miercuri, 4 ianuarie 2017

Radu Gyr:



          Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă,
când te ridici c-un steag mai sus?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis.



marți, 3 ianuarie 2017

Adrian Bucurescu - RĂSTIGNIREA LUI ORFEU ȘI A UCENICILOR SĂI. Ulei pe pânză


Сергей Есенин / Serghei Esenin


      



     ”Снежная замять крутит бойко...” / ”Viforul neaua nu o mai răscolește...”

Viforul neaua nu o mai răscolește,
Pe câmp o troică străină gonește.

În troică-i tinerețea mea depărtată.
Unde-i fericirea mea de-altădată?

Totu-i neted după viforul mare,
Chiar și nebuna troică în zare.

                                                                              1925

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu


luni, 2 ianuarie 2017


          Către cenzorii mei

     Vă e teamă de Zalmoxis și de Daci? Să vă fie!








     

Vânătorul și Căprioara



          
          Tăblițele dacice de la Sinaia



     OROLOSYO EGE ROSIO GIL GHETO DUNE SABIO DISIL EL BESEROYCO VA STARNO YFOSO LISTO AHEO NA LITA. U COMATO PERSO MAHYDONYO. RECA U COMATO RA RECO ESO AO FO. NIDO PETRA MESIO. OROLOSO U COMATO RAGHE TOMER GEON ON FAXYO EDE CASO TO VA STARNO AYEO. SENIOP MI TA MATO. RA GHETO. În sigiliu: DEAIUNO.




     Tălmăcirea:

     ”Vestitul și frumosul, vrednicul vânător îndată să știe a vrut de la Palatul Stelelor dacă mândra sa floare s-a împlinit de ani. A străbătut ținuturile Perșilor și Macedonenilor, mergând. Prin ținuturi fermecate a fost. La palat de piatră a poposit. Binecuvântatul, ajungând, a întrebat dacă frumoasa căprioară s-a arătat în acea casă, cum a văzut în stele. Cântecul meu să fie spus de viteji!” În sigiliu; ”Totdeauna; Doi ca unu”.

     Lexic:
OROLOSYO- ”vestit; binecuvântat”; cf. rom. a ura; lat. laus ”laudă; faimă; glorie”;
EGE - ”și”; cf. rom. ici;
ROSIO - ”frumos”; cf. rom. roșu; rază;
GIL - ”vrednic”; cf. rom. Gelu; lat. agilis ”sprinten; agil”;
GHETO - ”vânător; războinic”; cf. alb. gjueti ”vânătoare”;
DUNE - ”îndată”; cf. alb. tani ”acum; deocamdată”;
SABIO - ”să știe”; cf. lat. sapio ”a înțelege”; grec. sophia ”înțelepciune”;
DISIL - ”dorit; îndrăgit”; cf. alb. dashuroj ”a iubi; a îndrăgi”;
EL - ”de la”; cf. rom. al;
BESEROYCO - ”palat; templu”; cf. rom. biserică; lat. basilica ”basilică”;
STARNO - ”stele”; cf. germ. Stern ”stea”;
YFOSO - ”de (dacă) mândra”; cf. rom. ifos;
LISTO - ”floare; mlădiță”; cf. rom. lăstar; alb. llastoj ”a răsfăța”; llashter ”pai”;
AHEO - ”împlinit; îndeplinit”; cf. rom. agă; oca; alb. aga ”chiabur”;
NA - ”de; la”; cf. rus. na ”la; în”;
LITA - ”ani”; cf. rom. leat;
U COMATO - ”a străbătut; a mers; a urcat”; cf. rom. camătă;
PERSO - ”Perși; Persia”;
MAHYDONYO - ”Macedoneni; Macedonia”;
RECA - ”ținut; domnie”; cf. rom. rigă;
U COMATO - ”mergând; străbătând”;
RA - ”prin”; cf. rom. la;
RECO - ”ținut; domnie”;
ESO - ”fermecat”; cf. alb. josh ”a atrage; a fascina”;
AO - ”a; au”;
FO - ”fost”; rom. a fi; fu;
NIDO - ”(la) cuib; (în) sălaș”; cf. lat. nidus ”cuib”;
PETRA - (de) piatră;
ESIO - ”au poposit; au mas; s-au întremat”; cf. rom. osie;
OROLOSO - ”binecuvântat”;
U COMATO - ”ajungând; oprindu-se”; cf. rom. camătă;
RAGHE - ”a întrebat; a cerut”; cf. rom. a (se) ruga;
TOMER - ”(de) căprioară”; cf. lat. dama ”ciută; căprioară”;
GEON - ”frumoasă”; cf. rom. jună; alb. xhan ”iubit; drag”;
ON - ”se; s-a”; cf. rom. în; rus. on ”el”;
FAXYO - ”arătat; înfățișat”; cf. lat. facies ”chip; față”;
EDE - ”acest; aceea”; cf. alb. ata ”acei”; ato ”acele”; rus. eto ”acesta”;
CASO - ”casă”;
TO - ”cum; că”;
VA - ”în”; cf. rus. vo ”în”;
STARNO - ”stele”;
AYEO - ”văzut”; cf. rom. ui” (reg.) ”iată”;
SENIOP - ”cântec; baladă; istorioară”; cf. rom. snoavă;
MI - ”al meu; a mea”;
TA - ”să”; cf. rom. de;
MATO - ”fie spus; cântat; rostit”; cf. lat. mito ”a trimite vorbă (printr-o scrisoare)”;
A - ”de”;
GHETO - ”viteji; războinici”;
DEAIUNO - ”totdeauna; doi ca unu”.

                         Acest text este o orație de nuntă.

                        Adrian Bucurescu - ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Ed. Arhetip, 2005

duminică, 1 ianuarie 2017

Ninge





A venit o iarnă făloasă și grea.
Ninge ca în copilăria mea.
Soarele-i alb, pe drum nici țipenie.
Albă e frumoasa Muntenie.

În așteptarea zilei de mâine,
latră rar, în căpiță, un câine.
Sfinții zugrăviți pe biserică
străjuiesc aventura feerică.

Și dacă ani mulți au trecut,
eu de uimire tot rămân mut
în fața naturii imaculate,
ce miruiește orașe și sate.

Nu se aude niciun cuvânt.
Nu știu, oameni mai sunt pe pământ
ori am rămas doar eu și un câine
în așteptarea zilei de mâine?

Parcă aud cădelnițe-n zare...
O fi în ceruri vreo sărbătoare?
În lumea vegetală recad -
în loc de gene am ace de brad.

                        Adrian Bucurescu



vineri, 30 decembrie 2016



          Urări binevoitoare

     De Anul Nou, sau, cum spuneau strămoșii noștri daci, de AN IAR, le doresc tuturor cititorilor mei multă sănătate, noroc, fericire, forță și la mulți ani! Slavă Daciei, glorie României!

                                                      Adrian Bucurescu