Acasă, la Mama

 

                                                                 

                                                                              Trecut-au ani...

      Foto: Florin Eșanu

Martie

 

 Cu aripi de vânt, Primăvara

survolează răstoacele.

Gata! Baba Dochia și-a lepădat

cu obidă cojoacele.

Năvalnic, Soarele răzlețește

catargele norilor,

iar pe deasupra lacului

țipă unghiul cocorilor.

O mamă tânără în pridvor

pruncul își leagănă.

E un parfum îmbătător.

În sălcii mierlele doine tragănă.

Cai hieratici se destramă în zariște

ca amintirile-n sihla misterului.

Fata Morgana, cu furca în brâu,

paște oile cerului.

                    Adrian Bucurescu

Bordei în pădure

 

 

 

                                                                         Tablou de Nicolae Grigorescu

Taina unei nopți de iarnă

 

                                        Ileana Cosânzeana, din cosiță floarea-i cântă, nouă-mpărății ascultă

                                                                                                                     Basm popular 

Un candelabru pogoară din cer

Lin, cu lumini siderale.

Privesc pe geam. Afară-i ger.

Din hornuri fumul suie agale.

Văd iar un castel pe colină,

Tot în chiciură strălucind,

Tot îmbrăcat în lumină,

Cu turnuri semețe pe magicul grind.

De-acolo se-aude un cântec dulce

Și oaspeți de vază dănțuiesc.

Duce-m-aș și tot m-aș duce

La acel castel împărătesc.

Acolo domnește aceea căreia

Din cosiță floarea-i cântă.

O, de când vreau să ajung la ea,

Să mă închin ca la o sfântă!

Dar, când să urc, castelul dispare

Cu toată frumusețea din el,

Și rămân într-o mistică stare

Pentru taina acelui castel.

Cocoșii au cântat, zorii mocnesc,

Și candelabrul vrăjit s-a stins.

Ce-a fost aievea? Ce-a fost ceresc?

Cu fulgi de olmaz ieri de ce-o fi nins?

                                 Adrian Bucurescu

Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon

 

            Mulțumiri din suflet D-lui Doctor Radu Aurelian Vișan de la Spitalul Sf. Pantelimon!

Ochii

 

 

Iarna, am ochii verzi,

vara, albaștri,

dar oricând îmi sclipesc

ca niște aștri.

 

Oare așa trec și eu

prin Schimbarea la Față?

Nu, nu e blasfemie

când cerul mă răsfață.

 

În cămașa de sânge

inima mea se zbate cu spor.

Mă închin Soarelui și Lunii,

mă închin stelelor.

 

Mă închin Mai-Marilor Cerului,

mă închin și Pământului, 

conștient că sunt ca o frunză

în heliștea vântului

 

Da, vara am ochii sinilii,

iarna, de smarald.

În plus, în cele mai crâncene geruri

Dumnezeu îmi ține de cald.

 

                          Adrian Bucurescu

Frunză-n vânt

 

 

Frunză-n vânt, frunză-n vânt,

lasă-mă să te descânt,

să te duci la draga mea,

până nu cad fulgi de nea!

Du-te-n semn de toamnă rece,

că de dor mie nu-mi trece!

Mi-ar trece cu mângâieri,

cum gândeam până mai ieri.

De prea mult dor mă usuc

ca tine, frunză de nuc,

ca tine m-am veștejit

de prea mult dor și iubit,

ca tine cad la pământ

și mă leg cu jurământ

să nu mai iubesc vreo fată,

cât ar fi de minunată.

Amară ca dorul nu-i

nici frunza pelinului,

măcar zici că-i de argint,

măcar știu cum să mă mint,

măcar dorul meu, petardă,

drept în inimă s-o ardă

pe iubita străioară,

chiar dacă-i imaginară!

 

                     Adrian Bucurescu