duminică, 19 februarie 2017

Craii de Curtea Veche


      Mateiu I. Caragiale, sub pecetea tainei



      Capodoperă incontestabilă a literaturii române, romanul ”Craii de Curtea Veche” continuă să incite, atât prin prozodia deosebită cât și prin misterele care se bănuiește că-l bântuie. Locul principal al acțiunii este Curtea Veche, fostă reședință domnească în București, încă înainte de Vlad Țepeș. Dar, pe la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, ruinele Curții Vechi ajunseseră un adevărat cuib de hoți, cerșetori și alții de aceeași teapă. După mazilirea domnitorului Grigore Ghica, povestește Ion Luca Caragiale în revista ”Vatra”, o ceată de mahalagii, în frunte cu grecul Melanos, s-a răsculat și a început a jefui orașul, Melanos, cu cuca domnească pe cap și în hainele voievodale furate, trecea prin oraș cu ”craii” lui, beat mort, călare pe măgar. Acești tâlhari erau denumiți ”Craii de Curtea Veche”. Așadar, Mateiu a preluat titlul romanului de la ilustrul său tată, pe care, altminteri îl ura și îl disprețuia din tot sufletul...


                                                             Curtea Veche, astăzi

     S-a observat că numele principalelor personaje ale acestui straniu roman încep toate cu P: Pantazi, Pașadia, Pirgu și Pena. De aici, în studiul său, ”Cele trei hagialâcuri”, Vasile Lovinescu credea că în roman ar mai fi un P, ce-i drept nescris, al ”Povestitorului”, cel care face parte și el din ”Craii de Curtea Veche”. Spre norocul meu, am fost mai aproape de locurile legate de Mateiu, ajungând astfel la dezlegarea unora dintre tainele care-i înconjoară atât viața cât și celebrul roman. Astfel, un fapt din biografia scriitorului a trecut neobservat de istoricii literari și de alți comentatori ai operei lui: la căsătoria sa cu Marica Sion, el declara că s-a născut la Tușnad și că mama sa, Maria, născută Piteșteanu, avea domiciliul la Viena. Așadar, Piteșteanu este și numele celui ce povestește întâmplările ”crailor”.


                                                                Mânăstirea de Argint

     Între satele copilăriei mele, Sărățeni și Copuzu, se află Mânăstirea Piteșteanu, monument istoric și de arhitectură, ctitorie a boierilor Piteșteni. Această familie este atestată încă din vremea domniei lui Matei Basarab, când e în funcție un logofăt Piteșteanu. Apoi, la 22 Decembrie 1775, este atestat biv-vel-logofătul de vistierie Neacșu Piteșteanu. În pisania sfântului lăcaș, denumit popular Mânăstirea de Argint, scrie că Neacșu Piteșteanu este ctitorul, alături de soția sa, Ecaterina. În aceeași pisanie, mai scrie că biserica ”s-au reparat de Maria, consoarta răposatului Constantin Piteșteanu, în zilile prea înălțatului domn Carol I, la leatul 1869 Iunie 1”. Conform documentelor vremii, Constantin Piteșteanu fusese ocârmuitor, adică prefect, al județului Ialomița, și e posibil să mai fi trăit în anul 1864, când s-a născut Maria, mama lui Mateiu. Poate că și ea, ca și fiul ei, fusese născută tot din flori, fiică a lui Constantin, de la care, conform obiceiurilor vremii, să-și fi luat numele de familie Constantinescu, nefiindu-i permis să-l poarte pe cel de Piteșteanu.
     Și iată că, după ce-și căutase zadarnic strămoși aristocrați în familia tatălui, Caragiale, Mateiu i-a aflat în cea a mamei, dar, din nefericire, tot prin filiație nelegitimă, ceea ce îl va fi afectat cu siguranță  foarte mult.


                                                               Mateiu I. Caragiale

     Că se simțea legat de neamul Piteștenilor se vede și din aducerea în roman a Arnotenilor, și aceștia neam de boieri mari, de altfel inventat de autor. Însă invenția literară nu e întâmplătoare, fiindcă am văzut că primul Piteșteanu este atestat pe vremea domniei lui Matei Basarab, ctitorul Mânăstirii Arnota, unde este și înmormântat. Desigur, scriitorul cunoștea toate acestea, el având temeinice studii de istorie, pasiunea lui fiind heraldica.
     Dinspre tatăl său, de neam arvanit, ce să mai fi așteptat Mateiu? Numele Caragiale vine, probabil din cârgealiu ”hoț; tâlhar; care face parte dintr-o bandă”, cu variante în toată Peninsula Balcanică, sub forme precum karageali, kărgeali, kyrgeali și altele. La urma urmelor, nu sunt toți ”Craii de Curtea Veche” niște hoți, cum fuseseră și cei descriși de Ion Luca Caragiale în revista ”Vatra”? Dar dacă autorul se va fi gândit la ”hoți” ca la ascunși, păstrători de taine? Piteștenii nu aveau nicio legătură cu orașul Pitești. Nu vine oare numele lor de la ”Cel care (se) pitește”? De la acest nume să fi pornit și legendele cu hoții de cai din Bărăgan? Ce de taine!

                                                                                                           Adrian Bucurescu

     

sâmbătă, 18 februarie 2017

Serile în cătunul de lângă Bălăceanca


           Moment zgubilitic

               

                                                                            

Andromaca
Mulge vaca,
Până la șapte și-un sfert,
Apoi, pe când sună toaca,
Pune laptele la fiert.

Văzând laptele umflat,
Zice: - Umflă-te cât poți,
Lăptișor nedegresat,
Ca să ne ajungi la toți!

Dar o strigă o vecină,
Ca să-i spună cu fereală
Că pe popa Plastilină
Preoteasa îl înșeală,

Că primarul umblă creanga
Și șeful de post la fel...
Și trei zile, dă-i cu fleanca!
Jalnic muge un vițel.

Andromaco, ce-i cu tine,
De te-amesteci în dezmăț?
Vacii voastre nu-i e bine -
I-am văzut pielea pe băț.
 
                                     A.B.




vineri, 17 februarie 2017

Adrian Bucurescu - DACIA SECRETĂ








Mărturii despre Daci



     ”Nobilimea dacă purta pe cap căciuli de pâslă de diferite modele denumite la Greci ”pilos”; ele pot fi văzute pe basoreliefurile Columnei lui Traian, Dacii purtau o cămașă cu mâneci lungi, încingându-se cu un cordon; deasupra cămășii era aruncată mantia. Spre deosebire de alte triburi trace, aceștia purtau pantaloni lungi și înguști (...) se încălțau cu încălțăminte din piele. Femeile dace purtau o cămașă , deasupra ei o rochie lungă și o mantie largă (...). Femeile dace își pieptănau părul spre spate sau îl acopereau cu o basma, așa încât ascundeau partea superioară a urechilor.”

                               Derjavin, N. S., ”Istoria Bulgariei”, Moscova, Leningrad, Edit. Academiei de Științe a U. R. S. S., 1945, p. 55


joi, 16 februarie 2017


          Nemuritorii din Lunca Sublimă

Salcie cu plete încă verzi,
Ca și mine, în zăpezi nu te pierzi,
Ca și mine, la vifor te repezi
Și tot ca mine, în moarte nu crezi.

Salcie, și mie ochii de smarald îmi sunt,
Și cu ei spre mutanți mă încrunt,
Căci mutanții-s molimi pe pământ
Și cu iadu-au făcut legământ.

Dacă topoarele nu ne-au doborât,
Dacă îngerii în cer nu ne-au pârât,
Dacă secetele nu ne-au coborât,
Salcie, frumos îmi mai ții de urât!

Salcie cu plete încă verzi,
Ca și mine, în zăpezi nu te pierzi,
Ca și mine, la vifor te repezi
Și tot ca mine, în moarte nu crezi.

                              Adrian Bucurescu


miercuri, 15 februarie 2017

Istoria secretă. Cele zece principate ale Atlantidei

      
       Geții - Stăpânii Lumii



     Iată, printre altele, ce mai scrie Platon, în dialogul ”Kritias”: ”Apoi Poseidon însuși, grație însușirilor sale de zeu, a împodobit mijlocul acesta al insulei, făcând să țâșnească două izvoare de apă, unul cald, altul rece, care se scurgeau dintr-o fântână, făcând pământul să rodească hrană de tot felul în cantitate îndestulătoare. Iar după ce a dat naștere de cinci ori unor gemeni de parte bărbătească și i-a crescut pe acești zece copii pe care îi zămislise, el a împărțit toată Insula Atlantis în zece, și întâiului născut dintre gemenii cei mai vârstnici i-a hărăzit reședința mamei, cu tot cu brâul de pământ care o înconjura și care era cel mai întins și cel mai bun, și l-a statornici rege peste toți; în vreme ce pe ceilalți i-a făcut numai arhonți, dând fiecăruia dintre ei cârmuirea unui mare număr de oameni și a unui larg ținut. Pe de altă parte, le-a dat tuturora nume. Celui mai în vârstă, adică regelui, i-a fost dat un nume întocmai de la care și-au luat numirile întreaga insulă, ca și marea zisă Atlantă, deoarece Atlas a fost numele purtat de cel care cel dintâi a domnit atunci ca rege. Geamănului care venise pe lume după acesta, și căruia îi căzuse la sorți limba de pământ dinspre Coloanele lui Herakles, către ținutul ce se cheamă azi Gadeira, i-a dat - potrivit denumirii acestei părți din insulă - un nume care, rostindu-se Eumelos pe grecește, e în graiul băștinaș Gadeiros, de vreme ce el a înzestrat Gadeiria cu numele lui. Pe următorii născuți i-a numit Ampheres pe unul, Euaimon pe celălalt. Întâiul născut din perechea a treia a fost numit de el Mneseus, iar cel de-al doilea Autochtonos. Elasippos a fost numele celui dintâi din perechea a patra; Mestor era al doilea. În sfârșit, la perechea a cincea numele de Azaes ia fost dat celui ce văzuse lumina zilei înaintea celuilalt, iar numele Diaprepes celui care a venit după el. Așadar, toți acești copii ai lui Poseidon, ei ca și urmașii lor, au locuit în acea țară vreme de multe generații, stăpânind numeroase alte insule care erau în mare, ba mai mult, întinzându-și stăpânirea, așa cum s-a spus mai înainte, chiar și asupra țărilor care sunt dincoace de Coloanele lui Herakles, până în Egipt și în Tyrrhenia.”


     În legătură cu situarea Atlantidei dincolo de ”Coloanele lui Herakles”, trebuie precizat că nu numai Strâmtoarea Gibraltar purta acest nume în Antichitate. Într-o epocă foarte îndepărtată, denumirea de ”Coloanele lui Herakles” a fost dat gurii principale a Nilului, și acolo a fost ridicată și cetatea Herakleum, unde a fost înălțat și un templu închinat lui Herakles. Dar ceea ce este mai important pentru localizarea centrului religios și politic al Atlantidei pe țărmul de Nord-Vest al Mării Negre este că mulți autori antici dădeau numele de ”Coloanele lui Herakles” stâncilor situate la ieșirea din Strâmtoarea Bosphor în Marea Neagră. Cât despre continentul aflat în fața Atlantidei, despre care s-a crezut că ar fi fost America (!!!), să nu uităm că Marea Neagră desparte două continente, Asia și Europa!


     În ordinea cuceririi lor, ținuturile atlante au fost numite după numeralele europene: GETAI ”Primii; Superiorii; Perfecții” (cf. rom. gata; a (se) găta; a (se) găti); TEUTAI sau SKANDAI ”Al Doilea” (cf. rom. doi; îndoit; lat. secundus ”al doilea”; germ. Deutsch ”Germani”; Teutones - neam din Nordul actualei Germanii”); THYRSAI ori ETRUSCAI ”Al Treilea” (cf. grec. treis, lat. tres ”trei”; lat. tertius ”al treilea”); KELTAI ”Al Patrulea” (lat. quartus ”al patrulea”); VENETAI ”Al Cincilea” (cf. grec. pente ”cinci”;v. slav. pentu ”al cincilea”); SKYTAI ”Al Șaselea” (cf. lat. sextus, v. germ. sehsto ”al șaselea”); SUMERAI ”Al Șaptelea” (cf. dac. sema, rus. sem' ”șapte”); EGYPTAI ”Al Optulea” (cf. dalmat. guapto ”opt”); NUBIAI ”Al Nouălea” (cf. lat. novem ”nouă”); TUNISAI ”Al Zecelea” (cf. germ. zehn; engl. ten ”zece”; engl. tenth ”al zecelea”) sau LYBIAI ”Ultimul” (cf. lat. labea ”margine; buză”). Vor fi prezentate, pe rând, în acest serial.
     Cum am scris mai la deal, Geții erau primul neam al Imperiului. Vechile variante ale etnonimului GETES, GAI-TAI sau GE-TAE, se tălmăcesc prin ”Stăpânii Lumii; Domnii Pământului”; cf. grec. ge ”pământ”; Gaia, Gea - Zeița Pământului; rom. tui ”comandant; căpetenie”; lat. Deus ”Dumnezeu; Zeu; domn; stăpân”). O frumoasă amintire despre Atlantida, cu primul principat în actuala Românie și cu încă nouă țări, a rezistat până astăzi în basmele și zicătorile noastre; astfel, pentru Români, cea mai mare depărtare este peste nouă mări și țări.
     În anii constituirii Imperiului Atlant, au apărut și marile culturi ale Neoliticului, cele mai apropiate de capitală fiind Hamangia, Cucuteni și Gumelnița.

                                                                                                    Adrian Bucurescu



Cărțile Atlantidei



          ”Enigma Atlanților”, Ed. Axa, 1998. Un exemplar se află în Biblioteca Congresului S. U. A. La un an de la apariția acestui volum, arheologii americani au început scufundările în Marea Neagră.



                                ”Atlanții din Carpați”, Ed. Obiectiv, 2002