misterele celui îngropat în Biserica Domnească nu se opresc aici. Sumedenia de mărgăritare cu care era împodobit sugerează o mare dragoste pentru soția lui, Doamna Mărgărita, al cărei nume venea din geto-dac. MAR KEROTA ”Prea Strălucitoarea”; cf. rom. mare; a se mări; curată; franc. carat, ital. carato ”carat, carată”; grec. keration ”roșcovă”; rom. mărgărit, mărgărită, mărgăritar ”perlă”. Însă și numele frumoasei doamne se mai putea interpreta, de pildă MARKE ROTA ”Mlădița de la Apus; Din Neamul (Vița) Apusenilor”; cf. rom. murg ”amurg”; rudă ”nuia; vargă; viță; neam; varietate; rubedenie”. Apusul semnifica poziția Olteniei față de Muntenia. Așadar, unirea celor două ținuturi s-a făcut fără război, prin căsătoria lui Nicoară cu Mărgărita din Oltenia. În general, Muntenii păstraseră Cultul Zalmoxian, iar Oltenii trecuseră la Creștinism. Veacuri de rândul, cele două ținuturi au avut credințele diferite, situație sugerată și de o tălmăcire a numelui THOCOMERIUS, din THO COM ER IUS ”Două Ținuturi și (Două) Legi (Culte)”; cf. rom. doi, două; latin. humus ”pământ; sol; țară; ținut”; rom. iar; latin. ius ”drept; lege; putere; autoritate”; alban. josh ”a (se) atrage; a (se) momi; a (se) seduce; a (se) fascina”.
Așadar, la Curtea de Argeș, unde era și Capitala Țării Românești, Templul Sân-Nicoară era al Muntenilor, iar Biserica Sfântul Nicolae, a Oltenilor.
Racla de piatră a lui Negru-Vodă mai are săpată, la picioarele mortului, o cruce templieră. Cât privește Lebăda cu Cap de Femeie, de pe paftaua voievodală, mai trebuie spus că, în legendele germane, Cavalerul cu Lebăda este Lohengrin, fiu al lui Parzival și Cavaler al Sfântului Graal. Cât despre alte mistere ale raclei din Biserica Domnească de la Curtea de Argeș, rămân pe altădată...
Adrian Bucurescu
miercuri, 28 octombrie 2020
marți, 27 octombrie 2020
Toponimia Daciei: București
Prima atestare documentară: 551 e.n.
După un document antic, în limba tracă ”Plăcut” se spunea CALLITHEIS. Din acesta, româna a moștenit: a hălădui ”a trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; a scăpa cu viață dintr-o primejdie; a izbuti; a reuși”; a se hlizi; holoată ”adunătură mare și dezordonată de copii”; Glad - n. unui voievod. Este limpede că și engleza, limbă europeană, are un corespondent asemănător, anume glad ”încântat; bucuros”. Așadar, putem tălmăci CALLITHEIS și prin ”Plăcere; Bucurie; Frumusețe”.
Acum se dezvăluie și misterul orașului GALTIS, din Dacia, pe lângă care, după spusele marelui istoric Iordanes, ”curge fluviul AUHA”. ”Getica” lui Iordanes, unde se găsesc aceste informații, a fost scrisă în anul 551 e.n.. Este limpede că toponimul GALTIS este o variantă geto-dacică mai trârzie a trac. CALLITHEIS. Numai astfel se explică și toponimul Colțea, rămas până acum enigmatic, de la care și-a tras numele Mânăstirea Colțea, astăzi biserică, precum și turnul și spitalul omonime.
Acestea nu sunt singurele argumente ale localizării Bucureștiului antic. Enigmaticul ”fluviu AUHA” este cu siguranță râul Dîmbovița, căci iată tălmăcirile hidonimului pomenit de Iordanes: AUHA ”Superioritate; Măreție; Forță; Deplin; Plin; Umplut; Revărsare”; cf. rom. agă; uiagă ”sticlă”; oacă, hoagă ”groapă cu apă”; Iuga (n.); latin. augeo ”a spori; a mări”; alban. aga ”chiabur”; aike ”smântână; caimac; frișcă”; got. auhan, aukan ”a crește; a se dezvolta; a înmulți”.
Cu sensurile de ”Măreție; Forță”, limbile germanice au ales un copac semnificativ; cf. vechi germ. eiks, germ. Eiche, engl. oak ”stejar”. Iată de ce, în limba slavă veche, Dâmbovița se traduce prin ”Frunză de Stejar”, poate și grație malurilor crestate ca o frunză a acestui copac. Dar este limpede acum că AUHA, care trece prin București este râul Dâmbovița.
Pe locul actualului oraș s-a viețuit neîntrerupt încă din Paleolitic, cum demonstrează descoperirile arheologice de pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei. ”Cetatea București” apare pentru prima oară cu această denumire într-un hrisov emis de Vlad Țepeș, domnitor al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Până astăzi se spune că aceasta este prima pomenire documentară a capitalei României. Dar toponimul este sinonim al termenilor CALLITHEIS și GALTIS, provenind din trac. BUCOL ”Plăcere; Drag”; cf. rom. bucurie; a (se) bucura; fagur(e); Bucur (n.); Bucura (lac); alb. i bukur ”frumos”; bukuri ”frumusețe”; scand. fagr, fagar ”frumos”. În treacăt fie spus, în albaneză, limbă tracică, I BUKUR ESHTE înseamnă ”Frumos este”. Nu este singura traducere a numelui acestui oraș: domnitorii fanarioți l-au numit HILARIOPOLIS, ceea ce în grecește înseamnă ”Orașul Veseliei”.
Întâiele tâlcuri ale toponimelor geto-dacice sunt însă altele: CALLITHEIS ”Luminiș; Curățenie; Strălucire; Ardență; Coacere”; cf. rom. a (se) clăti; cald; a (se) încălzi; holdă; holtei; latin. calidus ”cald; focos; plin de foc; temerar”; germ. Gold, engl. gold ”aur”; BUCOL ”Lumină; Ardență; Strălucire; Superioritate”; cf. rom. faclă; făclie; vechil; latin. foculus ”vatră mică; vas cu jeratic; foc”; alban. bukureze ”licurici”. Aceste sensuri sugerează că multă vreme localitatea s-a aflat într-un luminiș, într-o poiană mai mare, în mijlocul mărețului și vestitului Codru al Vlăsiei, care o și apăra.
Cât privește legenda cu așa-zisul ”cioban Bucur”, aceasta s-a închegat din denumirea orașului, crezut a fi fost întemeiat de un personaj cu acest nume, și din supranumele de ”Ciobanul” al unui voievod al Țării Românești, Mircea, care a domnit de trei ori, începând cu anul 1545 și sfârșind cu anul 1559. El este ctitorul Bisericii Domnești de la Curtea Veche, cel mai vechi lăcaș de cult din București, care se păstrează și astăzi în forma sa de origine. Așa a apărut și denumirea vechii Biserici Bucur, indiferent când și de cine a fost ctitorită.
Cu excepția unor domnitori mai deosebiți, printre care Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș și Mihai Viteazul, folclorul românesc nu a păstrat numele de botez ale altora. Așa că de la Mircea Ciobanul a fost reținută doar porecla, transferată asupra legendarului Bucur!
Adrian Bucurescu
sâmbătă, 24 octombrie 2020
joi, 22 octombrie 2020
Zodia Scorpion la Atlanți și la Români
23 Brumărel - 21 Brumar
În mitologia românească, Scorpia este o ființă cu însușiri supranaturale, închipuită de obicei ca un monstru feminin, cu o mulțime de capete, care scoate flăcări pe nări și al cărei sânge ar avea proprietăți miraculoase.
Denumirea românească provine din trac. SCARABAN, adică S-CARA BAN ”Cea care înțeapă (zgârie; taie)”; cf. rom. se; care; a vâna; pin; pană (de despicat); curpen ”vrej; viță sălbatică”; latin. gryps, grypis ”grifon”; scribo ”a trasa cu condeiul; a marca; a scrie; a înscrie”; alban. shkarpe ”surcea”; rom. sgrăbunță ”bubuliță; spuzeală”; Scriban (n.); latin. scorpio, scorpionis ”scorpion - insectă veninoasă; Scorpion - constelație în zodiac; porc-de-mare; mașină de război de aruncat bolovani, sulițe etc.; bici cu țepi de metal”.
În celebrul basm ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, cules de Petre Ispirescu, întâlnirea dintre Făt Frumos și Scorpie se petrece astfel: ”trei zileCând, auziră un urlet și o vâjietură, cum nu mai auziseră ei pe atunci. - Fii gata, stăpâne, că iată se apropie zgripsoroaica de Scorpie! Scorpia, cu o falcă în cer și cu alta în pământ și vărsând flăcări, se apropia ca vântul de iute; iară calul se urcă repede ca săgeata până cam deasupra și se lăsă asupra ei cam pe deoparte. Făt Frumos o săgetă și îi zbură un cap; când era să-i mai ia un cap, Scorpia se rugă cu lacrămi ca să o ierte, că nu-i face nimic și, ca să-l încredințeze, îi dete înscris cu sângele ei. Scorpia ospătă pe Făt Frumos și mai și decât Gheonoaia; iară el îi dete și dânsei înapoi capul ce i-l luase cu săgeata, carele se lipi îndată cum îl puse la loc, și după plecară mai departe”.
În tradițiile românești, Zodia Scorpionului este Zodia Scorpiei. Într-un vechi Zodiac, destul de criptic, scrie: ”SCORPIE: Dă va tuna în numărul Scorpii, multă pâine va fi. Și spune că va fi și tăiere. Și iarna va fi grea. Și în laturea despre Amiazăzi va fi scădere și răpire. Mai marele acei lature va fi batjocorit. Și va veni altă împărăție. Și va pătimi oamenii dă foame. Iar dă va fi cutremur, multă pâine va fi și dă tot binele a tot omul și care va pieri. După aceasta va fi bucurie. Iară dă va tuna întru Amiazăzi, în țara Araviei va fi ploi multe. Și pâine nu va fi. Și să va prinde dă la un om la altul omu și să va îneca amândoi. Și în oameni dă la acea țară va fi boale grele dă la Dumnezeu pre dânsii. Iară dă să va cutremura pământul întru Amiazăzi, între împărați va fi pace și dragoste și oamenilor bucurie. Oști nu vor fi. Și pâine va fi multă. Iar în oamenii cei tineri și în dobitoace va fi moarte. Iar dă va tuna noaptea sau va fulgera, tuturor va fi pieire. Fieri va fi multe spre pacoste oamenilor. Și mulți vor fi uciși din cer. Iară dă va fi cutremur noaptea, toată lumea se va umplea dă scârbă. Iar nezăbovind, iară va fi bucurie. Și semănăturile celor din vreme nu le va fi bine. Iar pe lângă mare va fi ploi. Și se vor înmulți pâinele”.
Mânăstirea Voroneț - Zodiacul arhaic românesc
Într-un alt Zodiac scrie: ”Scorpia, cu ochiul ei de sânge și cu ghearele întinse, a rămas așa cum au aruncat-o Diavolii ca să înspăimânte pe om, în luptele lor de pe câmpiile cerului”.
În Imperiul Inca, Zodia corespunzătoare Scorpionului sumerian, acadian și european, se numea Mumia, iar în Imperiul Maya, tot Scorpion. De aici se vede că, înainte de a fi atribuită unei ființe rele sau chiar monstruoase, perioada dintre 23 Octombrie și 21 Noiembrie se referea la un răstimp furtunos, friguros, înfiorător, așa cum este Toamna la apogeu. Ceea ce înseamnă că, și pe vremea Atlanților, creatorii Zodiacului, clima în zona temperată era cam tot cum e acum.
Adrian Bucurescu
miercuri, 21 octombrie 2020
marți, 20 octombrie 2020
luni, 19 octombrie 2020
joi, 15 octombrie 2020
miercuri, 14 octombrie 2020
luni, 12 octombrie 2020
vineri, 9 octombrie 2020
duminică, 4 octombrie 2020
sâmbătă, 3 octombrie 2020
Magii Daciei. ABRACADABRA
Mistere Zalmoxiene
Celebra formulă magică ABRACADABRA a fost întrebuințată în Europa și Orientul Apropia, în tot Evul Mediu. Se credea că e de ajuns să porți în jurul gâtului talismanul cu această formulă, scrisă în dispunere triunghiulară, că alungă prin vrajă diferite boli și să vindeci febra. Aceste haruri demonstrează că a fost creată în Dacia, fiindcă, în graiul strămoșilor noștri, AB'R A CAD A B'RA înseamnă și ”În jurul gâtului se atârnă”; cf. rom. afară; obor; alban. afer ”aproape; cam; circa; lângă”; oborr ”curte”; rom. gât; gâtiță ”beregată; gâtlej”; a înghiți; a - art. hot. adj.; alban. var ”a (se) atârna; a (se) agăța; a (se) suspenda”.
Preluată de la Daci, se pare că expresia a fost consemnată pentru prima oară, în spațiul străin, într-un text din sec. II î.e.n., denumit Liber Medicinalis, tratat cunoscut și sub titulatura De Medicina Praecepta Saluberina, scris de învățatul roman Quintus Sammonicus Serenus. Cartea acestuia cuprindea o serie de tehnici populare de leac, între care și formula magică ABRACADABRA, inscripționată de medici pe amuletele folosite la vindecarea bolilor. Sintagma se scria în această dispunere:
Pentru preoții și magii Daciei formula era mult mai complexă, conținând și strigăte de luptă, întrezărite în colțul din dreapta, de sus în jos, rostite astfel: 1. A R'BA DAC A R'BA - ”Taie (sfâșie; bate), Dacule, spintecă (fulgeră)!”; cf. rom. a rupe; râpă; hârb; hurubă ”hrubă; groapă”; a răpăi; alban. rrufe ”fulger”. 2. AR'BA DAC AR'BA - Slavă, Dacie, Slavă! Glorie, Dacie, Mărire! Înalță-te (ridică-te), Dacule, ridică-te (înviorează-te); Avântă-te (înaintează), Dacule, îndrăznește!; Întărește-te (întremează-te), Dacule, vindecă-te!”; cf. rom. aripă; a aripa ”a înaripa; a da avânt; a însufleți”; iarbă ”plantă medicinală; plantă de leac”; haraba ”căruță mare de transport”.
Scenă de pe Columna lui Traian
Cum am mai scris pe paginile mele de Fb, graiurile geto-dacice erau inteligibile prin tonuri, accente, silabe prelungite, context etc. Iată de ce și respectiva formulă avea o sumedenie de tâlcuri, după cum era rostită:
1. AB'RA CAD AB'RA - ”Apari, Doamne, Apari!”.
2. AB'RA CAD AB'RA - ”Apără, Doamne, Apără!”.
3. AB'RA CAD AB'RA - ”Fă, Doamne, să înving!; Dă, Doamne, să mă însănătoșesc!”.
4. AB'RA CAD AB'RA - ”Arată-Ți, Doamne, Forța (Măreția; Mărinimia)!”.
5. AB'RA CAD A B'RA - ”Dă (adu), Doamne, Belșug!”.
6. AB'RA CAD A B'RA - ”Dă (adu), Doamne, ce doresc!”.
7. A B'RA CAD A B'RA - ”Cei Patru Zei sunt Un (de; dintr-un; singur) Neam (dintr-o Famile)”.
Altarul cu Sfânta Pătrime, descoperit la Helis, azi Piscu Crăsanilor
8. A B'RA CAD A B'RA - ”În (doar în) Patru Zei să crezi!”. * Această tălmăcire se referă la Cruce, simbol sacru și pentru Românii de astăzi.
9. A B'R A CAD A B'RA - ”Din Patru, un Zeu a pătimit”. * Acest Zeu a fost Apollon-Zalmoxis, ucis de Scyți.
10. A B'R A CAD A B'RA - ”Din Patru, o Zeiță a dispărut”. * Din Sfânta Pătrime adorată de Daci, astăzi se mai cinstește doar Sfânta Treime, în care Zeița Diana nu Se mai regăsește.
11. A B'RA CAD AB'RA - ”Natura (Lumea) Zeii au creat-o; Universul (Cosmosul) Zeii l-au făcut”.
12. A B'RA CAD A B'RA - ”Din Foc (Energie; Lumină) Zeii au apărut; Din Foc Zeii S-au născut (făcut)”.
Am tradus variantele formulei magice, sprijinindu-mă de limbile română, latină și albaneză, înrudite între ele. Cuvintele moștenite le-am înscris în marele dicționar tracic, care, cu ajutorul Zeilor Daciei, s-ar putea să apară anul acesta. Cât despre talismanele cu ABRACADABRA, dacă erau prielnice în Antichitate și în Evul Mediu, de ce n-ar fi și astăzi?
Adrian Bucurescu
vineri, 2 octombrie 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)