sâmbătă, 12 august 2017

Sărățeni, județul Ialomița




                                                       Biserica Sfântul Nicolae

Mărturii despre Geto-Daci




     Și Dacii sunt o mlădiță a Geților. În vremea regelui Oroles, se luptară fără succes împotriva Bastarnilor și de aceea,  ca pedeapsă pentru slăbiciunea arătată, au fost siliți, din porunca regelui, ca atunci când voiau să doarmă, să pună capul în locul picioarelor și să facă soțiilor lor serviciile pe care mai înainte acestea obișnuiau să le facă lor. Această pedeapsă a fost înlăturată numai după ce prin vitejia lor au șters rușinea pe care și-au atras-o în războiul de mai înainte.

                           Trogus Pompeius, Istoria lui Filip

     August l-a trimis în Tracia pe M. Licinius Crassus, obținând dintre regii geți ca aliat pe un anume Roles. Roles sau Oroles luptase mai înainte cu Bastarnii, dar armata lui se purtase atât de îngrozitor, încât, pentru a o readuce la vitejie, a condamnat-o să poarte haine și să facă treburi femeiești. Mijlocul folosit a avut un rezultat bun, căci curând după aceea a distrus întregul rest al armatei Bastarnilor, care scăpase din încăierarea cu Crassus de la fluviul Cedrus.

                           Gebhardi, Ludewig Albrecht, Geschichte des Reichs Hungarn, und der damit verbundenen Staaten, I. Theil, Leipzig, 1778, p. 57-58

vineri, 11 august 2017

Piaza rea





Fuge la apa clară a râului
De vrea să-și înmoaie mâna albă în ea
va striga râul:
- Nu mă atinge!
Fuge la umbra plopului
care văzând-o foșnește:
- Nu!
Fuge la mine și țip:
- Nu mă atinge!
Acum știu:
mâna ta nu mă aprinde
ci mă stinge.


                                Adrian Bucurescu

joi, 10 august 2017

Tăblițele dacice de la Sinaia





          < Gemenii Divini. Moldova, în Grația Divină >

     ROTO SARGYRE MEORIO. POEDIO ON TORNI E NEDOE.
     ZAVELIO LODOE HIL EARHU LO ROUSP SOHEO DRIOSO. SOSYE O AGESO OJ SOLE TALIPION ELOE DAVO JETOF.AX TOOI ANGEO SA SORO ONI.
     BOEROVYSETO ON SARYN GETOYGO UOIME ARMOSO. LYE RIEGER DAMI GIVO. LO GENOYCLO NIE DROLIE. LOELYO CARSEDUE ZORASEOI.
     LO MOLEODAVO BOYERO DODINO GETOY SAPYEOLO ZOYRO DAVA.
     SORMIO LO NOVI DOINI I GEUTOLOSI GIDONOE HIMPI I SOLOZY DO DAVO.
     IHI VERISO SAYH DAVO PANONEO DOREGOE POLTO DAVO SARMA TIO. IHI CARNO DOLO YARTO PIEO.
     NIU PARIOCOLO ERNY DAVO IHI MONGA YOLO HOPA UOE. ON GOIRO ELO COMYEODAVO PA LOELO SOR DAVO GEHYO.

     Tălmăcirea:

     Uniți, o vom duce mai bine. Dușmanii vor fi aruncați în hău.
     Zavelio, mărețul fiu al lui Lodoe, de la război cu tovarășii S-a întors. Șase dintre vrednicii Săi luptători I-au înălțat un palat uriaș. A avut Acel Înger și o Soră.
     Boerovisto și-a ales viteji admirabili pentru armată. A lui domnie lungă a fost. Cu Genucla cea curată a trăit. Doamna s-a consacrat săracilor.
     În Moldova, boierii totdeauna săreau îndată să-și apere neamul.
     La Jurământul Novicilor, se cânta din cetere, și recruții se pregăteau să lupte pentru țară.
     Au vrut căpeteniile din Țara Panonilor să se împace cu marele împărat al țării. S-au prefăcut că regretă, ca să-i ierte Cel Pios.
     Divinul Conducător a împodobit țara și s-a străduit mult pentru ea. El i-a făgăduit, la Coumidava, doamnei că va mări țara la extrem.

     Lexic:

     ZAVELIO < ZA-VELIO - ”Cel Viteaz; Cel Războinic”; cf. rom. al său, a sa; se; slav. za ”pentru; în”; rom. fală; a se făli; a păli ”a lovi”; pală ”spadă”; latin. bellum ”război; luptă; bătălie”; rom. zaveră. Zavelio este un supranume al lui Apollon-Zalmoxis, în ipostaza de Zeu al Războiului.
     LODOE - ”Măreața; Slăvita; Cântata; Invocata; Sărbătorita”; cf. rom. lat; a (se) lăți; Lado - ființă mitologică pomenită de Dimitrie Cantemir, în ”Descrierea Moldovei”, considerată a proveni din panteonul dacic, invocată mai cu seamă la nunți; a lăuda; a aldui ”a binecuvânta”; latin. ludo ”a juca; a se juca; a juca (apărând la un spectacol)”; germ. Lied ”cântec”. Lodoe este aici o variantă dialectală pentru Leto, unul dintre numele Mariei, Zeița Supremă la Geto-Daci.
     SORO - ”soră”. Sora Geamănă a lui Apollon. Se numea Artemis, Bloureites, Diana etc.
     BOEROVYSETO < BOERO VY SETO ”Domnul cel mai Puternic; Nobilul cel mai Mare; Apărătorul cel mai Vrednic”; cf. rom. boier; baier, baieră ”talisman, amuletă”; pe; sută; zid; zadă; alban. Zot ”Dumnezeu; domn; stăpân”. Boerovyseto este o variantă dialectală pentru numele împăratului Burebista, numit, în alte texte de la Sinaia, Boerovisto. În celebra inscripție a lui Acornion, conducătorul get este intitulat ”Cel mai mare peste regii din Tracia”.
     GENUCLA < GE NUCLA ”Cea Măreață; În (cu) Putere; Cea Vrednică; Cea Harnică; Cea Vioaie”; cf. rom. cea; latin. nucleus  ”miez; sâmbure; partea interioară (cea mai dură) a unui corp”; alban. ngjall ”a învia; a (se) reanima; a (se) suscita; a (se) evoca”; ngjallje ”înviere; reînviere; reanimare; suscitate; evocare”. Genucla era soția marelui împărat Buerebista. În Dobrogea antică este atestată și o cetate cu același nume.
     LO - ”în; la”; cf. rom. la.
     MOLEODAVO < MOLEO DAVO ”Binecuvântată (Blagoslovită) de Zei; Care slăvește Zeii”; cf. rom. a milui; milă; latin. divus ”divin; titlul dat după moarte împăraților divinizați; Zeu”; MOLEODAVO ”Măreția; Slăvita; Sacra; Minunata; Încântătoarea; Mărinimoasa; Darnica; Ofrande”; rom. molitvă ”rugăciune citită de preot pentru iertarea păcatelor; termen de reverență folosit față de preoți”; molidv ”molid”; a mildui ”a bate (pe cineva) în glumă”; latin. melodia ”melodie”.  Așadar, nici vorbă ca denumirea Moldovei să provină de la numele unei cățele sau al râului omonim.
     BOYERO - ”viteji; războinici; apărători; forță; putere”; cf. rom. fiară; baier, baieră ”talisman; amuletă”; fier; boier.
     DODINO - ”mereu; repetat; obicei; tradiție”; cf. rom. totdeauna; datină.
     GETOY - ”a sări; a sări (pentru cineva);a sprijini; a (se) rezema”; cf. rom. ciută (zool.); a ajuta; jeț ”tron; scaun mare”.
     SAPYEOLO - ”a (se) apăra; a (se) lupta”; cf. rom. sabie; alban. sablje, germ. Sabel, slav. sablia ”sabie”. Vezi ZAVELIO!
     ZOYRO - ”îndată; degrabă”; cf. rom. zor; a (se) zori.
     DAVA - ”neam; soi”; cf. rom. teapă; latin. typus ”tip; gen; fel”; alban. tufe ”grup”.


                                                                                                                   Adrian Bucurescu
   

     

miercuri, 9 august 2017

Craiul de Verde


       


Ochi de lup scânteiau
rotindu-se pe colinele albe
Era legea pământului
Și stelele templului
te-au înconjurat
cu lumină de lăncii

- Sânge sau lacrimă?
a întrebat ursitoarea
- Sânge!
Și te-au împuns pe jertfelnicul alb
ultim sol la Zalmoxis
pentru zidirea cântecului.


                                                     Adrian Bucurescu

marți, 8 august 2017

Tăblițele dacice de la Sinaia





          < Răzbunarea lui Boerovisto >

     BOEROVYSETO ONSOT NYODOYLOY RAVIDO. MATO SARMATO  PYRCEDIEO ON SONTO EOA TOICUYE VASOY A LO CEOPAS. TYO ON MESYO BOEROVYSETO RETE RODYNI. DAVO ES O POYR RE DOYELO REGI TAO YRI NOEA. RYINO SO GIOPITO ON TORO TOYORO VIORESON ON CIONDE. IX ZONIPEO POM ES IGONIED. SOM PATO VERCELA RYSERYO ON VAROERYO VAROYERY SAVELIE O SLEOC SARMATO PON DAVO GETO.

     Tălmăcirea:

     Boerovisto a participat la o sărbătoare a ostașilor. Marele împărat a plecat ca să ajungă la Apa Vrăjită, ca să-și vadă viitorul. Zeii i-au transmis lui Boerovisto că va stăpâni pământul. Țara lui a fost făurită de doi regi, care erau fermecați. A fost ruinată și cotropită de mulți tauri fioroși, pe care el i-a zdrobit. A fost verde pom și a fost tăiat. În Apa Magică semn s-a ivit că, în curând-curând, Soarele îl va răzbuna pe împăratul cel vrednic din Țara Geților. 

                         Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

luni, 7 august 2017

          
           Cântec





Dorul meu - câine de șatră
niciodată nu-i pe vatră

Când trec zânele pe drum
scapără adânc în scrum

și de tare ce străluce
taie-n întuneric cruce.

                                      Adrian Bucurescu