Istoria Atlanților

          Cucerirea Japoniei

     Misterul Ainu

     Dacă Atlanții n-ar fi cucerit cândva toată planeta, atunci să spună cercetătorii ce caută triburile de blonzi înalți, cu ochi albaștri, în jungla Amazonului, precum și oamenii de rasă albă în Vietnam, și ce căutau, în Antichitate, Europenii toharieni în regiunea Xinjiang din China de astăzi!
     De rasă albă este și enigmaticul popor Ainu, care locuiește și astăzi în Japonia și în Estul Extrem al Rusiei. Se estimează că, în prezent, ei ar mai fi doar 25.000, cei mai mulți fiind amestecați cu popoarele alături de care trăiesc. Ainu puri mai sunt cam 3.000. Ei viețuiesc foarte izolați, în munții întunecoși în ținuturile Hidaka și Asahikawa. S-a lansat, printre altele, ipoteza că ei ar fi urmașii ”Sculptorilor în Pereți”, care au lăsat enigmaticele desene în peșterile din Hokkaido.
     Vatra lor fiind un arhipelag, în limba atlantă li s-a spus AINU, adică ”Acvaticii; Insularii; Ostrovenii”; cf. AENOS - oraș maritim în Tracia; AENUS - râu în N-V Daciei; rom. Iunie - luna în care, după mitologia românească, a început Potopul Universal; alban. ujane ”ocean”; anije ”vas; navă; corabie”; island. eyjan ”insulă”;. Etnonimul  provine din AI-NU, literal ”Pe (în; cu) Apă”; cf. alban. uje, franc. eau ”apă”. alban. ne ”în; la”; rus. na ”pe”. Dar ”În Apă” se tălmăcește și prin”Spălat; Curat; Luminat; Inteligent”, și astfel, AINU a ajuns să însemne astăzi, în limba acestui neam ,”Om; Persoană”.

     Tot din limba Atlanților vine și NIPPON, denumirea celei mai mari insule din Japonia, în care se află și Tokio, capitala țării. Literal, N-IP-PON  însemna ”Pe (în; de) Apă Pus”; cf. alban. ne, rus. na; rom. apă; năboi ”puhoi; torent”; a năboi ”a se revărsa”; latin. navis ”corabie; barcă”; niveus ”de zăpadă; acoperit cu zăpadă”;  rom. a pune. În prezent, numele oficial al Japoniei de azi este Nipponkoku, textual ”Țara de la Originea Soarelui”.

     Zei și Eroi

     Ainu au obiceiuri foarte bogate, unele specifice doar lor. Cea mai mare sărbătoare a acestui neam este Festivalul Ursului, care se desfășoară în  toiul iernii și ține trei sau patru zile.

     Sărbătoarea Ursului, pe care ei o numesc și Trimiterea de Zei, simbolizează ajutarea Zeilor să se înapoieze în țara lor. Ainu cred că Zeii locuiesc în Țara de peste Munți, că sunt îmbrăcați la fel ca oamenii și că, din când în când, vin să cerceteze lumea oamenilor, luând chipul ursului, deghizați în blănuri negre. Zeii dăruiesc blănurile și carnea numai celor drepți și, în schimb, oamenii organizează Ceremonia Trimiterii Ursului, adică a spiritului său în Țara Zeilor. Întru aceasta, Ainu ucid ursul, se hrănesc cu carnea lui și îi beau sângele.
     Aceste datini atlante au fost moștenite și de Geto-Daci, ai căror războinici se îmbrăcau în blănuri de urs, iar după o mărturie al lui Porphyrius, îndată după Naștere, Zalmoxis a fost acoperit cu o blană de urs.
     În chiar miezul culturii Ainu se regăsesc amintirile Europenilor, care au colonizat cândva Arhipelagul Nipon. Astfel, au fost păstrate legendele Oina, care înseamnă ”Cântecele Zeilor”; cf. alban. hyjni ”divinitate; Zeu”. Alte legende se numesc Yukar, adică ”Poemele Eroilor”; cf. OEAGRUS - împărat atlant, tatăl lui Orfeus; rom. iagăr (reg.), germ. Jager ”vânător”; latin. augur ”augur; prevestitor al viitorului”; augurale ”partea dreaptă din cortul generalului, unde el ia auspiciile”.
     Unele mituri Ainu afirmă că, într-o vreme foarte îndepărtată, un Zeu civilizator, Okikurumi-Kamui, a sosit pe meleagurile lor într-o navă de metal, care ziua era argintie, iar noaptea, roșie. După ce i-a învățat pe oameni agricultura, meșteșugurile, artele și înțelepciunea, acesta a plecat spre stele.

     Măcar a doua parte a teonimului, KAMUI,  poate fi comparată cu limba Geto-Dacilor, unde COUMI însemna ”Înălțime; De Sus”; cf. cetatea COUMIDAVA; rom. comis; coamă. Okikurumi-Kamui ar fi putut fi însuși împăratul MARKO, cuceritorul Americii, divinizat de Atlanți ca Arhanghel al Amurgului și al Toamnei, sau vreun descendent al lui.
     Cum vom vedea în episodul următor, limba Ainu prezintă asemănări de necontestat cu limbile europene, atât lexicale cât și gramaticale, ceea ce explică și trăsăturile fizice ale acestui neam, cândva stăpân pe toată Țara Soarelui-Răsare.

                                                                                                                Adrian Bucurescu