La Cumpăna Cerului

Omăt, zăpadă, nea, ninsoare -
Dacia toată e o splendoare.
Chiciura scapără pe toate vrăjile,
Geru-mpietrește fărădelegile.
Sănii regale cu șase cai
Aleargă frenetic pe lângă Rai,
Printre troiene cu creste de jar.
Frâie de argint, zurgălăi de cleștar
Ici-colo sclipesc, ici-colo dispar.
Sufletul meu se înalță iar
Până la cumpăna cerului
Spre a zări odoarele gerului.
Și vântul e lin și iară lin.
Din Cupola Sfântă picură vin,
Picură vin și picură mir,
Și nici mi-e teamă și nici mă mir
Că pomii Raiului s-au scuturat
Și flori de măr au presărat
Pentru cea mai frumoasă mireasă -
Zâna de gheață, a lumii crăiasă,
Care pe unde trece-i ridică
Pe toți cei cărora nu le e frică
De iarnă, de moarte, de ochii zmeilor,
De șapte vămi, de amurgul zeilor.


                                   Adrian Bucurescu