Departe visând de satul sărat,
vine câmpia şi tălpile goale îmi încinge.
O, Ialomiţă, tu cea mai rece apă,
şerpuind sub un soare de sânge!
Şarpe sfânt, unduieşti prin ţărână.
Sălcii tulburi şi scorburi de lut te umbresc,
de la munte şi până la Dunărea stângă,
prin Sudul valah şi suprafiresc.
Pene şi oase de dropii sclipesc
pline de fosfor în adâncul pământului,
cu fire de safire legate
de astre, de heliştea vântului.
Nu ştiu: oare se înalţă câmpia
ori la miez de noapte cerul se apropie?
Nu e vreme de somn; fac un salt
şi mă întâlnesc cu ultima dropie,
care, ca o măiastră de văzduh
mă îmbie între mari aripile sale
şi mă petrece prin pasul zorilor
lin-cătilin, pe a Laptelui Cale.
N-au decât cocoşii să cânte pe pământ.
Trupul meu în lapte sfânt s-a topit.
Helis, Helis, Almus aba Tani -
fie ocrotit tot ce pe lume am iubit!
Adrian Bucurescu
