Intrarea în casa Eseninilor
joi, 20 octombrie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
Письмо к матери / Scrisoare mamei
Încă trăieşti, bătrână măicuţă?
Şi eu trăiesc. Să fii sănătoasă!
Fie să-ţi vină peste căsuţă
Aceeaşi seară prea luminoasă!
Mi se scrie că eşti supărată,
Că de mine eşti neliniştită,
Şi pe drum ades mergi îmbrăcată
Cu aceeaşi haină zdrenţuită.
Şi ţie în albastrul înserat
Ţi s-a întâmplat deseori să visezi
Că la crâşmă în piept mi s-a împlântat
Cuţitul făurit de finlandezi.
Nu-i nimic, scumpo. Să ai gânduri bune!
Astea-s doar urâte vorbe ce dor.
Nu-s aşa beţiv precum se spune,
Ca să nu te văd până ce-o să mor.
Ca şi în trecut sunt plin de iubire
Şi visez să mă lipsesc de toate cele,
Şi în curând, din zbucium şi mâhnire,
Să revin la casa noastră în vâlcele.
Voi veni când crengile vor înflori
Primăvara în alba noastră livadă.
Dar tu pe mine nu mă mai trezi
Ca acum opt ani, când zorii dau să cadă!
Nu mai trezi, nu mai zgândări jarul
Relelor de care m-oi fi dezbărat!
Prea devreme m-a încercat amarul
Când norocul în viaţă mi l-am căutat.
Nu mă mai povăţui! Destul să fie!
Ce a fost a fost, n-o să mai vină.
Doar tu îmi eşti ajutor şi bucurie,
Tu singura mea minunată lumină.
La acestea visez, nu te mai întrista,
Nu mai fi aşa neliniştită,
Şi pe drumuri nu mai cutreiera
În aceeaşi haină zdrenţuită!
1924
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
miercuri, 19 octombrie 2016
Inorogul
Mitologie românească
În celebra carte populară "Floarea darurilor", ce a circulat intens în Ţările Române, se povesteşte despre Leoncorn, "care are multă dulceaţă ca să şază lângă fată; şi dacă vede vro fată, el îndată merge la dânsa şi adoarme în braţele ei; şi atuncea vin vânătorii de-l prind; (...) într-alt chip nu se poate prinde".
Într-altă carte populară, "Fiziologul", ce a circulat de asemenea în Ţările Române, scrie: "Inorogul iaste o hiară foarte mare şi cu nas de os, care nas trece prin gură şi spânzură pe supt barbă. Şi nu poate să ia cu gura nimic, făr' numai unde se află iarbă mare, scoţând limba pe de-o parte de nas, paşte. Iar când vede vreo hiară de orice feliu o prinde şi o trânteşte în cornul său. Şi, după ce se junghe acea hiară în cornul lui, atunci se scură sângele ei şi pică pre limba Inorogului; şi cu acest sânge să adapă":
O imagine ce seamănă mult cu descrierea Inorogului din "Fiziolog", apare într-unul din tempelele getice de la Murfatlar,
În legendele româneşti, Inorogul este un cal alb, năzdrăvan, cu un corn în frunte şi cu o piatră scumpă la rădăcina cornului, cu ochi albaştri şi simbol al dragostei curate. În stare de veghe, Inorogul este de neînvins şi, după ce îşi zdrobeşte duşmanii, aleargă prin codri sau munţi. Atât cornul, cât şi coama, blana şi copitele erau la mare preţ în farmacologia magică românească şi deveneau leacuri împotriva tuturor bolilor.
Mitofolclorul românesc a moştenit imaginea inorogului direct de la străbunii geto-daci. Una dintre denumirile lui era HAL I CARN A SOS "Calul cu Corn şi Năzdrăvan" (cf. rom. cal; corn; saşiu; zuz; alban. shushaq "ameţit; zăpăcit"; franc. licorne "licorn"), care este atestată şi ca oraş în Karia, regat tracic din Asia Mică. O variantă a denumirii acelui oraş era HAL I CARNASSUS "Calul cel Strălucitor; Calul cel Înflăcărat; Calul cel Sireap; Calul cel Îndrăzneț; Calul cel Iute"; cf. rom. cal; hăl "armăsar"; alb. kale ”cal”; rom. hurmuz "o piatră preţioasă"; harnic; cârmâz; alban. gjurmues ”cercetător; cercetaș; urmăritor”.
Să nu uităm că, în basmele noastre, întotdeauna calul lui Făt Frumos este năzdrăvan.
Adrian Bucurescu
marți, 18 octombrie 2016
Scrisoarea soldaților Gheorghe și Manole către Rafira și Nicolae Lazăr din Copuzu
În amintirea fraţilor mamei mele, fulgeraţi pe frontul de Răsărit
De sub ţărână, mamă-ndurerată,
îţi scriem amândoi în astă seară.
În sânge-am înmuiat peniţa, tată,
pecetluind şi dorul nostru-n ceară.
Mai stăm şi noi de vorbă uneori,
căci au şi morţii ceasuri de-ntâlnire,
şi ne-amintim cum am plecat în zori,
cu haine primenite, la oştire.
Trecut-am Nistrul cu izbândă. Însă
cine ştia de-om mai veni în sat?
Cântând prin Rusia o doină ninsă,
tot aşteptam semnalul de asalt...
Săndel o fi acum la casă nouă,
el, cel mai mic, nu prea-şi aduce-aminte.
Dar Anicuţa şi Florica - două
surori frumoase, ne-or mai ţine minte?
Dumitru şi Ion s-or fi-nsurat,
şi noi te pomeneşti c-avem nepoţi.
Binecuvântă-i, Doamne lăudat,
şi dă-le drag de viaţă Tu la toţi!
Măicuţă, tu mai ai broboada-albastră?
Noi nu prea ştim ce mai e-n sat la noi.
Dar Basarabia acum e-a noastră?
Căci pentru ea plecarăm la război.
Tăicuţule, măcar s-a făcut pace?
Cu Stalin ce mai e? S-a potolit?
Că veştile nu prea ajung încoace...
Dar Antonescu-Ardealu-a întregit?
Tu, mamă scumpă, nu fi-ngrijorată,
că roua dimineţii ne-a scăldat
şi ne-a fost giulgiu frunza scuturată
şi-am adormit cu ochii către sat.
Noi sănătate vă dorim şi pace,
şi nu mai plângeţi pe-nserat întruna,
că-n lacrimi morţilor nu prea le place
orbitele să le ascundă Luna.
Nu ne mai plângeţi pe-nserat întruna!
Adrian Bucurescu
luni, 17 octombrie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)