Nuntă în Dacia Liberă
joi, 4 octombrie 2018
Elogiu Rânduielii Universale
În pofida ”corectitudinii politice”, este de la sine înțeles că o căsătorie nu poate fi încheiată decât între un bărbat și o femeie.
Perechea Divină apare în arta strămoșilor noștri încă din Neolitic. În mitofolclorul românesc, Maria este numită și Dumnezoaia, fiind Soția lui Dumnezeu. La rândul ei, tot în Neolitic, și Perechea Pământeană Primordială este cât se poate de limpede și de frumos reprezentată.
Destul pângăresc pământenii Natura, de peste două veacuri încoace, și de aceea, în ultima vreme, Ea se răzbună! A sosit vremea să-i respectăm legile divine, să nu ne mai abatem de la BELAGINES!
Garda de Cleștar
miercuri, 3 octombrie 2018
Istoria Atlanților
Cucerirea Japoniei
Misterul Ainu
Dacă Atlanții n-ar fi cucerit cândva toată planeta, atunci să spună cercetătorii ce caută triburile de blonzi înalți, cu ochi albaștri, în jungla Amazonului, precum și oamenii de rasă albă în Vietnam, și ce căutau, în Antichitate, Europenii toharieni în regiunea Xinjiang din China de astăzi!
De rasă albă este și enigmaticul popor Ainu, care locuiește și astăzi în Japonia și în Estul Extrem al Rusiei. Se estimează că, în prezent, ei ar mai fi doar 25.000, cei mai mulți fiind amestecați cu popoarele alături de care trăiesc. Ainu puri mai sunt cam 3.000. Ei viețuiesc foarte izolați, în munții întunecoși în ținuturile Hidaka și Asahikawa. S-a lansat, printre altele, ipoteza că ei ar fi urmașii ”Sculptorilor în Pereți”, care au lăsat enigmaticele desene în peșterile din Hokkaido.
Vatra lor fiind un arhipelag, în limba atlantă li s-a spus AINU, adică ”Acvaticii; Insularii; Ostrovenii”; cf. AENOS - oraș maritim în Tracia; AENUS - râu în N-V Daciei; rom. Iunie - luna în care, după mitologia românească, a început Potopul Universal; alban. ujane ”ocean”; anije ”vas; navă; corabie”; island. eyjan ”insulă”;. Etnonimul provine din AI-NU, literal ”Pe (în; cu) Apă”; cf. alban. uje, franc. eau ”apă”. alban. ne ”în; la”; rus. na ”pe”. Dar ”În Apă” se tălmăcește și prin”Spălat; Curat; Luminat; Inteligent”, și astfel, AINU a ajuns să însemne astăzi, în limba acestui neam ,”Om; Persoană”.
Tot din limba Atlanților vine și NIPPON, denumirea celei mai mari insule din Japonia, în care se află și Tokio, capitala țării. Literal, N-IP-PON însemna ”Pe (în; de) Apă Pus”; cf. alban. ne, rus. na; rom. apă; năboi ”puhoi; torent”; a năboi ”a se revărsa”; latin. navis ”corabie; barcă”; niveus ”de zăpadă; acoperit cu zăpadă”; rom. a pune. În prezent, numele oficial al Japoniei de azi este Nipponkoku, textual ”Țara de la Originea Soarelui”.
Zei și Eroi
Ainu au obiceiuri foarte bogate, unele specifice doar lor. Cea mai mare sărbătoare a acestui neam este Festivalul Ursului, care se desfășoară în toiul iernii și ține trei sau patru zile.
Sărbătoarea Ursului, pe care ei o numesc și Trimiterea de Zei, simbolizează ajutarea Zeilor să se înapoieze în țara lor. Ainu cred că Zeii locuiesc în Țara de peste Munți, că sunt îmbrăcați la fel ca oamenii și că, din când în când, vin să cerceteze lumea oamenilor, luând chipul ursului, deghizați în blănuri negre. Zeii dăruiesc blănurile și carnea numai celor drepți și, în schimb, oamenii organizează Ceremonia Trimiterii Ursului, adică a spiritului său în Țara Zeilor. Întru aceasta, Ainu ucid ursul, se hrănesc cu carnea lui și îi beau sângele.
Aceste datini atlante au fost moștenite și de Geto-Daci, ai căror războinici se îmbrăcau în blănuri de urs, iar după o mărturie al lui Porphyrius, îndată după Naștere, Zalmoxis a fost acoperit cu o blană de urs.
În chiar miezul culturii Ainu se regăsesc amintirile Europenilor, care au colonizat cândva Arhipelagul Nipon. Astfel, au fost păstrate legendele Oina, care înseamnă ”Cântecele Zeilor”; cf. alban. hyjni ”divinitate; Zeu”. Alte legende se numesc Yukar, adică ”Poemele Eroilor”; cf. OEAGRUS - împărat atlant, tatăl lui Orfeus; rom. iagăr (reg.), germ. Jager ”vânător”; latin. augur ”augur; prevestitor al viitorului”; augurale ”partea dreaptă din cortul generalului, unde el ia auspiciile”.
Unele mituri Ainu afirmă că, într-o vreme foarte îndepărtată, un Zeu civilizator, Okikurumi-Kamui, a sosit pe meleagurile lor într-o navă de metal, care ziua era argintie, iar noaptea, roșie. După ce i-a învățat pe oameni agricultura, meșteșugurile, artele și înțelepciunea, acesta a plecat spre stele.
Măcar a doua parte a teonimului, KAMUI, poate fi comparată cu limba Geto-Dacilor, unde COUMI însemna ”Înălțime; De Sus”; cf. cetatea COUMIDAVA; rom. comis; coamă. Okikurumi-Kamui ar fi putut fi însuși împăratul MARKO, cuceritorul Americii, divinizat de Atlanți ca Arhanghel al Amurgului și al Toamnei, sau vreun descendent al lui.
Cum vom vedea în episodul următor, limba Ainu prezintă asemănări de necontestat cu limbile europene, atât lexicale cât și gramaticale, ceea ce explică și trăsăturile fizice ale acestui neam, cândva stăpân pe toată Țara Soarelui-Răsare.
Adrian Bucurescu
marți, 2 octombrie 2018
Istoria sucită a monarhiei în România
Cum se poate ca Radu Dudă, cu sânge plebeu, să fie numit ”principe”, iar Nicolae de România, cu sânge regal, să fie numit ”fostul principe”?! Și de unde până unde e Margareta ”Majestatea Sa”? Ce bâlci al deșertăciunilor!
Rămâneți în umbră sfântă, Basarabi și voi, Mușatini,
Descălecători de țară, dătători de legi și datini,
Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră
De la munte pân' la mare și la Dunărea albastră!
luni, 1 octombrie 2018
Trifoiul, plantă sacră
Tradiții daco-române
Sfânta Treime
La trecerea dintre anii 714 și 713 î.e.n., pe la Solstițiul de Iarnă, în ținutul Geților Napai, MARIA, Zeița Supremă întrupată pe Pământ, I-a născut pe Cei Doi Gemeni Divini, APOLLON și ARTEMIS. Până la acest Eveniment Cosmic, Sfânta Treime, cinstită de strămoșii noștri, fusese alcătuită din OEAGRUS, CALLIOPE și ORFEUS, ce domniseră peste Atlanți și fuseseră sanctificați. Apoi, Geto-Dacii au cinstit și altă Divină Treime, adică pe Maria, Apollon și Artemis. În toată Tracia au fost ridicate temple cu hramul Celor Trei Zei, de la care și-au luat numele și unele cetăți. Unele sunt atestate, cu variante dialectale: DROBETA, TRIPHYLON sau TRIPHALON, în Dacia; TRICORNIUM, în Moesia Superior; TRIBULIUM, în Dalmația; DRASIMARCA, în districtul Remesiana; TRIAMNIUM și TRIMONTIUM în Tracia Centrală; DRABESKOS, în ținutul Tracilor Edoni. Desigur, vor mai fi fost multe altele, dar încă nu se știe de ele.
În ce privește subiectul episodului de față, interesează mai mult TRI PHYLON, cu varianta TRI PHALON, cu aceste tălcuri: ”Trei Măreți; Trei Viguroși; Trei Slăviți; Trei Cinstiți; Trei Curați; Trei Vrednici; Trei Integri; Trei Strălucitori; Trei Minunați; Trei Plăcuți”; cf. rom. trei; BALIN ”Rege”, în dialectul traco-phrygian; rom. falnic; volnic; plin; a împlini; bălan; pelin; bălai; polei; latin. polion ”dumbet, o plantă mirositoare”; grec. philon ”drag; iubit”; slav. bîlina ”cântec poematic; baladă; basm”.
De la sensurile de ”viguros; vrednic; plăcut”, PHYLON a ajuns să însemne și verde, cu unele tâlcuri din română: ”proaspăt; tânăr:;viguros”, ceea ce a dus și la ”frunză; foaie”; cf. latin. folium ”frunză; foaie de hârtie”; grec. phyllon ”foaie; pagină”. Așadar, TRI PHYLON sau TRI PHALON însemna și ”Trei Frunze; Trei Foi”; cf. rom. trifoi, latin. trifolium ”trifoi”.
Mânăstirea Govora
Și iarăși, din TRI PHALON sau TRI PHYLON adică ”Trei Cinstiți” se mai înțelege și ca ”Trei Drepți; Trei Drepte; Trei Linii”; cf. rom. trei; latin. planus ”plan; drept”. Iată de ce multe biserici, îndeosebi din Țara Românească și din Maramureș, poartă pe turle cruci cu trei linii orizontale, care, evident, simbolizeazî Treimea slăvită de Geto-Daci.
Mânăstirea Cozia
Din TRAPHALON sau TRIPHYLON, cu sensul de ”Slăvire; Cinstire; Mărire; Măreție”, româna a moștenit și tropar ”cântare bisericească de laudă a unui sfânt sau a unui eveniment”, precum și Trivale - pădure din vatra municipiului Pitești.
Așadar, din TRIPHALON, cu varianta TRIPHYLON, având tâlcul de ”Trei Foi”, provin rom. trifoi și latin. trifolium. Având tâlcurile de mai sus, era firesc ca strămoșii noștri să considere această plantă sacră, deci și binefăcătoare.
În țara noastră, cresc trei soiuri mai cunoscute de trifoi și tustrele au puteri tămăduitoare. Astfel, trifoiul alb (Trifolium repens) crește prin fânețe, livezi, pășuni, locuri cultivate, pe lângă drumuri. Din florile lui se face un ceai împotriva durerilor de stomac. Planta întreagă se întrebuințeaă la poală albă. În ținutul Năsăudului, se fierbe în vin, cu flori de mălin alb și flori-albe, și se bea dimineața, înaintea prânzului. În zonele montane și la deal, pentru poală albă se folosește Trifolium montanum și Trifolium ochroleucum, numite popular tot trifoi alb. Se mai pune în scăldători pentru întărirea celor slabi de boli.
Trifoiul roșu (Trifolium pratense) crește prin fânețe, pe câmpuri, în livezi, adesea cultivat, fiind o excelentă plantă furajeră și meliferă. Ceaiul din florile lui se ia împotriva tusei. Se mai pune în băile împotriva reumatismului. În zonele montante, contra tusei se folosește Trifolium alpestre, numit în popor tot trifoi roșu.
Trifoiașul sau buruiana-de-mălină (Trifolium campestre) are flori galbene și crește prin fânețe, pășuni și chiar în locuri cultivate. Ceaiul din tulpinile lui florifere se ia împotriva tusei și a răcelii. În ținutul Neamțului, trifoiașul este foarte căutat de femei, fiind folosit împotriva mătricei și durerilor ce însoțesc menstruația, zise și mărine de fire; de aceea, trifoiașul se mai numește și buruiană-de-mărină. Leacul este mai sigur dacă femeia respectivă își descântă singură sau i se descântă de altcineva astfel:
S-o dus tăți craii,
Tăți împărații la bătălie,
Ș-o audzit și Mărin din pânteci
Și s-o dus și el
Unde cocoșul nu cântă,
Gomot di om nu s-audi.
S-o dus din frunți,
Din urechi, din inimă.
Trifoiașul se culege în ziua de Mărină, care cade la 17 Iulie, se usucă și se păstrează peste an. Femeilor care suferă de mărină și bărbaților care au dureri absominale li se dă ceaiul din această plantă, în care se pune și humă de mărină, adusă în aceeași zi. Cu restul argilos, ce rămâne în ulcica în care s-a fiert, se fac turtițe, ce se pun pe locul dureros.
Sfânta Pătrime
Crucea era simbol sacru încă de pe vremea culturii Cucuteni, și apare des în ceramica din acel areal.
Crucea este gravată pe o superbă țintă de fier, ce decora chiar poarta principală a capitalei Daciei, Sarmizegestusa Regia.
Crucea cu trei linii orizontale apărea în vechime doar pe bisericile domnești. Cele trei linii simbolizau, cum s-a văzut mai la deal, Sfânta Treime, iar linia verticală întregea Divina Familie cu TATO NIPAL ”Tatăl Ceresc; Domnul Cerului”, dar îl desemna și pe domnul pământean, ctitor al respectivei biserici.
Turlele Catedralei din Curtea de Argeș
În Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor, se spune că, la Pogorârea Sfintei Treimi pe Pământ, TATO NIPAL rămăsese în Cer, spre a asigura ordinea Universului.
Iată de ce un trifoi cu patru foi a fost și este și în prezent considerat mult mai binefăcător decât cel cu trei foi, căci el reprezintă Crucea, adică Sfânta Pătrime!
În tradițiile românești, cine găsește un trifoi cu patru foi, indiferent de soi, trebuie să-l închine, să-l pună la presat, ca să se usuce, apoi să-l poarte într-o cutiuță sau într-un medalion. Pentru reușită, purtătorul trebuie să se roage la Dumnezeu, Maicii Preacurate sau Îngerului Păzitor.
Dacă, într-un ceas rău, purtătorul s-a îmbolnăvit, el trebuie să atingă acel trifoi cu patru foi și să rostească un descântec împotriva tuturor bolilor, cum este acesta din Roșa, Bucovina:
Ustur mare și Maica Precista,
Pe-un jij de deal.
Cată-n carte,
Cată-n parte,
Cată-n toate părțile,
Unde-a vedea
Nouă strigoaice
Cu nouă țânci răi.
Și-a strigat Maica Precista
În gura mare:
- Voi nu-l pociți,
Nu-l săgetați,
Nu-l giungheți,
Da luați giungheturile,
Săgetăturile,
Și le duceți
În dealul Galariilor,
Pocitoarea ciutelor!
Voi acolo pociți,
Acolo giungheți,
Acolo săgetați,
În sttrachină de argint,
Cupele sprijinind!
Da N. să rămâie
Curat
Și luminat
Ca Dumnezeu ce l-a lăsat!
Alo! Haide!
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)