Cenzorilor:

                                  ZALMOXIS IS AL NOV DUH.
                  NEVIEN ERAI NETUH!

Limba română distractivă

Mânăstire-ntr-un picior.
Ghici, ciupercă, ce-i?

Mai e mult până departe?

          Folclor


Dacă nema putirința,
Geaba chichirez gâlceava.

     Rugăciunea țiganului:
Doamne, tu știi ce doresc,
Ce să mă mai țigănesc?

          Anton Pann - Povestea vorbii


Adineaurea mă-sii!

          Înjurătură din Muntenia


Tovarăși, să facem cincinalul în patru ani și jumătate!

          Nicolae Ceaușescu - discurs


- Tovarășe Bulă, dumneata de ce nu strigi ”Ura!”?
- Eu o port în suflet, tovarășe.

          Banc din ”Epoca de Aur”


- Iubito, astăzi ai o față deprimată.
- Primată e mă-ta!

          Banc din ”Epoca de Platină”


Nu răspundem de sifoanele clienților care fac explozie.
Avem pantofi de damă cu față de pânză.
Jucării pentru copii de lemn.
Fustele se ridică între orele 10-12.

          Anunțuri la magazine


Brânză de oaie veche.
Brânză de vacă proaspătă.
Pastramă de oaie afumată.
Oo proaspete.
Grefe / 2.99 lei kg.
Lapte proaspăt muls direct de la producător.

          Etichete din hala Obor


Rapidul, un sac de jucători fără fund?

          Presa sportivă


Mihail Sadoveanu a scris și romanul Venea omoară pe Siret.

          Dintr-o teză la limba română


          Termeni populari pentru un bărbat prost, neisprăvit, leneș, murdar, urât, bădăran, netrebnic, nesimțit, bețiv, de cea mai joasă speță:
ageamiu, bălălău, pămpălău, tolomac, bulă, dilimache, damblagiu, chisnovat, tilică, tilicar, cioflingar, țafandache, gogoman, târâie-brâu, pețan, fleandură,, tihoare, linge-blide, coate-goale, moaflă, tuihoș, macabău, încurcă-lume, bontuzit, băzgăui, mundoc, torontoc, toieș, blendărău, chiompaliu, cochinete, trampaliu, teacăr, tuinac, cleafă, mudiudoi, orbete, pârșete, toroapă, prașcău, cherbeleață, hahon, modoroi, țârlău, cioromelă, ciucamete, ciumete, rânzalău, mohoi, știurlă, tulușcan, haulă, răpălău, troncalău, cotrofleanță, dârloagă, guguian, năgârd, pucăr, neață, tăfăluc, terfeleac, olălău, budală, cârciogar, teneneu, nap, carafleață, culină, hudubleajă, lilă, stoapă, golopan, motohaliță, trochioș, cătămui, gealap, oșiștină, turuiac, zgâmb, urdu-burdu, beleujgat, râtan, șuminit, codârlea, loază, dadulea, sarsan, înțâmburat, premugere, șchiontropea, carabageac, magraon, clămpău, cațaon, terchea-berchea, aconaut, basculant, burete, carmolist, țuicar, sugaci, sugativă, ghiolban, țopârlan, jagardea, cocalar.


          Termeni populari pentru o femeie proastă, leneșă, rea, murdară, bârfitoare, urâtă, josnică, prostituată:
tuptiță, fleandură, bulancă, teleleață, teleliță, teleleică, paceaură, lălâie, carabageacă, balcâză, handră, hoiandră, canțulă,fițoancă, pețancă, colofisă, cloață, baraoană, boambă, macioală, târtoșă, troală, cricală, calapanță, fleoarță, fleorțotină, mișarcă, trantă, țoadără, zângală, țolină, coleaorbă, cotarlă, dijdinătură, frențitură, leahorniță, leașcă, malancă, muruitură, pitoașcă, târâtură, târșitură, zgâitură, îmbălătură, mototoalcă, tearfă, ștoarfă, ștroamfă, boarfă, borfet, borfetă, țăulitură, durlancă, moalfă, moantă, năcârcoață, coroabcă, sghihardă, curvă, curviștină, târfă, pârțolină, madaranță, târnoață, bandură, bulă, landră, scorțolină, magopată, talaniță, pupăză, pupezoaică, pițipoancă, putoare, haită, terfeloagă, gudă, ruptură, maimuță, marcoavă, mastroacă, gură-spartă, bașoaldă, bârfă, boraică, bufă, cartoafă, cațaveică, chiftea, cloambă, coardă, conopidă, cordache, cotarlă, dambilușcă, farfuză, fârțoagă, fleașcă, fleoarță, fleorțolină, fleștură, fliușcă, floștină, fufă, garidă, hartală, hastură, hâță, iavașă, libelulă, lipitoare, mordină, oafă, pârjoală, pocnitoare, potloagă, matracucă, prăjitoare, știaflă, terfeloagă, caracudă, căzătură, rapandulă.


          Cel mai lung nume de familie: Aelectromotostivuitoriței.


Vino, mândro, pe conductă,
Că te-aștept la robinet!

          Folclor nou


Într-o baltă neagră
Patru ochi sclipește.
Ce să este oare?
Este două pește.

          Internet


                                                                                   Culese de Adrian Bucurescu

Moment zgubilitic

 

          Luna de fiere

- Foaie verde trei dolari,
Nașule din Voluntari,
Cum, mă-sa, mă înșelași
Și cu cin' mă cununași?
Cu-o tută din Afumați,
Cu părinți privatizați;
N-are dinți, n-are măsele,
Vai de păcatele mele!
Aoleu, că prea mi-e silă,
C-are buze de cămilă,
Uitătura ca buldogul
Și urechile ca porcul.
Aruncai în ea cu blidul,
C-am crezut că e COVID-ul.
M-am bucurat la valută,
Fire-ar a dracu' de slută!
- Verde trei lire sterline,
Da' tu chior ai fost, măi fine?
- Nașule, ori eram beat,
Ori banii m-au fermecat,
Căci astăzi de dimineață
Nici nu m-am spălat pe față,
Și la ea când m-am uitat,
Mă mir că n-am căpiat,
Cât p-aci să fac infarct.
Vai de mine, ce păcat!
Să vezi ce mi s-a-ntâmplat:
La Obor cu ea m-am dus -
S-a strâns lumea ca la urs -
D-apoi un dulău bălțat
A rupt zgarda și-a scăpat
Și-a fugit pân-a crăpat,
Tot credea că l-a mâncat.
Traficu-a fost deviat.
Mitinguri s-au amânat,
Șeful pieței s-a-nchinat,
Un jandarm a leșinat,
Altul SMURD-ul a chemat,
Și-un țigan paranormal
S-a-necat tocmai la mal,
Iară alde gură-cască
Și-au pus mănuși, și-au pus mască,
Pe când Streinu-Cercel
Guița ca un purcel,
Să nu-l bage-n carantină,
Că nu doar el e de vină.
Și-atunci, n-am mai stat ca proasta,
Și mi-am părăsit nevasta.
Iar când dracul o s-o ia,
Să pleci, nașule, cu ea,
Și, pe lumea aialaltă,
Să ți-o faci, nașule-amantă,
Și să vă ție de șase
Douăj' de drăcoaice grase,
Iar Cercel n-are decât
Să-și bage unghia-n gât,
Cât o sta la Bălăceanca,
Până i-o mai tăcea fleanca!


                        Matei Babeș

                                 La Roumanie, sans censure!

Vânturile și Vântoasele

          Mitologie românească

     În mitofolclorul românesc, tărâmul în care hălăduiesc Vânturile și Vântoasele se numește Heliștea Vântului sau a Vânturilor. Stăpâna acestei împărății este Sfânta Duminică sau Domnica. DOMNICA este atestat ca nume feminin la Dacii de Nord-Vest, în Pannonia. De aici avem în românește Duminică și numele Domnica. DOM NICA are mai multe tâlcuri: ”Când bate; Care învinge; Care (se) ridică; La (de) Înălțare; Care crește; Când (care) se întețește”; cf. rom. tumai ”tocmai”; latin. tum ”atunci; apoi; când”; slav. tam ”acolo”; rom. NIKA - inscripție pe crucile răposaților și pe colacii pentru pomană; grec. Nike - Zeița Victoriei. DOMNICA era și un supranume al lui BENDIS, Zâna Victoriei la Geto-Daci. La Tracii illyri mai este atestat și Zeul BINTUS ”Care bate”, probabil divinitate a Războiului; cf. rom. vânt; avânt; a bântui; vântoasă ”vijelie”; Bantaș, Bindea, Pintea (n.).
     La Români, Sfintei Duminici i se mai spune și Muma sau Doamna Vânturilor. Vânturile sunt bune, aducând foloase, ori rele, turbate, pornite împotriva oamenilor, stricându-le și dărâmându-le tot avutul și tot ce li se mai opune în cale.
     Vânturile bune sunt 12, și, cum Sfânta Duminică e prietena și ocrotitoarea oamenilor, își trimite feciorii să-i mai aline pe pământeni. Astfel, un Vânt vine să-i mai răcorească, altul le aduce ploaie, altul le înmoaie gerul, fiecare după firea lui, căci fiii Sfintei Duminici au firi deosebite: unul e mai moale, cel mai mic e și cel mai neastâmpărat, cel mai mare e cel mai iute la mânie ș.a.m.d.

     Crivățul e cel mai mare și mai morocănos. Umblă numai necăjit, nimic nu-i place. Se spune despre el că a fost îndrăgostit de o zână, dar ei nu i-a plăcut de el și s-a măritat cu Făt Frumos; și de atunci, Crivățul e tot mânios. Câteodată pornește așa, hai-hui, și răstoarnă totul în cale.
     Cei 12 fii ai Sfintei Duminici sunt: Crivățul, ce bate dinspre Miazănoapte-Răsărit; Frumosul, care vine dinspre Miazănoapte; Vântul-de-sub-Soare, care vine dinspre Răsărit; Austrul, ce-o pornește dinspre Soare-Apune și aduce ploi calde; Băltărețul, care aduce ploile dinspre bălțile Dunării și de la  Miazăzi; Vântul cel Lin, care bate ușor, de mișcă frunza și vine tocmai din mările de la Miazăzi; Vântul Frunzei, ce aduce primăvara, călduț și neastîmpărat, care bate de la Miazănoapte și scoate colțul ierbii și mugurul din coaja copacilor; Boarea, care de-abia poate mișca frunzele, e tot somnoros și, seara, mai rar ziua, când îl mai scoală Sfânta Duminică, adie mângâietor; Vântul de Vară, cel mai petrecăreț, și care, când se îmbată, suflă cu putere și-n toate părțile; Vântul Turbat, care vine vijelios cu furtună și ploaie; Sorețul sau Secetosul, ce vine de la Răsărit, aducând pale de căldură dar și de secetă; Munteanul sau Turdeanul, care vine aspru și rece, tocmai de la Miazănoapte, chiar în mijlocul verii.
     Acești feciori ai Sfintei Duminici nu pot fi zăriți de oachii oamenilor, căci dacă i-ar zări, s-ar certa poate cu ei, iar fetele s-ar îndrăgosti de vreunul din ei, căci sunt foarte chipeși la față și mândri la port. Doar animalele, acelea dintre ele care sunt furate, îi pot vedea, și, pentru aceasta, își înalță capul când suflă vântul.
     Cei 12 feciori locuiesc în Heliștea Vânturilor, la curțile de aur ale Sfintei Duminici. De acolo pornesc vânturile, când le poruncește Dumnezeu sau Sfânta Duminică, ori când le vine lor. Sfânta Duminică îi trimite să-i aducă vești din lume și să le spună oamenilor crugul vremii.

     Vânturile sunt de obicei prietenii oamenilor. Uneori sunt pomenite de îndrăgostiți:

Vântuleț de primăvară,
Ia-mi dorul din inimioară
Și du-l peste deal în sus,
Unde bădița s-a dus!

                  *
              *     *

Bate vântul,
Bate vântul,
De se leagănă pământul.
Tot așa, mândră, și eu
Mă legăn de dorul tău.

     Tocmai pentru că sunt prietenii pământenilor, Vânturile nu admit faptele rele; de aceea, când se spânzură cineva, vântul care trece pe acolo se supără și bate 41 de zile întruna.

     În afara acestor feciori ai Sfintei Duminici mai sunt și Vânturi Rele. Acestea sunt fetele lui Irod-împărat, Vântoasele, cărora Dumnezeu le-a luat mințile și umblă nebune, iar dracul, când le prinde, le cântă, și ele joacă atunci tontoroiul diavolesc, de stârnesc tot praful din cale, descoperă casele și rup crengile pomilor. Locuințele lor părăginite se află împrăștiate pe la hotarele Heliștii Vânturilor, printre mărăcini. Alte legende spun că locuiesc în pustiu și, pentru că sunt rele, stau închise într-o bute, pe care o păzește Baba Vânturilor. Baba stă pe un scăunel  și toarce, dar din când în când o fură somnul și atunci Vântoasele scapă și-și fac mendrele pe afară. Când se deșteaptă, baba fuge după ele, le prinde de păr și le leagă înapoi în bute.
     Vântoasele sunt dușmănoase și aduc o mulțime de rele, printre altele putând să strice mințile oamenilor pe care îi întâlnesc în drum și să-i lase loviți de vântoase ori să le dea o strașnică durere de cap.

     Crăiasa Vântoaselor este Volbura, adică vârtejul de vânt, care se face mai ales vara, prin mijlocul drumurilor și câmpurilor, ridicând tot ce găsește în cale. În vreme de secetă, prevestește apropierea ploii. Ea este blestemată de Dumnezeu să danseze cât va fi lumea lume. Așadar, când vedem Volbura iscându-se în mijlocul drumului și luând câmpii, atunci ea joacă un dans drăcesc. Iar dacă se aude și un vâjâit prin văzduh, înseamnă că dracul îi fluieră și ea dănțuiește. Vindecarea de pocitania Vântoaselor se obține prin afumarea cu iarba-vântului.

                                                                                                           Adrian Bucurescu
     

          Apa Neuitării

Ghici a ce-amiroase-o poezie
scrisă-n Bărăgan pe miriște?
Amiroase-a grâu și-a in de ie,
amiroase-a câmp și-a liniște.

Ce ușor adorm pe seară pruncii!
Picură cu untdelemn din stele.
Albe înfloresc pe tâmpla luncii
colilii păzind de vise rele.

Seceră tu, Lună, ierburi negre!
Un luceafăr spre Apus se coace.
Inimile ne-au rămas integre
și răzbim viclenele soroace.

Noapte după noapte saltă lanul
vise, și nălucile se-adună,
treierând noroc pe Bărăganul
nins în zori de  pulbere de Lună.

Ghici ce doruri înfloresc în daina
spusă lin în Miazăziua țării?
Du-te-n Bărăgan și află taina!
Dar străbate-l pân-la sarea Mării!

Și-ai să dai de Apa Neuitării.


                           Adrian Bucurescu

Răzbunătorii noștri. Chivără Roșie și Mantiile Roșii

          Mitologie daco-română

          Amintiri de purpură

     În anul 1948, adică în plină epocă stalinistă, Mihai Beniuc publica poemul ”Chivără Roșie”, culoarea respectivă trimițând la ”sângele vărsat de țărani și muncitori de-a lungul veacurilor” precum și la steagul partidului comunist. În poem, Chivără Roșie este un misterios erou popular care-i ajută pe iobagi în lupta împotriva exploatatorilor și care intervine și de partea răsculaților conduși de Horia, Cloșca și Crișan. Iată câteva versuri care-l descriu pe viteaz:

Umbla prin munți atunci
Chivără Roșie...
- Cine-i? De unde vine?
- Taci, că-i bine! Zicea poporul
Și-nvârtea toporul
Printre cei câni,
Dușmani bătrâni! Câni de dușmani,
Mari bogătani,
Fiare flămânde-nsetate,
De aur, de arginți, de bucate,
De păduri de brad și fag
Și de sânge de iobag.

                 *
             *      *
Lui Crișan în vis
O strungă de lumină s-a deschis.
Prin ea, din soare-răsare
Se arătase călare
Cu spada în sânge muiată
Chivără Roșie.

     Mă întorc cu gândul la anii îndepărtați ai copilăriei și adolescenței mele, când am cunoscut doi dintre ultimii Solomonari, care mi-au deschis drumul către o lume minunată și plină de taine, care mă farmecă și astăzi. Unul dintre ei îmi era consătean și se numea Gheorghe Rențea, poreclit Moacă, și locuia într-un vagon, la marginea lacului Sărățuica. Ceilalți din familie locuiau în sărăcăcioasa casă de-alături. Bătrânul Moacă purta plete și barbă, semănând exact cu un Dac de pe Columnă. Ei bine, printre altele, Gheorghe Rențea m-a învățat alfabetul zis ”chirilic”, înainte de a studia limba rusă în școală, începând cu clasa a V-a, și mi-a dat amănunte despre trecutul satului nostru.
    Celălalt se numea Vasile Borza, și era Moț din satul Călata, comuna Călățele, raionul Huedin, regiunea Cluj. Era gemar. Primăvara, nea Vasile își aducea calul, căruța și geamurile de la Huedin cu trenul de marfă până în stația Sărățuica, apoi trăgea la casa noastră în gazdă. După care pleca prin satele din lunca Ialomiței ca să pună geamuri noi la gospodării, până toamna. ”Geamuri, hai la geamuri!”, striga Moțul de dimineață până seara, când se întorcea la noi acasă. Nici el nu vroia să doarmă înăuntru, cum nu vroia nici moș Gheorghe Rențea, ci prefera să doarmă în căruța lui cu coviltir, plină de fân frumos mirositor. În nopțile de vara mă primea și pe mine în căruță, povestindu-mi câte în lună și-n stele, până ce picam în mrejele somnului. M-a învățat și denumirile populare ale unor constelații și plante. Ei bine, odată, după ce citisem poemul lui Mihai Beniuc, pe care el nu-l citise, l-am întrebat dacă a auzit de Chivără Roșie, care umbla cândva prin Țara Moților. Da, auzise! Da, era un soi de duh răzbunător, care-i ajuta pe Români și-i pedepsea pe Austrieci și Unguri. Când am mai crescut nițel, mi-a mărturisit că este Zgrimințeș, cum li se spune Solomonarilor în Țara Moților.

     Așadar, Chivără Roșie nu fusese născocit de Mihai Beniuc, ci fusese preluat din folclorul Munților Apuseni, familiar poetului. Mai târziu, într-una din călătoriile mele jurnalistice pe acolo, am aflat că unii bătrâni își mai aduceau aminte de eroul de pe vremuri, dar fără amănunte, doar că a fost alături nu doar de Horia, Cloșca și Crișan, ci și de Avram Iancu.
     Cum îmi place să cred că mitofolclorul românesc provine în întregime de la Traci, i-am căutat urmele și lui Chivără Roșie în Antichitatea noastră. Atunci este atestat CABIRUS, Zeu adorat în Macedonia, ținut tracic, care este și numele unui Trac sosit în ajutorul Troienilor. Ca divinitate, CABIRUS este un supranume al lui MARKO, Arhanghelul Amurgului, Vestului și Toamnei, tatăl CABIRI-lor. Numele suportă mai multe traduceri, printre care și ”Apărătorul; Acoperământul”; cf. rom. coperiș (reg.) ”acoperiș”; covor; cobără ”coviltir”; cufăr; copârșeu ”sicriu”. În mitofolclorul românesc, CABIRUS-MARKO este același cu Arhanghelul Mihail, comandantul Oastei Îngerilor, apărătorul Raiului. El poartă mereu o mantie roșie.

     Din CABIRUS româna a moștenit și chivără ”coif, cască militară”. Însă, conform limbii trace, care suferea modificări de tâlcuri, prin tonuri, accente și context, CABI RUS putea fi înțeles și ca ”Acoperământ Roșu; Haină (Cușmă; Pălărie) Roșie;; Îmbrăcat în Roșu”; cf. rom. chebe, ghebă ”manta țărănească”; ghebe ”specie de ciuperci”; capă ”pânză care se pune pe fața mortului”; latin. cappa ”manta cu glugă”; rom. roș, roșu; rujă ”trandafir sălbatic”; latin. rosa ”trandafir”; rom. chipăruș ”ardei iute roșu”.
     Unul dintre eroii basmelor noastre este Chipăruș Pătru Făt Frumos. Chipărușul este și un dans funebru, executat de mascați veniți la priveghiul unui mort. Obiceiul s-a păstrat întreg, până în a doua jumătate a secolului XX, la Nereju, județul Vrancea. Acolo, oamenii dansau și petreceau, toată noaptea, bucuroși că răposatul a scăpat de toate grijile și, tot așa, rudele lui nu mai aveau să se chinuie cu el. Exact ca la Geto-Daci!
     Din toate cele de mai la deal, se vădește că eroul rămas în tradițiile românești sub numele de Chivără Roșie sau Chipăruș, la Geto-Daci CABIRUS, era un justițiar, adorat și ca divinitate a Războiului. Tracii îl mai numeau și ARES, la fel ca Elinii, el corespunzându-i Zeului roman Marte.
     Specific limbii trace, polisemantice, A RES însemna și ”Care înțeapă; Care taie; Care mușcă”, dar și ”Cel Arzător; Cel Focos; Cel Roșu”; cf. rom. a - art. hot. adj.; ras; râs (zool.); ros; rujă ”trandafir; măceș”; rază; roșu; arici; a ara; arom. aroșu ”roșu”; alban. arez ”bărzăune; bondar”.
     Un supranume al Arhanghelului Războiului, la Geto-Daci, era RUSTICON ”Războinicul; Sălbaticul; Răzbunătorul; Înțepătorul; Amarul”; cf. rom. a răstigni; ristic ”gogoașă formată pe frunzele și ramurile tinere ale unor stejari, în urma înțepăturilor făcute de o specie de viespi”; latin. rusticus ”de țară; de la țară; țărănesc; rustic; necioplit”. RUSTICON este atestat și ca epitet al pelinului.
     Dar RUS TICON înseamnă și ”Coiful (Acoperământul) Roșu; Îmbrăcat în Roșu”; cf. rom. roșu; latin. rosa ”trandafir”; roseus ”de culoarea trandafirului; trandafiriu”; rom. tichie; țugui ”creștet”; dichin ”coviltir”.
     De altminteri, rolul apotropaic al culorii roșii a dăinuit la Români până astăzi. Pruncilor încă li se mai pun șnururi roșii la gât sau pe veșminte, împotriva diochiului. Din aceeași pricină, toți caii țăranilor noștri poartă la cap ciucuri roșii.

     Cei Învăscuți în Roșu

     La Oltenii din Evul Mediu, BASSA REVS, atestat în latină ca supranume trac al lui Dionysos, însemna și ”Învăscut (Înveșmântat) în Roșu”; cf. rom. fașă; a înfășa; alban. vesh ”a se îmbrăca”; veshje ”îmbrăcăminte; veșmânt”; latin.; rubeus ”roșu; roșcat”;.rom. bujor. .Iată de ce Oltenii, de unde provenea și soția lui Negru-Vodă, mama ilustrului voievod Basarab, MARCHE-ROTA ”Din Neamul de la Apus”, adică la Vest de Muntenia, l-au botezat pe prințul moștenitot Basarab. De aceea, în tabloul votiv de la Biserica Domneacă din Curtea de Argeș, acest ilustru voievod al Țării Românești poartă un veșmânt roșu.

     El a fost cel care i-a zdrobit pe Unguri, la Posada, și de atunci aceștia nu ne-au mai învins niciodată. Lăsați-o baltă, bocitoarelor, cu desprinderea Transilvanei de România! Ați uitat că ai noștri au înfipt o opincă în creștetul Parlamentului Ungar?

     La Bizantini, prinților născuți în timpul domniei tatălui lor  li se spunea PORFIROGHENETES, adică ”Cei Născuți în Purpură”, adică în Roșu. Oricum, Bizanțul sau Constantinopolul fusese ridicat pe locul unei vechi cetăți tracice, BYZANTION, iar împăratul Constantin cel Mare se născuse la NAISSUS, actualmente Niș, din Serbia, care pe atunci făcea parte din ținuitul getic Moesia Superior.

     În lupta cu balaurul, însuși Sfântul Gheorghe, care nu este altul decât celebrul Cavaler Trac, adică Apollon-Zalmoxis, poartă și el o mantie purpurie.

     Cum era de așteptat, viteazul Mircea cel Mare s-a imortalizat în fresce învăscut tot într-o mantie roșie, semn și de hotărâre în luptă, dar și de jertfă. Numele lui nu are nicio legătură cu calendarul creștin, ci vine din antroponimul tracic MAR SYAS ”Singur Stăpânitor; Autocratorul”; cf. rom. mare; a (se) mări; Măria Sa; sieși, sie; got. mers ”celebru”. Ilustrul voievod va face cinste numelui său, căci în actele oficiale el apare mereu ca ”singur stăpânitorul, Io Mircea, mare voievod și domn”.

     La fel de viteazul Ștefan cel Mare a ținut la rându-i să fie pictat în mantie purpurie și în tunică de aceeași culoare. Atât el cât și mulți alți domnitori români obișnuiau să-l pună pe Sfântul Gheorghe pe steagurile de război.
     Vărul său, celebrul Vlad Țepeș, poartă nu doar o chivără roșie, ci și o tunică de aceeași culoare. Nici numele său nu are legătură cu calendarul creștin, ci cu cel geto-dacic, provenind din BLETA, cu aceste sensuri: ”Strălucitorul; Arzătorul; Înțepătorul; Vârful; Deasupra; Superiorul; Mărinimosul; Plată; Răsplată; Întoarcere; Răzbunătorul”; cf. rom. plită; a pluti; plută; a vlădui ”a stăpâni”; a oblădui; a plăti; plată; a împleti; alban. blete ”albină”; blatoj ”a (se) dedica; a (se) oferi; a (se) jertfi”; i plote ”plin; întreg; complet; deplin; tot”; germ. Blitz ”fulger”; germ. Blut, engl. blood ”sânge”. Să aleagă cititorul ce tâlcuri ale numelui său își alesese Vlad!

     BLETA este atestată și ca plantă medicinală dacică, pe care am identificat-o cu sângerul, arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunze verzi vara și roșii toamna. Și nu s-ar putea spune că a mai fost vreun voievod mai sângeros decât Vlad Țepeș. În treacăt fie spus, un vestit haiduc din Bărăgan a fost Radu Sânger, așadar un alt răzbunător.
     Vlad se iscălea el însuși în scrisori cu supranume ca Dracula, Drăculea, Dragula și Drăgulea. Tot o plantă medicinală dacică ne lămurește despre ce e vorba: DROC(H)ILA. Din DROCILA româna a moștenit dracilă, denumirea mai multor plante spinoase. Și DRO CILA și DRO CHILA se traduc prin ”Care împunge; Care înțeapă; Țepeș; Care înfiorează; Cel Fioros; Cel Temut”; cf. rom. o droaie de ”o groază de”; alban. dre ”cerb”; druaj ”a se teme; a se sfii”; rom. cel; cela; acel; acela; latin. qualis ”care; ce fel; precum”; rom. traglă ”cobila plugului; cociorvă”; a drucăli ”a avea emoții; a avea trac”. Să se observe și că articolul hotărât apărea la sfârșitul numelui, cum se pune și astăzi în limba română!

     Cum am spus mai la deal, ca mare războinic, Vlad poartă chivără roșie și o tunică de aceeași culoare. Dar căiță, adică o tichie, de fapt o membrană roșie poartă și cei care, după credințele populare, sunt născuți moroi, confundați deseori cu strigoii sau cu vampirii. Pe de altă parte, BLETA-VLAD însemna și ”Cel Întors (Sucit; Răsucit)”; cf. rom. a împleti.  Dar, tot în credințele populare, unele dăinuind și astăzi, vampirii se întorc din morți. Chiar și D)Ă)ROCHILA avea și sensul de ”Cel Întors”; cf. rom. târcol ”ocol”; a da târcoale. Astfel, prin străduința multor săi dușmani, acest erou al Românilor a ajuns să fie mai cunoscut în lume ca... vampir! Dar nu cumva Vlad Țepeș dădea de înțeles că este unul dintre războinicii daci întorși în țară spre a face dreptate? Cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil scrie despre acest domnitor că era ”feciorul lui Draculea, domnul Dacie”, și, mai departe, spune despre Vlad că ”omul acesta a prefăcut cu totul organizația Daciei”.
     Mulți Români ar vrea și acum să se întoarcă Vlad Țepeș. Tot așa dorea și Mihai Eminescu, în celebrele versuri din ”Scrisoarea III”:
Cum nu vii tu, Țepeș, doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei;
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.

    Dar, chiar, ce-ar fi să se întoarcă Vlad Țepeș în țara noastră?

                                                                                                                Adrian Bucurescu