Flori de măr

   

Niciodată nu vom mai fi tineri.
Nu mă înșelați cu vârsta-nțelepciunii.
Florile de măr proaspete, rozalbe
nu-s totuna cu câlții și tăciunii.

Merii mei pletoși, este primăvară,
pentru voi mlădie văluri de mireasă.
Merii mei zănatici, cum rotiți coroane,
prinții mei de sânge verde de acasă!

Mie peste iriși mi-a pătruns rugina.
Visurile-mi pleacă unu câte unu.
Bate-mi-se-zbate inima-regina
tot mai rar la pașii tineri de femeie.

Merii mei zănatici, trece-vă și toamna
și lumini ascunde iarna în ninsoare.
Meri pletoși, am încetat să caut
un răspuns la cea mai grea-ntrebare.

Că mai bine-ar fi și eu măr să fiu,
și-n muguri să-mi cadă din cer câte-un fulg,
să-nfrunzesc sub Lună, să-nfloresc la Soare,
și să nu mă tulbur că merg spre amurg.

                                                   Adrian Bucurescu

     Din primul meu an de presă:

          Aberațiile d-lui Tkaciuc privind Bucovina

     Am în fața ochilor un ghid intitulat ”Muzeul etnografic din Cernăuți”, apărut în editura Karpatî în anul 1968. Trec peste capitolul ”Secția naturii” și mă opresc la ”Secția perioadei istorice presovietice”, mai precis la subcapitolul ”Bucovina - pământ slav străvechi” și citesc: ”În primele secole ale erei noastre pe teritoriul Bucovinei trăiau triburi slave timpurii”. Fac o pauză și îmi amintesc că marele geograf  Ptolemeu era de cu totul altă părere, plasând în N-E Daciei tribul trac al Costobocilor.
     Urmează subcapitolul ”Bucovina în perioada feudalismului (sec. XIV-XVIII)” și aflu că ”La mijlocul sec. al XIV-lea pământurile Haliciului au fost cotropite de statele feudale vecine - Polonia și Ungaria - iar Bucovina a căzut sub stăpânirea cnezatului Moldovei, care la sfârșitul sec. al XIV-lea era vasal al Poloniei. Masele populare - ucraineni și moldoveni - s-au răsculat în repetate rânduri împotriva asupritorilor lor - boierii moldoveni și nobilii poloni”. Mai departe aflu că zidurile Hotinului au fost ridicate în ”jumătatea a doua a secolului al XIII-lea, când acest teritoriu intra în componența cnezatului Halici-Volînia. În sec. al XIV-lea și pe urmă în a doua jumătate a sec. al XV-lea, în timpul domnitorului Moldovei, Ștefan III cel Mare ele au fost întărite considerabil”. Să mă ierte cititorii că voi continua să citez din acest ghid-blasfemie: ”După reunirea Ucrainei cu Rusia, la cererea maselor populare, Moldova s-a adresat guvernului Rusiei cu rugămintea de a o primi în ascultarea Rusiei, însă Turcia a împiedicat realizarea ei. A eșuat și a doua încercare a Moldovei de a se alătura Rusiei în anul 1674”. Să mai spună cineva că turcii ne-au vrut numai răul!
     Balivernele continuă în subcapitolele ”Bucovina în perioada capitalismului” și ”Dezvoltarea creației populare și a culturii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea”. Câteva rândulețe sunt consacrate și românilor, ”activiști progresiști ai culturii moldovenești și românești, care au trăit și au lucrat în Bucovina - Gheorghe Asachi, Alexandru Hâjdău, Vasile Alecsandri, Constantin Stamati-Ciurea, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu”. Hasdeu și Eminescu, activiști!
     Trec mai departe la ”Bucovina în epoca imperialismului”, unde e vorba de mișcări revoluționare rusești și ucrainene. Urmează ”Bucovina în perioada marii revoluții socialiste din octombrie, intervenției străine și războiului civil”. Nu se suflă un cuvânt despre decizia bucovinenilor de a se uni cu România. În schimb, ”În pofida voinței poporului, la 11 noiembrie 1918, Bucovina și toată Basarabia au fost ocupate de trupele boierilor români”. În continuare, citesc despre ”Bucovina în anii ocupației boierilor români” și ”Lupta oamenilor muncii din Bucovina pentru unirea cu Ucraina Sovietică”. În sfârșit, dau și peste lucruri deja știute: ”C. C. al P. C. R. chema pe muncitori și țărani să lupte pentru ”dreptul fiecărei naționalități la autodeterminare și chiar la separare”. Unul din manifestele comitetului ținutal Bucovina al P. C. R. chema pe soldați, țărani și muncitori la luptă ”pentru unirea Bucovinei cu Ucraina Sovietică, pentru un guvern muncitoresc-țărănesc în România”. De altfel, este doar una din ”ideile generoase ale socialismului”!
     Partea a doua a ghidului se intitulează ”Secția perioadei istorice sovietice” și începe cu ”Bucovina de Nord în familia frățească a popoarelor sovietice”. După ce este lăudată viața fără de griji sub puterea sovietică, ghidul se încheie triumfal cu ”Oamenii muncii din Bucovina pășesc cu încredere înainte pe calea progresului, deschisă în fața omenirii de către Marele Octombrie. După examinarea exponatelor muzeului, vizitatorii pot să vizioneze filme documentare, în care este arătată istoria Bucovinei din timpurile cele mai vechi și până în zilele noastre”.
     Nu aș fi deranjat cititorii noștri cu aceste citate, dacă nu aș fi căutat sursele istorice din care s-a inspirat d-nul deputat Stepan Tkaciuc, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, în interviul pe care l-a acordat la Lugoj reporterei Liubomira Paraniuk și difuzat la Radio Cernăuți în ziua de 3 septembrie a.c., la orele 18.30 - 19.00, la emisiunea ”Poziția”. Citez câteva fragmente din interviul dat de d-nul Tkaciuc: ”Românii sunt foarte agresivi, ei îi amenință pe ucraineni că îi vor tăia. Eu le-am spus oamenilor: nu vă lăsați provocați, fiți deștepți și chibzuiți. Acum vreau să vă spun despre noi, ucrainenii care trăim în Bucovina și Maramureș. Noi niciodată, din moși-strămoși, nu ne considerăm că suntem în diasporă. Noi trăim pe pământ ucrainean. Acest pământ este ucrainean. Istoria a schimbat hotarele într-un fel sau altul. (...) Și noi toți trăim cu o speranță dumnezeiască, că într-un timp viitor pământurile ucrainene se vor uni. (...) Ascultați, Bucovina de Nord și Bucovina de Sud este una, este un pământ ucrainean. (...) să luăm din istorie, Bucovina nu a fost niciodată pământ românesc. A fost doar din anul 1918 până în 1940, și când a căzut în mrejele imperiului austriac. Mai departe, parlamentarul român zice: ”Eu vă spun: aceasta este părerea mea personală, că și această Bucovină (de Sud - n.n.) se va uni cândva împreună, vor fi unele corecturi teritoriale. Această despărțire este o durere a inimii noastre. În Bucovina de Sud populația ucraineană e majoritară. Mergeți la Putna, la Voroneț - denumiri ucrainene - acolo e toată istoria noastră, mânăstirile noastre cu care se mândresc atât de mult românii în prezent, sunt mânăstiri ucrainene, însă ei nu recunosc acest lucru”. După cum se vede, d-nul Tkaciuc supralicitează, fiindcă în ghidul din care am citat la început nu se emit pretenții la Bucovina de Sud!
     Putna și Voroneț, mânăstiri ucrainene! Să înțelegem că aceste lăcașuri de cult au fost ridicate de cneazul Bogdan Hmelnițki și nu de Ștefan cel Mare?
     Cât despre ”denumirile ucrainene” Putna și Voroneț, îl sfătuiesc pe d-nul Tkaciuc să se mai informeze, fiindcă cel mai vechi document de limbă slavă datează din secolul al X-lea, în timp ce localități ca PYDNA (cetate traco-macedoneană) și PORONISSON (cetate în Dacia) sunt atestate cu mai mult de o mie de ani înainte ca ucraineana să fie pomenită!
     Repet, d-nul deputat Tkaciuc supralicitează. În ultimatumul pe care Stalin l-a trimis României, Bucovina era revendicată doar ca despăgubire pentru că Basarabia a stat ”despărțită” 20 de ani de ruși. D-nul Tkaciuc îi aduce oare argumente post-mortem lui Stalin, care nu le avea? Domnule deputat, lăsați ucrainenii în pace, avem și așa destule necazuri, nu ne mai falsificați și dumneavoastră istoria! Sau v-a încurajat tăcerea d-lui Iliescu în privința Bucovinei de Nord și a Sudului Basarabiei?

                                                                                                                  Adrian Bucurescu,
                                                                                                România liberă, 23 Octombrie 1991

     P. S. Le cer scuze cititorilor de ieri și de azi că l-am înnobilat pe acel descreierat cu titlul de ”domnul”. Așa cereau regulile unui ziar de dreapta pe atunci. Tkaciuc a fost deputat în Parlamentul României în patru legislaturi, în ciuda faptului că CNSAS i-a dat verdict de turnător! Ca să vedeți pe cine se sprijinea Securitatea R. S. România! În 2001, Curtea Supremă de Justiție l-a pedepsit, pentru niște matrapazlâcuri financiare, cu termen de închisoare, dar a fost grațiat.
     Public din nou acest articol, ca să arăt cât de slab era Statul Român pe atunci, cum e și astăzi, permițând unor atinși cu leuca să denigreze țara noastră și să-i pângărească simbolurile naționale. Și totul a pornit de la impunerea la conducerea României a nemernicului Ion Iliescu de către ruși. El a fost singurul dintre conducătorii din Est care a încheiat un rușinos tratat cu U. R. S. S., el a fost ultimul care s-a retras din Tratatul de la Varșovia, deși practic acesta se dizolvase, el a compromis pentru ani de zile România cu mineriadele lui. Și câte și mai câte... Nu a dat socoteală, și, după cum merg lucrurile, nici nu va da!
     Totodată, se vede cum, cu toate că încă nici nu-și obținuseră independența, unii ucraineni cu tărâțe în cap visau să-și mai adauge și alte teritorii, pe lângă cele furate deja. Dar, cum se spune, cine seamănă vânt culege furtună!

                                                                                                                                           A. B.
                                                                                                             

Vis cu trandafir albastru

     

Iubito, nu mă-ntrece tu-n tristețe
căci foarte-mi pare rău că mă întreci
de-mi țipă dorul ca pe-un câmp pustiu.
N-aprinde tu în gene lacrimi! Nu!

Ci mi se pare-atunci că-n ceață treci
și trupul ți se pierde fumuriu
și ireal ți-e părul castaniu
și dintr-odată-n vis te primenești.

Și din tristețea ta-nflorește viu
un trandafir albastru-n spinii reci
pe care roua tremură frumos.

Și mă întreb mirat: în somn să fiu
când văd că-n spinii zorilor tu-ncerci
să-ți pieptăni părul lung și castaniu?

                                   Adrian Bucurescu

Dacia, Țara Sfântă. Datini Sacre

 

     Zâna Zorilor

                                                                  Crăiasa Dimineții

     În tradițiile religioase ale strămoșilor noștri antici, toate anotimpurile, momentele zilei și punctele cardinale erau fiecare sub autoritatea unei perechi divine, adică a unui Arhanghel și a unei Zâne. Domnul Zorilor era DIO-NYSOS ”Care începe Ziua; La Începutul Zilei”; cf. rom. ziuă; lat. dies ”zi; termen; vreme; climă”; alban. nis ”a (se) începe; a (se) declanșa; a (se) porni; a pleca”; nisje ”început; plecare; pornire; declanșare”. În basmele românești, el este Zorilă. Zâna Zorilor, soția lui, era A RIA D'NE ”La Începutul Zilei; Care începe (pornește) Zilele”; cf. rom. a - art. adj,; rai (reg.) ”răsadniță”; a roi; rui ”pui de căprioară”, rus. deni ”zi; ziuă”; dni ”zile”. Un supranume al acestei zâne era RO-RAMIS ”Plină de Strălucire; Lumină Deplină; Stăpâna Luminii; Crăiasa de Rouă; Doamna Împrospătării (Înnoirii); Forța Tinereții”; cf. rom. Rai; rouă; rui ”pui de căprioară; arămiu; roșcat; roșcovan; roșiatic”; latin. ros ”rouă”; alban. i ri ”nou; tânăr”; grec. rhame ”forță”. La Romani ea era Aurora, Zeița Dimineții.
     Ca toate divinitățile trace, Zâna Zorilor avea mai multe denumiri, printre care și D-ACHIA ”Cea Sfântă; Cea Curată; Cea Luminoasă; Cea Strălucitoare; Care (când se) luminează; Care (când) se vede”; cf. rom. de; ochi; iaca!; alban. ag ”zori”; grec. aghia ”sfântă”; rom. Dochia (mit.); ducă ”duce”; ducă, dugă ”veche monedă românească de argint”; sued. dag, germ. Tag ”zi, ziuă”. D-ACHIA mai însemna și ”Care (se) însuflețește; Care (se) înviorează”; cf. rom. de; a ogoi; alban. ag ”zori”; rom. duh.
    O denumire sinonimă cu  D-ACHIA ”Cea Sfântă; Cea Minunată; Cea Fermecătoare” era M-OESIA; cf. alban. me ”cu”; latin. aes ”aramă; bronz”; alban. joshje ”fascinație”; rom. moașă; a moși;  Mesia; latin. missa ”mesă; liturghie”; Musa ”Muză; (fig.) ”cântec; poezie; studiu”.

     Tinerele... Babe

     La Traci, prima lună a Primăverii se mai numea și M-ARTI ”Care (când) se încălzește; Care (se) însuflețește; Care insuflă; Care (se) inspiră”; cf. alban. me ”cu”; rom. a arde; latin. ars, artis ”artă; pricepere; abilitate; talent; meserie; profesiune; știință; învățătură sistematică; teorie; manual; tratat”. Parțial, denumirea est sinonimă cu DACHIA.
     Denumirile populare românești ale lunii Martie sunt: Mart, Marte, Marțiu, Mărțișor; Marta; Germănar; Încolțitorul; Făurel. MARTI era denumirea Zânei Zorilor, Aurora, dar și a ”Inspiratoarelor” ei, adică a Sfetnicelor. În română, substantivul zori este numai la plural. MARTI sau MOESIA erau cele nouă Muze, inspiratoare ale muzicii, ale dansului, ale poeziei și patroanele artelor în general. Atât Grecii cât și Romanii afirmau că ele se născuseră în Tracia, anume în Pieria, de unde și denumirea pe care o purtau, Pierides. Fiindcă erau nouă, Tracii le mai ziceau și NOARUS ”Cele Nouă; Înnoirea; Prospețimea; Înviorarea; Vrednicia; Strălucirea; Ardența; Încălzirea”; cf. rom. nouar ”nouă”; înnoire; nur; nour ”nor”; noră; grec. nearos ”nou”; nouri ”strălucire”; pers. nour ”lumină”. Zâne ale Luminării și Nemuritoare, ele Îl însoțeau și pe Apollon, Zeu al Luminii.

                                                 Apollon, dănțuind cu cele nouă Moesii

     Zânelor MOESIA le-au fost consacrate primele nouă zile ale lunii Martie, cărora Daco-Românii le spun Babele, iar Macedo-Românii, Moașili. Nu doar paronimia Moesia-Moașe le-a făcut...  babe, ci și o variantă, B-ABULE ”Când se încălzește; Care (se) însuflețește; Care (când) se îndreaptă; Care (se) instruiește; Care (se) inspiră; Care (se) știe”; cf. rom. pe; abur; oblu; a (se) afla; alban. avull ”abur; vapori”; rom. Biblia; Pepelea (mit.); latin. fabula ”poveste; legendă; piesă de teatru; fabulă”; papilio ”fluture”. De la BABULE. ca ”Inspirație; Știință”, a rămas în românește nu doar Biblia, ci și Cetatea Babariului, unde se spune că se afla Șolomanța, Școala Solomonarilor.
     Așadar, prin etimologie populară, BABULE au ajuns Babele, patroanele primelor nouă zile ale Primăverii. DACHIA însăși a ajuns și ea Baba Dochia, serbată la 1 Martie. Popular, sărbătoarea se mai numește și Baba Marta, Cap de Primăvară, Mărțișorul, Intrarea în Zilele Babei.
     Din toate aceste denumiri și tâlcuri au fost create și legenda Babei Dochii și Zilele Babelor. Iată denumirile populare ale acestor ”babe”: Dochia, Barbura, Sava, Ileana, Cosânzeana, Măriuța, Salomnie, Nie și Aftinie; sau: Dochia, Sofia, Sâia, Lina, Rebi, Lucia, Frăsina, Cătălina și Jofica.

     Mărțișorul, simbolul sacru al Tracilor

     În cultul strămoșilor noștri antici, firele Mărțișorului Îi simbolizau pe Gemenii Cerești, Cei Doi Zalmoxis, Apollon și Artemis. Iată și tălmăcirile acestor teonime: A POLLON ”Cel Alb”; cf rom. a - articol adjectival; bălan; franc. velin ”velin”; A R'TEMIS ”Cea Roșie”; cf. rom. a; rujan(ă) ”roșcat(ă)”; germ. roten ”roșu”.

                                                        În amintirea Gemenilor Divini

     De curând, Mărțișorul a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO.
     Că datina vine de la Geto-Daci ne-o confirmă o inscripție de pe o coloană votivă de marmură, descoperită la Jupa, județul Caraș-Severin: MARTI AVĂG I PĂR SALUTE I DIN. Traducerea: În Martie, se obișnuiește ca fire împletite să se dăruiască.
     Lexic:
MARTI - ”Martie”;
AVĂG - ”a se obișnui; datină”; cf rom. obicei; a apuca ”a primi ceva prin tradiție; a moșteni un obicei, o deprindere etc.”;
PĂR - ”fir”; cf. rom. fir; păr; alban. bar ”iarbă”;
SALUTE - ”împletit; țesut; cusut”; cf. rom. sulit ”însăilat; cusut; țesut”; saltea;
I DIN - ”a dărui”; cf. rom. danie; latin. dono ”a face daruri; a dărui”.
     Iată cum, prin datina Mărțișorului, Românii, Bulgarii și Macedonenii, tot neamuri ale Traciei, continuă să-I slăvească pe Apollon și Artemis, Divinii noștri Conducători, în milostea cărora ne-am aflat și ne-om afla de-a pururea!

                                                                                                           Adrian Bucurescu
     

De-a nu-mă-uita

Să nu mă uiți, să nu mă uiți nicicând,
s-adormi numai cu ochii mei în gând!
Să nu mă uiți în zori, în zi, în noapte,
să nu mă uiți, și să mă chemi în șoapte!
Și când pe cer vedea-vei curcubeu,
să-ți amintești mereu numele meu!
Să nu mă uiți sub Lună și sub Soare,
și nici în chiciură, nici în ninsoare!
Pe unde-ai fi și de-ți va merge bine,
să-ți amintești mereu numai de mine!
Să-ți amintești că eu tristețea ta
am vrut s-o izgonesc pe altă stea!

Și tot aș vrea să nu ne pară rău.

Eu merg pe drumul meu, tu, pe al tău.

Ce-a fost a fost... A fost povestea noastră,

Care s-a sublimat în floare-albastră -
Nu-mă-uita, să-ți fiu mereu în gând,
nu mă uita, să nu mă uiți nicicând!

                                                                                                     Adrian Bucurescu

Ghiocelul

  

          Mitologie daco-română

     În listele cu plantele medicinale dacice, consemnate de autorii antici, figura și KYKOLIS, denumire pronunțată K-IUK-OLIS, care, literal, înseamnă ”Care sună Frumos (Deosebit)”; cf. rom. ca; latin. echo ”ecou”; rom. ales; Iele (mit.); latin. alius ”diferit”. Alte sensuri se desprind din rostirea KIUK-OLIS ”Vestea Minunată; Prevestirea de Sus”; cf. rom. ghioc; a ghici; Iele (mit.); uliu; alban. yll ”stea; astru”; engl. holy ”sfânt”; Așadar, cu totul, KYKOLIS se tălmăcește prin ”Prevestirea; Vestitorul; Cântecul; Sunetul; Zgomotul; Clopoțelul”; cf. rom. huhurez; cocor; a chehăli ”a tuși”; ghiocel. Delicata floare de KYKOLIS, adică a ghiocelului nu doar că seamănă cu un clopoțel, dar, fiind prima, când iarna e pe sfârșite, este și vestitoarea primăverii.
     O variantă în dialectul traco-bithyn, pentru KYKOLIS, consemnată într-un dicționar antic, era GAGYLE ”Mierlă Aurie”, pasăre al cărei cântec este deosebit de frumos.
     Ghiocelul (Galanthus nivalis) este o plantă fragilă, din familia Amaryllidaceae, care înflorește îndată după topirea zăpezii, uneori chiar înainte, prin păduri și fânețe umede. Bulbul conține alcaloidul lycorin, iar florile, nivalină, o substanță cu acțiune în tratamentul paraliziei infantile. În medicina arhaică, ghiocelul se întrebuința la scăldători împotriva reumatismului. Ceaiul de ghiocel se lua pentru poală albă, iar cu decoctul se făceau spălături. Iată de ce medicii geto-daci, vestiți în Antichitate pentru știința lor, trecuseră și ghiocelul printre plantele de leac.
     La Braniștea, în  ținutul Covurluiului, copiii se întreceau în a săpa și aduce acasă cât mai mulți ghiocei mamelor lor, în credința că atâția pui de găină vor avea în vara următoare și tot atâtea clăi vor aduna de pe urma plugului. La rândul lor, copiii din Sărățeni, județul Ialomița, se duceau pe luncă sau în zăvoaie, își puneau mâinile pâlnie la gură și strigau:
     Ghiocel,
     Clopoțel,
     Sună tare,
     Fără-ncetare.
     Până te-aude
     Sfântul Soare,
     Și el s-o-ndura,
     Razele le-o îndrepta
     Din crucea nămiezii
     În puful zăpezii,
     Și ea s-o topi,
     Mult n-o mai bălti,
     Pământul s-o aburi,
     Tu vei muguri
     Și vei înflori,
     Primăvara va veni,
     Bine ne va fi!
     În doine, ghiocelul este legat de dragoste și de dor:
     Ghiocel din deal adus,
     Câte flori pe deal în sus,
     Toate cu mândra le-am pus.

     În etnobotanica românească, întâlnim și ghiocei-bogați (Leucojum aestivum și vernum), plante fragile, cu mai multe flori albe la vârful tulpinii, tot din familia Amaryllidaceae, Aceștia cresc prin fânețe umede, păduri umbroase și lunci. Se cultivă și prin grădini, ca plante decorative. Însă bulbii lor conțin alcaloizi toxici, care uneori pot provoca intoxicări la vite.
     Într-o legendă, se spune că un om numit Ghiocel avea opt copii, dar murindu-i soția, s-a recăsătorit. Însă mama vitregă i-a alungat pe copii din casa părintească. Aceștia, patru băieți și patru fete, s-au împrăștiat în lumea largă și, de prea multă mâhnire, s-au prefăcut în flori. Ghiocel s-a pornit în căutarea lor, dar nu i-a mai găsit și, de dorul lor, s-a prefăcut și el în floare.
     O legendă din Cocora, județul Ialomița, spune că Zâna Iernii a vrut odată să se întâlnească mai repede cu sora ei, Zâna Primăverii, având să-i spună ceva foarte important. Întru acestea, i-a poruncit lui Făurar, străjerul ei, să-i făurească mai mulți clopoței, pe care să-i împrăștie prin lunci și păduri, ca să fie auziți de sora ei. Făurar a îndeplinit porunca și i-a răspândit. Zâna Primăverii le-a auzit clinchetele și, în drum spre sora ei, i-a prefăcut în ghiocei, hărăzindu-le să fie primii care vor înflori.

     Într-o altă legendă din satul ialomițean Sărățeni, se povestește că, pe când Iarna se plimba cu sania trasă de cai năzdrăvani, zurgălăii acestora s-au pierdut la marginea unei păduri și s-au prefăcut în ghiocei.
     Într-un descântec de ursită, din satul Copuzu, din același județ Ialomița, se pomenește și de ghiocei:
     Sub o salcie pletoasă,
     Șade Zâna cea Frumoasă,
     În păr cu ghiocei
     Și-și cheamă drăguțul ei,
     Așa stă și N.,
     În păr cu ghiocei,
     Și-și cheamă ursitul ei.
     El o auzea,
     Nici că mai stătea,
     Pe cal negru-ncălica,
     Și calul gonea,
     Ursitul la N. ajungea
     Și amândoi se drăgostea.

                                                                                                           Adrian Bucurescu
  

Îngeri în ploaie

 

Pe străzile triste smogul greu cade
suflarea și râsul de ni le arde
De câteva nopți în taină noi
am declarat moralei război
Tot grupul de bărbați și femei
sfidând pudoarea și măștile ei
Muzica urlă și noi dansăm
și bem venin și otravă mâncăm
Goi și perverși ne veselim foarte
părând c-am uitat de viață și moarte
Dar la miezul nopții în prag
a răsărit un tânăr în frac
Părea obosit și foarte bolnav
și-abia ținându-se a rostit grav:
”Voi stați aici leoarcă de zoaie
și îngerii voștri vă așteaptă în ploaie”!

                                    Adrian Bucurescu