miercuri, 19 octombrie 2016
Inorogul
Mitologie românească
În celebra carte populară "Floarea darurilor", ce a circulat intens în Ţările Române, se povesteşte despre Leoncorn, "care are multă dulceaţă ca să şază lângă fată; şi dacă vede vro fată, el îndată merge la dânsa şi adoarme în braţele ei; şi atuncea vin vânătorii de-l prind; (...) într-alt chip nu se poate prinde".
Într-altă carte populară, "Fiziologul", ce a circulat de asemenea în Ţările Române, scrie: "Inorogul iaste o hiară foarte mare şi cu nas de os, care nas trece prin gură şi spânzură pe supt barbă. Şi nu poate să ia cu gura nimic, făr' numai unde se află iarbă mare, scoţând limba pe de-o parte de nas, paşte. Iar când vede vreo hiară de orice feliu o prinde şi o trânteşte în cornul său. Şi, după ce se junghe acea hiară în cornul lui, atunci se scură sângele ei şi pică pre limba Inorogului; şi cu acest sânge să adapă":
O imagine ce seamănă mult cu descrierea Inorogului din "Fiziolog", apare într-unul din tempelele getice de la Murfatlar,
În legendele româneşti, Inorogul este un cal alb, năzdrăvan, cu un corn în frunte şi cu o piatră scumpă la rădăcina cornului, cu ochi albaştri şi simbol al dragostei curate. În stare de veghe, Inorogul este de neînvins şi, după ce îşi zdrobeşte duşmanii, aleargă prin codri sau munţi. Atât cornul, cât şi coama, blana şi copitele erau la mare preţ în farmacologia magică românească şi deveneau leacuri împotriva tuturor bolilor.
Mitofolclorul românesc a moştenit imaginea inorogului direct de la străbunii geto-daci. Una dintre denumirile lui era HAL I CARN A SOS "Calul cu Corn şi Năzdrăvan" (cf. rom. cal; corn; saşiu; zuz; alban. shushaq "ameţit; zăpăcit"; franc. licorne "licorn"), care este atestată şi ca oraş în Karia, regat tracic din Asia Mică. O variantă a denumirii acelui oraş era HAL I CARNASSUS "Calul cel Strălucitor; Calul cel Înflăcărat; Calul cel Sireap; Calul cel Îndrăzneț; Calul cel Iute"; cf. rom. cal; hăl "armăsar"; alb. kale ”cal”; rom. hurmuz "o piatră preţioasă"; harnic; cârmâz; alban. gjurmues ”cercetător; cercetaș; urmăritor”.
Să nu uităm că, în basmele noastre, întotdeauna calul lui Făt Frumos este năzdrăvan.
Adrian Bucurescu
marți, 18 octombrie 2016
Scrisoarea soldaților Gheorghe și Manole către Rafira și Nicolae Lazăr din Copuzu
În amintirea fraţilor mamei mele, fulgeraţi pe frontul de Răsărit
De sub ţărână, mamă-ndurerată,
îţi scriem amândoi în astă seară.
În sânge-am înmuiat peniţa, tată,
pecetluind şi dorul nostru-n ceară.
Mai stăm şi noi de vorbă uneori,
căci au şi morţii ceasuri de-ntâlnire,
şi ne-amintim cum am plecat în zori,
cu haine primenite, la oştire.
Trecut-am Nistrul cu izbândă. Însă
cine ştia de-om mai veni în sat?
Cântând prin Rusia o doină ninsă,
tot aşteptam semnalul de asalt...
Săndel o fi acum la casă nouă,
el, cel mai mic, nu prea-şi aduce-aminte.
Dar Anicuţa şi Florica - două
surori frumoase, ne-or mai ţine minte?
Dumitru şi Ion s-or fi-nsurat,
şi noi te pomeneşti c-avem nepoţi.
Binecuvântă-i, Doamne lăudat,
şi dă-le drag de viaţă Tu la toţi!
Măicuţă, tu mai ai broboada-albastră?
Noi nu prea ştim ce mai e-n sat la noi.
Dar Basarabia acum e-a noastră?
Căci pentru ea plecarăm la război.
Tăicuţule, măcar s-a făcut pace?
Cu Stalin ce mai e? S-a potolit?
Că veştile nu prea ajung încoace...
Dar Antonescu-Ardealu-a întregit?
Tu, mamă scumpă, nu fi-ngrijorată,
că roua dimineţii ne-a scăldat
şi ne-a fost giulgiu frunza scuturată
şi-am adormit cu ochii către sat.
Noi sănătate vă dorim şi pace,
şi nu mai plângeţi pe-nserat întruna,
că-n lacrimi morţilor nu prea le place
orbitele să le ascundă Luna.
Nu ne mai plângeţi pe-nserat întruna!
Adrian Bucurescu
luni, 17 octombrie 2016
Nu vă puneţi cu Marin Preda! Dar nici cu cel mai important biograf al lui!
Stan V. Cristea, teleormăneanul fără de leac
Ca şi Mihai Eminescu, imediat după Evenimentele din Decembrie 1989, Marin Preda a fost contestat cu o furie oarbă, de parcă România n-ar mai fi avut alte probleme de rezolvat. A început o amplă "demitizare", nu doar a marilor noştri creatori culturali, ci şi a eroilor graţie cărora ţara noastră încă mai există. De bună seamă, ca şi detractorii lui Mihai Eminescu, şi cei ai lui Marin Preda vor fi trecuţi în rândul fosilelor, dar nu vor mai fi nici măcar reconstituiţi, nemainteresând pe nimeni foşgăiala lor în arealul literaturii.
Păi, spuneţi domniile voastre, dragi cititori, ce alt mare prozator român s-a ivit după Marin Preda şi lumea încă nu a aflat? Pe bune. Rogu-vă frumos, nu-mi stârniţi râsul, dispreţul şi înjurăturile, răspunzându-mi-se cu Mircea Cărtărescu, biet autor fâsâit, care a stârnit un oarecare interes asupra lui prin scrieri pornografice, promovat de obsedaţi sexuali. Păi, oameni buni, vă amintiţi ce scria acest pigmeu despre Mihai Eminescu în odiosul număr al revistei "Dilema", condusă de Andrei Pleşu, număr ce încerca să-l coboare din stele şi să-l trântească în mlaştină pe poetul nostru naţional? Să trecem peste acest ruşinos capitol din istoria noastră recentă!
Unul dintre cele mai prăpădite judeţe ale României, din punct de vedere economic, Teleormanul, a dat culturii române o sumedenie de personalităţi de talie naţională, dacă nu şi internaţională. Ei bine, un teleormănean cu apucături renascentiste, Stan V. Cristea pe nume, se înscrie şi el printre aceşti mari creatori, fiind şi domnia sa un minunat poet, un cercetător eminent al folclorului, dar mai ales un aprig biograf, îndeosebi al celor care au avut norocul să se nască în acest judeţ înzestrat din belşug cu har cultural. Nimic nu-i scapă lui Stan V. Cristea. A scris un ditamai volumul privind legăturile lui Mihai Eminescu cu Teleormanul, ceea ce nu-i trecuse nimănui prin cap până la evenimentul cu pricina! Şi nu a născocit nimic, totul e scris cu o înspăimântătoare documentare, rezultând că poetul naţional a avut destul de-a face cu acest vrăjit colţ de lume.
Evident că Marin Preda se bucură de o atenţie deosebită din partea acestui vrednic biograf, care zilele acestea i-a mai dedicat încă o carte, ce pare chiar exhaustivă, dând impresia că niciun alt amănunt al vieţii prozatorului nu va mai fi descoperit de altcineva vreodată. Intitulat "Marin Preda. Anii formării intelectuale", volumul prezintă răstimpul şcolarităţii marelui scriitor, la Siliştea-Gumeşti, ca elev de şcoală primară (1929-1937), la Abrud, în primul său an ca elev normalist (1937-1938), la Cristur, în anii săi cei mai importanţi ca elev normalist (1938-1940), şi la Bucureşti, în ultimul său an ca elev în ciclul inferior de şcoală normală (1940-1941) -, anii debutului publicistic (1941-1943), cu adevăratul său debut literar, ca prozator în paginile ziarului "Timpul", anii stagiului militar (1943-1945), cu încercările prin care a trecut până să-şi publice întâiul său volum, "Întâlnirea din pământuri", până în anul 1955, când se va consacra definitiv în literatura română, cu romanul-capodoperă "Moromeţii". Dacă vreţi să ştiţi, în privinţa unor fapte, Stan V. Cristea îl contrazice pe însuşi Marin Preda, care, firesc, nu şi le amintea întotdeauna cu exactitate! Impresionanta carte se încheie cu fotografii ale scriitorului la diferite vârste, ale colegilor şi prietenilor săi, ale celor care i-au îndrumat primii paşi în cultură, precum şi ale locurilor prin care a trecut cândva cel evocat cu drag şi cu cinste. Volumul "Marin Preda. Anii formării intelectuale" a fost lansat, la 13 Octombrie a.c., în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Teleorman, în prezenţa a numeroşi scriitori şi critici literari, bucurându-se de un binemeritat succes.
Mare noroc pe cei pe care pune ochii Stan V. Cristea, căci el nu se ocupă de neisprăviţi, de cei care doar bâzâie în peisajul literar. Oare ce-o mai fi punând la cale dragul de el, de tot scormoneşte iarăşi prin Biblioteca Academiei?
Adrian Bucurescu
sâmbătă, 15 octombrie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)