Mărturii despre Geto-Daci

     (...) numele tuturor orașelor ce există în (Dacia) se termină cu aceste două silabe - dava, deci Moldava, Utidava, Decidava, Comidava, Singidava, Neutidava, Sergidava, Marcidava; care toate au fost cetăți ale vechilor Daci.

               Huszti Andras, O es ujj Dacia, f. 1., 1791, p. 5.

     O regiune se deosebește, prin ceea ce a păstrat, de celelalte. Pe culmea unui munte înalt, dintre trecătoarea Vulcan și Mureș, nu departe de izvoarele Streiului și Jiului, azi nu mai întâlnim decât păduri, munți sălbatici și abisuri înfricoșătoare, o sălbăticie completă. Dinspre Miazăzi omul nu poate avea acces decât cu osteneală, mergând pe jos și, la fel, dinspre Apus, peste Bosorod. Regiunea devine mai accesibilă numai dinspre Orăștie. Cu toate acestea, în regiunea aceasta fără locuitori a existat cândva un număr mare de localități și extrem de numeroși trebuie să fi fost oamenii care s-au așezat în acești munți. Locul principal de așezare al acestor vechi locuitori se afla pe culmea Grădiștei, care mai poartă și azi numele de Varhegy (Muntele Cetății). Interesul pentru regiunea aceasta a fost stârnit de faptul că țăranii au găsit aici o mulțime de monede grecești cu Lysimachos și Kozon.

               Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 225 - 226.

     Dacii l-au ales acum ca rege pe Cotyso, care a devenit foarte periculos pentru împăratul Augustus; Cneius Lentulus l-a învins și Cotyso a căzut în luptă. El ar fi construit Choizyn sau Chotin.

               Neigebaur, J. F., Beschreibung der Moldau und Walachei, Breslau, Joh. Urban Kern, 1854, p. 39.

Radu Gyr:

   

          Celula din Decembrie

Scârțâie carnea sau tăcerea-și frânge
în vinete cătușe putregaiul?
Pereții cu bureți mi-adorm în sânge,
se culcă-n oase, verde, mucegaiul.

Gerul, pe spate, cârtiță de gheață.
Mocirla suge coapsele de vii.
Ca o șindrilă cazi din umeri, viață,
în veghea răstignită în frânghii.

Bocancii strajei bat în mine cuie,
îmi umblă-n sânge pașii lor de fier.
Merg, peste coaste, țintele și-mi suie
pe umerii albaștri ca un cer.

Sunt străveziu cum irișii de ceară,
brumat precum oglinzile când tac.
Prin geamul cărnii Luna se coboară
și bate-n mine ca-ntr-un fund de lac.

Și vine vis. Mă scrie cu lumină
și-ncarcă de zăpadă trup bolnav...
Beteală ești, cătușe de rugină,
și tu, frânghie, borangic suav.

Mâini, înfloriți de vise și tăcere,
suiți voi, glezne, în stelare bărci,
dă-mi, rana mea, urciorul tău de miere,
în carcera spoită cu libărci.

                                                      

Constituția României:

                                                          

        Art. 30

     (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

     (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

Pietrele scumpe ale Malinconiei

        

Unii le cântă, alții le poartă,
Dar în lumea în care trăim,
Avem aceeași simplisimă soartă:
Întâi ne naștem și apoi murim.

Nu nestematele sunt vinovate
De mâzga în care ne bălăcim.
Cine-n acest război va bate:
Viața sau moartea? Nu știm.

Știm doar că după răsărit
Vine amurgul spectaculos.
În ceruri totul e legiuit
Definitiv și nemilos de frumos.

De multe ori zâmbesc spre Soare,
Dar în cele din urmă mă tem
Că-n lumea asta biruitoare
A fi poet e un straniu blestem.

                           Adrian Bucurescu

Mărturii despre Traci

     În domeniul creșterii vitelor, Tracii erau în primul rând desăvârșiți crescători de cai și călăreți, după cum îi și denumesc poemele homerice - ippopolo. Se pare că totemul Tracilor era calul, din care pricină exista la Traci un cult al eroului - ocrotitorul cailor, cunoscut în mitologia Tracilor sub numele de ”Heros Utaspios” - și efigia favorită pe monedele Tracilor era un călăreț pe cal sau chiar un cal singur.

                   Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Acad. de Științe a U.R.S.S., 1945, p. 53.

     Țara era plină de vite de tot felul: boi, oi, cai. Hergheliile prinților scyți și geți erau renumite. ”Deșertul Geților” (Bugeacul actual) hrănea o rasă de cai robustă și viguroasă, care furniza exemplare excelente pentru cavaleria ușoară. Filip a ales douăzeci de mii de iepe pe care le-a transportat în Macedonia pentru a răspândi speța.

                   Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 51 - 52.

Argintul

Neliniștit în verticala luncii,
Podoabă vie-n frunza plopului,
Cu tine mamele-și descântă pruncii
De bahne și de Muma Codrului.

În giuvaiere ți-ai aflat norocul
Și-n roua de pe vița razachie
Și tot așa filigranezi și focul
Din brumele de toamnă ghiurghiulie.

Tu, lacrimă a nopților polare,
Când urlă a pustiu zăpada toată,
Ursit ai fost cu-această consolare:
Să nu te stingi în putregai vreodată,

Ci-n salbe de țărănci și de prințese
Să le sporești la trupuri frumusețea;
De-aceea, strecurat, tu nu mai țese
În suflete poeților tristețea!

                                  Adrian Bucurescu

Mărturii despre Tracii Nordici

     (...) Dacii au fost întotdeauna ceea ce sunt și azi Românii, un popor de agricultori prin excelență, ceea ce exclude ideea unei existențe nomade. Arrian ne relatează că pe vremea expediției lui Alexandru, ogoarele care mărgineau malul stâng al Istrului erau acoperite de recolte de cereale atât de înalte și dese încât îi ascundeau pe soldații macedoneni privirii băștinașilor. Producția de grâu care era păstrată în niște gropi acoperite cu pământ sau cu pietre mari, așa cum se mai văd și astăzi în România și în Ungaria, cultura viței de vie - întrucât viile smulse din ordinul lui Deceneu n-au întârziat bineînțeles să fie replantate - au luat după aceea o asemenea extindere că s-a socotit necesar să fie desemnat un înalt demnitar al statului pentru supravegherea muncilor agricole.

                    Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 51.

     În calitate de crescători de vite, în Antichitate, Tracii erau renumiți prin turmele de oi, cirezile de vaci, capre și porci, ceea ce și-a găsit expresia pe unul din basoreliefurile Columnei lui Traian la Roma, unde sunt înfățișați taurii, berbecii și caprele dace, cu clopoței la gât. Produsele provenite din creșterea vitelor - carnea, laptele dulce și acru, brânza și untul, paralel cu hrana vegetală - erau obișnuita hrană a Tracilor.

                    Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Acad. de Științe a U.R.S.S.,
1845, p. 53.