Noua Sarmizegetusă

   

 

 

 

Știu că-n zestrea ta de lacrimi
nu mai încap şi-ale mele,
și-n răbojul tău de patimi
ale mele nu sunt grele.

Gadine de-apocalipsă
zgreapţănă la tine-n poartă.
Nu de lacrimi duci tu lipsă,
Dacie îndurerată.

Nu de lacrimi, ci de arme
şi de ceas de răzvrătire,
ca Zalmoxis să Se-ntoarne
cu cereasca Lui oştire.

Cercetaşi vor fi feciorii
care-n cer au dus solie,
ca să-i fie bine ţării
într-o lume belalie.

Tulnice din nou pe munte
vor suna a răzbunare,
şi ca-n vremurile crunte
va sări oastea cea mare.

Dacie, maică vitează,
te credeai pe veci apusă?
Iată, îngerii botează
noua Sarmizegetusă!


                   Adrian Bucurescu