Istoria Atlanților

          Damono și Cabirii

     Zâna Amurgului

     În panteonul Tracilor, împăratul Marko și soția lui, împărăteasa Damono, erau patronii Vestului, Toamnei și Apelor. Literal, D-AMONO înseamnă ”Cea Târzie”; cf. rom. de; a amâna; toamnă. În mitofolclorul românesc, ea este pomenită și astăzi ca Zâna Toamnei.
     La Atlanți, ulterior la Traci, Toamna era al patrulea anotimp. Totodată, Marko și Damono patronau cea de-a patra parte a zilei, care astăzi ar fi de la ora 18.00 până la 24.00. De aceea, împărăteasa a fost supranumită A PH'RO DITE ”Al Patrulea Moment”; cf. rom. a; germ. vier, engl. four ”patru”; rom. dată; alban. dite ”zi”. I se mai spunea și SU LI FERA ”Cea de-a Patra”; cf. rom. a sa; se; la; germ. vier, engl. four. În complicata limbă atlantă, SULI FERA însemna și ”Legată (Înrudită; Neam) cu Soarele”; cf. rom. Soare; latin. Sol ”Soare”; rom. fire (sing.); fir; văr; arom. fară ”familie”; alban. fare ”sămânță; germene; soi; fel”. SULI FERA se traduce și prin ”Soarele la Apogeu (Asfințit)”; cf. rom. Soare; latin. Sol; alban. fare ”în întregime; complet”. Cu totul, SULIFERA mai înseamnă și ”Strălucire”; cf. rom. sulfină (bot.); germ. Sielber, slav. serebro ”argint”. De aici, crăiasa a devenit  Aphrodite la Greci și Venus la Romani, în amândouă variantele fiind de o frumusețe deosebită.. Mai târziu ,legendele au prefăcut-o în Luceafărul de Seară, adică în planeta Venus.

     Trebuie reamintit că toate împărătesele atlante erau și mari preotese ale Soarelui, pe când bărbații lor erau mari preoți ai Lunii.

     Venus din Milo nu a avut brațe niciodată!

     Oricât ar fi de necrezut, se pare că statuia cunoscută ca Venus din Milo nu a avut niciodată brațe!

     Nu este singura statuie antică, reprezentând-o pe Zeița Frumuseții și a Iubirii, căreia îi lipsesc brațele. Și pe teritoriul României, la Piatra Roșie, a fost descoperit un bust de bronz, reprezentând o divinitate feminină fără mâini.

     Lucrarea a fost botezată de cercetătorii români ”Bendis”, dar în realitate o înfățișează pe Damono-Aphrodite-Venus.
     Totul a pornit de la una din tălmăcirile numelui atlant DA MONO, literal ”Dă Mâna”. În românește, a da înseamnă și ”a jertfi; a sacrifica; a arunca; a azvârli;; a nimici; a distruge; a desființa”. De aici s-ar înțelege că frumoasa zână a rămas la un moment dat fără mâini, iar artiștii au preluat tâlcul la propriu!

     Dar adevăratul sens al teonimului este cel de ”Atragere; Atracție; Plăcere< Ispită; Fascinație”; cf. rom. a ademeni. În dialectul traco-phrygian apar, consemnate de dicționarele antice, ADAMNA ”Prieten” și ADAMNI ”a iubi”. Așadar, identificarea împărătesei DAMONO ca Zână a Frumuseții, Iubirii și Plăcerii, este corectă.

     În mitologia română, o legendă spune că, într-un moment de furie, Crăciun i-a tăiat mâinile soției sale, Crăciunoaia, în locul cărora Fecioara Maria i-a pus la loc mâini de aur. Cu siguranță, această legendă provine din cultul Zânei Damono.

     Știma Apelor

     Inteligibilă prin tonuri, accente și context, limba atlantă excela prin interpretări uimitoare, care duceau la crearea de mituri, opere fie ale preoților, fie chiar ale poporului simplu. Astfel, A PHRO DITE se tălmăcește și prin ”Care strunește (stăpânește) Mările”; cf. rom. a (art.); frâu; alban. prij ”a conduce; a ghida”; det ”mare”. De aceea, miturile grecești afirmau că Zeița Aphrodite se născuse din spuma mării.
     Miturile atlante o considerau Zână a Apelor, de unde mitofolclorul românesc a moștenit-o pe Știma Apelor. În sprijinul acestei identificări vine și o tălmăcire a teonimului DAMO NO: ”Care se slujește de Înotătoare; Care slujește (ajută) la Navigație”; cf. rom. tămâie; a tămâia; naie ”corabie; barcă; luntre”; Noe (mit.); latin. no ”a înota; a pluti; a naviga”; grec. timoni ”timonă”.

     Într-una din cele mai strălucitoare culturi a Atlanților, Cucuteni, DAMONO, ca divinitate acvatică, este înfățișată cu două înotătoare, în loc de picioare. În mitofolclorul nostru, Știma Apelor este o Zână foarte frumoasă, în sus cu trup de femeie, în jos cu trup de pește.

     Misterioșii Cabiri

     În Macedonia, tărâm tracic, era adorat un Zeu cu numele de CABIRUS. Același nume îl avea și un Trac sosit în ajutorul Troienilor. Un tâlc al numelui CA BIRUS este ”Al Patrulea; Cu Patru”; cf. rom. cu; ca; germ. vier, engl. four ”patru”. Se înțelege de aici că este vorba de împăratul MARKO, divinizat ca Arhanghel al Celui de-al Patrulea Anotimp din calendarul atlant, Toamna. Din CABIRUS, româna a moștenit și covor, care este întotdeauna un patrulater.
     La rându-i, supranumele soției sale A PH'RO DITE mai însemna și ”Al Patrulea Moment (Timp)”; cf. germ. vier, engl. four; rom. dată; alban. dite ”zi”. Același teonim însemna și ”Cu Patru Copii”; cf. rom. a (art.); germ. vier, engl. four; slav. deti ”copii”.
     Așadar, CABIRUS și APHRODITE au avut patru copii, care au fost și ei cinstiți de Traci și de Greci ca Semizei ai Mării, sub numele de CA BIRI sau KA BIROI ”Cei Patru”. Mitografii de astăzi îi consideră un grup de patru divinități arhaice pelasge. În literatura antică, li se consemnează și numele: AXIEROS, AXIERSA, AXIERSOS și KASMILOS. Așadar. ca și părinții lor, Cabirii patronau Marea și toate Apele, și-i ocroteau pe navigatori.
     Acești Cabiri erau adorați cu precădere în insula Samothrakes, de unde și denumirea de samothrakia al sanctuarelor cabire. Despre Misterele Cabire nu se cunoaște mare lucru, dar, în ”Biblioteca istorică”,  Diodor din Sicilia le evocase cu respect: ”cei ce luau parte la ele ajungeau mai cuvioși, mai drepți, mai buni”.
     Cum am văzut în episoadele anterioare, sub conducerea împăratului MARKO, zis și CABIRUS, Atlanții descoperiseră și cuceriseră America. CA BIRUS mai înseamnă și ”Cel Plecat”; cf. rom. a părăsi. În mitofolclorul românesc, el a devenit Viteazul Chipăruș, din basme, precum și Murgilă, patron al Amurgului.  Tot el va fi devenit și Sorbul Mărilor, din mitologia noastră. După spectaculoasa cucerire, împăratul se va fi întors în capitală, la Helis, lăsându-i pe cei patru fii ai săi să guverneze continentul de la Apus; cf. alban. keveri ”guvern”; qeveris ”a guverna”.

     Ei bine, înșiși cercetătorii istoriei vechii Americi îi numesc pe cei patru comandanți sculptați în piatră, din fosta capitală a Toltecilor, ”Atlanții din Tula”. Așa apar în toate lucrările de specialitate! De data aceasta chiar au nimerit-o!
     Spectaculosul grup de sculpturi de la Tula/Tollan, din Mexicul de astăzi, este încă o mărturie a culturii Străromânilor, care, cândva, în negurile vremii, au înfruntat și au străbătut Oceanul Atlantic.

     Cultul Cabirilor în Bărăgan

     Până prin veacul al XIX-lea, locuitorii Bărăganului se vor fi închinat la Cabiri, cărora le ziceau Marchidani, termenul referindu-se la neguțătorii ambulanți, adică la călători, precum fuseseră și Cei Patru Navigatori de la Helis. Întru pomenirea lor, mai există și astăzi, în vatra comunei Valea Măcrișului, din județul Ialomița, patru cruci de piatră, zise Crucile celor Patru Marchidani, care, pe lista monumentelor istorice, figurează sub denumirea Crucea de Piatră ”La Patru Frați”.

     Tot în județul Ialomița se află și satul Patru Frați, desigur tot o mărturie a Cultului Cabirilor pe locurile lor de baștină.

                                                                                                                    Adrian Bucurescu