duminică, 10 iunie 2018

Cu moartea pre moarte călcând





Te-am iubit și te-am urât, pe rând,
dar nepăsător nu ți-am fost nicicând.
Țară alandala, cuib de zeflemiști,
deși râzi adesea, tu ai ochii triști.

Poate că ai râsul de la Daci,
dar de la o vreme taci și iar taci.
Nu prea îți mai arde de glume,
și, stingheră, te ascunzi de lume.

Ca o lupoaică urechile îți ciulești,
și ochii încordându-i, în zare privești,
și cazi pe gânduri, mamă, și îți pare
c-auzi pași cadențați și mașini militare.

Nu ne mai plânge prea mult de milă,
nouă înșine de noi ne e silă.
Slăvite Zalmoxis, nu ne mai feri,
căci de nu vom învinge și vom pieri,

în brațele Tale, zâmbind vom sări!


                                  Adrian Bucurescu

sâmbătă, 9 iunie 2018

Toponimia Daciei: Chișinău




     Oraș din albe flori de piatră

     În letopisețe și în hrisoave, cel mai des pomenite, din Răsăritul Moldovei, sunt marile cetăți: Hotin, Soroca, Tighina și Cetatea Albă. Alte localități dintre Prut și Nistru sunt amintite mai rar. Prima mențiune a Chișinăului în documente datează de la leatul 1436.
     După ocuparea Basarabiei de către Ruși, târgul de pe malurile Bâcului devine capitala acestei provincii. Importanța Chișinăului s-a evidențiat după Reîntregirea din anul 1918, când orașul a primit  rangul de municipiu, fiind al doilea ca mărime, din România, după municipiul București.           Astăzi, Chișinăul este capitala și cel mai mare oraș și centrul administrativ, teritorial, cultural, științific și economic al Republicii Moldova. Este situat la o margine a pantei de Sud-Est a Podișului Central al Moldovei, în zona de silvostepă, fiind străbătut de râul Bâc, un afluent de dreapta al Nistrului.
     I-am fost oaspete Chișinăului de două ori, și am rămas profund impresionat de frumusețea și pitorescul său, precum și de marea lui vocație culturală. În imnul intitulat ”Orașul meu”, pe muzica lui Eugen Doga și versurile lui Gheorghe Vodă, grație abundenței de clădiri de culoare deschisă, construite din piatră de calcar alb, i se spune ”Orașul meu din albe flori de piatră”. Minunată și potrivită metaforă!

     Orice, numai geto-dacic să nu fie!



     Urmărind toponimia țării noastre, precum și onomastica românească, rămâi cu impresia că istoricii și lingviștii care le-au propus originile citeau și scriau pe întuneric. După ei, niciun nume, nici măcar ca o sfioasă ipoteză, nu s-ar fi moștenit de la Geto-Daci, de parcă Românii ar fi venit aici din Patagonia.
     Ca și în cazul Clujului, a cărui denumire ar veni, după unii, de la un primar sas cu numele de Klaus (!!!), așa și toponimul Chișinău ar proveni, după alții, din maghiară, de la un Kis Jeno ”Micul Eugen”!!! Mare trebuie să fi fost acest Kis Jeno de vreme ce mai există o localitate, Chișineu-Criș, tocmai în Transilvania! Ingrați mai sunt și istoricii, de vreme ce nu-l pomenesc pe nicăieri! Această hazlie etimologie a dat-o Iorgu Iordan, cel după care aproape toată onomastica românească ar fi de origine bulgară!
     La fel de duși cu pluta, alții au găsit că denumirea Chișinăului ar veni din ”Câșla Nouă”, kâșla însemnând în limba tătară ”iernut”! Se pare că, la un moment dat, pe unul din drumurile României s-a rupt căruța cu paiațe...

     Baștină domnească

     În documentele antice, este atestată o localitate getică din Dobrogea, CASSIANON, cu variantele CASIANON și CASIANUM. Cum și astăzi în România există mai multe localități omonime, așa se va fi întâmplat și în Dacia. Este cât se poate de limpede că toponimul se află la originea denumirii de Chișinău. După obiceiul limbii trace, care se făcea înțeleasă după tonuri, accente și pauze, CAS SIA NON se traduce astfel: ”Cel mai Vrednic”; cf. latin. hes ”el”; rom. a (se) sui; nană; nene; nun; latin. nonnus ”călugăr”. Tot așa, CAS SIA NON se tălmăcește prin ”Palatul (Templul; Lăcașul; Acoperământul)) Prea Sfânt”; cf. rom. casă; chesea; chesă ”pungă de ținut bani”; coajă; Cozia - masiv muntos și mânăstire; alban. kishe ”biserică”; rom. a (se) sui; nun; nană; latin. nonnus. Alt tâlc: CAS SIANON ”Lăcașul Minunat; Case Frumoase”; cf. rom. casă; senin; germ. schon ”frumos”. La un loc, CASSIANON însemna ”Măreție; Forță; Vrednicie; Belșug; Gospodărire; Pildă”; cf. rom. hasnă ”folos”; a hăsnui ”a folosi în pace”; cazan; căzănie ”povarnă; magazie de butoaie”; cazanie; Caznian - Cosmandinul, sărbătoare populară în cinstea Sfinților Doctori fără de Arginți, Cosma și Damian; Cașin - râu, localitate și mânăstire; Ioan Casian - născut în Dobrogea, cinstit ca sfânt și de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică; ital. casino ”cazino”; franc. gason, gazon ”gazon”; rus. hozeain ”proprietar; stăpân; jupân; patron; gazdă; stăpânul casei”; magh. koszonom ”mulțumesc”.


     Așadar, după cum obișnuiau și voievozii moldoveni și munteni de a avea curți domnești și în alte locuri decât în cetatea de scaun, așa și CASSIANON va fi fost una din aceste curți, dacă nu cumva chiar capitala unui regat getic antic sau poate a vreunui voievodat daco-românesc în zorii Evului Mediu, între Prut și Nistru.


     Actualmente, Chișinăul este vegheat de Ștefan cel Mare și Sfânt, a cărui statuie este una din emblemele majore ale orașului. Aici s-a născut și Alecu Russo, cel care va descoperi balada ”Miorița”, ce avea să marcheze pe veci cultura românească. Tot Alecu Russo avea să scrie și superbul poem ”Cântare României”.


     Oraș fermecător, Chișinăul este, conform tâlcurilor din denumirea sa geto-dacică, predestinat pe veci gloriei, strălucind cu florile sale albe de piatră în  Grădina Divină a României Nepieritoare. De pe malurile Bâcului a pornit, în anul de grație 1918, Reîntregirea Patriei lui Zalmoxis, care este și a noastră. Slăvit pe veci să fie Chișinăul!

                                                                                                                 Adrian Bucurescu




     Bravo, Simona, și-ți foarte mulțumim! Ne-ai luminat sufletele și nădejdile. Să trăiești și să tot ai succese! De mult nu am mai avut o asemenea bucurie. Acesta da prinos adus Centenarului Reîntregirii! Trăiască România!

                                                Plăieșii Daciei

vineri, 8 iunie 2018

Lan de topaze


     



Un topaz albastru am văzut,
Picurând din cerul absolut,
Peste niște ierburi, care-n zori
Înfloresc sub nume de cicori.

Și-n păduri a picurat încet,
Zugrăvind poieni cu violet
Și ivind gingașe tămâioare,
Ce-și trimit mirozna până-n Soare.

Ce s-aleg eu oare din topaze,
Ce se coc într-un vârtej de raze:
Să-l culeg pe cel trandafiriu
Ori pe cel de-i galben-auriu?

Noaptea-n liniște s-a revărsat.
Luna a ieșit la secerat,
Secerând pe rouă bănuite
Spice de topaze pârguite.

                        Adrian Bucurescu

joi, 7 iunie 2018


          Interzicerea Frumuseții pe Pământ




          Patul lui Procust și ”corectitudinea politică”

     Dacă toți oamenii din lume ar fi deștepți și frumoși, pe Pământ ar fi o plictiseală îngrozitoare. Nici vorbă de atingerea unei societăți ideale. Iar cine crede că toți oamenii sunt egali se înșeală amarnic. Unii sunt inteligenți, alții, proști, unii, talentați, alții, neîndemânatici, unii, voinici, alții, bicisnici, unii, frumoși, alții, urâți. Nici măcar în fața legii nu sunt egali oamenii. Cine are bani plătește un clănțău și scapă de orice condamnare, pe când un amărât, sărac lipit pământului, chiar și nevinovat, nu are nicio șansă în vreun tribunal din lume.
     Tot așa, în principiu, bărbatul este mai voinic decât femeia, iar ea este mai frumoasă decât el. Aparțin aceleiași specii, evident, Omul, dar sunt diferiți. Femeia mai și naște. Vine însă un curent din Vestul și din Nordul Europei care vrea să interzică cuvintele mamă și tată, în favoarea unuia singur, anume ”părinte”, ca să nu mai existe ”discriminare” între sexe!!! N-aș fi crezut să apuc în această viață o asemenea bazaconie.
     Zilele trecute, a venit știrea că s-a hotărât ca, la concursul de ”Miss America”, să se renunțe la proba cu costumul de baie și să nu mai conteze frumusețea fizică. Vorba unui internaut: ”Păi, atunci concursul să fie transmis la Radio”! Așadar, de-acum încolo pot participa la această competiție femei cu mustață și barbă, cocoșate sau știrbe, cu păr pe picioare etc. Mai mare dragul, nu-i așa? Și-apoi, ar fi ”corect politic” să participe și bărbații, că tot se merge pe ștergerea diferențelor dintre sexe!
     Probabil că nici dracului, cât e el de drac, nu i-a trecut prin cap până acum asemenea neghiobie!
     Dar minților bolnave care au pus la cale schimbarea condițiilor competiției cu pricina le-a mai venit o idee și mai tâmpită decât aceea privind costumul de baie: renunțarea la defilarea concurentelor în rochie de seară! Degeaba ai încerca să le explici acelor mutanți că rochia nu este doar un veșmânt, ci, de multe ori, o operă de artă, de când e lumea și pământul!
     Până și comunismul, care propovăduia egalitatea deplină a oamenilor avea concursuri, unde campionii se detașau nu doar față de cei simpli, ci și de ceilalți concurenți, fiind răsplătiți pentru strădaniile lor. Nu cumva vor fi interzise toate concursurile, inclusiv Jocurile Olimpice, ca nu cumva să se mai creadă că există oameni mai înzestrați decât alții? În același sens, ar fi bine ca și geniile să stea la locul lor, să nu mai încurce ”egalitatea între oameni”. Totodată, femeile care ar avea ghinionul să se nască frumoase vor trebui să se automutileze sau măcar să poarte măști, ca să nu jignească urâtele!
     Ideea ”corectitudinii politice” nu e așa de nouă pe cât s-ar crede, inițiatorul ei fiind un anume Procust, mai exact, Prokrustes, din îndepărtata Antichitate greacă. Acesta ademenea drumeții și le oferea ospitalitatea casei sale. Odată ajunși în casă, Procust îi obliga să se culce pe un pat de aramă. Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi întindea trupul, trăgându-l de mâini și de picioare, până ce-l lungea pe potriva patului. Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul sau picioarele. Evident, în orice situație, deznodământul era moartea călătorului nenorocos. Eroul Tezeu a pus capăt vieții și practicilor sadice ale lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe care le rezervase el ”oaspeților” săi.
     Metaforic, ”Patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și simțămintelor lor, în anumite tipare prestabilite.
     Mă tot gândesc de unde naibii a (re-)apărut ”corectitudinea politică” și cum de o mai rabdă Cerul. Mă ispitește o posibilă explicație. Astfel, celor care conduc astăzi lumea, dacă nu sunt putrezi de bogați, măcar nu le lipsesc banii. Altminteri, nu au nicio sclipire de geniu, niciun talent, nicio compasiune, nicio calitate umană. De obicei, sunt mediocri. Toate faptele lor, în  aparență bune și frumoase, nu-i costă aproape nimic, nu sunt decât populism, singurul scop fiind atragerea cât mai multor voturi. Invidioși, măcar instinctiv, pe cei care se afirmă prin alte fapte decât câștigul banilor, pe cei care îi întrec prin inteligență, frumusețe fizică sau sufletească ori prin dragostea de libertate, politicienii actuali strâmbă natura și încearcă să-i facă pe toți ceilalți egal de șterși, de needucați,de  antinaționali, de nesimțiți. Fenomenul se mai numește și ”globalizare”. Zi și noapte, mass-media le cântă în strune susținătorilor ”corectitudinii politice”, uneori din interes, alteori de frică și, de cele mai multe ori, din prostie.


     Sunt sigur că un Făt Frumos s-a născut, fiind de așteptat să prindă puteri și să pună capăt acestei rușini cu care avem nenorocul de a fi contemporani. Am eu o presimțire, că salvarea Europei Occidentale și a Americii de Nord ar putea veni din Estul Uniunii Europene...

                                                                                                               Adrian Bucurescu

miercuri, 6 iunie 2018


          Crisoberile




Sclipăt verde-măsliniu,
În cele solare grile,
Poartă până mai târziu
Stirpea de crisoberile.

Și când ceru-și desfășoară
Vălul cel brodat cu stele,
Înfloresc a doua oară,
Spăimântând visele rele.

Iar la raze de făclie
Ori la foc de-aureole
Roua lor trandafirie
Licărește pe corole.

În lumină le tresare
Sângele Celui Jertfit...
Cine-o fi zugravul care
Prea frumos le-a înroșit?

                              Adrian Bucurescu

marți, 5 iunie 2018



Cine, din Statul Român, își permite să mă cenzureze la sânge, încălcându-mi astfel dreptul la libera exprimare, garantat de Constituția        României? Și de ce? Oare e musai să dau știre la CEDO?