Geografia Daciei: Orhei și Răut

     La noi, în Hyperboreea 

     Complexul Muzeal Orheiul Vechi este situat în Basarabia, pe valea Răutului, fiind o rezervație cultural-naturală, cu un statut special, și constituie cel mai important sit cultural dintre Nistru și Prut, aflându-se în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO.
     Acest complex cuprinde câteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei, din secolele XIII-XVI, denumit ulterior Orheiul Vechi, după părăsirea așezării și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume - Orheiul de astăzi. Pe teritoriul Orheiului Vechi se află urme ale culturii getice, precum și ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult, inclusiv mânăstiri rupestre, atât din perioada tătaro-mongolă, din secolele XIII-XIV, cât și moldovenească, din secolele XV-XVII.
     În ultimul sfert de veac, Tătarii Hoardei de Aur au fost alungați din Orheiul Vechi de Moldoveni, începând procesul de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. În vremea voievodului Ștefan cel Mare, cetatea din piatră a fost reparată, înzestrată cu artilerie de foc și transformată în reședința pârcălabului de Orhei.
     Pe la mijlocul veacului al XVI-lea, locuitorii orașului au abandonat vechiul Orhei și s-au mutat cu 15 km spre N-V, fondând actualul oraș Orhei.

     Pentru etimologia toponimului Orhei este bine să ne reamintim că Grecii antici numeau tărâmul de la Nordul Dunării Hyperboreea. Așadar, vechea cetate getică din valea Răutului se afla și ea în acest tărâm miraculos.

     De la Orhei la Delos

     Nu degeaba socoteau vechii Greci Hyperboreea un ținut al miracolelor, pentru că la Miazănoapte de Dunăre, pe o colină ce străjuiește un lac sacru, Se născuseră Gemenii Divini, Apollon și Artemis. În graiul getic, colinei i se spunea și DELOS, de unde româna a moștenit deal. Având și Grecii o insulă cu denumirea de Delos, au insinuat că acolo Se născuseră Copiii Cerului. Nu este singurul caz când și-au însușit divinitățile de la Nordul Dunării!
     Ei bine, denumirea DELOS s-a păstrat până astăzi în vatra actualului sat Sărățeni, din județul Ialomița, în toponimul La Deal, de la izvoarele lacului sacru, astăzi numit Sărățuica!
     În mitologia greacă, s-a păstrat amintirea unei fecioare hyperboreene, ARGE, trimisă cu ofrande la Delos. În graiul getic, acestei fecioare i se spunea A R'GAI, nume ce se tălmăcește prin ”Cea de pe (de la; cu) Apă (Râu)”; cf. rom. a - articol hotărât adjectival; rac; rachiu, răchie; alban. rike ”boboc de rață”; rreke ”pârâu; gârlă”; slav. reka ”râu”; rom. arca - nava lui Noe; a avea irghie ”a bea mult, fără să se îmbete”; hârgău ”vas de lut”; latin. irrigo ”a iriga”; Argo (mit.) - corabia Argonauților;  Fecioarei A R'GAI i se mai spunea și O PIS, ce se tălmăcește tot prin ”Cea de pe (cu; din) Apă”; cf. rom. o - pronume feminin; vas; alban. vese ”rouă”; vesoj ”a cădea roua; a stropi”; rom. avuz ”havuz; fântână arteziană”.
     De vreme ce a intrat în mitologie, ea va fi fost divinizată ca nimfă, ca ondină sau, în românește, ca Zâna Apelor sau Știma Apelor.

     A R'GAI va fi însemnat și nu doar ”Cea cu (de pe) Apă”, ci și ”Orheianca”, fiindcă vechiul Orhei se afla pe valea râului Răut. Oricum, este limpede că numele orașului vine din geticul A R'GAI. Transformarea inițialei getice A în O s-a petrecut ca și la ALUTUS în OLT.
     Am văzut că fecioarei divinizate i se mai spunea și OPIS, de unde româna a moștenit și avuz, cu varianta havuz, care înseamnă ”fântână arteziană; fântână țâșnitoare”, în mare parte un termen sinonim cu cișmea. De aici va fi fost moștenită denumirea satului Cișmea, din comuna Pelivan, de pe coasta stângă a râului Răut. Acest sat se află la doar 7 km de actualul oraș Orhei, fiind menționat documentar în anul 1570.

     Pe valea Răutului

     Cu câțiva ani în urmă, pe când eram redactor la ”România liberă”, am fost și eu la Orheiul Vechi, după care am și scris și publicat un reportaj privind acest minunat meleag. Am văzut atunci și scânteietorul Răut. Mi-am amintit atunci de râul RHAUDIOS, transcris și RHODIOS, localizat în Troia, centrul căreia l-am aflat în N-V Mării Negre, căci altfel, de ce l-ar fi înmormântat Aheii pe eroul lor, Ahile, în Leuke, adică în Insula Șerpilor?
     Desigur, RHAUDIOS i se spunea Răutului în vechime, cu tâlcul de ”Strălucitorul; Curatul; Vrednicul”; cf. rom. rază; rodie; răzeș; latin. radius ”rază luminoasă (a Soarelui, a fulgerului, a unei coroane”; got. rauths ”roșu”.

     Că denumirea îi vine de la RHAUDIOS sau RHODIOS o dovedește și numele satului Rediul Mare, de unde izvorăște Răutul, fiind cel mai mare afluent al Nistrului și având o lungime de 286 km. Totodată, este cel mai mare râu care izvorăște și curge integral pe teritoriul Basarabiei.
     Numele Răutului este atestat în ”Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche și într-un fragment adițional al lui Misail Călugărul, prin care se menționează că în anul 1475, pe când Ștefan cel Mare se afla la Vaslui, după biruința asupra Turcilor la Podul Înalt, i-au venit olăcari, înștiințându-l cum ”cazacii au intrat în țară și pradă. Deci Ștefan-Vodă neputând suferi pre neprieteni a-i lăsarea să-i strice țara, ce îndată cu ai săi, cu câți era, i-au căutat a merge unde s-au și tâmpinat cu acea oaste căzăcească pe Răut la Grumădzești. Fiindu cazacii în pradă rășchirați și lovindu-i noaptea fără veste, fură biruiți cazacii”.

     Despre unele lupte pe malurile acestui râu scrie în cronica sa și Miron Costin.
     Colț din legendara Hyperboree, Orheiul Vechi apare în amintirile mele ca unul dintre cele mai frumoase meleaguri românești.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu