vineri, 30 septembrie 2016
Prostia omenească
Povestea vorbei
Se pare că prostia omenească o întrece pe cea a oricărei vieţuitoare de pe pământ. De omul prost râd şi câinii. Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
În proverbele româneşti, prostul are o poziţie privilegiată numeric, dar nu e compătimit niciodată, de parcă el ar fi vinovat că e prost. Aşa că, mai bine bătut de un mintos, decât lăudat de un prost. Nu-i nevoie că-i nalt, bine că-i prost. Cu omul prost nu o mai scoţi la capăt. Prost se naşte, prost creşte, prost moare. E prost ca propca. Prostul încearcă gârla în glumă şi se îneacă dinadins. Proştii ne se seamănă, dar răsar singuri. Mai bine cu un înţelept să cari pietre la casă, decât cu un prost să stai la masă, şi mai bine înţelept între cei morţi, decât prost între cei vii. Ce face un prost nu pot desface nici zece înţelepţi.
Prostia din născare leac nu are. Cu alifia nu se lecuieşte prostia. Prostul prost rămâne. Prost l-a mai botezat popa. Prostu-i prost şi în ziua de Paşti. Pe proastă mintea n-o doare; ea se plânge de picioare. Proasta se duce la moară şi se întoarce cu grăuntele în poală. Omul beat se trezeşte, dar prostul, niciodată. Proştii râd mult, şi nu râd de ce văd, ci de ce-şi aduc aminte. Prostul râde fără să ştie de ce, iar uneori râde singur de prostia lui. Prostul se cunoaşte după râs. Râde ca prostul la pomană. Pentr-un boţ de mămăligă, râde prostul de se strică. Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul. Fudulul are doi tovarăşi: prostia şi sărăcia. Surdul caută la buze, prostul la laudă. Prostul, când îl bagi în seamă, se-nalţă-n sus de o palmă. Prostul se bagă-n frunte, cumintele stă de-o parte. Prostul, când a ajuns împărat, întâi pe tată-său l-a spânzurat. În fine, dracul zace-n inima prostului.
Adrian Bucurescu
joi, 29 septembrie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Ты такая ж простая, как все..." / "Tu la fel de simplă eşti, ca toate..."
Tu la fel de simplă eşti, ca toate,
Ca alte sute de mii în Rusia.
Ştii numai zorile, iar toamna,
Îi ştii toamnei frigul şi pustia.
Inima ţi-am dat-o într-o doară,
Cu gânduri aprinse, de prostovan.
Icoana ta, cu asprul tău chip
Atârna în paraclise prin Riazan.
Spre sfintele icoane scuipam,
Preţuiam chemări sfărâmicioase,
Şi deodată s-au topit cuvintele
Cântecelor celor mai duioase.
Eu nu vreau să zbor spre zenit.
Trupului îi e prea grea înălţarea.
Oare de ce răsună numele tău
De parcă-n August ar veni răcoarea?
Nu sunt milog, nici jalnic, nici mic,
Şi pricep prea bine o bucurie:
De copil îmi plăcea să mă-nţeleg
Cu zăvozi, cu iepe din câmpie.
De aceea nici nu m-am păstrat
Pentru tine, pentru vreo altă iubită.
Tristei fericiri îi e zălog
Inima poetului deosebită.
De aceea mă şi întristez toamna,
Ca în frunze şi în ochi piezişi pustia.
Tu la fel de simplă eşti, ca toate,
Ca alte sute de mii în Rusia.
1923
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
miercuri, 28 septembrie 2016
Vitejii Daciei
Cei care sfidau şi moartea
În legătură cu obiceiurile de naştere şi moarte, Herodot scrie: "La Trausi găsim aceleaşi datini ca şi la restul Tracilor, în afara celor legate de naştere şi moarte. Rudele stau în jurul nou-născutului şi plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure acesta, odată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferinţele omeneşti. Când moare cineva, Trausii îl îngroapă glumind şi bucurându-se. Cu acest prilej, ei amintesc nenorocirile de care scapă omul şi arată cât este de fericit în toate privinţele". Despre Traci, Pomponius Mela dă aceleaşi informaţii: "deplângerea naşterilor (...) şi, dimpotrivă, prilej de sărbătoate şi cinste ca de lucruri sfinte, prin cânt şi joc la înmormântări".
Geţii îşi imaginau Moartea ca pe o zână frumoasă, aşa cum se vede dintr-o descoperire de la Ostrov, judeţul Constanţa. Toate acestea se explică prin credinţa în nemurire a strămoşilor noştri, pe care le-o insuflase Zalmoxis. Credinţa era încă vie, ca şi obiceiurile, acum mai bine de două veacuri, de vreme ce sunt pomenite într-o carte intitulată "Sinopsis adecă adunare de mai multe învăţături, tipărit cu osteneala şi toată cheltuiala a preasfinţitului mitropolit al Moldaviei kir Iacov întru a sa tipografie în Iaş în anii de la naşterea lui Hristos 1757". Iată un fragemnt semnificativ din această lucrare: "Asemenea rătăcire vedem şi acum la unii creştini, că precum aceia se strângea la mort de să bătea şi chiuia şi toată altă fărădelegea făcea, aşa şi acum creştinii fac pe la morţii lor, strângându-se clacă de nebuni, de-şi bat spatele cu lopeţi şi chiuiesc şi joacă şi multe alte ghiduşii, care nici a se mai scrie sau a se pomeni nu se cuvine. Deci de toţi se poate cunoaşte că nu este lucru cuvios, adecă la vreme de plâns să se facă râsuri şi hohote, şi la vreme când toţi acei ce se vor fi strâns ca să se roage lui Dumnezeu şi să plângă, ei atuncea să joace şi să chiuiască, şi atuncea când ar trebui acel suflet a se uşura de păcate prin milostenie şi prin rugi, el atuncea mai vârtos să se însărcineze cu celelalte fapte necuvioase ce s-au zis".
Adrian Bucurescu
luni, 26 septembrie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)