Aoleu,
mult mi-e greu
fără oastea mea pierdută
în noianul de cucută!
Doamne, prin câte-am trecut
şi prin câte-am petrecut
în pălita mea armură
şi pândit mereu de ură.
Chiteam, cu chite de crini,
să-i întâmpin pe haini,
dar ei, măre, pe-nnoptate
mi-mplântau cuţitu-n spate.
Şi-am murit de zeci de ori,
că doar nu-i prea greu să mori,
şi-am rămas cu ochii goi,
bântuind ca un strigoi,
şi n-am loc nici pe pământ,
nici în cer, în Raiul sfânt,
nici în iad, nici în văzduh,
şi nu sunt nici om, nici duh,
nu-s nici înger, nu-s nici drac,
şi nu ştiu ce-am să mă fac
fără oastea mea pierdută
în noianul de cucută.
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu