joi, 7 aprilie 2016

Misterul Giulgiului din Torino



          Leonardo da Vinci ştia româneşte!

     Acum câteva zile, am prezentat anagramele din MONA LISA şi GIOCONDA, aparţinându-i marelui artist şi savant Leonardo da Vinci. Acestea sunt anagrame simple. Altele, mult mai complexe, din LA GIOCONDA, dezleagă mistere extraordinare, ducând la certitudinea că Leonardo ştia româneşte! Învăţase, probabil, de la Românii din Dalmaţia sau de la iniţiaţiI zalmoxieni din preajma regelui Matia Corvin, cu care intrase în legătură. Oricum, prin anagramare repetată, LA GIOCONDA se citeşte astfel: IN GALIA IO INCONDIAI O ICOANA DIN CONDICA DACII, adică "În Franţa eu am zugrăvit o icoană din Scriptura Daciei". În vremea lui Leonardo, în româneşte condica însemna şi "Cartea; Biblia".
     O altă lectură, tot prin anagramare repetată, lămureşte la ce se referea autorul: IO INCONDIAI GIOLGIOL DAC IN GALIA. Traducerea: ”Eu am pictat (încondeiat) giulgiul dacic în Galia”. Cu siguranţă, această mărturisire se referă la celebrul Giulgiu din Torino, adus în Italia din Galia, adică din Franţa! Chipul întipărit pe giulgiu nu este însă al lui Iisus Christos, ci al Zeului Apollon-Zalmoxis, ucis de ocupanţii scyţi, dar care a înviat a treia zi, după cum lămuresc scrierile geto-dacice! Aceasta nu e singura mărturie că Leonardo da Vinci era iniţiat în Misterele Zalmoxiene. Voi reveni.


                                                                                                   Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu