joi, 7 iunie 2018


          Interzicerea Frumuseții pe Pământ




          Patul lui Procust și ”corectitudinea politică”

     Dacă toți oamenii din lume ar fi deștepți și frumoși, pe Pământ ar fi o plictiseală îngrozitoare. Nici vorbă de atingerea unei societăți ideale. Iar cine crede că toți oamenii sunt egali se înșeală amarnic. Unii sunt inteligenți, alții, proști, unii, talentați, alții, neîndemânatici, unii, voinici, alții, bicisnici, unii, frumoși, alții, urâți. Nici măcar în fața legii nu sunt egali oamenii. Cine are bani plătește un clănțău și scapă de orice condamnare, pe când un amărât, sărac lipit pământului, chiar și nevinovat, nu are nicio șansă în vreun tribunal din lume.
     Tot așa, în principiu, bărbatul este mai voinic decât femeia, iar ea este mai frumoasă decât el. Aparțin aceleiași specii, evident, Omul, dar sunt diferiți. Femeia mai și naște. Vine însă un curent din Vestul și din Nordul Europei care vrea să interzică cuvintele mamă și tată, în favoarea unuia singur, anume ”părinte”, ca să nu mai existe ”discriminare” între sexe!!! N-aș fi crezut să apuc în această viață o asemenea bazaconie.
     Zilele trecute, a venit știrea că s-a hotărât ca, la concursul de ”Miss America”, să se renunțe la proba cu costumul de baie și să nu mai conteze frumusețea fizică. Vorba unui internaut: ”Păi, atunci concursul să fie transmis la Radio”! Așadar, de-acum încolo pot participa la această competiție femei cu mustață și barbă, cocoșate sau știrbe, cu păr pe picioare etc. Mai mare dragul, nu-i așa? Și-apoi, ar fi ”corect politic” să participe și bărbații, că tot se merge pe ștergerea diferențelor dintre sexe!
     Probabil că nici dracului, cât e el de drac, nu i-a trecut prin cap până acum asemenea neghiobie!
     Dar minților bolnave care au pus la cale schimbarea condițiilor competiției cu pricina le-a mai venit o idee și mai tâmpită decât aceea privind costumul de baie: renunțarea la defilarea concurentelor în rochie de seară! Degeaba ai încerca să le explici acelor mutanți că rochia nu este doar un veșmânt, ci, de multe ori, o operă de artă, de când e lumea și pământul!
     Până și comunismul, care propovăduia egalitatea deplină a oamenilor avea concursuri, unde campionii se detașau nu doar față de cei simpli, ci și de ceilalți concurenți, fiind răsplătiți pentru strădaniile lor. Nu cumva vor fi interzise toate concursurile, inclusiv Jocurile Olimpice, ca nu cumva să se mai creadă că există oameni mai înzestrați decât alții? În același sens, ar fi bine ca și geniile să stea la locul lor, să nu mai încurce ”egalitatea între oameni”. Totodată, femeile care ar avea ghinionul să se nască frumoase vor trebui să se automutileze sau măcar să poarte măști, ca să nu jignească urâtele!
     Ideea ”corectitudinii politice” nu e așa de nouă pe cât s-ar crede, inițiatorul ei fiind un anume Procust, mai exact, Prokrustes, din îndepărtata Antichitate greacă. Acesta ademenea drumeții și le oferea ospitalitatea casei sale. Odată ajunși în casă, Procust îi obliga să se culce pe un pat de aramă. Atunci când călătorul era mai scurt decât patul, Procust îi întindea trupul, trăgându-l de mâini și de picioare, până ce-l lungea pe potriva patului. Dacă oaspetele era mai lung decât patul, Procust îi tăia capul sau picioarele. Evident, în orice situație, deznodământul era moartea călătorului nenorocos. Eroul Tezeu a pus capăt vieții și practicilor sadice ale lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe care le rezervase el ”oaspeților” săi.
     Metaforic, ”Patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și simțămintelor lor, în anumite tipare prestabilite.
     Mă tot gândesc de unde naibii a (re-)apărut ”corectitudinea politică” și cum de o mai rabdă Cerul. Mă ispitește o posibilă explicație. Astfel, celor care conduc astăzi lumea, dacă nu sunt putrezi de bogați, măcar nu le lipsesc banii. Altminteri, nu au nicio sclipire de geniu, niciun talent, nicio compasiune, nicio calitate umană. De obicei, sunt mediocri. Toate faptele lor, în  aparență bune și frumoase, nu-i costă aproape nimic, nu sunt decât populism, singurul scop fiind atragerea cât mai multor voturi. Invidioși, măcar instinctiv, pe cei care se afirmă prin alte fapte decât câștigul banilor, pe cei care îi întrec prin inteligență, frumusețe fizică sau sufletească ori prin dragostea de libertate, politicienii actuali strâmbă natura și încearcă să-i facă pe toți ceilalți egal de șterși, de needucați,de  antinaționali, de nesimțiți. Fenomenul se mai numește și ”globalizare”. Zi și noapte, mass-media le cântă în strune susținătorilor ”corectitudinii politice”, uneori din interes, alteori de frică și, de cele mai multe ori, din prostie.


     Sunt sigur că un Făt Frumos s-a născut, fiind de așteptat să prindă puteri și să pună capăt acestei rușini cu care avem nenorocul de a fi contemporani. Am eu o presimțire, că salvarea Europei Occidentale și a Americii de Nord ar putea veni din Estul Uniunii Europene...

                                                                                                               Adrian Bucurescu

miercuri, 6 iunie 2018


          Crisoberile




Sclipăt verde-măsliniu,
În cele solare grile,
Poartă până mai târziu
Stirpea de crisoberile.

Și când ceru-și desfășoară
Vălul cel brodat cu stele,
Înfloresc a doua oară,
Spăimântând visele rele.

Iar la raze de făclie
Ori la foc de-aureole
Roua lor trandafirie
Licărește pe corole.

În lumină le tresare
Sângele Celui Jertfit...
Cine-o fi zugravul care
Prea frumos le-a înroșit?

                              Adrian Bucurescu

marți, 5 iunie 2018



Cine, din Statul Român, își permite să mă cenzureze la sânge, încălcându-mi astfel dreptul la libera exprimare, garantat de Constituția        României? Și de ce? Oare e musai să dau știre la CEDO? 

                                      Censurosaurus antidacus



Istoria Atlanților






          Cucerirea Americii

     Fiul Soarelui

     În ordinea succesiunii a patru mari împărați atlanți, ulterior considerați Arhangheli, ultimul era A MA ZONES ”Cel mai Tânăr; Cel mai Plăcut”; cf. rom. a - art. adj.; mai (adv.); mie (nr.); alban. me ”încă; mai”; rom. june; zână; alban. zonje ”doamnă”; germ. schon ”frumos”; rom. mezin; magiun. Sintagma A MA ZONES se traduce și prin ”Cel mai Puternic (Intens; Întins; Larg; Umflat)”; cf. rom. a; mai; alban. me; rom. sân ”golf; piept; țâță”; latin. zona ”cingătoare; centură; brâu; șerpar; pungă de bani; dungă, fâșie circulară pe o piatră prețioasă”; alban. zenie ”cuprindere”; MEZEANOI - trib tracic; rom. a mișuna.
    Fiind ultimul din succesiunea sacră, i s-a atribuit și ultimul anotimp din calendarul atlant, Toamna, și, în același sens, ultimul pătrar, adică Amurgul Zilei, patronând până la Miezul Nopții, căci A MA ZONES mai însemna și ”Soarele la Apogeu”; cf. rom. a; mai; alban. me; germ. Son, engl. Sun ”Soare”. De aceea, acest Arhanghel era și Domnul Apusului (Asfințitului).
     Cum limba atlantă era plină de omonime, sinonime și paronime, AMA ZONES mai însemna și ”Din (cu) Mamă Preoteasă; Care cinstește (îndrăgește) Soarele”; cf. rom. îmă (arh.) ”mamă”; alban. eme ”mamă”; rom. zână; germ. Son, engl. Sun ”Soare”. De aici, se vede că acest principe era fiul împărătesei ARIADNE, Mare Preoteasă a Soarelui. La Atlanți, Soarele era de genul feminin, cum este și astăzi la popoarele germanice. Din această situație, vechii Greci au (re-)creat mitul lui PHAETHON, fiu al lui HELIOS, Zeul Soarelui; cf. grec. phaethon ”strălucitor”.  Astfel, printre alte isprăvi, lui Phaeton i s-a atribuit, la un moment dat, conducerea Carului Solar.


     De aici, în atlantă, ulterior în tracă, acest Arhanghel a mai fost numit și SAR PEDON ”Ivit (Apărut) din Soare”; cf. rom. Soare; vedenie.
     Această traducere mai dovedește și că prințul s-a născut la HELIS ”Solar”, unde tatăl său, împăratul Dionysos, mutase capitala Imperiului Atlant, adică pe locul unde astăzi se află ruinele cetății getice HELIS; cf. grec. Helios - Zeul Soarelui. Mai târziu, un erou traco-lykian, sosit în ajutorul Troienilor, a purtat și el numele de Sarpedon.

     De la Ialomița la Amazon

     S-AR PEDON se mai traduce și prin ”Ca Aurul de Strălucitor (Minunat); Care se vede (arată) ca Aurul”; cf. rom. să; aur; alban. ar ”aur”; rom. vedenie”. Sintagma este sinonimă cu NAP ARIS; cf. alban. nef ”naos”; latin. novus ”nou; neobișnuit; nemaiîntâlnit; extraordinar”; slav. nebo ”cer”; rom. aur; alban. ar. NAPARIS era Râul Sacru al Atlanților, ulterior al Geților. Se mai numea și AUR UMETTI, însemnând tot ”Ca Aurul de Strălucitor”; cf. rom. aur; omăt.
     Pas cu pas, se vădește că Strălucitorul ca Aurul se născuse și crescuse la Helis, cetatea de pe malul drept al Ialomiței, unde Dionysos, tatăl său, mutase capitala Imperiului Atlant.
     De mult ar fi trebuit să dea de gândit numele marelui fluviu american, Amazon, prea potrivindu-se cu cel al celebrelor AMAZONES, care, cum am mai scris în acest serial, își aveau capitala în preajma râului Naparis. Fie că, la sosirea pe țărmul american, uriașul fluviu a primit numele de la cel mai tânăr împărat, fie că i s-a zis, grație măreției sale, A MA ZONES ”Cel mai Puternic; Cel mai Întins”, denumirea rămâne europeană
     Revenind, SARPE DON se mai tălmăcește și prin ”Șarpele de pe Colină”; cf. rom. șarpe; alban. tun ”muche”; franc. dune, ital. duna, oland. dune ”colină”. Altă pronunție duce la SAR PEDON ”Văzut de Sus”; cf. rom. a sări; șură; vedenie. Exact așa se prezintă misteriosul șarpe întrupat pe un gorgan din ținutul Adams, statul nord-american Ohio!


     Desigur, nu întâmplător, și Piscului Crăsanilor, unde se afla cetatea natală a lui SARPEDON, i se mai spune și Colina Șarpelui, căci, privită dinspre Nord, din lunca Ialomiței, aceasta arată ca un șarpe.
   


     Primul Quetzalcoatl

     Acum câțiva ani, aflându-mă la Los Angeles, am întrebat în stânga și în dreapta de unde vine denumirea Californiei și nimeni de pe-acolo n-a știut să-mi răspundă. Am găsit însă două nume de familie europene, care m-au pus pe gânduri: rom. Calboreanu și latin. Calpurnius.
     M-am tot gândit și răzgândit, și iar m-am gândit, și iată la ce tălmăcire am ajuns: CALIFOR NIA ”Șarpele Strălucitor (Minunat); Șarpele Luminos (Luminat; Inteligent); Șarpele din Răsărit (Zori); Șarpele de Sus; Șarpele Plutitor (Zburător)”; cf. latin. coluber ”șarpe; viperă”; rom. nea; nai; noi ”picuri de rouă; stropi de apă pe roata morii; apă neîncepută; zori”; naie ”corabie; barcă; luntre”; latin. no ”a înota; a naviga; a pluti; a zbura”; grec. noia ”minte; spirit; inteligență”. Dar toate aceste tâlcuri duc la Însuși Quetzalcoatl, Zeul Suprem al Aztecilor!


     De obicei, QUETZAL COATL este tradus prin ”Șarpele cu Pene (de Quetzal)”, quetzal fiind o pasăre cu un penaj viu colorat. Noi, Românii, ne putem gândi că o pasăre zboară, că plutește, că e pe sus (deasupra); cf. rom. a se cățăra; huzur; a huzuri; căciulă; a cuceri; Cozla - un munte. Totodată, lexemele atlanto-europene  pentru COATL ”Șarpe” sunt rom. cutră și latin. Hydra - șarpe monstruos, cu șapte capete, deci un balaur!


     Dar nu este oare acest șarpe-balaur drapelul de luptă al Geto-Dacilor? Înseamnă că și Zeul Quetzalcoatl și steagul strămoșilor noștri sunt mult mai vechi decât se crede îndeobște, și că, de-a lungul mileniilor, au suferit mai multe interpretări.


     Venit pe continentul american dinspre Răsărit, primul Quetzalcoatl a fost considerat de băștinași ca Zeu al Luminii Zorilor, și, în această calitate, purta titlul de TLAHUIZCALPANTECUHTLI, adică ”Stăpânul Stelei Zorilor”.
     Toate aceste titluri ale primului Quetzalcoatl i-au fost atribuite ulterior, de către Azteci, altui mare împărat, dar care a domnit pe la anul 1.000 e.n. Îi va veni rândul și acestuia, în serialul ”Istoria Atlanților”. Până atunci, mai sunt de remarcat și alte sonuri europene moștenite de America, de pildă KU KULKAN, un titlu al aceluiași prim Quetzalcoatl, la Mayași, însemnând cu siguranță ”Cel mai Mare (Înalt; Lat);  Cel mai Puternic (Valoros)”; cf. rom. cu; ca; GLYCON - divinitate, reprezentată de o statuetă descoperită la Tomis, cu trup de șarpe, cu plete și cu bot de cervideu; rom. găligan; calcan ”partea superioară a unei clădiri; un pește lat, din Marea Neagră”; gologan.
     Vom vedea, în următorul episod, ce multe alte lexeme duc la descoperirea Americii de către Atlanți, cu câteva milenii înainte de Vikingi și de Columb! Până atunci, să ne gândim la Mississippi, marele fluviu nord-american și la neamul illyro-tracic, emigrat în Sudul Italiei, zis MESSAPI, adică ”De-a Lungul Apei; Peste Apă; Apă Multă (Mare)”; cf. rom. moș; alban. moshe ”vârstă”; rom. apă; nisip.
     Să ne gândim și la Caraibe, regiune a Americilor, constând din Marea Caraiebelor, insulele sale și coastele înconjurătoare! COROEBE este numele unui luptător trac, sosit în ajutorul Troienilor. Iată cum se traduce acest nume: CO RO EBE ”Cel de deasupra Apei; Cel cu (de; din; pe) Apă”; cf. rom. cu; re-; alban. re ”nor”; rom. apă; lat. rivus ”râu; val”; rus. rîba ”pește”; rom. corabie; carafă; crap; grec. Corfu - insulă în Marea Ionică.
     Se vădește, inclusiv prin documente, că, până în  anul 3.000 î.e.n., Atlanții chiar au descoperit și cucerit America!

     Fețele Palide

     În miturile amerindiene, Quetzalcoatl este descris ca un European, cu fața albă, părul blond și cu barbă. Este limpede că imaginea Zeului care i-a părăsit pe Azteci, plecând spre Răsărit, aparține de fapt primului cu acest nume, cel care a descoperit și cucerit America.


     Ne amintim cu toții, din cărți și din filme, că ”Pieile Roșii” îi numeau pe Europeni ”Fețe Palide”. Ei bine, limba română a moștenit din S-AR PEDON ”Cel care strălucește (arată) ca Aurul”, adjectivul sarbăd, cu varianta salbăd, care înseamnă ”palid”. În ”Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”, apare și expresia ”cu fețele salbede”, care înseamnă ”cu fețele palide”.
     Așadar, cu milenii înainte de Cristofor Columb, tot așa li s-a spus și primilor albi, veniți în America: Fețe Palide.
     Quod erat demonstrandum.


                                                                                                                    Adrian Bucurescu

          Revelație cu privighetori, mierle și ciori




     Azi m-am înapoiat de la țară. Curtea mea de acolo ar trebui să fie un colț de Rai. Grădina încă mai e plină de flori, și e străjuită de tot soiul de arbori și arbuști. Aerul este curat. Astă noapte, mi-au cântat privighetorile. Spre zori, s-au pornit și mierlele. O adevărată desfătare de sonuri!
     Miracolul nu a mai durat mult. Rând pe rând, au început și ciorile ”să cânte”, de s-a ales praful de divinul concert. În curând, tot satul vuia de croncăneli și cârâieli. Abia de se mai auzeau melodiile privighetorilor și mierlelor.
     Am avut astfel o revelație. Privighetorile, mierlele și alte înzestrate cântătoare înaripate sunt cenzurate permanent de ciori, așa cum sunt și cei, tot mai rari, care râvnesc la limpezime, la cele mai înălțătoare stări sufletești, la comportament de îngeri. Lesne de ghicit cine sunt ciorile lumii de astăzi: ratații, semidocții, hrăpăreții, falsele vedete, aroganții, toți proștii din lume, care vor neapărat să se impună publicului. Zi și noapte, la televizor, la radio, pe internet ne bombardează, ba cu știri depresive, ba cu distracții non-stop, cu concursuri de doi bani și, mai ales cu reclame ce par adresate întotdeauna unor handicapați mintal, uneori într-o engleză de baltă, alteori cu barbarisme care jignesc divina limbă română. Este un cor infernal, ce pare că nu se mai oprește. Despre discursurile politicienilor, mai bine nu mai scriu, căci îmi vine să vărs.
     Nu e voie să împuști ciorile. Dar e permis să vânezi gâște și rațe sălbatice, prepelițe, turturele, fazani etc. Și caii se împușcă, nu-i așa? Aceasta este ”corectitudinea politică”; blestemați fie cei care au născocit-o și cei care o practică! Am scăpat (?) de comunism, ca să dăm de ăștia, și mai ai dracului!
    În fine. La plecare, am văzut lunca Ialomiței năpădită de genuni de maci. Și parcă mi-a mai trecut. Totuși, și macii sunt așa de trecători!
     M-am săturat de ciori! Aș vrea să găsesc un colț pe această planetă, unde să cânte doar privighetorile și mierlele, iar pe deasupra câmpurilor pline de maci să zboare lebede. Dacă nu, vreau o altă planetă, cât mai apropiată de Rai!

                                                                                                                Adrian Bucurescu



luni, 4 iunie 2018


          Stenahorie




Mă urcai pe dunga verii într-o doară,
Ca malinconia să nu mă mai doară.
Totuși, vara, chiar de-i aurie,
Inima mi-apasă de stenahorie.

Nalți sunt munții, larg e Bărăganul,
Azurie-i Marea și vânjos e lanul.
Evghenită-i țara, evghenit sunt eu,
Boierit cândva de zodia de Leu.

Bieții mei țărani, ce m-ați precedat,
Datinile voastre eu nu le-am uitat.
Chiar de aș ajunge împărat sau rege,
Eu norocu-acela nu l-ași înțelege,

Căci, în zori, grăi-m-aș  la argați:
- Hei, flăcăi, îndată sapa să mi-o dați!


                                      Adrian Bucurescu