Iubita în fața oglinzii

A trecut și pojarul nopții lactee
Din nou se clatină cumpăna stelelor
Pe cer a rămas doar Luna Luna
obosită în broboadă albastră

Somnoros în fereastra zorilor caut
mlădierea cernegurii. Unde ești
șerpoaică albă a casei
Tot te-ai dus să înfășuri argintul
ierbii pe trupul de nea
Ce mult te iubesc apele oglinzii
Îmi pare uneori că jocul năhlapelor
te vor îneca în fascinația dublurii

Ape în cristal ape în cuarț ape pe trupul
tău revărsat ca niște cioburi astrale
Și nu-mi pot sugruma emoția veșnicei
cascade a părului tău ape-ape

În genunile zorilor pulsul inimii îmi
bate în valuri până la tălpile
aeriene cu care treci peste
bucuria amară a dragostei mele.

                              Adrian Bucurescu