Paștele Cailor sau Joia Iepelor

          Povestea vorbei

     Expresia "la Paştele Cailor" a intrat în limbajul popular cu sensul de ceva foarte îndepărtat în timp sau niciodată. Zicala nu e de găsit în alte spaţii culturale afară de cel românesc. Zona ei de provenienţă pare a fi fost Ardealul.
     Legenda spune că Preacurata Fecioară Maria, după ce a născut, neavând unde-Şi aşeza Fiul, L-a înfăşat şi L-a culcat în ieslea lui Crăciun, unde erau legaţi boii şi caii acestuia. Boii au mâncat cât au mâncat, şi apoi, sătui, s-au culcat şi au început a rumega. Însă caii, obraznici, nu doar că au mâncat tot fânul din iesle, ci l-au mâncat până şi pe cel de pe Iisus, pe care Maria Îl ascunsese de Irod, ca să nu fie tăiat de acesta.
      Văzând Maica Precista ce au făcut caii, S-a supărat tare pe ei şi i-a blestemat, ca să nu se mai sature decât o dată pe an, anume în ziua de Ispas, adică de Înălţarea Domnului:
Fir-aţi, cai, voi, osândiţi
Şi de Mine-afurisiţi,
De Mine, de Dumnezeu,
Mai tare de Fiul Meu,
Fiindcă nu M-ascultaţi,
Voi să nu mai aveţi saţ,
Numa-n ziua de Ispas,
Şi şi-atunci vreme de-un ceas!
     În ziua de Ispas, caii se satură de iarbă şi apoi încep a scutura din cap, în semn că sunt sătui. Şi fiindcă în această zi scapă la iarbă verde şi pasc până ce se satură, acestei sărbători i se spune Paştele Cailor. Iar pentru că această sărbătoare cade întotdeauna într-o zi de joi, i se zice şi Joia Iepelor.

     Ciudata sărbătoare este totodată şi a Sfântului Aşteaptă, menţionat doar în calendarul popular. De Paştele lor, caii nu sunt puşi la căruţă, iar în unele sate chiar se fac slujbe religioase pentru sănătatea acestor animale. Mulţi Români nu ştiau, cum mulţi nu ştiu nici astăzi, că există o astfel de sărbătoare, şi, crezând că e numai o glumă, i-au dat tâlcul de niciodată.

                                                                                             Adrian Bucurescu