Istoria Steagului Național al României

     De la Dragon la Flamură

     Prin Legea nr. 96, din 20 Mai 1998, ziua de 26 Iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului Național al României.
     Ca tot ce mai avem și noi, Românii, mai sfânt pe lume, și steagul nostru național este o moștenire de la strămoșii Geto-Daci. Istoria acestui steag este palpitantă, ca multe altele din trecutul nostru. 
     Totul a pornit de la celebrul drapel de luptă al Geto-Dacilor, care înfățișa un balaur cu cap de lup și trup de șarpe, care mai și șuiera, îngrozind dușmanii. Capul balaurului o înfățișa pe LUPO ”Lupoaica”, Mama Adoptivă a Gemenilor Divini, iar trupul îl simboliza pe soțul ei, SABATHIOS ”Șarpele”. Geto-Dacii erau încredințați că acest Cuplu Sacru îi ajută în luptă.

     Stindardul avea mai multe denumiri, printre care și DRECON ”Năvalnicul; Războinicul; Primejdiosul; Balaurul; Zmeul”; cf. latin. draco, draconis ”balaur; șarpe mare; stindard de cohortă; dragon”; alban. dragua ”dragon; balaur”. Un râu din Dacia, cu denumirea de DRECON, este atestat prin Vestul țării.
     Cum strămoșii noștri aveau obiceiul de a da mai multe tâlcuri cuvintelor și sintagmelor, așa au ajuns ca să tălmăcească DRE CON prin ”Trei de Sus; Trei (pe) Deasupra; Trei Strălucitori; Trei Slăviți; Trei Cinstiți; Trei Ocrotitori; Trei Păstrători; Trei Apărători; Trei Talismane; Trei Idoli; Trei de Seamă; Trei Însemnați”; cf. rom. trei; conul, coana ”cuconul, cucoana”; icoană; a căni; latin. caneo ”a fi alb; a bate spre alb”; alban. hyjni ”divinitate; zeu”; gune ”pelerină”; engl. Queen ”regină”; mongol. han ”rege; împărat”.

     E de la sine înțeles că Aceiei Trei Divinizați erau Zeița Supremă, MARIA, și Fiii Ei, APOLLON și ARTEMIS, pogorâți cândva în ținutul NAPAI, la Nord de Râul Sacru al Geților, NAPARIS. În toate imaginile sacre, Maria este întotdeauna în mijloc, avându-I de-o parte și de alta pe Apollon și pe Artemis. Imaginile cu Gemenii Divini, descoperite și la Nord și la Sud de Dunăre, i-au făcut pe cercetători să le dea denumirea de ”Cavalerii Danubieni”.

     Numele sau supranumele fiecărui Zeu simboliza și o culoare. Astfel, M-ARIA însemna ”Ca Aurul; Cea Aurie; Strălucitoarea; Curata; Cinstita; Măreața; Mărinimoasa; Milostiva; Buna; Ocrotitoarea; Întremătoarea; Minunata”; cf. alban. me ”cu”; rom. aur; alban. ar ”aur”; rom. mare; a (se) mări; miere; măr; a (se) mira; mir; alban. i mire ”bun”; miro ”mir”; mirre ”smirnă”. Tâlcul de M-ARIA ”Ca Aurul” a dus la rom. mieriu ”auriu; de culoarea mierii”.

     Din imaginile sacre nu se poate stabili genul Fiilor. De altminteri, până târziu, traca nu a avut gen gramatical. Dar știm că unul dintre numele Fiicei era A R'TE MIS ”Domnița cea Strălucitoare; Zâna în Roșu; Sfânta cea Rumenă”; cf. rom. a - art. hot. adj.; a arde; rodie; latin. radio ”a avea raze; a străluci; a scăpăra”; got. rauths, germ. rot, engl. red ”roșu”; latin. missa ”mesă; liturghie”; Musa ”Muză”; engl. miss ”domnișoară”; latin. ardens ”arzător; strălucitor; scânteietor; viu; focos; înflăcărat”. De aici vine încă o culoare a drapelului românesc, Roșu. Și tot de aici vine și obiceiul de a îmbrăca fetițele nou-născute în roșu.

     Zeului APOLLON i se mai spunea și NAPAI, fiindcă se născuse în ținutul getic omonim. E posibil ca și Sora Sa Geamănă să fi avut acest supranume, Ea numindu-Se, ca și El, ZALMOXIS, cum aflăm din celebrul lexicon Suidas. Cert e că NAPAI însemna ”Minunat; Divin; Strălucitor; Vrednic; Impetuos; Impunător; Măreț; Deasupra; Ceresc”; cf.rom. năboi ”puhoi; torent”; a năboi ”a (se) revărsa; a potopi; a năvăli; a se năpusti”; arom. năvai ”troian”; latin. novus ”nou; neobișnuit; nemaiîntâlnit; extraordinar”; Napaeae ”Napee, nimfe ale văilor împădurite”; nix, nivis ”zăpadă; omăt”; nave ”cu zel”; navus ”plin de râvnă; zelos; activ”; alban. nef ”naos”; nape ”față de masă; etamină”; hitit. nepiș, slav. nebo ”cer”. De la sensul de ”Ceresc” a rămas și Albastrul din steagul nostru. Tot de acolo provine și obiceiul de a îmbrăca băieții nou-născuți în albastru.

     Urmând ordinea strămoșească, în steagul nostru național, ”Auria” este la mijloc, între ”Ceresc” și ”Roșioară”. S-au găsit istorici ruginiți, confuzi, oportuniști și obedienți care au afirmat că tricolorul nostru ar fi apărut de-abia în anul 1848, inspirat din steagul Franței! Nu ți-ar recunoaște nici picați cu ceară că am fi moștenit ceva de la Geto-Daci! Roșul, Galbenul și Albastrul sunt culorile fundamentale, iar pictorii știu cel mai bine acest lucru.
     Ce minunat imn le-a închinat marele compozitor Ciprian Porumbescu! Iată ce mărturisea genialul artist:

Trei culori cunosc pe lume
Ce le țin ca sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume,
Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer și cât pe lume
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume
Și un falnic viitor.

     Așa să ne ajute Divinii noștri Ocrotitori!


                                                                                                          Adrian Bucurescu