Emisiunea ”Tainele vieții cu Prosperio”. Nașul TV
luni, 24 aprilie 2017
Mărturii despre Geto-Daci
(Filip) a mai primit ca zestre regatul Moloșilor, luând în căsătorie pe Olimpiada - care i-a născut pe Alexandru și pe Cleopatra. Iar când cuceri Tracia, veni la el Cothelas, regele Tracilor, aducându-i pe Meda, fiica sa, și daruri multe. A luat-o în căsătorie și pe aceasta și a dus-o sub același acoperământ cu Olimpiada.
Athenaios, Banchetul înțelepților
Gothilas, despre care tot Iordanes scrie că Philip Macedoneanul, tatăl lui Alexandru cel Mare, îl cinstea în așa măsură încât nu numai că a încheiat cu el o mare prietenie, ci a luat-o de soție pe fiica (lui Gothilas) numită Medopa.
Huszti Andras, O es ujj Dacia, f. 1., 1791, p. 10
duminică, 23 aprilie 2017
Vedenii
Gramatică istorică
Din teama de a se autonega,
de a nu se sinucide în somn,
de a nu fi vrăjite de uitătură bolnavă,
cuvintele, precum puii de oameni,
scâncesc și tresar, primenindu-se.
Colindul verbului
Stăpâne, stăpâne,
drag stăpân al meu,
Fiu lui Dumnezeu,
eu sunt nevrednicul de Sunt,
care am fost Fost
și voi fi Fi.
Ah, fire-aș Fire
și n-aș mai fire!
Doina lui Vlad Țepeș
Domnul frumos și viteaz
n-are lacrămi pe obraz.
Trage în țepile Morții
bizareriile Sorții.
Și-are-n slujba dumisale
patru diavoli în zăbale
și jalea-mbrăcată-n zale.
Adrian Bucurescu
sâmbătă, 22 aprilie 2017
Misterele Sângeorzului
Mulți pasionați de istoria și spiritualitatea Geto-Dacilor au observat asemănările dintre iconografia așa-zisului ”Cavaler Trac” cu cea a Sfântului Gheorghe. Aceeași divinitate ecvestră, care ucide același monstru! Simbolic, scena reprezintă victoria lui Apollon-Zalmoxis asupra regelui scyth Beithy-Kelas ”Jivină Uriașă” (cf. rom. boaită; vită; lat. colossus ”colos”; rom. bijigoaie, bujigoaie ”dihanie”).
La Adjud, jud. Vrancea, a fost descoperit un talisman de bronz, care înfățișează o divinitate geto-dacică binecuvântând, având în fundal o cruce. Deasupra Zeului, o inscripție cu slove din vechiul nostru alfabet, zis pe nedrept ”chirilic”: O AGHIOS GHEORGHIOS. În limba greacă, tâlcul este limpede:”Sfântul Gheorghe”. În limba geto-dacică, inscripția se citește O AGHI OS GHEORGHIOS, tălmăcindu-se astfel:”Prea Strălucitorul (Vrednicul; Slăvitul; Puternicul) Gheorghe”; cf. rom. agă; uică ”unchi; bade; nene”; iugă ”vânt de Miazăzi”; alban. ag ”zori”; aga ”chiabur”; ajke ”smântână; caimac; frișcă”; ujk ”lup”; grec. Hygiea - Zeița Sănătății și a Curățeniei; rom. os; lat. as ”as”; rom. Gheorghe, Gheorghieș (n.).
Am văzut însă că, de obicei, inscripțiile geto-dacice au mai multe sensuri. Așadar, le aflăm și pe acestea: 1. O AGHI OSGHE ORGHI-OS ”La Revărsatul Zorilor, Cel Tăiat (Zdrobit; Nimicit) S-a ridicat”; cf. rom. alban. ag ”clarobscur; zori”; rom. așchie ”bucată mică, subțire, care se desprinde sau sare dintr-un material, prin cioplire, spargere etc.; surcea; țeapă; țepușă; spin”; alban. asgje ”nimic”; rom. a (se) urca; își. 2. O AGHI OSGHE ORGHI-OS ”Cel Plin de Spini S-a Înălțat”; cf. rom. uică; oca; agă; alban. aga; rom. așchie ”spin”; a (se) urca; își. Desigur, din această traducere se spune că Iisus a fost încununat cu spini!
3. O AGHI O SGHE ORGHEOS ”Care deschide Ochii Sus”; cf. rom. ochi; a (se) zgâi; a (se) urca. 4. O AGHIOS GHEORGHIOS ”Cel mai Mare Mag; Sfântul de Sus; Cel mai Mare Miracol”; cf. grec. aghios ”sfânt”;rom. gurgui; a încărca; crug; Gurghiu (munți).
Zeul de la Adjud este Însuși Apollon-Zalmoxis. Pe cealaltă față a talismanului apare Sora Lui Geamănă, Diana, și ea pe fundalul celei de-a patra luni calendaristice, despre care tradițiile geto-dacice mărturiseau că L-a înviat pe Fratele Ei, cu apă din izvoarele lacului sacru Saratokos și cu ierburi tămăduitoare. Din inscripție se desprinde GHEORGHIOS, din care provin foarte popularul nume românesc Gheorghe și derivatele lui. În graiul Geto-Dacilor, GHE ORGHIOS înseamnă ”Cel Măreț; Cel Mărinimos; Cel Înalt; Cel Mândru”; cf. rom. cu; că; a (se) urca; gurgui ”vârful unui deal sau unui munte; vârful țâței; sfârc; vârful opincii”; a se gurgui ”a se mândri; a se îngâmfa; a se fuduli”; Gurghiu - masiv muntos.
Din poemul ”Patimile lui Orfeus, Împăratul Atlanților, supranumit și Ion Înainte-Mergătorul”, am văzut că, în hagiografia atlanto-geto-dacică, Răstignitul a fost celebrul cântăreț, pomenit și astăzi. Zeul Apollon-Zalmoxis nu a fost crucificat, ci ucis de săgeți, și a înviat, întâmplările având loc în Luna a Patra. Astfel, în română, denumirea populară a lunii Aprilie, Prier, vine din trac. PERIERES, atestat ca nume al unui erou. PERI ERES se tălmăcește prin ”Al Patrulea Răstimp”; cf. germ. vier, engl. four ”patru”; rom. oară; latin. aera ”număr; cifră; eră; epocă”; alban. ere ”eră; epocă; ev”. Aceasta este adevărata semnificație a crucii cu patru brațe din talismanul descoperit la Adjud! Altminteri, ce ar căuta Sfântul Gheorghe pe o cruce?
Încă un secret dezvăluit cititorilor mei: fecioara din legendele populare, salvată de către Sfântul Gheorghe de la jertfirea ei pentru balaur, adică pentru BEITHY KELAS, fusese vindecată de Însuși Apollon, fiind paralitică. Așadar, Zeul o vindecase de paralizie, deci de ”Răutate; Primejdie”, de BEITHYKELAS; cf. rom. beteag; betegeală; bășcălie. Aceasta era fecioara din ”Noul Testament”, căreia Iisus i-a zis ”Ridică-te, fato!”.
Un alt talisman, tot de bronz, cu aceeași inscripție ca a celui de la Adjud, a fost descoperit la Bisericuța-Garvăn, jud. Tulcea. Și de această dată, crucea mai mare semnifică A Patra lună, Aprilie, când s-au întâmplat evenimentele hotărâtoare ale Antichității. Deasupra este sudată o cruce mai mică, Crucea ca unealtă de tortură, pe care este răstignit Ion-Orfeus, cel ce prorocise Venirea Celor Doi Gemeni Divini, în Țara Geților.
Și pe talismanul de la Bisericuța-Garvăn Apollon-Zalmoxis apare în veșminte sacerdotale, pentru că a fost și Mare Preot al Geților, și-i binecuvântă pe pământeni.
Să fie bine înțeles: în bună parte, Săptămâna Patimilor și Învierea sunt tradițiile strămoșilor noștri, păstrate până astăzi. Chiar denumirea celei mai mari sărbători religioase a Românilor, PAȘTELE, vine dintr-un epitet atestat al ”Cavalerului Trac”, BASK I DITHIAS ”Ridicat din Morți”; cf. rom. pisc; bașcă ”bastion”; pască; dițoaica ”moartea”; engl. death ”moarte”. De la tâlcul suprafiresc al acestei sintagme româna mai are astăzi boscoade ”vrăji; farmece”, precum și boscodiță ”vrăjitoare”, ce va fi fost, poate, și un supranume românesc al Dianei, cea care L-a înviat pe Apollon. De la teonimul ZALMOXIS, pe care-l purtau Amândoi Gemenii Divini, avem și rom. zalmoș ”pască; anafură împărțită în ziua de Paște”.
La început, Zalmoxienii celebrau Uciderea Zeului în ziua ce corespunde astăzi cu 21 Aprilie, iar Învierea, în ziua de 23 a lunii a patra, ultima denumită, cum am văzut, și O AGHI OSGHE ORGHI-OS. Treptat, oamenii de rând au crezut că ”Sfântul Gheorghe” este o divinitate diferită de Apollon, dar au continuat să-l serbeze la 23 Aprilie, cum îl serbează și astăzi. Uciderea lui Apollon, supranumit și I I SUS ”Cel de Sus; Cel care Se ridică”, atestat ca nume masculin dacic, a fost celebrată Vinerea, căci cumplitul eveniment se petrecuse în această zi, iar Învierea, Duminica, a cărei denumire vine și ea din graiul geto-dacic, anume de la DO-MNICA, atestat ca nume feminin și tălmăcindu-se prin ”Care își revine; Care (când) învie; Cel Treaz; Cel Deștept(at); Cel Vrednic”; cf. rom. de; a (se) mâneca ”a se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață”; monah.
La 23 Prier, Românii încă mai serbează ziua Sfântului Gheorghe, Purtătorul de Biruință, care se mai numește și Sângeorzul sau Sânjorzul.
Ca să se spulbere orice îndoială cu privire la descendența Creștinismului din Zalmoxiansim, iată ce scrie și fostul șef al Departamentului de Studii Religioase al Universității Carolina de Nord din Chapel Hill, în volumul ”Misquoting Jesus: Story Behind Who Changed the Bible and Why”, adică ”Răstălmăcindu-L pe Iisus: - Povestea celor care au modificat Biblia și de ce anume”: ”Legenda lui Zalmoxis se regăsește aidoma în ceea ce scrie ”Noul Testament” despre Iisus Christos. Oare să fie doar o simplă coincidență? Greu de admis, date fiind dovezile din ce în ce mai multe (deși s-a încercat mereu ascunderea lor de-a lungul mileniilor) care atestă că, într-adevăr, Cartea Sfântă a Daco-Geților a fost furată și adaptată noilor condiții de cei interesați (spre ghinionul lor, cu greșeli și contraziceri evidente, ce ridică prin ele însele multe semne de întrebare)”. Mai trebuie precizat că autorul acestui volum nu e un fitecine, nu este un ”protocronist” de origine română, nci ”legionar”, nici ”neo-nazist!, nici ”dacoman”, ci este o autoritate în domeniul istoriei ”Noului Testament”, al începuturilor Bisericii și al vieții lui Iisus.
De ce au fost distruse toate cărțile antice unde se scria despre Geto-Daci, inclusiv ”De Bello Dacico”, scrisă de însuși Traianus? Sau sunt doar ascunse? De ce a numit papa Ioan Paul al II-lea România ”Grădina Maicii Domnului”? Ce-o mai fi știind Vaticanul despre toate acestea?
Renunțând, din nu se știe ce pricini, la Adevărata Lege, care le-a fost hărăzită strămoșilor Geto-Daci, noi, Românii, n-ar mai trebui să ne văicărim niciodată că nu ne merge bine! Dacă, într-adevăr, ne-am născut ”creștini”, acest titlu vine de la tribul getic al C'RE STONAI-lor ”Cei Neclintiți; Cei Tari; Cei Măreți; Cei Puternici; Cei Ridicați; Cei Vrednici; Cei Superiori; Cei Strălucitori”; cf. rom. care; stană ”stâncă”; stână; Stan (n.); alban. shtim ”creștere; întărire; sporire; intensificare; proliferare; promovare”; rom. cârstineasă - importantă plantă de leac; Grăjdan - nume de boier; Grejdana - numele soției unui logofăt; Grăjdana - denumirea unui schit; latin. crystallus ”gheață; cristal”; rus. grazhdanin ”cetățean”.
Adrian Bucurescu
vineri, 21 aprilie 2017
Mânicătoarea
Datini daco-române
Tânărul get Apollon, zis și Zalmoxis, fusese ucis în amurgul zilei ce corespunde acum cu cea de 21 Aprilie. La 22 Aprilie, familia adoptivă și ceilalți Geți L-au privegheat și L-au jelit pe voinic, ucis mișelește de niște Scyți. Această zi de cea mai adâncă tristețe a fost numită și MANIAGOS, ceea ce
înseamnă ”Vrednicul; Ridicare; Plecare; Pregătire; Îngrijire; Grijă; Tristețe”; cf. rom. muncă; a munci; monah ”călugăr”; a (se) mâneca ”a se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; a porni”; a mângâia.
În românește, din MANIAGOS s-a format Mânicătoarea, denumirea zilei de 22 Aprilie, care este și ajunul sărbătorii de Sfântul Gheorghe. Această zi se mai numește și Sângeorzul Vacilor, Proorul Sfântului Gheorghe sau Buciumul.
În tradițiile noastre, Mânicătoarea este propteaua Sfântului Gheorghe. În seara spre Sfântul Gheorghe se pune pe stâlpii porților și pe streșinile caselor, înaintea ușilor, câte o brazdă verde în formă de pătrat, în care este împlântată câte o ramură verde de rug sau de răchită. Această datină se face pentru că în ziua de Sfântul Gheorghe Dumnezeu descuie pământul, care rămâne apoi descuiat până la Sâ-Medru. Se spune că Sfântul Gheorghe e Stăpânul Verii; oamenii aduc câte un pom verde pe care-l plantează înaintea casei și, dacă se prinde, spun că Sfântul Gheorghe l-a dat.
În ziua de Mânicătoare are loc Alesul, sărbătoare pastorală, când se aleg ciobanii, locul unde se va face strunga sau stâna, se aleg mieii din oi, sunt pregătite oile pentru muls și se face întâiul caș. În ajunul Sfântului Gheorghe se face Focul Viu, frecându-se două lemne uscate unul de altul, până ce se aprind. Acest Foc Viu se păstrează cu mare băgare de seamă, pentru a nu se stinge niciodată în cursul anului.
Focul Viu este pentru noroc și pentru ca nimic rău să se apropie de casă. Uneori, tinerii sar peste acest foc; când pleacă, fiecare ia puțin jar și câte un tăciune, cu care afumă vitele, împotriva lupilor și ca să nu li se ia mana vacilor
În ziua de Mânicătoare nu se descântă decât copiilor bolnavi de pojar. Tot acum ielele și vrăjitoarele fură somnul copiilor, visul fetelor și norocul băieților. Spre Sfântul Gheorghe, strigoaicele se adună câte douăsprezece la hotar, și una mai bătrână le învață, le poruncește ce au să facă, și acolo dau sama de ceea ce au lucrat, apoi se bat cu melițele, și joacă despuiate. În seara dinspre Sfântul Gheorghe, se bat la hotarul dintre două țări și care pe care se biruiește acolo e anul mănos, iau ploaia, și la celelalte e secetă.
Cel ce sapă după comori se culcă pe malul unui iaz sau al unei ape curgătoare și se uită neclintit în apă, până ce vede un șarpe alb, căruia trebuie să-i taie capul cu o monedă de argint. Îl îngroapă apoi în pământ și pe el sădește usturoi. Dacă va mânca din acest usturoi, copt înainte de Sfântul Gheorghe, înțelege graiul păsărilor, al animalelor etc.; poate auzi chiar cum crește iarba. În noaptea din ajunul sărbătorii vede flăcările albastre sub care sunt îngropate comorile. Șarpele cel alb, când îl vede cineva înainte de Sfântul Gheorghe, să-l prindă și să-i taie capul cu un ban de argint. Acel ban să-l poarte apoi cu sine, și, oricât l-ar cheltui, iar îi vine îndărăt în pungă.
Cine se îmbracă în veșminte preoțești, ia în mână un cap de șarpe și, ieșind pe câmp, vede strigoii și diavolii călări pe bivoli
.
De Mânicătoare, o tradiție și mai stranie este Măritatul Cânepii. Până să se facă ziuă, de Sfântul Gheorghe, femei sau fete goale intră în lanul de cânepă, strigând:
Să auză toate cânepile,
Să-nțeleagă
Că să mărită cânepa mea;
S-ajute fiecare cânepuță
Cu câte-o mânușică
Cu două,
Cât o ajunge puterea!
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)