La Sfântul Andrei

Codrilor le-au căzut frunzele
și păianjenilor pânzele.

La o margine neagră de sat,
strigoii dănțuiesc la balul mascat.

Cucoana Moarte, beată moartă,
a căzut cu nasul într-o poartă.

Câinii o latră și-i dau târcoale,
până ce-o acoperă zăpada moale.

Sub plăpumi curate, ca de omăt,
copiii s-au făcut mici de tot.

Dar, iată, încep a cânta cocoșii,
iar iasmele fug, pierzându-și galoșii,

în timp ce, pe scări pogorâte din cer,
îngerii vin cu lăncii de fier.

O, Patrie-Mamă, vine și ziua ta!
Cine, vreodată, o poate uita?

În case se-aprind pe rând luminile.
În cer bate toaca și se botează albinele.


                                      Adrian Bucurescu

Mihai Viteazul, Craiul Daciei

   

     Vesăl și tare Mihai-Vodă după izbândă, pre lesne cuprindea orașele pre sama sa și să închina și cetățile, dându-i numele de domnul lor, priimindu pen cetăți și oșteni de-ai lui. De pe aceale vreami are nume de-i dzic Mihai-Crai.

                                Miron Costin - Letopisețul Țării Moldovei
  

     Domn al Țării Românești, Ardealului și a toată Țara Moldovei.

                               Hrisov din 27 Mai 1600

          Lătrăilor și mancurților care încă mai râvnesc la înstrăinarea Ardealului: 

     Bătălia de la Posada

          Opinca românească, pe Parlamentul Ungariei:

Horia, Domnul Daciei

Pân-o fost Horia-mpărat,
Domnii nu s-or desculțat,
Nici în pat nu s-or culcat,
Nici la masă n-or mâncat.

Cât fu Horia căpitan,
Și domnii purtau suman,
Până ce fu Horia crai,
Pe domnie era vai!

                                  Folclor

Îngerul Păzitor

Cruce-n casă,
Cruce-n masă,
Cruce-n toate unghiurile din casă;
Șade îngerul în mijlocul casei,
Cu cămașa scurtă,
Cu sabia smultă,
Cu ușile-nferecate,
Cu fereștile-nziuate,
Și ne vede,
Ne prevede
De toate relele până decuseară,
Decuseară
Până la cinioară,
De la cinioară până la cântători,
De la cântători
Până-n zori,
Din zori pân' la răsăritul Soarelui,
Din răsăritul Soarelui
Până în vecii veacului.
          Amin!

                                Folclor

          Dulce Românie!

Hoi-leron-dai-lerui-ler

Ce de nori pe cerul greu,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler,
Supărat e Dumnezeu,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler,
Ci spre a nu-L tulbura,
Niciun înger nu zbura,
Nici codrul nu fremăta,
Nici pasăre nu cânta,
Nici Soarele nu lucea,
Numai Vergura plângea,
Și cum plângea Ea așa,
Lumea se încețoșa.
- D-alei, Doamne-Dumnezeu,
Ce Ți-o fi așa de greu?
Ori Raiul s-a clătinat,
Ori spre lume Te-ai uitat
Și de noi Te-ai săturat,
Ori Fiul Ți-e săgetat?
De dușmanii Geților,
Pe câmpia macilor?
Supărat e Dumnezeu,
Nu răspunde ce-ntreb eu.
C-a venit Vinerea Seacă
Și tremură lumea-ntreagă
De sângele cel mai sfânt
Ce s-a prelins pe pământ.
Iară Tatăl spre sicriu
Geaba suflă Duhul Viu,
În zadar pe Fiu L-îmbie,
Fiul nu mai vrea să-nvie,
Că prea este obosit,
Că de veacuri n-a dormit.
Dar Fiul ce vis avea,
Până din somn învia?
Visa România Mare
Întregită în hotare.
Fie Fiul sănătos,
C-a visat așa frumos,
Fie Fiu-n veci slăvit,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler,
Fie-I visul împlinit,
     Hoi-leron-dai-lerui-ler!

                             Adrian Bucurescu