vineri, 13 octombrie 2017

Arthur Rimbaud





          Ma boheme
                (Fantaisie)

Je m'en allais, les poings dans mes poches crevees
Mon paletot aussi devenait ideal;
J'allais sous le ciel. Muse! et j'etais ton feal
Oh! la la! que d'amours splendides j'ai revees!

Mon unique culotte avait un large trou.
- Petit-Poucet reveur, j'egrainais dans ma course
Des rimes. Mon auberge etait a la Grande-Ourse.
- Mes etoiles au ciel avaient un doux frou-frou.

Et je les ecoutais, assis au bord des routes,
Ces bonss soirs de septembre ou je sentais des gouttes
Des rosee a mon front, comme un vin de vigueur;

Ou, rimant au milieu des ombres fantastiques,
Comme des lyres, je tirais les elastiques
De mes souliers blesses, un pied pres de mon coeur!




          Boema mea
                  (Fantezie)

Cu pumnii-n buzunare sparte hoinăream;
Paltonul meu, și el devenea ideal;
Sub cer mergeam eu, Muză! ți-eram vasal leal
Ehei! și ce superbe iubiri închipuiam!

Vai, și ce rupți erau singurii mei nădragi!
Puști visător pe drumuri la rime înșiram.
Spre hanul Ursa-Mare agale mă-ndreptam
Simțind dulcele foșnet al stelelor prea dragi.

În seara de Septembre un clinchet sideral
Eu ascultam. Pe frunte-mi luceau ca un cristal
Broboanele de rouă, ca vinul întremând;

Din umbre rimele țâșneau în jeturi.
Pantofii, ca la lire, de șireturi
Îi tot trăgeam, piciorul spre inimă ținând.


                        Traducere din limba franceză: Adrian Bucurescu

   


miercuri, 4 octombrie 2017

Cerbul-Șarpe. Discursul perfect


     Istoria Atlanților




       
     În episodul ”Sfânta Treime, în vremea Potopului”, am arătat că grupul statuar descoperit în ruinele cetății Tomis reprezintă familia imperială din vremea când cele mai mari dezastre s-au abătut asupra capitalei Atlantidei. Este vorba de împărații Oeagrus și Calliope, al treilea fiind fiul lor, Orfeos, reprezentat printr-o statuetă a unui șarpe cu cap de cerb și cu plete. Fiului împărătesc i se mai spunea și TRIS ME GHISTUS ”Al Treilea din Familie (Neam)”; cf. latin tres, rom. trei; alban. me ”în”; rom. gazdă; port. casta ”castă; rasă curată”.


                                                    Grupul statuar descoperit la Tomis

     Dar TRISMEGISTUS este și supranumele unui personaj legendar, a cărui aură s-a păstrat și în Evul Mediu european. Cum limba atlantă, prin tonuri, putea exprima mai multe sensuri, așa și TRI-SME-GHISTUS înseamnă și ”Cerb și Șarpe Totodată”; cf. alban. dre, engl. deer ”cerb”; rom. smeu  slav. zmii ”șarpe; balaur”; rom. de hust ”dintr-odată; în același timp; de tot”. E limpede că misteriosul personaj zoomorf de la Tomis este chiar prințul Orfeos, cel care va rămâne în ezoterism ca HERMES TRISMEGISTUS.


                                                        Cerbul Pletos cu Trup de Șarpe

     În favoarea acestei identificări vine chiar numele princiar, ce poate fi înțeles și ca OR FEOS ”Care spune ce-o să fie; Care cântă ce va urma; Care povestește ce va veni; Care spune dinainte; Care cântă cu Măiestrie”; cf. rom. a ura; a hori; latin. os, oris ”gură; vorbire; limbă”; rom. a fi; fie; să vie; a îmbia; boi ”față”; vis; a visa; Beiuș (loc.); alban. vij ”a veni”; vijoj ”a urma; a continua”. La un loc, OR'FEOS înseamnă ”Cântărețul; Compozitorul; Scriitorul; Poetul; Profetul”, de la care româna a moștenit răvaș, răboj și nume ca Arăpașu, Erbașu și Orfescu, iar latina harpa ”harfă”.
     Revenind la legendarul HERMES TRISMEGISTUS, vedem că primul nume poate fi tradus tot prin ”Cântărețul; Cel Inspirat; Profeția”, căci HER MES înseamnă și ”Care (se) cântă; Care (se) celebrează”; cf. rom. care; latin missa ”liturghie”; Musa ”Muză; (fig.) ”cântec;poezie”; rom. irmos ”primul vers sau prima strofă dintr-o cântare bisericească”; hram; latin. carmen ”cântec; poezie; poem; compoziție în versuri”; sanskr. karma ”karma, în hinduism, forță care determină, în ciclul de transmigrare a sufletelor, calitatea vieții următoare”. Totodată, HER MES se tălmăcește și prin ”Cel al Muzei”, căci CALLIOPE, mama lui Orfeos a rămas în mitologie ca Muza Poeziei Epice și a Elocvenței.


                             Hermes Trismegistul, mozaic din pardoseala Catedralei din Siena

     Personalitatea extraordinară, chiar suprafirească a acestui împărat, erou al Revoluției Neolitice, Orfeos, a făcut, așa cum vom vedea și în episoadele următoare, o impresie profundă asupra întregii planete, pe care, de altfel, Atlanții au și condus-o. În chip de Hermes Trismegistul, el a devenit un alchimist legendar, din Alexandria, adesea înfățișat cu un trident despre care se spunea că ar reprezenta razele luminării lui. El a fost asimilat cu zeul Thot pentru Egipteni, Hermes pentru Elini și Mercur pentru Romani, și considerat inventatorul scrisului și al limbajului, al magiei, al astronomiei și al alchimiei. Inițiații care îi urmează învățăturile sunt cunoscuți sub numele de ermetici.
     În ”Discursul perfect”, Hermes Trismegistus îi dezvăluie lui Asclepios uimitoare și profunde taine:
     Dumnezeu nu are nume, sau mai curând le are pe toate, deoarece El este în același timp Unu și Întregul. Bucurându-Se în veci de fecunditatea celor două sexe. El dă mereu naștere la tot ceea ce a avut intenția de a procrea.
     - Cum, Trismegiste, spui că Dumnezeu are amândouă sexele?
     - Da, Asclepios, și nu doar Dumnezeu, ci toate ființele însuflețite și vegetale.

     Orfeos este de departe cel mai curat și cel mai înțelept om al Pământului. Geto-Dacii, cum se vede în unele inscripții, îi mai spuneau și MERGURIUS ”Mergătorul; Ducătorul; Conducătorul”. În chip de Sfântul Ion Înaintemergătorul, Românii îl consideră cel mai important dintre sfinți, plasându-l, la masa cerească, chiar lângă Dumnezeu. Altminteri, Atlanții sunt cei mai îndepărtați și cei mai iluștri strămoși ai noștri. Dar câte oare vom fi  moștenit noi din forța și inteligența lor? Rămâne de aflat...

                                                                                                             Adrian Bucurescu
   

     

marți, 3 octombrie 2017

Lacrimile omizilor





Se înșurubează un drug de ceață
în măruntaiele câmpiei.
Broaștele și boii-bălții au tăcut.
Doar un clopot mai bate
departe, la templul de tămâie.

Ca niște nuci secetoase au secat
inimile celor prinși pe câmp.
Ca negara în leagănul vântului
foșnesc cerceii la urechile Malinconiei.
Pâlpâie un sfeșnic în cearcănul cerului.

Un somn fără somn sare pe lac
drept în vârșa de argint a Lunii.
Din botul unei bărci bătrâne
țâșnește un sânge gros și împuțit
de parcă o groază de iluzii au pocnit.

Totu-i trist, totu-i părăginit.
Degeaba miaună speranțele tărcate
cu lumânări aprinse la căpătâi.
Prin frunzele ciuruite ale duzilor
se preling lacrimile omizilor.


                             Adrian Bucurescu

luni, 2 octombrie 2017

Mărturii despre Geto-Daci


    



          ”Incapabil să suporte o înfrângere”

     Orosius, Iordanes îl numeau Diurpane sau Dorpane. După Suidas, Decebal n-ar fi un nume propriu, ci un simplu apelativ, precum faraonul egiptean sau brenn-ul galic. Și-a făcut prima apariție pe la 84, când bătrânul rege dac Duras (...), văzând furtuna ce se pregătește să se abată din nou asupra Daciei, a abdicat din patriotism în favoarea sa. Decebal, ca și cum și-ar fi presimțit soarta, s-a pregătit din vreme pentru războiul împotriva Romanilor. A prelungit încă doi ani pregătirile sale.

                           Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux,    1886,  p. 29.

     Decebal era, ca și poporul său, bine făcut, de statură uriașă, puternic și sigur de sine, netemător de primejdii și viteaz - curajul său eroic, adesea întins până la limita temerității, reiese aproape din toate cele ce le auzim despre el. Păcat că un om atât de frumos, a putut fi atât de nemăsurat de mândru - incapabil să suporte o înfrângere. 

                           Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen..., Sibiu, Martin    Hochmeister, 1784, p. 46.

     Decebal era un principe viteaz, foarte experimentat în arta militară, și un rege foarte mare. El le-a dat mult de lucru Romanilor, care în acea vreme forțau totul, și le-a cauzat adesea o mare spaimă. În anul 85 după nașterea lui Cristos l-a constrâns chiar pe împăratul Domitianus să-i plătească un tribut anual și s-a comportat și după aceea foarte pretențios față de Romani. Dar, în anul 106 după nașterea lui Cristos a fost copleșit de împăratul Traianus și odată cu moartea sa s-a sfârșit și monarhia dacă. Regiunile ce au ținut de ea și-au păstrat vechiul nume, Dacia.

                           Siebenburgische Provinzialblatter, vol. III, fasc. 3, SIbiu, Martin Hochmeister, 1808, p. 127  

duminică, 1 octombrie 2017

Moment zgubilitic




          Zbor deasupra unor coji de nuci

Mitzy scarpină pe gușă
Un cuptor cu microunde,
Care toarce după ușă
Plin de zurgălăi și funde.

Nasul oalei este roșu
Iar urechile ciulite;
A fugit din ea cocoșul
Cu sprâncenele-opărite.

Morcovii-au plecat cu dânsul;
Doar Grivei, sărmanul, n-are
De ce să-l mai umfle râsul,
Și și-a pus pe coadă sare.

De atâta alergat
Morcovii s-au morcovit,
Cocoșul s-a cocoșat,
Șoarecii s-au șoricit.

Pisicuțo, un' te duci,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu ghearele-n coji de nuci,
Cu crengile la pământ?


                    Adrian Bucurescu

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Tăblițele dacice de la Sinaia





          < Solii daci la Domitianus >

     SARGE DAV! DI TECE NOSTEO DACEO: ISO TOVALOS DIECEO PRINDERO TOCEO ON SOLE TOLE RUMUNO SOT DOMICIO CO SEDO SOY ARMOSO STOPITO. DION CERESO DEGI NOTUCEO PIRCIL ONOEA SONDIO SOPIO GIESERO TA GORIO A CENO POSER A NOSTIO DACEO TRASO PETOSIO.

     Traducerea:

     Mărire țării! Așa au spus ai noștri Daci: să plece zece luptători vrednici, să meargă în solie la domnul Romanilor, Domitianus, ca să stea armata sa pe loc. Pe stăpânul jegoșilor Diegis l-a anunțat din partea autocratorului cel luminat, spunând din gură că cine va veni în Dacia noastră va trebui să plătească. 


                             Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005



vineri, 29 septembrie 2017

Moment zgubilitic




          Ochii văd, inima cere

Am făcut-o prea de oaie,
În loc s-o fac de berbec,
Și la mal, chit că nu-i ploaie,
Ca țiganul mă înec.

Mă înec c-o bucățică
Și scap cu doi pumni în ceafă.
Nu mă vrea nicio gagică
Și demult nu mai iau leafă.

Calicul, până nu cere,
Nu mănâncă cu plăcere.
Cer și eu, mănânc papară,
Aproape că mă omoară.

Dar spăl putina degrabă
Cu cel mai bun detergent.
Nu vreau să agăț vreo babă
Și mă-ntorc în sat urgent.

Măcar, fetele din sat
Jumătate m-ocolesc,
Jumătate m-au lăsat,
Altfel, toate mă iubesc.

               
                   Valentin Deiu