vineri, 4 iunie 2021

În ajunul teilor

 


 

Când ploua pe versurile mele,

răsărea iarba din ele

și iarba mirosea amețitor,

iar mie mi-era dor de Dor,

ca unui ogar de vânător,

ca unei săgeți de săgetător.

Și uneori, sub spuza de stele,

rănit în ispitele grele,

visam că în artă nu am stăpân,

că sunt un mistic poet român.

Cine, de lama acestui vis,

s-ar fi gândit să cad ucis,

cu o zi înainte de-a-nflori teii,

pe treptele Casei Scânteii?


                            Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu