joi, 10 noiembrie 2016

Mânăstirea Neamţ. Foto: Florin Eşanu


Moment zgubilitic






          Raţă pentru pian şi orchestră

Raţa trece Dunărea,
Poliţiştii trag în ea.
Raţo, fost-ai pianistă
Şi-acum eşti contrabandistă!
Geaba ţi-ai lăsat breton,
Dacă n-ai acordeon.
Raţo, nu prea e a bună,
Că de mult nu mai eşti jună,
Să te dea la Euronews,
Să-noţi cu nasul pe sus,
Nici nu ştii să cânţi manele,
Să câştigi şi tu lovele,
Nici nu eşti parlamentară,
Să tragi Românii pe sfoară.
Eu îţi dau un sfat decent:
Înscrie-te-n Parlament!
Look-ul tău va străluci,
Mulţi răţoi te-or linguşi.
Altfel, de rămâi cinstită,
O să sfârâi pe o plită.

                    Adrian Bucurescu

miercuri, 9 noiembrie 2016

Delea Veche, nr. 24, et. 10, Bucureşti


Niciodată toamna...


   



                                          De Tudor Arghezi

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru doritor de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.

Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.


                                                           Din volumul "Cuvinte potrivite"

marți, 8 noiembrie 2016

Ieromonahul Adrian Făgeţeanu, la Mânăstirea Putna



                                                                           Foto: Florin Eșanu

     Tăbliţele dacice de la Sinaia





          < Zeul şi Împăratul >

     2. VASILEOS ROMAN SEI OS SIRMIO CEOI MATO MAREO LIMIS O NOSYO MION. HOIRSO HOM IZO EHDOM HOYMAZIO ISO.

     Traducerea: Împăratul Roman cel Mare aşa a spus la mai mulţi: că a crescut la marginea Divinei Ape. Învăţat om a fost. Domn slăvit a fost. 

     Lexic:
VASILEOS - "împărat"; cf. rom. veselie; Vasile, Văsălâi, Văsălie (nume); "Vizor, Craiul Şerpilor" - basm cules de Ioan Pop-Reteganul; grec. vasileos "rege; împărat";
ROMAN - împăratul Daciei, care i-a alungat pe Romani peste Dunăre şi a reunificat ţara;
SEI - "mare; înalt"; cf. rom. a (se) sui; şa;
OS - "aşa";
SIRMIO - "a spus"; cf. lat. sermo "convorbire; discuţie; vorbire";
CEOI MATO - "la mai mulţi; la cei mulţi"; cf. rom. cea; cei; alban. i madh "mare";
MAREO - "(că) a crescut"; cf. rom. mare; a (se) mări;
LIMIS - "(la) marginea; malul; ţărmul"; cf. lat. limes "linie de hotar; graniţă";
O - "a; al";
NOSYO - "sfânt; curat"; cf. rom. naos; neaoş; alban. nuse "mireasă; noră";
MION - "apă"; cf. rom. mană; moină;
HOIRSO - "învăţat; experimentat"; cf. rom. a se hârşi;
HOM - "om";
IZO - "fost"; cf. alban. ish "fost; ex-";
EHDOM - "domn; în palat; palatin"; cf. rom. Ahtum - un voievod român; lat. domus "casă; dom; palat";
ISO "fost"; cf. IZO.

                      Adrian Bucurescu - Tainele tăbliţelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005

luni, 7 noiembrie 2016

Serghei Esenin - "Rusia albastră şi fără de leac".



                                    Ed. Macarie, 2005. Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu