Când ploua pe versurile mele,
răsărea iarba din ele
și iarba mirosea amețitor,
iar mie mi-era dor de Dor,
ca unui ogar de vânător,
ca unei săgeți de săgetător.
Și uneori, sub spuza de stele,
rănit în ispitele grele,
visam că în artă nu am stăpân,
că sunt un mistic poet român.
Cine, de lama acestui vis,
s-ar fi gândit să cad ucis,
cu o zi înainte de-a-nflori teii,
pe treptele Casei Scânteii?
Adrian Bucurescu
