Târziu

Am rătăcit toate cărările.
Mă pierd
în zariștea ninsă. 
Un câmp de luptă
de satul meu mă desparte
și o cruce nescrisă.


                                         Adrian Bucurescu

Istoria Sacră a României

          - Compendiu -

                                                                                  Motto:

                                                                                       Soarele și Luna
                                                                                       Mi-au ținut cununa.

                                                                                                                Miorița

     Primul regat atlant a fost constituit, în Neolitic, prin unirea a două neamuri, nord-dunărean și sud-dunărean, primul închinându-se la Soare, celălalt, la Lună. Închegându-se federația, cei doi aștri au fost aleși ca protectori ale regatului ce avea să fie miezul unui imperiu uriaș și multimilenar. O variantă pentru numele Soarelui era RO ”Lumină; Strălucire; Superioritate; Forță”; cf. rom. rouă; Rai;  roi; lat. ros ”rouă”; egipt. Ra ”Soarele”. Luna era numită MAN; cf. Men - Zeul-Lună la Tracii Frigieni; engl. Moon ”Luna”. Pe atunci, Soarele era socotit zeiță, iar Luna, zeu; chiar și astăzi, la popoarele germanice, Soarele est de genul feminin, iar Luna, de genul masculin. De aceea, în altarul neolitic descoperit la Parța, județul Timiș, Soarele este reprezentat ca o divinitate feminină, iar Luna, în faza de Semilună, printr-un taur. O ghicitoare românească a păstrat până astăzi acest simbol: Bulgăraș de aur, / Cu coarne de taur.

                                                                  Altarul de la Parța

     În cultura Cucuteni, dezvoltată și ea în vremea Primului Imperiu Atlant, cea mai sugestivă imagine a cultului Soarelui și Lunii apare pe un vas, unde, între cei doi aștri, este reprezentată o divinitate cu picioarele în formă de pești.

                                                                Vasul de la Cucuteni

     Din timpul Celui de-Al Doilea Imperiu al Atlanților, când aceștia cuceriseră Americile, datează Piedra Pintada ”Piatra Pictată”, descoperită într-un afluent al Amazonului. În registrul de sus al unui pentagon, între Soare și Lună, se află un text, compus din literele NIO, citite de la dreapta spre stânga, și ideograma ”Șarpe”, pronunțată VOLA; cf. rom. bală ”fiară; monstru”; balaur; alban. bolle ”șarpe”; bolje ”balaur”. În limba atlantă, VOLA însemna și ”Ocrotire; Alinare”; cf. rom. văl; a (se) înveli. De aceea, din cea mai îndepărtată Antichitate și până astăzi, șarpele este și un simbol al medicinei.

                                                       

                                                     
                                                         Piatra atlantă din Amazonia

     Așadar, pe Piedra Pintada, o lectură a textului superior este: NIO VOLA ”Ocrotitorii (Apărătorii) Noștri”; cf. rom. noi, nouă; văl; a (se) înveli; pele (arh.) ”piele”; pală ”spadă”.
     Numărându-se printre cele mai conservatoare popoare din lume, Românii au păstrat în tot Evul Mediu Soarele și Luna pe stemele lor, ca să le fie apărători de nădejde în fața tuturor răutăților.

                                                                  Stema Moldovei

                                                                    Stema Ardealului

                                                             Stema Țării Românești

     Se vădește astfel că numele nostru etnic, ROMÂN, vine tocmai din negurile vremii, din Cer, de la RO ”Soare” și de la MAN ”Lună”, alcătuind și alte cuvinte frumoase, cum ar fi: rumen; a rămâne ”a învinge; a câștiga”; romaniță; râmnă ”râvnă”. Din alte sensuri, RO MAN ”Aducător (Purtător) de Lumină (Curățenie); Luminos ca Luna” (cf. rom. rouă; a mâna; trac. Men; engl. Moon) au rămas până astăzi cuvinte și expresii de toată lauda: lumină; a (se) lumina; liman; curățenie lună ș. a. Alte sensuri: RO MAN ”Deasupra Oamenilor; Peste Oameni; Supraoameni”; cf. rom. Rai; rui ”ciocârlan, ciocâtlie; franc. rois, ital. re, span. rey ”rege”; germ. Mann, engl. man ”om”.
     Geto-Dacii își mai spuneau și ROMANI, pe când Romanilor le ziceau RO MULA ”Cei Corciți (Amestecați)”; cf. rom. mulă ”catâr; catârcă”; mâl; Râmlean (arh.) ”Roman; Latin”.
                                             

                                                               Inscripția de la Drobeta

     Etnonimul nostru, moștenit până astăzi, este înscris și pe un opaiț, descoperit în ruinele cetății de la Drobeta: ROMAN E SIS. O traducere a acestei inscripții este: Cel Vrednic (Cinstit; Curat) e Superior (în Vârf); cf. rom. lumină; rumen; romaniță; Român; e; sus; șiș ”cuțit”; alban. sesa ”de preferință”.

                                                                  Mapamondul

     De ce oare să fi ales Oaspeții Cerești țara noastră ca miezul civilizației planetare? Poate și pentru că, văzută dintr-un colț al Cerului, România se află exact în centrul emisferei nordice!

                                                                   Stema României

     Totodată, actuala stemă a țării, compusă din mai multe steme vechi, trei dintre cele principale  păstrând Soarele și Luna, arată ca aceea a unui imperiu, fiindcă, așa cum se dovedește, aici a fost miezul Primei Împărății a Lumii!

                                                                                                                 Adrian Bucurescu


   

     

ZIUA NOASTRĂ NAȚIONALĂ

Dalbul de Pribeag

Eu, Io Mihai Voievod, din mila norodului,
a Soarelui, a Lunii și a stelelor,
domn peste una singură țară.
rotundă și mănoasă cum dalba pâine,
coaptă den spice înalte de voinicame
pre vatra pojerită cum jertfelnicul;

în plină minte netulburoasă
și trupul mieu proaspăt aflându-se,
cum brazii den munții întunerecați,
lăut în valure de Maica Dunăre
și viforât cum genunile Mării;

de multă jaloste de țară semțind
cum în curându ochii miei buni
s-or ofili cum frunzele toamnei
și pașii mei s-or pletici
și eu voiu fi cum bradul trăsnit
de fulger mișel încutremurat,
fără maică și doamnă,
fără coconi, fără pristaniște,
fără dragii miei căpitani,
fără măcar cerbii miei albi;

las vouă, celor ce vreți venire
în iureș de lăncii și steaguri
picurând stropi de sânge curat,
întru odihna  și pomenirea noastră,
întru odihna și pomenirea voastră,
vouă deci, viteji ai Valahiei,
Ardealului și-a toată Țara Moldovei,
o singură lege, un singur grai,
un singur dor, o singură țară
și-o singură stea pentru toți.

De-acum,
eu mă aflu curat și gătit de drum,
dragilor, până în ziori voi plecare,
iarbă să mă fac și frunză să fiu,
și țărână și râu și vară și iarnă,
lacrimă și rază de Soare
și fulg de nea va să fiu, dragilor.


                          Adrian Bucurescu

          Acest poem a fost publicat în revista ”Îndrumătorul cultural”, nr. 5, 1978.

NON A LA CENSURE!

                                   

Noaptea Sfântului Andrei

          Datini daco-române

     După cum am dovedit în volumul ”Dacia Secretă”, Gemenii Divini, Apollon și Artemis, au fost adoptați de o familie de Napai, neam getic din stânga râului sacru Naparis. Părinții adoptivi ai Divinilor au fost LUPO ”Lupoaica” și SABADIOS ”Șarpele”, de la care se trage și celebrul steag de luptă al Dacilor. ”Lupoaica” a născut patru băieți și două fete, ANDAR fiind al doilea născut; cf. got. andhar ”al doilea”; lituan. antras ”celălalt”. Din Andar provine și numele Sfântului Apostol Andrei, actualmente patron al României. Bogatul polisemantism al limbii dace făcea ca acest nume să fie înțeles și ca AN DAR ”Împlinirea Anului; La Urma Anului”; cf. rom. an; dar; dâră. De aici, calendarul popular românesc a moștenit denumirile lunii Decembrie, Andrea, Îndrea sau Undrea. Și tot de aici, imediat după sărbătoarea Sfântului Andrei, la 30 Brumar, începe ultima lună a unui an.
     Noaptea Sfântului Andrei, adică aceea care precede ziua de sărbătoare, este una dintre cele mai importante din an pentru vrăji și farmece. Astfel, în seara de 29 Brumar se măsoară bine nouă cești cu apă și se toarnă într-o strachină, ce se pune sub icoană. A doua zi dimineața, se măsoară cu aceeași ceașcă apa din strachină. Dacă apa va prisosi, măcar cu un strop, va fi cu noroc; iar de va scădea apa, va fi fără noroc.
     Tot în seara de Sfântul Andrei, se pun într-o glastră sau într-o sticluță cu apă crenguțe de măr, câte una pentru fiecare membru al familiei. Se țin așa până la Anul Nou; a cui creangă va fi înflorită, acela va avea noroc tot anul. În seara de Sfântul Andrei, se seamănă grâu sau orz în ghivecele de flori, iar la Anul Nou se trimite răsadul, ca felicitare, neamurilor și prietenilor.
     Nu se mătură, nu se dă gunoiul afară din casă și, în general, nu e bine să dai nimic,nici cu împrumut, că-i de rău și-ți mănâncă lupii vitele sau îți vor fura hoții bucatele de pe câmp.

     Sfântul Andrei se ține pentru drumeți, ca să nu-i mănânce lupii. Se descântă sarea și se îngroapă, înfășurată într-un înveliș, sub pragul ușii; se dezgroapă la Sfântul Gheorghe și se pune în tărâțe vitelor, ca să fie ferite de lupi, de farmece și de toate relele. Femeile nu trebuie să se spele și să se pieptene. Țâțânile ușilor și ferestrele se ung cu usturoi, ca să nu intre strigoii și să-i atace pe cei din casă. Usturoiul e al Sfântului Andrei; de aceea, se mănâncă mult usturoi și se ung cu el, în formă de cruce, ferestrele și ușile, uneori și porțile, ca mirosul să alunge strigoii.

     Simbolic, trăgându-se pe linie maternă din neamul ”Lupilor”, Sfântul Andrei este el însuși un lup; de aceea, în mitofolclorul românesc el e și patronul acestor sălbăticiuni. De altminteri, în graiul dacic i se mai spunea și TERG O LAPE ”Domnul (Conducătorul) Lupilor”. În noaptea de 29 spre 30 Brumar se adună lupii, iar Sfântul Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Tot atunci, înainte de cântatul cocoșilor, ies pe pământ tot felul de arătări. În jurul caselor vechi și părăsite sau la răscrucile drumurilor, dansează și se bat strigoii. Se face turta ciumei și se păzește usturoiul de strigoi.
     Înspre Sfântul Andrei nu se toarce, căci nu va mai fi spor la tors tot anul. În seara de Sfântul Andrei, fetele și flăcăii seamănă grâu într-o strachină cu pământ; al cui grâu va răsări mai bine și mai frumos acela va fi mai sănătos și mai norocos în anul ce urmează.
     Ca să-și viseze ursitul, fata mare pune sub pernă 41 de boabe de grâu și, dacă visează că i-a furat cineva grâul, se va mărita în curând. În unele ținuturi, fata se duce despuiată la fântână, ținând o lumânare de la Paște aprinsă, se apleacă peste ghizdul fântânii și, uitându-se la fața apei, vede chipul ursitului ei. În aceeași noapte, fetele pândesc pe la casele unde nu sunt căsătoriți de-a doua oară, ci doar cei ce s-au luat și trăiesc în dragoste, și fură câte un resteu de la căruță, cu care fac farmece de dragoste.
     Se spune: La Sfântul Andrei crește ziua cât bobul de mei. În această noapte vorbesc toate animalele; dar cine le ascultă ce spun moare. Îndată după miezul nopții de Sfântul Andrei se deschid cerurile și, acompaniați de cântecele cocoșilor, coboară îngerii înarmați, alungând strigoii și toate celelalte duhuri rele.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu


     

Spovedania lui Vlad Drăculea Vodă

Doamne al singurătății și al cețurilor,
Doamne al frigului și al întristării,
eu, cel pribeag, eu, Vlad al Valahiei,
rogu-Te, stâmpără-mi seceta sângelui!

Păduri ucise foșnesc până sub treptele mele.
Vine iarna, Doamne, și preoți nebuni
înfundă cușme pe capul morților
și mii de făclii ard smirnă roșie.

Totul fost-a zadarnic? Omătul roșu, în van?
Stângă să-mi fie dreptatea de foc?
Vai mie, netemătorul de diavol,
și schiptrului meu că nu mai pot!

Departe-s de mine liubovnicele.
Ochii mei prigonit-au tâlharii.
Îngerul Tău, Doamne, cel drept,
m-am socotit peste pohte lumești.

Pre agareni mult i-am batjucorit,
pre muierile lor le-am spăimântat,
și nume de slavă mi-am făcut, și acum
beu păhar amar și pelinat.

Paloș de foc rotit-am prin cel întunerec,
vitejii mei i-am cinstit cu prea plin,
dar gura mea e uscată, Doamne,
de prea mult pojar și cenușă.

Fă să se știe precum că eu
înger de răzbunare m-am vrut
al neamului meu de șoimani,
înger de sânge și multă tristețe.

Ci nu m-am temut de vrăjmașii mei,
nici chiar de păcatele mele.
Doamne al ceții și al poleiului,
iată, pre umeri îmi ninge cu stele!

Mărturisesc eu, voievodul mâniei,
că tare mi-s ostenit și însetat.
Doamne, mi-ajunge. Eu însumi
din voia mea m-am fost iertat.

Ci acum râvnesc odihna pământului
și vreau să adorm sub pelin.
Rămas bun spun neamului, schiptrului,
eu, Io Vlad de Valahia. Amin.


                                  Adrian Bucurescu