Povestea vorbei

          A bate câmpii și a-și lua câmpii

     A bate câmpii înseamnă a spune cu totul altceva decât se discută, a divaga, a vorbi aiurea. A-și lua câmpii înseamnă a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. Amândouă zicalele au sensuri negative. Totodată, se observă o formă ciudată de plural, care nu corespunde cu pluralul câmpuri al substantivului câmp. Așadar, se poate presupune că niciuna dintre expresii nu are legătură directă cu câmpul.
     Cum mai toate zicalele românești, păstrate până astăzi, provin din graiul strămoșesc, așa și cele două pot fi explicate prin raportarea lor la lexicul geto-dacic, unde este atestată cetatea CAMPSES, din dreapta Dunării, restaurată de împăratul Iustinian.
     Vechiul toponim este compus din CAMP și SES. CAMP se tălmăcește prin ”țepi; înțepături; inflamare; umflare; împungere; ceartă; răutate; prostie; nebunie; bătaie; bătălie”; cf. rom. ghimpe; a se îngâmfa; îngâmfat; hâmb ”haină groasă, incomodă; casă mare, făcută fără gust”; gjemb ”ghimpe; țep”; vechi germ. kamb ”pieptăne”; kamp ”luptă”. În română, actualul tâlc al substantivului câmp s-a păstrat de la ”bătaie; bătătorit; loc neted”. La rândul lui, SES se traduce prin ”mare; întindere; lungime; ridicare; a pune stăpânire pe ceva; a lua”; cf. rom. sus; șes; a-și însuși.  Așa s-a ajuns și la zicala a-și lua câmpii.
     Cu totul, CAMPSES se traduce în mai multe feluri: ”bătaie; bătălie; sfadă; înțepare; impuls; ceartă; dezbatere”; cf. rom. gomoboș ”ac cu gămălie; bold”; alban. kembez ”percutor; trăgaci”. Astfel se explică și sintagma a bate câmpii, un altoi între tâlcurile vechi și noi.
     Și totuși... Pare-se că sensul oficial al toponimului CAMPSES era ”unde se dezbate”, a dezbate fiind înțeles astăzi ca ”a discuta; a supune unei largi discuții (o hotărâre; o chestiune, un proiect de lege”, precum și ”a judeca în fond (un proces), a examina într-o instanță judecătorească”.
     Observăm că, la propriu, CAMP SES înseamnă și ”Câmpul Lung”. Abia acum înțelegem ce vor să spună trei toponime actuale - Câmpulung Muscel, Câmpulung Moldovenesc și Câmpulung la Tisa. Primele două sunt astăzi municipii, Câmpulung Muscel fiind și prima capitală a Țării Românești. Așadar, toate trei erau scaune de judecată, unde se judecau pricinile și se întocmeau legile. În același timp, ele prefigurează cele trei străvechi provincii, Țara Românească, Moldova și Transilvania, înființate la începutul Evului Mediu.


                                                                                                Adrian Bucurescu

          Glossă

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Tu te-ntreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate;
Vreme trece, vreme vine.

                            Mihai Eminescu

”Corectitudinea politică” sau actuala cenzură

                                                                          Comunismu' n-o muritu,
                                                       Doar o țâr' s-o hodinitu...

                                                                                          Cântec popular post-decembrist

LA ROUMANIE, SANS CENSURE!

                                                           
                                                                Gheorghe Tattarescu - Deșteptarea României

NAȘTEREA DIVINEI MARIA ÎN DACIA

                               
                                                                     Icoană modernă


                        Urare binevoitoare:

                            Tuturor celor cu numele Maria sau cu derivate din acest teonim, LA MULȚI ANI!

Tăblițele dacice de la Sinaia

          < Zeii și Cotiso >

     POESTO DAVO GETIO PATRI DYOON MEYO.
     OSENDOS MOCERA SAN A ONCEO CHIE ACION TRY DYN CEATE O DIY DIEVERYE A ONCEA SOCEO A COPEYO.
     CHENIO REZY YVO OYO MOLTE SUTE MODI YRE CITE FYO CHI TOTY CHEIO PATRI DIO SOCAEVO!
     STOPOENO HOEON RETRE MATRI DYO T-EI POESTO ONO NEREIU.
     MELTE SO POOTIS ONTO. MIDOE CATO DAVO GETIO CRASOON ODOCHEI!
     CHIRINO COTISO NIEO.

     Traducerea:

     Au venit în Țara Geților Cei Patru Zei Magnifici.
     A fost osândit la tăiere Fiul cel Îngeresc și L-au tăiat trei din ceata Domnitorului, tăbărând pe Cel Sfânt să-I taie capul. 
     Cine curată viață are multe sute de ani să aibă fericire, să fie cu toți Cei Patru Zei laolaltă! 
     Domnii au plecat înapoi, la neamurile Lor minunate. Cu mare bucurie Maica Divină i-a condus printre nori. 
     Mulți s-au miruit cu ulei. Multă fericire în Țara Geților Cei Minunați să aducă!|
     Regele Cotiso cel Frumos.


                   Adrian Bucurescu, Tainele tăblițelor de la Sinaia, Ed. Arhetip, 2005
     

Poesia

 

Eu, IO ADRIAN, din mila lui Zalmoxis,
crai și mag al tainelor Daciei,
iară prin lamura zăpezilor,
voievod pre Naparis,
prin grația Soarelui și a Lunii,
poet al malinconiei valahe,
noptatic la hanurile din Hilariopolis,
pribeag prin iubirile prea trecătoare,
străluminat la lină fântână:
Am pohtit totdeauna pre lume,
pre viață, pre somn și pre moarte
numai năluca de flacără rece
a Poesiei - neauă aprinsă și noapte
albă, strigăt oprit, dor nerostit,
care de-a pururi m-au amețit,
pe fruntea albă rău m-au rănit.
Argintie secara îmi spăla picioarele,
lebede albe înotau în roua câmpului,
o Ielă îmi ținea lumânarea aprinsă,
Îngerii ciocneau între ei ei carafe roșii.
Pe cămașa valahă țesută din raze
de Lună înfloreau cruciulițe din floare
de in. Păsări cădeau din cerul albastru,
oamenii treceau la alte stele.
Numai Năluca de flacără albă
mă pogorâse din Roza Vânturilor,
bocind românește, până ce trupul rănit
îmi arse în focul lacrimilor Sale.

                           
                                                                                                                   Adrian Bucurescu