#JE RESISTE!

Istoria Atlanților

          Damono și Cabirii

     Zâna Amurgului

     În panteonul Tracilor, împăratul Marko și soția lui, împărăteasa Damono, erau patronii Vestului, Toamnei și Apelor. Literal, D-AMONO înseamnă ”Cea Târzie”; cf. rom. de; a amâna; toamnă. În mitofolclorul românesc, ea este pomenită și astăzi ca Zâna Toamnei.
     La Atlanți, ulterior la Traci, Toamna era al patrulea anotimp. Totodată, Marko și Damono patronau cea de-a patra parte a zilei, care astăzi ar fi de la ora 18.00 până la 24.00. De aceea, împărăteasa a fost supranumită A PH'RO DITE ”Al Patrulea Moment”; cf. rom. a; germ. vier, engl. four ”patru”; rom. dată; alban. dite ”zi”. I se mai spunea și SU LI FERA ”Cea de-a Patra”; cf. rom. a sa; se; la; germ. vier, engl. four. În complicata limbă atlantă, SULI FERA însemna și ”Legată (Înrudită; Neam) cu Soarele”; cf. rom. Soare; latin. Sol ”Soare”; rom. fire (sing.); fir; văr; arom. fară ”familie”; alban. fare ”sămânță; germene; soi; fel”. SULI FERA se traduce și prin ”Soarele la Apogeu (Asfințit)”; cf. rom. Soare; latin. Sol; alban. fare ”în întregime; complet”. Cu totul, SULIFERA mai înseamnă și ”Strălucire”; cf. rom. sulfină (bot.); germ. Sielber, slav. serebro ”argint”. De aici, crăiasa a devenit  Aphrodite la Greci și Venus la Romani, în amândouă variantele fiind de o frumusețe deosebită.. Mai târziu ,legendele au prefăcut-o în Luceafărul de Seară, adică în planeta Venus.

     Trebuie reamintit că toate împărătesele atlante erau și mari preotese ale Soarelui, pe când bărbații lor erau mari preoți ai Lunii.

     Venus din Milo nu a avut brațe niciodată!

     Oricât ar fi de necrezut, se pare că statuia cunoscută ca Venus din Milo nu a avut niciodată brațe!

     Nu este singura statuie antică, reprezentând-o pe Zeița Frumuseții și a Iubirii, căreia îi lipsesc brațele. Și pe teritoriul României, la Piatra Roșie, a fost descoperit un bust de bronz, reprezentând o divinitate feminină fără mâini.

     Lucrarea a fost botezată de cercetătorii români ”Bendis”, dar în realitate o înfățișează pe Damono-Aphrodite-Venus.
     Totul a pornit de la una din tălmăcirile numelui atlant DA MONO, literal ”Dă Mâna”. În românește, a da înseamnă și ”a jertfi; a sacrifica; a arunca; a azvârli;; a nimici; a distruge; a desființa”. De aici s-ar înțelege că frumoasa zână a rămas la un moment dat fără mâini, iar artiștii au preluat tâlcul la propriu!

     Dar adevăratul sens al teonimului este cel de ”Atragere; Atracție; Plăcere< Ispită; Fascinație”; cf. rom. a ademeni. În dialectul traco-phrygian apar, consemnate de dicționarele antice, ADAMNA ”Prieten” și ADAMNI ”a iubi”. Așadar, identificarea împărătesei DAMONO ca Zână a Frumuseții, Iubirii și Plăcerii, este corectă.

     În mitologia română, o legendă spune că, într-un moment de furie, Crăciun i-a tăiat mâinile soției sale, Crăciunoaia, în locul cărora Fecioara Maria i-a pus la loc mâini de aur. Cu siguranță, această legendă provine din cultul Zânei Damono.

     Știma Apelor

     Inteligibilă prin tonuri, accente și context, limba atlantă excela prin interpretări uimitoare, care duceau la crearea de mituri, opere fie ale preoților, fie chiar ale poporului simplu. Astfel, A PHRO DITE se tălmăcește și prin ”Care strunește (stăpânește) Mările”; cf. rom. a (art.); frâu; alban. prij ”a conduce; a ghida”; det ”mare”. De aceea, miturile grecești afirmau că Zeița Aphrodite se născuse din spuma mării.
     Miturile atlante o considerau Zână a Apelor, de unde mitofolclorul românesc a moștenit-o pe Știma Apelor. În sprijinul acestei identificări vine și o tălmăcire a teonimului DAMO NO: ”Care se slujește de Înotătoare; Care slujește (ajută) la Navigație”; cf. rom. tămâie; a tămâia; naie ”corabie; barcă; luntre”; Noe (mit.); latin. no ”a înota; a pluti; a naviga”; grec. timoni ”timonă”.

     Într-una din cele mai strălucitoare culturi a Atlanților, Cucuteni, DAMONO, ca divinitate acvatică, este înfățișată cu două înotătoare, în loc de picioare. În mitofolclorul nostru, Știma Apelor este o Zână foarte frumoasă, în sus cu trup de femeie, în jos cu trup de pește.

     Misterioșii Cabiri

     În Macedonia, tărâm tracic, era adorat un Zeu cu numele de CABIRUS. Același nume îl avea și un Trac sosit în ajutorul Troienilor. Un tâlc al numelui CA BIRUS este ”Al Patrulea; Cu Patru”; cf. rom. cu; ca; germ. vier, engl. four ”patru”. Se înțelege de aici că este vorba de împăratul MARKO, divinizat ca Arhanghel al Celui de-al Patrulea Anotimp din calendarul atlant, Toamna. Din CABIRUS, româna a moștenit și covor, care este întotdeauna un patrulater.
     La rându-i, supranumele soției sale A PH'RO DITE mai însemna și ”Al Patrulea Moment (Timp)”; cf. germ. vier, engl. four; rom. dată; alban. dite ”zi”. Același teonim însemna și ”Cu Patru Copii”; cf. rom. a (art.); germ. vier, engl. four; slav. deti ”copii”.
     Așadar, CABIRUS și APHRODITE au avut patru copii, care au fost și ei cinstiți de Traci și de Greci ca Semizei ai Mării, sub numele de CA BIRI sau KA BIROI ”Cei Patru”. Mitografii de astăzi îi consideră un grup de patru divinități arhaice pelasge. În literatura antică, li se consemnează și numele: AXIEROS, AXIERSA, AXIERSOS și KASMILOS. Așadar. ca și părinții lor, Cabirii patronau Marea și toate Apele, și-i ocroteau pe navigatori.
     Acești Cabiri erau adorați cu precădere în insula Samothrakes, de unde și denumirea de samothrakia al sanctuarelor cabire. Despre Misterele Cabire nu se cunoaște mare lucru, dar, în ”Biblioteca istorică”,  Diodor din Sicilia le evocase cu respect: ”cei ce luau parte la ele ajungeau mai cuvioși, mai drepți, mai buni”.
     Cum am văzut în episoadele anterioare, sub conducerea împăratului MARKO, zis și CABIRUS, Atlanții descoperiseră și cuceriseră America. CA BIRUS mai înseamnă și ”Cel Plecat”; cf. rom. a părăsi. În mitofolclorul românesc, el a devenit Viteazul Chipăruș, din basme, precum și Murgilă, patron al Amurgului.  Tot el va fi devenit și Sorbul Mărilor, din mitologia noastră. După spectaculoasa cucerire, împăratul se va fi întors în capitală, la Helis, lăsându-i pe cei patru fii ai săi să guverneze continentul de la Apus; cf. alban. keveri ”guvern”; qeveris ”a guverna”.

     Ei bine, înșiși cercetătorii istoriei vechii Americi îi numesc pe cei patru comandanți sculptați în piatră, din fosta capitală a Toltecilor, ”Atlanții din Tula”. Așa apar în toate lucrările de specialitate! De data aceasta chiar au nimerit-o!
     Spectaculosul grup de sculpturi de la Tula/Tollan, din Mexicul de astăzi, este încă o mărturie a culturii Străromânilor, care, cândva, în negurile vremii, au înfruntat și au străbătut Oceanul Atlantic.

     Cultul Cabirilor în Bărăgan

     Până prin veacul al XIX-lea, locuitorii Bărăganului se vor fi închinat la Cabiri, cărora le ziceau Marchidani, termenul referindu-se la neguțătorii ambulanți, adică la călători, precum fuseseră și Cei Patru Navigatori de la Helis. Întru pomenirea lor, mai există și astăzi, în vatra comunei Valea Măcrișului, din județul Ialomița, patru cruci de piatră, zise Crucile celor Patru Marchidani, care, pe lista monumentelor istorice, figurează sub denumirea Crucea de Piatră ”La Patru Frați”.

     Tot în județul Ialomița se află și satul Patru Frați, desigur tot o mărturie a Cultului Cabirilor pe locurile lor de baștină.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu

Murmurul Soarelui în zori

Din ugerul Lunii picură lapte.
Din Soarele roșu picură șoapte.

În viroage se sting atmosferic
Ultimele fâșii de întuneric.

Câmpia cască și se întinde.
Pelinul argintul își aprinde.

Cimitirele își dezmorțesc oasele.
Țăranii pe raze își ascut coasele.

În monahală tăcere furnicile
Cară ce au târnosit spicele.

Printre maci și cicori trece o căruță.
Din toate fetele tu ești cea mai drăguță.

Dar încă dormi cu mine în vis
Și plângi în somn că am fost ucis.

Din Soarele roșu picură șoapte.
Eu simt în glezne măceșe coapte.


                               Adrian Bucurescu

Cu dragoste și dor de România

  

     Marele spătar Ienăchiță Văcărescu:

Urmașilor mei Văcărești
Las vouă moștenire
Creșterea limbei românești
Și-a patriei cinstire.


     Bogdan Petriceicu Hasdeu:

Sunt Dac, nu sunt Roman.
Pe Romani îi disprețuiesc.


          Mihai Eminescu:

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!


       Prințesa Martha Bibescu:

     Va veni o vreme când se va acorda atenție acestui popor, prea puțin luat în seamă. Cântece și armonii se vor auzi venind de la această țară despre care nu prea se vorbește. După mii de ani de viețuire, acest neam se va ridica și lumea se va uimi ca de o minune, aflând, în sfârșit, câte lucruri a știut neamul acesta despre conștiința universală. Bucuriile acestui popor au rămas ascunse, nefericirile lui n-au fost cunoscute. Nimeni nu i-a scris mitologia. Puțini i-au cunoscut istoria. Și totuși, oamenii aceștia au avut poate mai mult decât oricare alții geniul mitului...


     Emil Cioran:

     Dar dacă forțele ei subterane, care trebuie să existe și pe care noi nici nu le bănuim, vor scoate la iveală o altă Românie, cu alte conținuturi și alt contur? Nu vom fi atunci îndreptățiți să așteptăm splendoarea unui destin ce, în trecut, nici măcar în transparența iluziilor noastre nu ni s-a revelat?

Amurgul cailor

    

Soarele se sprijinise de marginea lumii
însângerat și vânjos la porțile cerului
Noi copiii pe luncă urmăream picăturile
din rănile lui spre a ști mai devreme
câți maci înflori-vor la umbra secarei

Mi-amintesc de un cer purpuriu la apus
de un rug uriaș pe la Grindu aproape
și rugamu-ne noi să nu ardă frunzișul
Altminteri la vorbă destul de cruzi
în sudălmi pângăream cu metafore viața
ca niște pui de țărani ce eram
sălbatici și crunți și mereu puși pe ceartă.

Cum spuneam norii o luaseră razna
și cu cât se afunda Soarele în mările
de la marginea lumii veneau pe cer
mai întâi turme galbene-dalbene
de oi scămoase și berbeci și măgari
și - parcă văd - ne sileam fiecare
s-auzim acioile și jelania oilor cerului
și câinii lăsați de ciobanii Soarelui

Apoi bolta pe deasupra noastră
s-a făcut vișinie și spre Colilia
devenise verzuie și-n locul turmelor
se ivi herghelie nemaivăzută de cai
cu gâturi întinse cu coame aprinse
Și cailor vineți crescutu-le-au aripi
de fum boturile s-au tot prelungit
ca pliscurile și stoluri grozave
de păsări se prelungeau spre Cocora
argintii cenușii castanii și gălbui

Ne-am uitat noi din nou spre apus
porțile cerului erau acum daurite
cu ivăre vânăt-strălucitoare
se închideau ca o pâclă
Se părea că suntem la o apă albăstruie
cu tot Bărăganul și n-a trecut mult
și văzurăm și pești uriași și dulfi-de-baltă
destrămându-se din ce în ce mai departe

Se înserase Luna ieșise la seceră
caii pășteau priponiți pe aproape
și noi ne împărțeam porumbi copți
la jăratic mocnit în cuptorul săpat
într-o râpă în josul Ialomiței

Mânjiți pe obraji de funingine
ne-am dus fiecare la caii lui
și-am luat-o degrabă spre sat
Nu mai spun ce spuză de stele însera
ca ghioceii în zăpezile cerului
și caii goneau și noi chiuiam
luați la întrecere cu copilăria

care copilărie ca și caii se îndrepta
înspre un amurg cu totul nemaivăzut.


                                            Adrian Bucurescu

          Către cenzurozauri:

               Al cui joc îl faceți, latinopaților? Al lui Tomas de Torquemada, al lui Karl Marx sau al FSB?

Cum nu vii tu, Țepeș, doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,
Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni.

                                                                                Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Noaptea hoților de cai

         

Șuieră pe drumuri arme și pe sat se lasă ceață.
E cam frig în noaptea asta și mai e pân' dimineață.
Hii, voi, murgii și bălanii, peste miriștea nearsă!
Plumb de jar deasupra noastră potera cu sete varsă.
Nu grăbi, Crăiasa Nopții! Doamnă Lună, stai culcată!
În cojoacele de pâclă bine-ți șade îmbrăcată.
Doamne, dă o ploaie rece, c-o să dăm, de nu ne prind,
O icoană mânăstirii ferecată în argint!
Maică Vergură Curată, Dulce Maica lui Hristos,
Du sticleții spre Cocora sau pe Ialomița-n jos!
Pavele, tu ia-o-n dreapta! Vezi de-o cărăruie nouă!
Aoleu, ne-ascultă Domnul! Iată c-a-nceput să plouă!
Hii, murguțul meu, aleargă cum știi tu, numa-ntr-o rână!
N-a sosit ea, vremea aia, să ne tragem sub țărână.
Mireo, fugi către Copuzu! Ne-ntâlnim la Sărățuica.
Hii, murguțule! Ne-așteaptă cu mușcate-n geamuri puica.
Hii, nu dăm noi Bărăganul nici pe iad și nici pe rai!
Slobodă pe lume-i numai viața hoților de cai.
Și nu dăm noi libertatea pe nimic în lumea asta.
Hii, că ne pierdură urma lanțul, focul și năpasta!
Hai, voi, caii neichii! Dii, murgii și bălanii, hai,
Că ne-așteaptă Nastasia, sora hoților de cai!
Oacheșă-i cu ochii-și negri sora hoților de cai.
Dii-dii-dii,
                    Hai-hai-hai!

                                                              Adrian Bucurescu