Am petrecut trei zile minunate!
duminică, 19 februarie 2023
joi, 16 februarie 2023
Leacuri băbești
Tradiții populare
Cu alun sau tufă (Corylus avellana) se descântă împotriva mușcăturii de șarpe:
S-a suit Gargalău într-un alun;
Alunul s-a uscat
Și Gargalăul a crăpat
Și N. s-a desumflat
Și a rămas curat,
Luminat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat.
În alte descântece, șarpele este amenințat cu un băț de alun:
Codăule, ce stai pe ghizdurele,
Trist și mâhnit?
Ori ai mușcat pe cineva?
Taci, proclete de câine,
Că eu oi lua un ban de argint
Și un băț de alun
Și te-oi lovi în cap
Și tu oi muri
Și N. s-o înzdrăveni!
Dintr-o prăjină de alun este făcut, de obicei, steagul călușarilor. Cu un băț de alun, lung de un stânjen, se spune că trebuie rupt pe furiș vârful ierbii-fiarelor. În Banat, femeile fac focuri pentru morți - focurele sau luminușe - în curte sau la cimitir, cu surcele de alun.
Și bozul sau bozia (Sambucus ebulus) se folosește în descântecele de mușcătură de șarpe:
Iată un șarpe rău!
Ce stai pe lepădău?
- M-a făcut mămica rău;
Calul ce-am mușcat,
Leac eu am lăsat:
Cuțit de găsit,
Bozul de înflorit.
Crenguța de viță de vie (Vitis vinifera) se întrebuințează și ea, în lapte dulce, împotriva mușcăturii de șarpe; apoi se udă mușcătura și se bea din el, în timp ce o babă descântă:
Vița de vie tăiată,
Pe gard spânzurată,
Buduroi, găleată,
Mușcătura de șarpe vindecată.
*
Maica Precista a alergat,
Vița de vie albă a tăiat,
Peste gard a aruncat,
Trupul lui N. s-a desumflat.
Arțarul (Acer platanoides), sângerul (Cornus sanguinea) și măceșul (Rosa canina) sunt pomeniți în descântece de ursită:
Ham, ham, urcior, burcior,
O nuia de sânger,
Să vie ca un înger,
O nuia de alun,
Să vie ca un nebun,
O nuia de arțar,
Să vie ca un armăsar,
O nuia de măceșe,
Să vie ca un erete!
După ce i se descântă de ursită, descântătoare îl bate pe cel suferind cu trei nuiele de sânger, trei de alun, trei de arțar și trei de măceș.
Cornul (Cornus mas) e bun și el împotriva mușcăturiide șarpe:
Adu lemn de corn,
Tufă de alun și viță de vie,
Leac de mușcătura șarpelui să-i fie!
*
Da leacul lui ce e?
Trei bețe de corn, trei de alun, ca aurul curat (...).
Călinul (Viburnum opulus) și mălinul (Padus racemosa) sunt buni tot în descântece de șarpe:
Spinărău, Spinărău,
Ce șezi trist și mâhnit,
Foarte rău încolăcit?
Că eu descântecul tău îl știu
În călin
Și mălin.
Adrian Bucurescu
miercuri, 15 februarie 2023
sâmbătă, 11 februarie 2023
Tradiții daco-române
Descântece
Pe lista plantelor medicinale dacice, întocmită de autori antici, se află și COTIATA, cu varianta KOTIATA, de unde româna a moștenit cuțit și a cuțita ”a înțepa cu un cuțit; a înțepa ca un cuțit; a tăia; a înjunghia”, dialectul aromân cățut, coțut ”cuțit”, iar cel meglenoromân cuțot ”cuțit”.
Cuțitul se folosește în foarte multe descântece românești. De obicei, se învârtește în jurul locului unde este boala, se atinge cu el, în cruciș ori se înfige în pâine caldă. Se întrebuințează, în unele zone, și două cuțite încrucișate.
Cuțitele sunt de mai multe feluri: cuțit de găsit, cuțit de furat, cuțit alămit, cuțit spurcat etc. Descântecel le amintesc printre armele cu care se alungă bolile:
Cu șepte linguri le-oi măsura,
Cu cuțitul le-oi tăia,
Cu chiatra le-oi închetri,
Prin chiatra morii le-oi da
Și le-oi mântui (...).
Cu cuțitul voi cuțita,
Cu nouă fuse voi înțepa,
Cu nouă linguri voi lepăda (...)
O importanță deosebită are cuțitul cununat. Se numește ”cununat” cuțitul ce a stat la brâul mirelui ori în sânul miresei, când s-au cununat. Se folosește și cuțit cununat de șapte ori, și cuțit cununat de nouă popi. Iată un descântec de luat (de scos) cuțitul, din Slatina, jud. Olt:
Cu acest cuțit s-au cununat
Cești doi tineri.
Cuțitul lui N. îl luai,
Îl mutai.
De-o fi cuțit de la Dumnezeu,
Dumnezeu să-l ierte,
Cuțitul junghiului să i-l ia!
De-o fi din Sfinte,
Zile greșite,
Să se milostivească,
Să le izbăvească!
De-o fi din cumnată,
Din fină,
Din vecină,
Din ibovnică,
De-o fi pus cu fierul plugului,
Cu ghiare de la cântar,
Cu cuțit ascuțit,
Cu frigare (...);
De-o fi pus în inima carului,
În strașină,
În casă (...);
Ea l-a pus cu unu,
Eu îl iau cu două (...);
Ea l-a pus cu nouă,
Eu îl iau cu zece,
Și din zece
Nu mai trece.
N. să rămâie curat,
Ca argintul strecurat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!
Iată și un descântec de pus cuțitul, din Șuici, jud. Argeș:
Cuțit argintat,
De 99 de țigani lucrat,
De 99 de popi cununat,
De 99 de oameni tăiat,
Cumpărat din Țarigrad,
Unde te-oi trimite, tu să te duci,
Unde te-oi înfige, tu să te înfigi:
În picioare,
În mâini (...),
Ca să nu mai stea,
Ca să nu mai bea,
Până nu m-o vedea
În casa lui,
În curtea lui,
În bătătura lui!
Boala de cuțit, considerată de multe ori vrăjitorie, se mai numește astfel: de junghi, înțăpătură, păpușile sfinte, săgeată, săgetătură, soare sec, țapă, vifor.
După ce s-a descântat, cuțitul se împlântă după ușă sau în alte locuri. În unele ținuturi, după ce se descântă de junghi, cuțitul se înfige în pământ, unde descântătoarea îl ține cam o jumătate de oră, iar în alte sate, trei zile. În acest caz, dacă e ruginit cuțitul, când îl scoate, e semn că bolnavul nu mai are leac. În descântecele de Dânsele, se întrebuințează cuțit de corn, făcut de veri primari.
Adrian Bucurescu
joi, 9 februarie 2023
Cărbunele
Descântece românești
În descântece se întrebuințează mai ales cărbuni stinși, care în Banat se numesc cărbuni stâmpărați. Cu cărbuni stinși se descântă de plânsori. Stingând cărbunii, se zice descântecul speial, intitulat ”Stingerea cărbunilor”:
Eu sting pociturile
Și săgetăturile,
Sting toate strigările,
Toate diocherile,â
Și toate căscările,
Toate mincicurile,
Toate habaticurile,
Sting toți ochii cei răi
Și gurile rele.
Să n-aibă ochi a-ngloba
Și gură a striga
Asupra mea.
Potolesc,
Osândesc,
N-aibă grija mea!
Cărbunii se sting și în unt proaspăt, dar cei mai mult folosiți sunt cei stinși în apă. Apa în care s-au stins cărbunii este bună pentru a vindeca orice boală grabnică. În Bucovina se face astfel: Descântătoarea aduce apă neîncepută și pune vasul pe masă. Apoi face cruce cu un cuțit în apă și spune: ”În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”, iar când spune ”Amin”, ”ie nouă cărbuni nestinși, îi taie cu cuțitul și, numărându-i îndărăpt de la 9 până la 1, îi aruncă cu cuțit cu tot în apă. După ce a sfârșit de descântat, împlântă cuțitul în pământ. O parte din apa descântată o dă celui bolnav ca să o beie, cu o parte îl spală pe la toate încheieturile, iar ceea ce mai rămâne o aruncă la țiținele ușei ori pe vârvul unui par”.
În Broșteni, jud. Suceava, după ce se aduce apă neîncepută, se iau pe vârful cuțitului de trei ori câte nouă cărbuni și se fac movilițe, potrivite în așa fel încât să fie de câte trei ori nouă cărbuni în moviliță, și se fac nouă movilițe din acestea. Se stinge fiecare grămăjoară pe rând și se descântă. Descântecele se fac cu 3, cu 6 sau cu 9 cărbuni. În Bihor, cărbunii cu care se descântă de deochi îi aruncă în apă trei sau șapte fete în vârstă de 5-7 ani. În Uscați, jud. Neamț, se descântă astfel:
Cum se sting cărbunii iștei
Așa să se stingă potca și diochitura:
Din inimă,
De sub inimă,
Din rărunchi,
De sub rărunchi,
Din plămâi,
De sub plămâi,
Din maiu,
De sub maiu,
Din mațe,
De sub mațe,
Din șezut,
Din născut,
Din picioare,
Din gură vorbitoare,
Din tăte câte le are,
Din nărtițele nasului,
Din fața obrazului,
Din creștetul capului,
Din rădăcina părului,
Din mii și mii de vânuțe,
Din douăzeci de degetuțe,
Din mii și mii de încheieturele,
Din douăzeci de degețele,
Din tăte ciolănelele,
Din tăte degețelele,
Din tăte încheieturelele,
Din creștetul capului
Până-n tălpile picioarelor
Ș.a.m.d.
Prin ținutul Bacău, de deochi se descântă cu trei sau nouă cărbuni, sau toți câți sunt în casa bolnavului aruncă fiecare câte un cărbune în apa neîncepută.
În sfârșit, în farmecele de dragoste se petrece un cărbune aprins prin cămașă nouă, pe care o îmbracă fata căreia i se face de dragoste.
Adrian Bucurescu
marți, 7 februarie 2023
Abonați-vă la:
Postări (Atom)