Istoria Atlanților: Misterioșii Etrusci

                            


     Străini la Miazăzi, Străini la Miazănoapte

     Ca de obicei, toate enigmele străvechii Europe pot fi lămurite cu ajutorul limbii atlante. Așa se întâmplă și cu denumirea de ITALIA, despre care mulți s-au întrebat de unde vine. În atlantă, IT ALIA se tălmăcește prin ”Cei Altfel; Cei Străini; Cei Deosebiți; Cei Ciudați; Cei Minunați”; cf. alban. ata ”ei; acei; aceia”; rus. eto ”acesta”; rom. ăla; Iele, Ilioi, Ilioaie (mit.); latin. alius ”altul; diferit”. Din aceste tâlcuri, româna a moștenit, printre altele, idol; oțel; huțuli - etnici slavi, dar nu ucraineni, locuind în Nordul României și în Ucraina de Vest.
     Pe de altă parte, numele de E-TRUSC trimite la rom. droșcă ”trăsură”, așadar la ceva, cineva care merge, se duce, migrează; drușcă ”fată care însoțește mireasa la nuntă; care merge după mireasă”.  La rându-i, denumirea de TYRSIA a regatului din Peninsula Italică și din Sudul Munților Alpi se traduce prin ”A Treia; Al Treilea”, după ordinea regatelor din Imperiul Atlant: cf. v. prussian. tirtis, slav. tretii, latin. tertius ”al treilea”.
     Iată că atât IT ALIA , cu sensul de ”Cei Străini”, cât și E TRUSC ”Care migrează”, lămuresc istoria acestui popor de rasă albă, care, în urma războaielor de secesiune declanșate de Egipt, s-a reîntors în Europa, ocupând Peninsula Italică, unde a întemeiat un regat înfloritor, până ce a fost cucerit de Romani și asimilat de aceștia.

     Etruscii își spuneau însă RASENA sau RASNA. Tălmăcirea pentru RA SENA este ”Cei Puri; Cei Curați; Cei Plăcuți; Cei Minunați”; cf. rom. zână; Ozana (râu); latin. sano ”a vindeca”; sanus ”sănătos”; alban. zonje ”doamnă”; germ. schon ”frumos”; rom. rășină; Rezina - oraș în Basarabia; Rosenau - n. medieval al cetății Râșnov; Rusan (n.); franc. raisins ”struguri”.

     Doar oleacă de imaginație!

     În episodul intitulat ”Războaiele de secesiune”, al acestui serial, am văzut că Europenii din cele trei regate nord-africane și din Sumer s-au reîntors pe continentul nostru. Aceștia au fost strămoșii Georgienilor și Bascilor de astăzi, ale căror limbi diferă de cele atlante, zise ”indo-europene”.

     Printre cei reveniți în Europa au fost și Etruscii, despre a căror limbă, atât cât se cunoaște, se spune că nu este ”indo-europeană”. Așa să fie oare? Desigur, traiul îndelung în Nordul Africii și în Orientul Apropiat îi va fi făcut să vorbească un dialect aparte, derivat totuși din limba atlantă, cum se va vedea mai la vale. Așadar, iată un glosar etrusc:
     AESAR ”Zeu”. Acest titlu vine din AE SAR ”Cel de Sus; Cel Măreț; Cel Întins”; cf. rom. a sări; zare; șiră; șir; pers. ser ”cap”; engl. sir ”sir”; rom. huzur; a huzuri; iezer.
     AISIU ”Divin”. Vine din AI SIU ”Cel de Sus; Cu Forță; Cel Superior; Cel Admirabil; Cel Fermecător”; cf. rom. a sui; șa; osie; Iași; Oaș; alban. josh ”a fascina”; joshje ”atracție; fascinație”.
     AM ”a fi”; cf. rom. am; alban.  jam ”a fi”.
     AN ”El; Ea”; cf. rus. on ”el”; ona ”ea”.
     APA ”Tată”; cf. rom. ava ”părinte; formulă de adresare unui călugăr în vârstă”; latin. abbas ”abate; superiorul unei mânăstiri”.
     ARIMOS ”Maimuță”; cf. rom. urmuz ”perlă imitată din sticlă”; urmaș. Deci: este vorba despre  ”Imitație”.
     ATI ”Mamă”; cf. got. atta ”tată”.
     ATI NACNA ”Bunică”; cf. latin. magna ”mare”. Așadar, ATI NACNA se traduce literal prin ”Mama Mare”.
     AVIL ”An”. Vine din A VIL ”care (se) trece”; cf. rom. val; a se ofili; alban. avulloj ”a (se) evapora”.
     CA ”acest; aceasta”; cf. alban. kjo ”aceasta”.
     CLAN ”Fiu”; cf. grec. klon ”vlăstar”; celt. clan ”grup de familii înrudite”; germ. klein ”mic”.
     ECA ”acesta”; cf. latin. hic, haec ”acest; acesta”.
     ETERA ”Supuși; Șerbi”. Vine din E TERA ”Cu Necazuri; Cu Greutăți; Cei Forțați”; cf. rom. dare ”impozit”; a (se) târî; a se oțărî.
     FLER ”Ofrandă”; cf. rom. floare; a înflori; Velerim-și-Veler-Doamne - refren de colinde; alban. vlere ”valoare; preț”.
     HARUSPIX ”Ghicitor”; cf. rom. a răspica ”a desluși; a clarifica”.
     HINTHIAL ”Stafie; Spirit; Duh; Imagine Reflectată în Oglindă”; cf. alban. enderr ”vis”; enderroj ”a visa”.
     HISTER ”Actor”;  latin. histrio ”pantomim; dansator”.
     LALA ”Zeița Luna”. Vine de la LALA ”Lumină; Strălucire; Aprindere”; cf. rom. lele; lulea; alban. lule ”floare”.
     LANISTA ”Gladiator”.Vine din LAN ISTA ”Pregătit (Învățat; Cultivat) să lupte”; cf. rom. lan; latin. linum ”in”; rom. oaste; alban. ushte ”suliță”. Asemănător cu LANISTA este rom. liniște, de la  ”Rezistență; Calm”.
     LASA - Zeița Destinului; cf. rom. loază ”om ștrengar, șmecher”; Leși (arh.) ”Polonezi”; Lisa (loc.); Leșe (n.); latin. lusio ”joacă; joc”.
     LEINE ”a muri”. LEINE avea și sensul de ”a înceta; a sta”; cf. rom. lene.
     LUCUMO ”Rege”. Vine din LU CUMO ”Cel de Sus; Care (se) crește; Care (se) umple; Care (se) cultivă; Cel Mărinimos”; cf. rom. la; lui; coamă; comis ”un dregător domnesc”; hameș; lat. comis ”amabil; plăcut; agreabil; binevoitor; gentil”; rom. lacom; legumă.
     LUPU ”a muri”. A pornit de la LUPU ”distrugere”; cf. rom. a (se) lovi; lup; lupoaie - o  buruiană parazită
     MARIS - Zeul Marte. Va fi însemnat ”Rănire; Înjunghiere; Furie; Primejdie”; cf. dac. MARIS ”Mureș”; rom. mur (bot.); a muri; omor; a omorî; latin. mors ”moarte; cadavru”; alban. marros ”a înnebuni”; rus. moroz ”ger”.
     MI ”cu”; cf. alban. me ”cu”.
     MEAN - Zeița Destinului; cf. rom. a meni.
     MENA ”a da”; cf. rom. mană; a înmâna.
     MINI ”pe mine”; cf. rom. pe (la; cu; de)  mine.
     NEPTSH ”Nepot”; cf. rom. nepot; latin. nepos, -otis ”nepot”; neptis ”nepoată”.
     NETȘVIS ”Haruspex; Ghicitor”; cf. rom. năzbâtie (prin metateză).
     PAPA ”Bunic”; cf. rom. babă; alban. baba ”tată”.
     PAPACS ”Nepot”; cf. rom. boboc.
     PUIA ”Soție”; cf. alban. paje ”zestre; trusou”.
     PULUM ”Stea”; cf. latin. flamma ”flacără; foc; stea; lumină; fulger; strălucire; căldură”; germ. Blume ”floare”.
     RIL ”Vârstă”; cf. rom. ler ”vreme; timp; în floarea vârstei”.
     RUVA ”Frate”; cf. rom. libov ”dragoste; iubire; atenție; gentilețe”; Ruba (n.); alban. rrefej ”a se confesa”; rrefyes ”duhovnic”.
     SECH ”Fiică”; cf. alban. zog ”pui”.

     SPURANA ”Urban”; cf. latin. superne ”din partea de sus; de sus; deasupra; în sus”.
     SUBULO ”Flautist”; cf. rom. a sufla.
     SUTHINA ”Funerar; Ofrandă”. SU THINA va fi avut sensul de ”Care (se) trece; Care (se) duce; Care (se) aduce; Care (se) primește; Care (se) adaugă; Care (se) ridică; Care (se) crește; Care (se) înalță; Care (se) întărește; Cu Forță”; cf. rom. se; danie; a tuna; dhenie ”decernare; acordare; atribuire”; ZETNA - ”ușă”, în dialectul traco-phrygian; rom. stână; stană; germ. Stein, engl. stone ”piatră”.
     SVAL ”a trăi”; cf. rom. a sufla.
     TETA ”Bunică”; cf. rom. țață; alban. teto, rus. tiotia ”mătușă”.
     THUVA ”Frate”; cf. rom. teapă ”neam; soi”; alban. shtepi ”casă; gospodărie”.
     TIUR ”Lună Calendaristică”; alban. i tere ”întreg; plin”
     TULA ”Hotar; Pază; Graniță; Termen”; cf. rom. deal; dulău; alban. e diel ”duminică”.
     TUR ”a da”; cf. rom. dar; a dărui; dare.
     TURA - Zeița Venus; cf. rom. a dori; dor.
     TURAN - supranume al Zeiței Venus; cf. rom. dornic; Dorin, Dorina (n.).
     TUSURTHIR ”Soț”; va fi dat latin. consors, tis ”părtaș; tovarăș; comun; consort”.
     USIL ”Soare”. Vine de la U SIL ”Cel de Sus; Care învață; Cel Învățat (Instruit); Care (se) luminează”; cf. rom. sol; latin. sella ”jilț; tron; scaun; catedră a învățătorului”; Sol ”Soare”.
     ZIL ”a stăpâni”; cf. rom. silă (arh.) ”putere; forță”; a sili.
     ZILATH ”Pretor”. ZILATH va fi însemnat și ”În (cu; pe; la; de) Vârf; Pe deasupra; Care (se) ridică; Care (se) prelungește; Care (se) adaugă; Care (se) adună (numără)”; cf. rom. suliță; solz; salt; a sălta; saltea; șold; salată; zloată; zlot.

     Nu toate tainele s-au limpezit

     Una dintre cele mai mari provocări ale încadrării limbii etrusce în cele așa-zise ”indo-europene” o constituie numeralul, care, la prima vedere, pare a fi complet deosebit: 1 - thu; 2 - zal; 3 - ci; 4 - huth; 5 - mach; 6 - șa; 7 - semph; 8 - cesp; 9 - nurph; 10 - șar; 20 - zathrum. Nu e chiar așa: thu poate fi legat de rom. întâi; zal, de rom. al doilea; huth, de latin. quattuor; șa, de ital. sei; semph, de geto-dac. SEMA și de rus. semi. Totodată, mach ar putea fi în legătură cu adjectivul românesc mic, sugerând al cincilea deget de la mâna stângă, dacă se numără cu podul palmei spre privitor, iar șar ar fi putut avea mai întâi tâlcul de ”capăt”; cf. rom. seară; pers. șer ”cap”.

     E posibil ca, studiindu-se asemănări între numeralul etrusc și numeralele unor limbi străvechi, din fostul spațiu atlant, să se afle unde era și patria temporară a acestui enigmatic popor, forțat s-o părăsească.
   
     Frumusețea unei lumi apuse

     Rapida acumulare de bogății, vizibilă în costisitoarele edificii ce serveau cultului morților și în diversitatea inventarului lor, semn al unei active civilizații, demonstrează că dezvoltarea Etruscilor nu s-a produs așa cum o receptăm astăzi, doar printr-o muncă socială a acestei etnii stranii, rezumându-se la câteva zeci de ani, ci era rezultatul unui proces multimilenar, cu rădăcini în istoria Imperiului Atlant.
     Societatea etruscă este pomenită peste tot cu o accentuare a caracterului ei puternic marcat de oligarhie. Izvoarele istorice nu mai contenesc să vorbească de acel otium, de viața de huzur a acelor princeps Etrurias, cum sunt numiți de scriitorii latini.

     Etruscii erau guvernați de un foarte rigid absolutism, pe fond religios, un fel de teocrație absolută, condusă de inexorabilele principii fideiste ale religiei. La rândul său, religia era considerată mijlocul de a exprima voința cerului și sentințele destinului, preoții și haruspicii având o mare autoritate asupra poporului.

     Antagonismul dintre bine și rău, din cârmuirea Universului era acceptat de Etrusci. Acest principiu a fost bine reprezentat în arta lor, prin intermediul unor diferite simboluri: monștri, fiare sălbatice, animale fantastice etc., așa cum apar în mormintele etrusce.
      Oamenii luau numele de familie al mamei lor și-l adăugau la cel al tatălui. Este foarte important de menționat că femeile etrusce benchetuiau culcate alături de soții lor, și nu ședeau, ca Grecoaicele și Romanele, la picioarele mesei. Această particularitate este de cea mai mare importanță istorică, pentru că ne confirmă egalitatea socială dintre soți, și este o lege moștenită încă de la crearea Imperiului Atlant, prin alianța dintre Moesieni și Amazoane.

     În fine, va mai veni vorba despre Etrusci, când, în acest serial, va fi prezentat Imperiul Troian. La urma urmelor, și ei sunt rudele, nu prea îndepărtate, ale Românilor, și fac parte din multimilenara și sublima noastră istorie.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu 

                                                                   Peace

                                                                                                        Foto: Valeria Bucurescu

S-ar putea...

Fără mofturi, anotimpuri vin
și-și cinstesc pe rând menirea lor.
Deocamdată, sunt de viață plin.
S-ar putea să-mi pară rău că mor.

Viața trece, am trecut și eu
când prin molcomire, când prin dor,
și-am ținut-o drept pe drumul meu.
S-ar putea să-mi pară rău că mor.

Fete minunate m-au iubit,
m-am topit și eu de dorul lor.
Stihuri măiestrite-am ticluit.
S-ar putea să-mi pară rău că mor.

Am iubit și flori și iarba-nvoaltă,
chiar și buruiana din ponor.
Gata nu-s de lumea ceilaltă.
S-ar putea să-mi pară rău că mor.

                       
                                Adrian Bucurescu   

Mărturii despre Geți

          Mărețul rege Dromichaites

     Armata lui Lysimachos era chinuită de foame. Prietenii îl sfătuiră pe rege să scape cum va putea și să-și mute gândul că oastea lui l-ar putea salva. Lysimachos le răspunse însă că nu era drept să-și părăsească ostașii și prietenii, asigurându-și lui o scăpare rușinoasă. (...) Dromichaites, regele Tracilor,  (a Geților - n.n.), după ce primi cu mare prietenie pe regele Lysimachos, numindu-l și tată, îl conduse împreună cu copiii săi într-o cetatea numită Helis. Ajungând oștirea lui Lysimachos în puterea Tracilor, aceștia se strânseră la un loc - alergând în număr mare - și strigară să le fie dat pe mână regele prizonier, ca să-l pedepsească. Căci - spuneau ei - poporul, care luase parte la primejdiile războiului, trebuie să aibă dreptul de a chibzui asupra felului cum să fie tratați cei prinși. Dromichaites fu împotriva pedepsirii regelui și-i lămuri pe oșteni că este bine să-l cruțe pe bărbatul acesta. Dacă l-ar omorî pe Lysimachos - spunea el - alți regi au să-i ia domnia și se prea poate ca regii aceștia să fie mult mai de temut decât înaintașul lor. Dar cruțându-l pe Lysimachos, acesta - cum se și cuvine - are să se arate recunoscător Tracilor, care i-au dăruit viața. Iar locurile întărite, aflate mai înainte în stăpânirea Tracilor, ei le vor dobândi înapoi fără nicio primejdie. Cu încuviințarea mulțimii, Dromichaites caută printre prizonieri pe prietenii lui Lysimachos și totodată pe sclavii care obișnuiau să-l slujească și-i aduse în fața regelui prizonier. Săvârși apoi jertfa și-l pofti pe Lysimachos la ospăț - împreună cu prietenii săi și pe Tracii cei mai de vază.

                                           Diodor din Sicilia, Biblioteca istorică

     Textul de pe o tăbliță de la Sinaia:

     DROYOMICTO GREVY SO GHETO TORSO S-APO SONTO. LYSIMAXO BREBYRO COPONO ELIJ. LACHIMA EIDE UNYO GIUTA AEO UGHERO POUT. CH-EDO A NOISYMOR OPTOEA OINO VOSYRE. Y GAL TOAGE ORE POVISA.

     Tălmăcirea:
   
     Dromichaites, conducătorul Geților, s-a întors la Apa Sfântă. Lysimachos, străinul, a fost adus la Helis. Cu poftă mânca autocratorul din vase de lut. Mânca laolaltă cu voinicii noștri și bea. Și mâncau din vase de aur tâlharii.

     * Apa Sfântă era NAPARIS ”Divinul”, râul numit astăzi Ialomița.

     ** Cetatea Helis se afla pe actualul Pisc al Crăsanilor, pe malul drept al Ialomiței.

     *** În ruinele cetății Helis a fost descoperit un superb rhyton de lut, din care este posibil să fi băut chiar Dromichaites, la ospățul cu ”tâlharii”, cum li se spune în textul getic lui Lysimachos și Macedonenilor lui.

     Acest rhyton se află astăzi în Muzeul Județean de Istorie, din Slobozia.

   

A plecat melcul pe rouă

       

Țuști, melcule, țuști!
Minte n-ai nici cât un puști.
Pripășitule,
Prăpăditule,
Nici nu știi unde pleci,
Prin răzorul de dovleci.
Nu știu dacă înțelegi,
Dar pe lume-s melci și melci.
Carne de ciupercă ai
Și nu zici pe niciun grai.
Melcule cu coarne line,
Ce-mi place mie la tine
E că nu te dai bătut,
Cât ți-ar fi drumul de rupt.
Așa este: oblul Soare
L-întărește pe oricare.
Ei, ce mai veste-poveste,
Om sau melc totuna este.

                     Adrian Bucurescu 

Pomelnic de Ziua Eroilor Neamului

Radu Sânger - haiduc, în Muntenia de Răsărit, spre sfârșitul veacului al XVIII-lea.

Nicolae Anghel Lazăr - soldat, participant, în Primul Război Mondial, la luptele de la Mărășești.

Trei frați Davidescu - ofițeri, căzuți în luptele de la Mărășești.

Nicolae Bucurescu - ofițer, împușcat de austro-ungari, pe când încerca să treacă linia frontului, de partea Armatei Române.

Gheorghe Bucurescu - colonel-doctor, în Regimentul de Cavalerie de la Râșnov. Fratele lui Nicolae Bucurescu. A trecut, înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, de partea Armatei Române, fiind decorat cu Bărbăție și Credință.

Manole Lazăr - vânător de munte, fulgerat de gloanțe, în Caucaz, în Al Doilea Război Mondial.

Gheorghe Lazăr - infanterist, căzut la Odesa, în Al Doilea Război Mondial. Fratele lui Manole Lazăr.

Dobre Bucurescu - sergent, observator de tun, în Al Doilea Război Mondial, ajuns cu Regimentul 20 Artilerie până la Praga. Rănit de două ori, decorat cu Bărbăție și Credință, cu Spade, și cu Serviciul Credincios.

     Fie ca Zalmoxis să le poarte de grijă tuturor eroilor români, morți și vii!

Argintul viu

       

          Magie românească

          Plină de capcane, limba tracă nu putea fi înțeleasă corect decât după intonație și accente. De aceea, era și foarte greu de transcris. Totuși, un studiu aprofundat o poate face accesibilă. Un exemplu de tălmăcire și răs-tălmăcire este ARGENTARIA, o denumire a unei localități din Tracia. Referitor la locuitori, AR GENTARIA însemna ”Cu Amar; Care vatămă; Care (se) bat”, la un loc însemnând ”Amarul; Războinicii”; cf. rom. al; ciont; ciunt; a ciunti. De la GENTARIA româna are și cintaura sau țintaura, căreia i se mai spune potroacă, potrocea și potrocuță, din pricina florilor ei foarte amare. AR GENTARIA avea și tâlcul de ”La Otrăvire”, de aceea, Geto-Dacii o întrebuințau ca plantă de leac, aceasta fiind una dintre cele mai detoxifiante din flora României.
     AR GENTARIA era și denumirea mercurului, la rându-i extrem de toxic, chiar mortal. Straniul metal este unul dintre cele șase elemente care sunt lichide la o presiune și temperatură apropiate de cele ale camerei. Pe deasupra, e strălucitor ca argintul, așa că denumirea sa era înțeleasă și ca ARGENT A RIA ”Argintul ca Apa; Lucios ca Apa; Argintul Lichid”; cf. rom. argint; rouă; râu; alban. re ”nor”.

     Numai că, în tracă, RIA însemna și ”Mișcare; Vioiciune; Viață”, mișcarea fiind încă o calitate deosebită a mercurului; așa că ARGENT A RIA a căpătat și înțelesul de ”Argintul cel Vioi; Argintul cu Viață”; cf. rom. argint; roi; a roi; alban. rroj ”a trăi; a exista”; rroje ”viață; existență”. Cu acest sens, expresia a pătruns și în latină, sub forma argentum vivum.
     Având un excelent rol de rafinare a aurului, mercurul a căpătat o mare importanță încă din Antichitate, iar în Evul Mediu a devenit unul dintre metalele preferate ale alchimiștilor. Totodată, datorită calităților sale neobișnuite, a pătruns și în ustensilele vrăjitoarelor, inclusiv în magia românească.
     Cu argintul viu se fac farmece pentru trimiterea bolii în trupul cuiva. Vrăjitoarea descântă argintul viu și-l trimite cui i se cere. Acesta pleacă singur de la vrăjitoare și ajunge în casa unde e hotărât, se risipește în cofe, în străchini și în celelalte vase, în așternuturi și în toate lucrurile din locuință. Câteodată, cei din casă îl zăresc, dar nu pot face nimic împotriva lui. Din toată familia, se îmbolnăvește doar acela care e hotărât de vrăjitoare.
     Când se întâmplă ca argintul viu să treacă prin vreun cârd de gâște, păsările încep să se ciugulească una pe alta, și, pentru a le potoli, trebuie descântate.
     Împotriva argintului viu se descântă înfigându-se un cuțit după ușă. Dacă, după ce e scos, are vârful ruginit, înseamnă că bolnavului ”i s-a pus cuțitul”.

     Iată un impresionant descântec, din Bogdănești, județul Vâlcea, de alungare a argintului viu:
Tu, argintule,
Ruginitule,
Coclitule,
Eu te sorocesc
Și te rânduiesc
Să umbli trei zile până la nouă,
Prin toate oasele,
Prin toate vinele,
Prin toate încheieturile!
Să scoți argintu,
Faptu și datu,
Cu toate cuțitele,
Cu toate junghiurile!
Iar dacă n-ăi ieși și n-ăi pleca,
Cu mătura te-oi mătura,
Din toate oasele lui N. te-oi scutura!
Cal roșu să te faci,
Cu argint din oasele lui N. să te bați!
Să te bați,
Să-l biruiești,
De la trei zile până la nouă să-l scoți,
Tu, argint cu dătătură,
Tu, argint cu legătură,
De la surate,
De la cumnate,
De la prietene,
De te-or fi luat pe curvie,
De te-or fi luat pe hoție,
Pe unt,
Pe țesut!
Iar dacă n-ăi ieși și n-ăi pleca,
Cu mătura te-oi mătura,
Cal roșu să te faci,
Cu argint din oasele lui N. să te bați!
Să te bați,
Să-l biruiești,
De la trei zile până la nouă să-l scoți!
     Din cercetări recente, se înțelege că, în România, argintul viu se mai trimite și astăzi, îndeosebi pentru desfacerea unor căsătorii sau pentru vrajbă între ibovnici!

                                                                                                                   Adrian Bucurescu