miercuri, 31 august 2016

Povestea vorbei



 




          Băşcălia

     În DEX, băşcălia figurează cu origine necunoscută. S-a spus de către unii cercetători ai psihologiei poporului român, în context negativ, că băşcălia ne caracterizează. Tot Românul ştie că băşcălie înseamnă batjocură, bătaie de joc, derâdere, râs, zeflemea. Regional, există şi verbul a băşcăli, care înseamnă a mustra, a dojeni. Acesta pare a fi înrudit cu alt regionalism, a piscăli, care, printre altele, înseamnă şi a scotoci, a cotrobăi, subînţelegându-se prin defectele cuiva.
     Băşcălia nu are niciun haz dacă nu e piperată cu figuri de stil cât mai expresive, de obicei colorate de argou. Am auzit insulte originale ca: "Mă-ta e atât de plată, că ar putea fi trimisă prin fax" şi "X arată pictată ca de Picasso". Despre unele modele, exagerat de slabe, se spune că au fălci de barză şi genunchi de capră. Ele nu merg cum se merge, ci îşi plimbă grisinele. Dimpotrivă, cei graşi au în loc de degete sarmale, caltaboşi sau crenvurşti, şi mai bine îi sari decât să-i ocoleşti. Cei luaţi în tărbacă nu au cap, ca toţi oamenii, ci dovleac, castroane ori chiar O.Z.N.-uri! Nu grăiesc din gură, ci din fleancă, maşină de tocat, muzicuţă, flaşnetă ori râşniţă, şi nici atunci nu vorbesc de fapt, ci miaună, latră, nechează, mugesc, cotcodăcesc, măcăne sau grohăie.Cei cu picioare strâmbe le au aşa deoarece şi-au uscat ciorapii pe butoi. În loc de nas, unii au clanţe, castraveţi, gogoşari, râturi sau pulverizatoare. Ş.a.m.d.
     Din nefericire, deşi li se poate aprecia pitorescul, uneori chiar poezia, multe astfel de insulte au intrat în vocabularul desenelor animate, iar micii Români le preiau şi le duc mai departe.

                                                                                                                   Adrian Bucurescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu