Moment zgubilitic

          Nu trageţi de pianist!

Joacă, joacă, joacă, băiete,
Că eşti frumos ca un castravete
Şi jocul nostru este format
Dintr-o fată şi-un băiat!
Joacă, joacă, joacă, fetiţă,
Că eşti frumoasă ca o chichiţă
Ce se ascunde-n carul cu fân
Condus de prea cinstitul jupân
Rănică Vulpoiu pe nume,
Ce cântă "Lume, soră lume,
Păi, când să mă satur de tine,
Păi, când s-o lăsa sec de pâine".
Mânând caii pe autostradă,
Rănică pare pus pe sfadă,
Până ce-l saltă poliţiştii
Pentru tulburarea liniştii,
Admonestându-l grav pe jupân,
Confiscându-i şi carul cu fân,
Măi, şi bidiviii şi oiştea.
Parcă poţi să te pui cu ăştia?
     Morala:
     Nu trageţi de pianist,
     Că vine un poliţist
     Şi la voi se răţoieşte
     Şi din gură-aşa răcneşte:
     - Nu mai rupeţi florili,
     Că şi ele este vii!
     Cum voi sunteţi pui de om,
     Ele este pui de pom.

               Adrian Bucurescu

Coiful getic de argint aurit, descoperit la Agighiol, judeţul Tulcea

Povestea vorbei

 

          Băşcălia

     În DEX, băşcălia figurează cu origine necunoscută. S-a spus de către unii cercetători ai psihologiei poporului român, în context negativ, că băşcălia ne caracterizează. Tot Românul ştie că băşcălie înseamnă batjocură, bătaie de joc, derâdere, râs, zeflemea. Regional, există şi verbul a băşcăli, care înseamnă a mustra, a dojeni. Acesta pare a fi înrudit cu alt regionalism, a piscăli, care, printre altele, înseamnă şi a scotoci, a cotrobăi, subînţelegându-se prin defectele cuiva.
     Băşcălia nu are niciun haz dacă nu e piperată cu figuri de stil cât mai expresive, de obicei colorate de argou. Am auzit insulte originale ca: "Mă-ta e atât de plată, că ar putea fi trimisă prin fax" şi "X arată pictată ca de Picasso". Despre unele modele, exagerat de slabe, se spune că au fălci de barză şi genunchi de capră. Ele nu merg cum se merge, ci îşi plimbă grisinele. Dimpotrivă, cei graşi au în loc de degete sarmale, caltaboşi sau crenvurşti, şi mai bine îi sari decât să-i ocoleşti. Cei luaţi în tărbacă nu au cap, ca toţi oamenii, ci dovleac, castroane ori chiar O.Z.N.-uri! Nu grăiesc din gură, ci din fleancă, maşină de tocat, muzicuţă, flaşnetă ori râşniţă, şi nici atunci nu vorbesc de fapt, ci miaună, latră, nechează, mugesc, cotcodăcesc, măcăne sau grohăie.Cei cu picioare strâmbe le au aşa deoarece şi-au uscat ciorapii pe butoi. În loc de nas, unii au clanţe, castraveţi, gogoşari, râturi sau pulverizatoare. Ş.a.m.d.
     Din nefericire, deşi li se poate aprecia pitorescul, uneori chiar poezia, multe astfel de insulte au intrat în vocabularul desenelor animate, iar micii Români le preiau şi le duc mai departe.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

Micro-expoziție

                                                                       

Сергей Есенин / Serghei Esenin

          "Я обманывать себя не стану..." / "Să mă înşel pe mine nu încerc..."

Să mă înşel pe mine nu încerc,
Ascunzându-mă-n ceaţa inimii grijuliu.
De ce-oi fi trecut drept şarlatan?
De ce-oi fi trecut drept scandalagiu?

Nu sunt ucigaş şi n-am prădat în codru,
N-am împuşcat în temniţi niscai nenorociţi.
Cel mult sunt numai un ştrengar,
Zâmbindu-le-n faţă celor întâlniţi.

Sunt un moscovit zburdalnic şi chefliu.
Prin toate împrejmuirile din Tversk,
Toţi câinii de pe ulicioare
Mersul meu sprinten îl ghicesc.

Fiecare cal răpciugos
Dă din cap când mă întâlneşte.
Pentru vite sunt un prieten bun,
Orice vers din sufletul meu le lecuieşte.

Mă port cu joben nu pentru femei -
Patimi prosteşti inima nu pricepe, -
Mai bine din el, cu oarecare tristeţe,
Ovăz auriu dau la iepe.

Între oameni prieteşuguri nu am,
Altă împărăţie am cucerit.
Oricărei iepe cravata mea cea mai bună
La gât să i-o leg sunt pregătit.

Şi de-acum n-am să stau să bolesc,
În ceaţa inimii mi-a sclipit un foc viu,
De aceea am trecut drept şarlatan,
De aceea am trecut drept scandalagiu.

                                                       1922

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu - TUFĂNELE. Colecţie particulară

Mitologie românească

 

          Duhuri de Noapte

     Românii cred că, de cum se înserează, încep să apară duhurile. Ele locuiesc într-un codru bătrân, unde n-a călcat picior de om, unde fiecare îşi are casa lui, unde se ascunde, căci nu suferă lumina Soarelui, care le omoară. Cel mai cunoscut duh nocturn este Miază-Noaptea, care cutreieră drumurile în calea celor întârziaţi. E urât, negru la faţă şi mare cât un car de fân. Când dă peste vreun întârziat, se preface într-o negreală mătăhăloasă, care îl înghite pe om de parcă nici n-ar fi fost. Merge necurmat de la Răsărit la Apus, cum curge şi noaptea. Miezul Nopţii, pe cât de mătăhălos, pe atât e de prost. Uneori arată ca un moş, alteori ca o babă; dacă ştii cum să-l iei, îl poţi păcăli uşor. În mai toate basmele noastre, voinicii care l-au întâlnit l-au legat de un copac, au mers de şi-au terminat treburile, şi, la întoarcere i-au dat drumul şi lui şi Nopţii, căci doar el poartă Noaptea. Şi cât a fost legat, a fost întruna întuneric.
     Mai bătrân decât Miază-Noaptea este Murgilă, ori De-cu-Seară, un frate. E foarte bătrân şi, cum apune Soarele, se deşteaptă puţin, închide ziua, apoi se culcă iarăşi.
     Mai tânăr decât ei este Zorilă sau De-către-Ziuă. Misiunea lui este să stingă luminile cerului, pe care frate-său mai bătrân, Murgilă, le-a aprins. Apoi descuie uşa zilei. Vara, Zorilă este foarte grăbit şi stinge stelele mai repede. Iarna însă, când e frig, se mai lasă şi el pradă somnului şi se scoală mai târziu. Şi pe aceştia, Feţii Frumoşi din basme îi leagă atunci când au nevoie ca Noaptea să ţină mai mult.
     Alte duhuri care umblă noaptea sunt Halele, Helele sau Altehele, "slugile dracilor". Poporul Halelor este foarte numeros, căci şi păcatele, necazurile şi suferinţele oamenilor sunt nenumărate. După răul pe care se pricep a-l face, capătă şi numiri diferite. Halele ce umblă pe la miezul nopţii pe dealuri se numesc Vâlve. Ca să le înduplece să nu mai umble şi să nu-i mai sperie, copiii aprind seara, când e Lună Nouă, crenguţe uscate de cătină-mică. Duhurile care umblă noaptea, agăţându-se de orice. şi îndeosebi ascunzându-se în apa din care se bea ori în care se scaldă copiii mici, se numesc Eresurile. Alte Hale sunt şi Boglodatele sau Lohoanele, precum şi Lucrul Slab.
     Toate aceste duhuri necurate stăpânesc pământul doar până la miezul nopţii. Găinile le simt când se apropie, şi fac "cru-cru-cru", iar cocoşii bat din aripi şi cântă "cucurigu". Atunci vin îngerii păzitori ai pământului şi mătură toate duhurile necurate.Ca şi la strigoi şi la stafii, sărbătoarea cea mai mare a acestor duhuri este Noaptea Sfântului Andrei, când petrec urlând şi chiuind, că a lor e lumea în acea noapte, şi nimeni, nici măcar îngerii, nu se pot apropia de ei. Doar cu usturoi se mai pot apăra oamenii, ca să nu vină în casa lor şi să-i nenorocească.

                                                                                                    Adrian Bucurescu