Anteriul lui Arvinte
În zilele noastre, anteriul este o haină lungă, purtată de preoţii ortodocşi, dar în trecut era tipică pentru domnitorii şi boierii români. Apoi ajunsese să fie purtată şi de ţărani şi lăutari.
Arvinte este un zgârcit din snoavele noastre populare. Este şi personaj al comediei "Arvinte şi Pepelea" de Vasile Alecsandri şi al fabulei "Anteriul lui Arvinte" de Alexandru Donici. E tipul zgârcitului caraghios, care, având coatele roase la anteriu, le-a peticit, tăind din mâneci. Cum însă, văzându-l, lumea se prăpădea de râs, el şi-a făcut mâneci tăind din coate. Astfel, peticit pe toate părţile, anteriul lui Arvinte nu mai semăna nici măcar cu un mintean. Celor care se poartă ca el, adică acelora care strică într-o parte pentru "a repara" într-alta, în loc să-şi cumpere sau să-şi confecţioneze un obiect nou, li se spune că procedează ca Arvinte cu anteriul lui.
Un fel de Arvinte este şi cel descris de Stan Păţitul, eroul unui basm de Ion Creangă: "Am mai văzut deunăzi umblând pe aici prin sat un ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chipos şi altfel îmbrăcat:
Cu antereu de canavaţă
Ce se ţinea numa-n aţă
Şi cu nădragi de anglie,
Petrece pe ei o mie.
Şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul; cică umbla după strâns pielicele, şi cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din gura lui Zurzan: l-a pieptănat de i-au mers petecele. Vorba ceea: Aş veni deseară la voi, dar mi-e ruşine de câni. Şi-acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos".
Adrian Bucurescu
