Lumea asta nu-i a mea,
Ceealaltă nici așa.
Lumea asta-i cum o vezi,
Ceealaltă, cum o crezi.
Folclor românesc
Mistere neguroase încă mai plutesc peste fascinanta istorie a Atlanților, cei mai vechi strămoși atestați ai Românilor. Din fericire, s-a mai păstrat câte ceva din limba atlantă, și astfel se mai luminează cerul și împărăția de odinioară. Această magică limbă era inteligibilă prin tonuri, accente și context; de aceea, sintagmele ei se tălmăcesc în fel și chip. Cum am mai demonstrat în mai multe episoade, centrul acestei împărății era pe țărmul apusean al Mării Negre, în actuala Dobroge.
Mai întâi se vădesc legendele, uluitoare, chiar fantastice. Astfel, o străveche denumire a actualului oraș Isaccea, din județul Tulcea, era NOVIODUNUM, cu aceste sensuri:
1. NOV IODUNUM ”Corăbii Autopropulsate”; cf. rom. naie ”navă; corabie; barcă; luntre”; latin. navis ”corabie; navă”; grec. autonomos, latin. autonomus ”autonom”.
2. NOVIOD UNUM ”Navigatorii prin (din) Văzduh”; cf. rom. năvod; latin. navita ”corăbier; marinar”; anima ”aer; suflu de aer; vânt; răsuflare; respirație; duh; suflet; suflul vieții; viață; ființă; creatură.
3. NO-VIODUNUM ”Ne(mai)-Văzuții”; cf. rom. nu; ne-; vedenie; latin. videns ”prezicător; profet”; rom. năvod.
4. NOVIO DUNUM ”Noua Domnie; Excepțională Forță”; cf. rom. nou; latin. novus ”nou; neobișnuit; nemaiîntâlnit; extraordinar”; rus. novîi ”nou”; grec. dynamis ”energic; activ”; latin. dynamis ”mare cantitate; abundență”; rom. nepot; năbădăi; a năpădi; got. anabiudan ”a ordona”.
5. NOVIO DUNUM ”Care îi schimbă (înnoiesc) pe Sălbatici (Războinici); Care îi spală pe Cei Murdari; Care îi perfecționează pe Cei Cuceriți (Prinși)”; cf. rom. a înnoi; latin. novo ”a face din nou; a reface; a înnoi; a inventa; a schimba”; slav. nebo ”cer”; rom. a tuna; tun; toană; tăun; tină; latin. teneo ”a ține ceva (apucat; prins); a atinge un loc; a ajunge undeva; a avea în stăpânire; a poseda; a ocupa; a avea”; alban. dhunim ”viol; violență”; tine ”mâl; nămol; noroi”; denim ”pedeapsă; osândă; verdict; condamnare; sancțiune; sentință”.
6. NO VIO DUNUM ”Care nu vor Răul”; cf. rom. nu; ne-; voie; a voi; a tuna; tun; toană; a dăuna; tăun; alban. dhunim; denim.
Nu doar în toponimul NOVIODUNUM apar ”Navigatorii prin Văzduh” și ”Corăbiile Zburătoare”, ci în foarte mulți alți termeni păstrați din atlantă. Toate acestea vădesc că unii autori antici, între care Platon și Enoh erau inițiați în Misterele Atlante. Astfel, în dialogul ”Kritias”, descriind Atlantis, primul scrie: ”Iar lângă , această câmpie, tot la mijlocul insulei, la o depărtate cam de cincizeci de stadii, era un munte nu prea mare. Pe acest munte locuia unul dintre oamenii care, la obârșie, se născuseră acolo din pământ; numele lui era Evenor, și femeia cu care trăia el se numea Leukkipe; ei au adus pe lume o singură fată, Kleitho. Fata ajunsese la vârsta împlinirii când au murit mama ei și tatăl. În vremea asta, Poseidon, dorind-o, s-a împreunat cu ea și a tăiat toate povârnișurile împrejmuitoare ale colinei pe care locuia dânsa (...)”.
Iat-o pe regina Leukkipe, descoperită la Parța, județul Timiș:
LEU KIPPE ”Vasul Curat; Vasul Strălucitor; Trup Frumos; Înfățișare Minunată”; cf. rom. a (se) la ”a (se) spăla”; leu ”mamifier; monedă”; Laie, Lia (n.); cofă; cupă; chiup; chip.
Pe scurt: În Neolitic, teritoriul actualei Românii era stăpânit de celebrele Amazoane, războinice de temut. În vremea aceea, societatea lor era matriarhală, femeile având întâietate. Regina Leukkipe era chiar EVA din legendele biblice, căci numele soțului ei, EVE-NOR, se tălmăcește prin ”Soțul (Omul) Evei”; cf. rom. Eva; alban. njeri ”om; persoană”. Amândoi sunt reprezentați pe celebrul ”Vas al Îndrăgostiților”, descoperit în Șantierul Arheologic Sultana-Malul Roșu, de pe Valea Mostiștei, jud. Călărași.
La rândul lor, Poseidon și Kleitho sunt cei cunoscuți sub denumirea de ”Gânditorul și Femeia lui”, descperiți la Hamangia, jud. Constanța, sugerând prin aspectul lor tâlcul numelor: PO SEIDON ”Cel Așezat; Cel Neclintit; Care rămâne; Întemeietorul; Începutul”; cf. rom. pe; germ. was ”ce”; rom. a ședea; stană; buștean; boștină ”ceea ce rămâne din fagure după ce s-au scos mierea și ceara”; baștină; K-LEITHO ”Cea Măreață; Cea Multă; Cea Plină; Cea Minunată”; cf. rom. cui (pron.); latin. qui ”cel care”; lat; liotă; Laiotă - un voievod al Țării Românești; Leaota (munți); lăută; germ. Lied ”cântec”; gloată; găleată.
La vechii Elini, Poseidon era Zeul Mărilor, de la sensul de ”Navigator”, din NOVIODUNUM. De la a doua denumire, Latinii îi spuneau Neptunus.
Însă adevărata istorie, intuită în termenii moșteniți de la Atlanți, a fost nu doar romantică, ci și tragică. Astfel, în urma unor lupte crâncene cu Navigatorii Astrali, neavând nicio șansă, frumoasele Amazoane au fost învinse, iar cele prinse au devenit soțiile cuceritorilor. Episodul a devenit la Romani ”Răpirea Sabinelor”.
În celebra Carte lui Enoh, socotită apocrifă de căte teologi, Poseidon și tovarășii săi sunt descriși ca... Îngeri!
Iată ce scrie acolo:
”Iar când fiii oamenilor s-au înmulțit, li s-au născut în zilele acelea fiice frumoase și îmbietoare; și îngerii, fiii cerurilor, le-au văzut și le-au dorit, și s-au vorbit între ei: ”Haideți să ne alegem femei dintre fiicele oamenilor și să zămislim prunci!” Atunci Semyaza, căpetenia lor, le-a spus: ”Mă tem că voi nu veți vrea poate (cu adevărat) să împliniți fapta aceasta și numai eu singur voi fi răspunzător de un mare păcat”. Dar ei i-au răspuns cu toții: ”Să facem legământ și să ne făgăduim unii altora cu blestem să nu schimbăm planul acesta, cu cu adevărat să-l împlinim”. Apoi ei au jurat toți împreună și acolo s-au legat cu blestem unii în fața celorlalți. Iar ei erau două sute cu toții și s-au pogorât pe Ardis, piscul muntelui Hermon, și ei l-au numit muntele Hermon pentru că pe el se juraseră și cu blestem se legaseră unii în fața celorlalți. Și iată numele căpeteniilor lor: Semyaza, prințul lor; Arakib, Aramiel, Kokabiel, Tamiel, Ramiel, Daniel, Ezeqiel, Asael, Armaros, Batariel, Ananiel, Zaqile, Samsapeel, Satariel, Turiel, Yomeyal, Arazeyal. Acestea erai căpeteniile zecilor. (Aceștia) și ceilalți toți împreună cu dânșii își luaseră femei; fiecare și-a ales câte una și ei au început să intre la ele și să aibă legături cu ele, și le-au învățat farmecele și descântecele și le-au arătat meșteșugul tăierii rădăcinilor și (chipul de a cunoaște) pomii. (...).
Iar Azazel i-a învățat pe oameni să făurească săbii și spade, scut și platoșă, și le-a arătat metalele și meșteșugul lucrării lor, și brățările și podoabele, și măiestria de a sulemeni ochii jur împrejur cu antimoniu și de a înfrumuseța pleoapele, și pietrele cele mai frumoase și mai de preț, și toate culorile vopselelor, și prefacerea lumii. (...). Amiziras i-a învățat pe vraci și pe tăietorii de rădăcini. Armaros a arătat desfacerea farmecelor. Baraqiel (a dezvăluit) semnele, Tamiel (înțelesul) înfățișării stelelor, iar Asdariel a deslușit mersul Lunii. (...)”.
Desigur, acest mit are legătură cu enigmaticii Pelasgi precum și cu răzvrătitul Arhanghel LUCIFER, al cărui nume înseamnă în latinește ”Purtător de Lumină”.
Se vădește din toate aceste legende că POSEIDON-NEPTUNUS este același cu SEMYAZA, care, în Cartea lui Enoh este căpetenia îngerilor. Cu acest supranume s-a păstrat până în vremea Geților, atestat ca nume al unui erou, sub forma SIMOEISIS.
Tălmăciri:
1. SIMO EISIS ”Foarte Vrednic; Prea Strălucitorul; Cel mai Cinstit; Prea Slăvitul; Cel mai Mare; Prea Puternicul”; cf. rom. de seamă; latin. summus ”cel mai înalt; cel mai de deasupra; cel mai de seamă; suprem”; alban. shume ”mult; foarte”; rom. sameș ”administrator sau logofăt de moșie”; samiș ”atent; exigent”.
2. SIMO EISIS ”Mai-Marele Apelor; Prin (cu; din) Apă; Prea Curatul; Foarte Frumosul; Mult Farmec”; cf. rom. de seamă; latin. summus; alban. shume; rom. iaz; Iza (râu); Iași (loc.); alb. josh ”a atrage; a momi; a seduce; a fascina”; joshes ”atrăgător; seducător; fascinant; ispititor”; germ. Eis, engl. ice ”gheață”; rom. Someș (râu).
Iată și tâlcul de ”Răpitor al Fecioarelor”:
3. S-IMO EI SIS ”Care pe Frumoase le ia cu Forța; Care pe Drăguțe le ia pe Sus”; cf. rom. se; latin. amo ”a iubi; a-i plăcea (ceva); a avea amante”; rom. som ”samur; blană de samur”; șam ”damasc; pânză orientală de bumbac și in”; ia; sus; șas ”vultur”; șiș ”pumnal; hanger; stilet; spadă”; șos ”bârnă; grindă; stâlp”; șuș ”împușcătură”; alban. sasi ”cantitate”.
Din ultimele tâlcuri româna a format zmeu, monstrul care răpește fetele și le duce în olatul lui, în vederea căsătoriei cu ele. În româna veche, zmeu însemna și ”balaur; șarpe mare”. La Slavi, zmeia înseamnă ”șarpe”. Ar putea fi o explicație pentru denumirea Insulei Șerpilor, care de drept aparține de Dobrogea noastră, unde era și centrul religios, militar, politic și cultural al Atlanților.
De ce s-or fi supărat atât de rău autorii ”Bibliei” pe Lucifer și ceata lui de îngeri, pe ”Purtătorii de Lumină”, cei care, înnobilându-i ADN-ul, l-au creat pe Homo sapiens sapiens, a cărui inteligență este și astăzi aceeași ca în Neolitic? Cum l-au transformat pe Prea Curatul SIMO EISIS în ”Necuratul”, șarpele care i-a ispitit pe Adam și Eva în Rai?
Cei care încă se mai îndoiesc de existența vehiculelor zise OZN-uri să privească atent imaginile cu ele, desenate sau chiar fotografiate, și forma galaxiei noastre, Calea Laptelui, perfect asemănătoare!
Dar cine să fie Navigatorii Astrali? Îngerii sau Extratereștrii? Să fie oare miezul Căii Lactee o Gură de Rai a Divinilor noștri Veghetori?
Adrian Bucurescu
