vineri, 26 aprilie 2019
joi, 25 aprilie 2019
Vinerea Mare. Prohodul
Tradiții daco-române
Au trecut 27 de veacuri de când, într-o zi de Vineri, Slăvitul nostru Zeu, Apollon-Zalmoxis, a fost ucis de cotropitorii scyți, înfricoșați de profețiile străvechi privind apariția unui Mare Conducător al Geților, care va elibera toată Tracia. Atât în scrierile autorilor greci și romani, cât și în colindele românești, se pomenește despre uciderea unui tânăr păstor de către niște străini. Desigur, cel mai mult în seamă trebuie să fie luat colindul de mort din satul Sărățeni, județul Ialomița, în vatra căruia S-au născut Gemenii Divini, Amândoi ziși și Zalmoxis. Iată un fragment din acest tragic cântec ritual, unde se spune că eroul a fost săgetat:
- O, mamă bătrână,
Cu brâul de lână,
Noi că l-am văzut
Și l-am cunoscut!
Mergând el cărare,
O săgeată mare
În piept că-i intrară.
La pământ căzu.
Noi nu-l mai văzurăm.
Găsindu-L mort, rudele și ceilalți consăteni L-au adus la casa Lui, L-au scăldat, cum e și azi obiceiul, L-au înveșmântat în straie curate, L-au așezat în sicriu și L-au vegheat, pregătindu-L de îngropăciune.
Acest ritual se numea, în graiurile tracice, PYROUR RHEDES ”Marea Ceremonie (Rânduială); Veșnica Pomenire (Cinstire)”; cf. rom. pururi, pururea; răzeș; latin. ritus ”rit; obicei religios”; radio ”a străluci”; ratio ”luare în seamă; considerare”; alban. radhe ”rând; șir; succesiune”.
Aceleași obicei se mai numea și PYRU RHEDES ”Despărțirea de Domnul; Viteazul Înjunghiat (Tăiat); Despărțirea de Domnul (Sfânt; Mag)”; cf. rom. boier; a birui; baier ”talisman; amuletă”; a reteza; a (se) rătăci.
Din aceste două sintagme tracice, româna a moștenit Prohod și a prohodi, ritualuri ținute și astăzi în Vinerea Mare.
*
* *
La Români, în Vinerea Paștelui, căreia i se mai spune și Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, se ajunează toată ziua, spre a fi ferit de boli și de necazuri. Nu se coace pâine. Prin unele locuri, se înroșesc sau se încondeiază ouăle. Oamenii se duc la biserică și trec pe sub Sfântul Aer. Seara, tot la biserică, se cântă Prohodul Mântuitorului. După ce pleacă de la biserică, se duc cu lumânarea aprinsă până acasă și, dacă nu se stinge, ocolesc casa de trei ori, făcând cruce cu lumânarea aprinsă pe pereții casei, ca să fie ferită de trăsnet, de foc și de boli. Lumânarea de la Vinerea Mare - care va fi aprinsă și la Înviere - se aprinde când e furtună mare, cu trăsnete și grindină.
În seara de Vinerea Mare, când preotul ocolește sfântul lăcatș cu Sfântul Epitaf sau Sfântul Aer, se aprind lumânări la mormintele familiei. Nu se dă nimic afară din casă sau din curte, că nu e bine. Nu se ară, nu se seamănă, nu se sădesc pomi, căci toate ar seca în urmă. Cine se scaldă în Vinerea Seacă, înainte de a răsări Soarele, acela nu va mai avea boli în oase.
Adrian Bucurescu
miercuri, 24 aprilie 2019
Joia Mare sau Joimărița
Tradiții daco-românești
De multe ori, Tracii și așezările lor își luau numele de la hramurile templelor sau de la sărbătorile religioase. Printre acestea, este consemnat și DAIMYRIS, cu următoarele tălmăciri:
DAIM YRIS ”Jumătatea Răstimpului (Săptămânii)”; cf. rom. doime; latin. duom, duum ”a(l) celor doi”; franc. demi ”jumătate”; rom. oară ”dată”; latin. aera, era ”eră; epocă; număr; cifră”; alban. ere ”eră; epocă; ev”. Aceasta era denumirea zilei de Joi, care este la jumătatea săptămânii.
DAIM YRIS ”Năvala (Plecarea) Grașilor (Asupritorilor)”; cf. rom. cu duiumul; teamă; a se teme; alban. dhjame ”grăsime; untură; seu”; rom. iureș. A fost ziua când, trimiși de regele scyth PYTHA GORAS ”Vita Grasă”, doi slujitori de-ai săi au plecat în urmărirea lui Apollon-Zalmoxis pentru a-L ucide.
DAIM YRIS ”Năvala (Plecarea) Celor Doi”; cf. rom. doime; latin. duom, duum; rom. iureș.
DA IMYRIS ”Doi Ucigași (Răi)”; cf. rom. doi; latin. duo, alban. dy ”doi”; rom. omor; a omorî; amar.
DAI MYRIS ”Ziua Prevestirii; Ziua care va veni”; cf. rom. ziuă; latin. dies, engl. day ”ziuă”; rom. miraz ”minunăție; succesiune; testament”; mireasă; mers; engl. tomorrow ”mâine”.
DAI MYRIS ”Minunata (Frumoasa; Buna) Mioară”; cf. rom. duios; alban. dua ”a iubi; a îndrăgi; a plăcea”; rom. mioară ”oaie tânără”; mior ”miel”. În balada ”Miorița”, oaia năzdrăvană îl previne pe păstor că va fi ucis de doi dușmani. MYRIS era un supranume al Zeiței Artemis, Sora Geamănă a lui Apollon.
DAI MYRIS - ”Zâna Strălucitoare; Zeița Curată; Zâna Curățeniei; Zeița Aprigă; Zâna Fermecătoare”; cf. rom. zee (arh.) ”zeiță”; latin. Deus, grec. Theos ”Domn; Stăpân; Dumnezeu”; rom. mirază ”oglindă”; mireasă; mire; mir; a (se) mirui; a se mira; mreajă ”vrajă; farmec”; alban. i mire ”bun”; miresi ”bunătate”; miro ”mir”; mirosje ”miruire”; mirre ”smirnă”; rus. moroz ”ger”.
Din DAI-MYRIS, prin etimologie populară, româna a moștenit Joia Mare și Joimărița sau Joimărica.
*
* *
În mitofolclorul nostru, Joimăriței i se mai spune și Joimariță și Joimarică. Uneori este descrisă ca o tânără frumoasă, dar veșnic încruntată. Are părul ca de cânepă toarsă, prin care ies niște ghimpi mari. Este foarte primejdioasă. Alteori, este descrisă ca o babă urâtă de mama focului, despletită și cu dinții rânjiți, care vine și toacă deștele sau frige unghiile acelor fete nebărbate, adică leneșe, la care ea, în noaptea de Joi-Mari, va mai găsi cânepa netoarsă. Pe vremuri, de frica ei, toți ai casei ședeau cu ușile încuiate și unse cu usturoi. Dar de ea tot nu scăpau. Venea la fereastră și striga:
- Câții,
Câții,
Tors-ai câlții?
Câlții dacă n-ai torcat,
Mâinile ți le-am tocat!
Fetele răspundeau:
- Tors! Tors! Tors!
Atât le-ar fi trebuit, să mintă, căci Joimărița intra prin ușile unse cu usturoi și îi ciopârțea mâinile mincinoasei.
Unii spun că Joimărița este o femeie făcută necumpănit, lungă până-n podină, care umblă despletită și cu o procoviță de cânepă în cap. Zice-se că-i miroase de departe cânepa și caierele netoarse și n-ai cum le piti. Unde miroase, vine la fereastră și zice:
- Pute-a câlții!
Torsu-ai hâlții,
Câlții?
Tot ce găsește nelucrat din cânepă dă jos, trage jarul și-l pune pe foc; apoi o ia pe leneșă, o pune cu mâinile în jar și i le-acoperă cu spuză, frigându-i-le. Așa pățesc și flăcăii sau gospodarii pe care îi apucă Joi-Mari cu gunoiul prin curte: Joimărița dă foc gunoiului și lor le bagă mâinile în spuză. Frige și mâinile celor care au gardurile nefăcută sau rupte în vreo parte.
Femeile și fetele vrednice, ca și gospodarii harnici nu se tem de Joimăriță.
Mitologia românească pomenește uneori de mai multe Joimărițe, incluse și de Dimitrie Cantemir, în ”Descrierea Moldovei”, printre cei ”câțiva zei necunoscuți, care se vede că se trag din idolii cei vechi ai Dacilor”: ”Joimărițele (...). Așa le numesc pe femeile despre care zic că umblă în Joia Verde, dis-de-dimineață, și dacă dau de o femeie dormind, fiindcă în Moldova se face de obicei în toate casele focul la vremea aceea, o pedepsesc să fie de atunci încolo trândavă la tot lucrul de peste an.”
*
* *
Se spune că, până în ultima zi de Joi, înainte de Paște, zisă Joia Mare sau Joia Verde, femeile și fetele trebuie să-și termine torsul cânepii și să aibă cămașa nouă, făcută pentru Paște. De Joia Mare se fac colaci și se dau de pomană. Prin unele locuri, se dau de pomană pentru morți straie și hrană. Se face Focul Morților, în curtea casei sau/și la cimitir. Se crede că sufletele morților vin în fiecare an, în această zi, la vechile lor locuințe, unde așteaptă până la Moșii de Vară, stând sub streașina casei. De aceea, este obiceiul ca să se facă foc dimineața, în curte, ca să se poată încălzi sufletele la foc. Fiecare femeie sau fată trebuie să care două donițe cu apă și să toarne peste iarba și mormintele familiei. Se înroșesc ouăle. Pentru a le face galbene, ”se împietresc”. Se duc ouă roșii într-un ștergar, la biserică, seara, la denie, și se lasă acolo până în ziua de Paște, apoi se îngroapă câte un ou din acelea la hotarele moșiei satului, ca să nu vină piatră. De Joia Mare, nu se spală rufe.
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)