Istoria Atlanților
După spusele lui Platon, din dialogul ”
Kritias”, cel mai prețuit metal la Atlanți era
orichalcul: ”
Deși le soseau de afară numeroase lucruri, datorită întinderii puterii lor, totuși insula însăși împlinea mai toate nevoile de îndestulare a vieții, pe întâiul loc fiind tot ce ținea de metale, fie ele tari, fie care se pot topi, scoase din pământ de industria mineritului, ca să nu mai vorbim de acela căruia azi nu i-a mai rămas decât numele, dar care în vremea aceea avusese nu doar nume, ci și tăria sa însăși, iar în multe locuri din insulă era dezgropat din pământ: vreau să spun - orichalcul, care, afară de aur, era cel mai prețios dintre metalele cunoscute în epoca aceea; (...) Cât privește interiorul (sanctuarului lui Poseidon - n. n.),
acesta se înfățișa cu un tavan căptușit în întregime cu fildeș, stropit cu aur, argint și orichalc, cum și o îmbrăcăminte de orichalc pentru tot ce se mai vedea acolo, adică pereți, coloane, dușumele; (...) Pe de altă parte, cât privește autoritatea unor regi asupra altora, ca și legăturile dintre ei, toate acestea se supuneau poruncilor purcese chiar de la Poseidon, așa cum le transmisese prin obiceiul pământului și printr-o inscripție pe care cei dintâi dintre ei puseseră să o graveze pe o stelă de orichalc, ridicată în centrul insulei, în sanctuarul lui Poseidon.”
La Greci și la Romani,
orichalcos, respectiv
aurichalcum sau
orichalcum, însemnau ”alamă”. Fiind un aliaj, alcătuit din aproximativ 80 % cupru li 20 % zinc, alama n-avea cum să fie dezgropată din pământ, cum scrie Platon. Așadar,
orichalcul era altceva. În limba atlantă, O RICHAL COS avea mai multe tâlcuri, unul fiind ”Care conține (acoperă) Corpuri (Forme)”; cf. rom.
o - pron.; geto-dac.
ARGELLA ”argea; locuință subterană”; rom.
raclă;
coajă;
gușă;
caș; chesea, chisea ”pungă; vas pentru dulcețuri”;
coș; alban.
goce ”scoică; stridie”;
gje ”lucru; obiect”;
kusi ”oală”. Acest sens este și primul indiciu că
misteriosul ORICHALCOS era de fapt chihlimbarul, care prezintă pentru paleontologi o importanță deosebită, prin incluziunile de fosile, adică de corpuri, conservate perfect în timp de milioane de ani în masa rășinoasă.
Gâze păstrate în chihlimbar
Cum limba primordială era foarte bogată în sinonime și omonime, ORICHAL COS se putea tălmăci și prin ”Obiect de Împodobit; Lucru Minunat; Obiect Sacru”; cf. rom.
arcalie ”vitalitate; sănătate”;
arcaliu ”om influent; cu credit; protejat”; lat.
oraculum ”oracol; răspuns dat de zei; profeție; prevestire; loc sacru; sanctuar; sentință; maximă”; rom.
coș; alb.
gje ”lucru; obiect”. Această traducere lămurește tot ce spune Platon cu privire la importanța orichalcului pentru Atlanți.
Mărgele de chihlimbar
În fine, iată și alte tâlcuri: O RICHAL COS ”Un Corp Strălucitor (Poleit); Un Lucru (Obiect; Odor) care luminează”; cf. rom.
o (nr.);
lucoare ”lumină; lucire; strălucire”;
a licări; lat.
auriger ”purtător de aur”;
regalis ”de rege; regal; regesc”;
rogalis ”de rug; pe rug”; rom.
coș;
coajă; alban.
gje. Din RICHAL COS ”Corp Luminos”, prin intermediul unor forme ca *RICHULICI < *RICHĂLECS, româna a moștenit
licurici. Și, ca să fie limpede că Orichalcul era chihlimbarul, iată și o ultimă interpretare a termenului: O RICH AL'COS ”O Piatră Prețioasă”; cf. rom.
o; latin.
rocca ”rocă; piatră”; ital.
roccia, franc.
roche ”stâncă”; rom.
a alege; alac ”o specie de grâu foarte rezistentă”;
helge ”hermelină; hermină”.
În Nordul Depresiunii Pătârlagele, județul Buzău, se află Colți, o comună mai aparte, pe teritoriul căreia se găsesc stranii adăposturi rupestre, religioase și laice, precum și un Muzeu al Chihlimbarului, unic în țară. Din străvechime, localnicii au avut cultul acestei nestemate, și, în veacul trecut, îi dăruiau fiecărui străin care trecea pe acolo pietricele de chihlimbar. La un moment dat, prin 1970, au impresionat și autoritățile, care au premiat comuna. Inteligenți, cu banii luați ca premiu cei din Colți au turnat temelia casei ce avea să fie un muzeu de renume. Chiar și în zilele noastre, ei poartă, la gât sau la mână, pietricele de chihlimbar, ca talismane, care, după spusele lor, aduc noroc, feresc de rele și vindecă anumite boli. Este important, pentru noi, Românii, să știm că varietatea de chihlimbar din țara noastră, se numește
rumanit.
Colți. Muzeul Chihlimbarului
Istoria extragerii și prelucrării chihlimbarului în Țara Românească se pierde în negura vremurilor. Însă întâia informație scrisă în această privință este de la anul 1578, când Mihnea Vodă și soția sa, Doamna Neaga, înzestrează biserica din Aluniș, sat care actualmente aparține de comuna Colți, cu o ușiță încrustată cu chihlimbar.
Răstimpul de înflorire a rumanitului începe la 1927, când din minele de la Colți se extrag 158 kg de chihlimbar. Inginerul Dumitru Grigorescu, de care se leagă epoca de aur a chihlimbarului românesc (1927 - 1937), i-a oferit personal reginei Marii Britanii, Mary, soția regelui George al V-lea, un medalion de chihlimbar în care erau conservate insecte. În 1948, minele de la Colți au fost închise.
Orichalc de Colți
Coroana de Chihlimbar a Pământului este formată dintr-o pânză care traversează Germania, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Polonia, regiunea Kaliningrad,,Țările Baltice, chiar fundul Oceanului Înghețat. La un moment dat, această rețea se împarte în două ramuri: una merge spre Nord, iar cealaltă, spre Sud. Toate aceste zone, ca și Depresiunea Pătârlagele, intrau în componența Primului Imperiu Atlant, asigurând din plin înzestrarea cu magicul orichalc a templelor, palatelor și oamenilor,
În pământul de la Colți se mai găsește și astăzi chihlimbar. Localnicii cred că îi aduce noroc găsitorului. Acesta poate să-l dăruiască sau să-l păstreze pentru sine. Cel care îl dăruiește vestește o căsătorie, după ideea că inelul, brățara, colierul, fiindcă formează un cerc complet, reprezintă la un loc o unire, o legătură trainică și pot semnifica chiar familia. Inelul împodobit cu chihlimbar arată cât de mare va fi iubirea care va veni. Această nestemată este un semn de bine, îndeosebi pentru femei.
Gheorghe Cârstian, ultimul meșter în orichalc
În mitofolclorul de la Colți, chihlimbarului i se mai spune și
Piatra Soarelui. Nu degeaba prețuiau atât de mult Atlanții această nestemată. Cercetătorii moderni au constatat că, prin prisma calităților sale electrostatice și aromatice, chihlimbarul creează în jurul său un microclimat deosebit, ce umple tot spațiul interior al locuinței și înlătură bacteriile. Se spune că, în asemenea locuințe, oamenii se pot elibera de stres și își pot reface forțele.
Am tot fost pe urmele Atlanților, în România și în țări străine. Pa Colți am trecut de câteva ori, spre a cerceta cât mai profund fascinanta istorie a orichalcului. Acolo am avut privilegiul să-l cunosc pe ultimul meșter în chihlimbar,
Gheorghe Cârstian. Între timp, a plecat pe Celălalt Tărâm. Trecuse de 80 de ani și, din pricina problemelor de sănătate, nu mai lucra de cinci ani. Lucrase de toate la viața lui. A fost nu numai arhitect al frumoasei case ce adăpostește Muzeul Chihlimbarului, ci a lucrat la ea și ca tâmplar și zidar. Printre alte informații obținute de la acest meșter de seamă, a fost și aceea că, în anul nașterii lui, 1924,cea mai mare piatră de chihlimbar de la Colți, de 3.400 kg., în formă de vioară, a fost descoperită de un consătean, Ion Tulbureanu. Ce de orichalc, de toată frumusețea, trebuie să fi fost, în Depresiunea Pătârlagele, acum câteva milenii, în vremea înfloririi Atlantidei!
Adrian Bucurescu
