miercuri, 13 septembrie 2017

Mihai Eminescu și draga lui Bucovină





Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea.

                     La mormântul lui Aron Pumnul, 1866


                                               Mormântul lui Aron Pumnul, de la Cernăuți

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
Văile în flori, 
Râuri resăltânde printre stânce nante, 
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori (...)
Mână doru-i tainic colo, înspre tine, 
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna când gândesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
Bucovina mea!

                     La Bucovina, 1866


                           Chipul în piatră al lui Eminescu, pe școala unde a învățat la Cernăuți

     Cedarea Bucovinei nu este o frunză de dafin în istoria Austriei și, tocmai fiindcă voim bună pace, ne abținem de a cita documentele ce ne sunt bine cunoscute și cari ar dovedi că acel act istoric n-a fost vrednic să fie serbat decât tocmai de neamul acela care crede că toate bunurile acestei lumi se câștigă prin târguială. (...) Guvernul conservator, în înțeleapta sa rezervă și simțind, se-nțelege, că nu poate să joace rolul unui stat mare, au tăcut la măsurile cernăuțene, dar au răspuns capitala Moldovei prin o contrademonstrare impuitoare, care de atunci se repetează în fiecare an. Românii din Bucovina erau însă mult mai umiliți decât noi, chiar, pentru că se serba acolo, pe pământul lor clasic, pierderea înrâuririi lor politice. Dacă ideea serbării ar fi pornit de la Români, desigur că nimenea nu zicea niciun cuvânt. Ar fi fost un semn de iubire mai mult pentru Casa moșteană de Austria; dar atingător era ca acea serbare să pornească de la elementele colonizate în părțile de miază-noapte ale provinciei. Acum, în anul al treilea de la serbare, vro câțiva studenți din Bucovina au trimis cu ocazia panahidei lui Grigorie Vvd. Ghica o telegramă către primarul de Iași și tot în aceeași vreme, ni se pare, d. profesor Schiffner de la facultatea de drept din Cernăuți, care ține prelecțiuni asupra ”dreptului românesc”, și-a permis a face observațiuni puțin cuvincioase asupra statului nostru, pentru care a fost fluierat de studenții români. Aceste sunt oare cauzele dizolvării ”Arboroasei”? (...)

                     Timpul,  11 Noiembrie 1877


                                                                Bucovina noastră

     În unul din anii trecuți un arhiduce a vizitat Suceava. Înălțimea Sa Imperială s-a mirat cum în vechea reședință a domnilor Moldovei, într-un județ curat românesc, într-o parte de țară în care se vorbește numai românește, în fine într-o școală susținută din veniturile mânăstirilor române din fosta eparhie a Rădăuților limba de propunere nu e cea română. În sfârșit, după repetate făgăduințe ale ilustrului d. Stremayer, vestit prin arta de a făgădui în deșert, Camera provincială a Bucovinei a repetat cererea în anul curent, încât făgăduința poate că se va împlini. Ce face însă Consiliul comunal al cetății Suceava, compus, se vede, din elementele internaționale descrise mai sus? O meschinărie. Amenință că, îndată ce se va introduce limba de propunere în liceu, consiliul nu va mai da lemnele și eclerajul necesar; bineînțelegându-se, știind că această amenințare e copilăroasă, căci fondul religionar, care cheltuiește mii cu școala, n-ar refuza sutele pentru încălzire și iluminare, dar numai și numai pentru a dovedi ce de rând le e onorabila conștiință când e vorba ca un pătrar de milion de suflete să aibă, cu banii lor și a strămoșilor lor, un neînsemnat institut secundar de învățământ, un liceu. (...)

                    Timpul, 6 Iulie 1880

     În Bucovina îndeosebi s-au operat asemenea unele schimbări în favorul naționalității românești. Astfel numirea mitropolitului nou, un Român care pentru sentimentele sale naționale a fost espus chiar unui atentat, e o dovadă că până și în această particulă a împărăției era nevoie de împăcarea elementului oprimat, aceasta poate pentru că în Bucovina există un număr oarecare de Ruși. (...)

                    Timpul, 3 Septembrie 1880

     Ziarele din Iași ne aduseră curioasa știre că la sosirea M. Sale Împăratului Austriei în Bucovina s-ar fi ivit între populațiunile române niște emisari cari sfătuiau pe săteni să nu iasă întru întâmpinarea lui, ci să aștepte venirea împăratului celui românesc. (...)

                    Timpul, 18 Octombrie 1880

     În Bucovina partidul național dispune de 2/3 a Dietei provinciale. În gimnaziul de la Suceava se introduce limba română ca limbă de propunere în clasa paralelă și consistoriul îndeamnă prin circulară pe părinții români de-a se folosi de această ocazie și de-a popula c-un număr suficient de elevi clasa paralelă. (...)

                    Timpul, 3 Ianuarie 1882

     Eu sunt născut în Bucovina, tată-meu e Bucovinean, un Grec ca Vogoridi n-a fost în stare a-l face cetățean.

                   Manuscris nedatat


                                      Bogdan I, primul voievod independent al Moldovei

Săracă Țară-de-Sus, 
Toată faima ți s-a dus, 
Acu cinci sute de ai
Numai codru îmi erai...
Împrejur nășteau  pustii, 
Se surpau împărății, 
Neamurile-mbătrâneau, 
Crăiile se treceau, 
Numai codrii tăi creșteau....

                    Mușatin și codrul


                                                                           Texte selectate de Adrian Bucurescu


marți, 12 septembrie 2017

Mânăstirea Bârsana





                                                                                             Foto: Dan Bucurescu

Zăticnire




Îmi cade o lacrimă și mi-e rușine.
O calc în picioare să nu o mai văd.
Eu, ca eu, dar nimeni să știe
că uneori sunt înfrânt de prăpăd.

Prin ceața ochilor mei țipă cocorii,
drumul de când lumea căutându-l,
printre gene, fâșii reci de neguri
îmi trec ca o toamnă mai grea ca pământul.

De ce uneori sunt trist fără motiv?
De ce impudice gânduri mă-ncearcă?
Pe cine vreau de fapt să înșel?
De ce vreau aleanul să-mi treacă?

De ce?... De ce?... Parcă iarba se-ntreabă
de ce curg destine din stele...
Binecuvântă, Doamne, răspunsurile
precum bătăile inimii mele!


                                    Adrian Bucurescu

luni, 11 septembrie 2017

Tăblițele dacice de la Sinaia






          < Cotiso și Leul >

     DEYE CEMOTO E PETOSO COTESI OLCA DAVO GETO GEO DOA ZERFEO HOYCEO AP LO CAROLO. DE EOZO EO SOE ON DOY REZO POPOES TO DAVO GETO. TRASOI SOYPEN TO DENOE O YON CAPO NO DOY ZAVELO ON CARLO TO MONGA. TO GETO SOYPTEO IMED APE GEO.
     ME ZOYRA SIEO COTOLO LEO ADANE OYEI IR VALONTI PARV GEOY HOT. NE PEGHI SEO OY GIIR LUZ. NOPILO NETOES GIPOUT OEOY HAHO.
     OY NATE NU OYTYU.

     Tălmăcirea:

     Într-o zi, neamurile l-au rugat pe Cotiso să meargă în Tărâmul Geților, ca să dea ofrande sfinților de la Apa cea Divină. Ascultând, el s-a dus la Cei Doi Minunați Profeți din Tărâmul Geților. Apoi s-a rugat la statuile Divinilor Conducători, la Cei Doi Zavelo, pe rege să-l ocrotească. Dintre Geți, șapte l-au udat cu apă vrăjită. 
     În zori, a văzut (a întâlnit) în pădure un leu. Atunci el a pălit-o cu o ghioagă pe acea pocitanie. Pe pagul său a încălecat. Nobilul voinic a răpus acea sălbăticiune. 
     Pe acel tânăr nu-l vom uita.

                       Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005


duminică, 10 septembrie 2017

Povestea vorbei





          A bate câmpii și a-și lua câmpii

     A bate câmpii înseamnă a spune cu totul altceva decât se discută, a divaga, a vorbi aiurea. A-și lua câmpii înseamnă a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. Amândouă zicalele au sensuri negative. Totodată, se observă o formă ciudată de plural, care nu corespunde cu pluralul câmpuri al substantivului câmp. Așadar, se poate presupune că niciuna dintre expresii nu are legătură directă cu câmpul.
     Cum mai toate zicalele românești, păstrate până astăzi, provin din graiul strămoșesc, așa și cele două pot fi explicate prin raportarea lor la lexicul geto-dacic, unde este atestată cetatea CAMPSES, din dreapta Dunării, restaurată de împăratul Iustinian.
     Vechiul toponim este compus din CAMP și SES. CAMP se tălmăcește prin ”țepi; înțepături; inflamare; umflare; împungere; ceartă; răutate; prostie; nebunie; bătaie; bătălie”; cf. rom. ghimpe; a se îngâmfa; îngâmfat; hâmb ”haină groasă, incomodă; casă mare, făcută fără gust”; gjemb ”ghimpe; țep”; vechi germ. kamb ”pieptăne”; kamp ”luptă”. În română, actualul tâlc al substantivului câmp s-a păstrat de la ”bătaie; bătătorit; loc neted”. La rândul lui, SES se traduce prin ”mare; întindere; lungime; ridicare; a pune stăpânire pe ceva; a lua”; cf. rom. sus; șes; a-și însuși.  Așa s-a ajuns și la zicala a-și lua câmpii.
     Cu totul, CAMPSES se traduce în mai multe feluri: ”bătaie; bătălie; sfadă; înțepare; impuls; ceartă; dezbatere”; cf. rom. gomoboș ”ac cu gămălie; bold”; alban. kembez ”percutor; trăgaci”. Astfel se explică și sintagma a bate câmpii, un altoi între tâlcurile vechi și noi.
     Și totuși... Pare-se că sensul oficial al toponimului CAMPSES era ”unde se dezbate”, a dezbate fiind înțeles astăzi ca ”a discuta; a supune unei largi discuții (o hotărâre; o chestiune, un proiect de lege”, precum și ”a judeca în fond (un proces), a examina într-o instanță judecătorească”.
     Observăm că, la propriu, CAMP SES înseamnă și ”Câmpul Lung”. Abia acum înțelegem ce vor să spună trei toponime actuale - Câmpulung Muscel, Câmpulung Moldovenesc și Câmpulung la Tisa. Primele două sunt astăzi municipii, Câmpulung Muscel fiind și prima capitală a Țării Românești. Așadar, toate trei erau scaune de judecată, unde se judecau pricinile și se întocmeau legile. În același timp, ele prefigurează cele trei străvechi provincii, Țara Românească, Moldova și Transilvania, înființate la începutul Evului Mediu.


                                                                                                Adrian Bucurescu

sâmbătă, 9 septembrie 2017


          Glossă




Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Tu te-ntreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate;
Vreme trece, vreme vine.

                            Mihai Eminescu

vineri, 8 septembrie 2017

”Corectitudinea politică” sau actuala cenzură






                                                                          Comunismu' n-o muritu,
                                                       Doar o țâr' s-o hodinitu...

                                                                                          Cântec popular post-decembrist