În grădina de la Sărăţeni

                                                                

Сергей Есенин / Serghei Esenin

      Лисица / Vulpea



                                                               Lui A. I. Remizov


Cu piciorul  înţepenit, la vizuină
S-a întors şi s-a înghemuit.
Şi faţa ei de amărăciune plină
Cu arnici de sânge neaua a tivit.

Ghimpii împuşcăturii au străpuns-o în oase
Şi în ochi crângul i s-a clătinat.
Vântul a prins a bate în crengile stufoase
Când alicele cumplit au răsunat.

Negurile pe ea răcoare au lăsat,
Întunericul umed a venit.
Ea capul trist abia-abia şi-a ridicat
Şi limba pe rană i-a încremenit.

Gălbuie coada-i cădea în viforul aprins,
Ca morcovul putred era pe bot...
În vizuină intra un miros de lut nins
Şi sângele încet picura prin omăt.

                                                                            1916

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Adrian Bucurescu, RUSTICON. Ulei pe pânză.

Misterul Tăblițelor de la Tărtăria

      

     Multe s-au spus şi multe se vor mai spune despre enigmaticele tăbliţe descoperite la Tărtăria, județul Alba. Cum e şi firesc pentru vremea când au fost create, imaginile şi ideogramele întipărite în ele trimit la scene sacre. Cine cunoaşte străvechea istorie a Daciei va înţelege mai uşor ce reprezintă aceste trei tăbliţe. S-o luăm băbeşte! Mai întâi să vedem cine a fost marele crucificat de pe meleagurile noastre. O gemă tracică precreştină, păstrată la Muzeul din Berlin, ne dezvăluie numele tragicului erou de demult: Orfeus.

     Întâmplările care au dus la răstignirea împăratului.profet se datorează pierderii timpurii a mult iubitei sale soţii, împărăteasa Eurydice. Era obiceiul ca, în astfel de împrejurări, împăratul să-şi ia altă soţie, cu care să oficieze, în fiecare an, Hierogamia, adică Nunta Sacră, pentru naşterea pruncilor şi rodnicia plantelor şi animalelor. Plin de dor după frumoasa şi blânda lui Eurydice, Orfeus a refuzat să-şi ia altă soţie şi, ca să evite Nunta Sacră, s-a refugiat din cetatea împărătească în Munţii Bucegi, laolaltă cu doi dintre cei mai credincioşi ucenici ai săi. Înfricoşate de încălcarea datinilor, Mainadele, preotese ale Soarelui, i-au căutat şi i-au găsit în cele din urmă pe cei trei fugari. Au adus-o cu ele şi pe Salonai, o tânără de o frumuseţe răpitoare, pe care i-au propus-o ca mireasă împăratului. Dar acesta nici n-a vrut să audă de nici o nuntă, fie ea şi sacră. Înfuriate, Mainadele i-au torturat pe fugari, apoi i-au răstignit pe cruce, simbol ale Soarelui la care se închinau, oferindu-i ca jertfe, încercând astfel să mai dreagă lucrurile. Apoi i-au tăiat capul lui Orfeus şi i l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere, care a primit astfel denumirea de Kog-a-Ion "Capul Magnificului; Capul Divinului"; cf. alban. koke "cap"; rom. cucă "cuşmă; culme de deal"; Ion - titlul voievozilor români, abreviat ulterior în Io; alb. hyjni "divinitate; zeu"; ujane "imensitate". Actualmente, râul se numeşte Ialomiţa. Mai târziu, pe locul tragicului eveniment, Dacii au cioplit un cap uriaş, cinstindu-l astfel pe marele profet şi cântăreţ. Sculptura megalitică este cunoscută astăzi sub denumirea de "Sfinxul Românesc".
     Pe una din tăbliţele de la Tărtăria, se vede o cruce, în vârful căreia este decupat, adică tăiat, un cap, simbolizând astfel şi răstignirea şi decapitarea lui Orfeus.

      Pe o altă tăbliţă apar un cal şi un ţap sau cerb. Aceştia îi simbolizează pe cei doi ucenici ai proorocului, O-Lympus "Calul; Centaurul" (cf. rom. clampă "cal înalt, grebănos"; Lampos - numele calului eroului traco-troian, Hector) şi Tham-yris "Căpriorul Sălbatic" (cf. latin. dama "căprior, cerb"; rom. iureş).
     Că aşa stau lucrurile o demonstrează şi un mozaic, din secolul V, descoperit la Ierusalim, şi care îl înfăţişează pe Orfeus, cu căciulă dacică, avându-i la picioare pe ucenicii săi, Centaurul şi Ţapul, cei care se văd şi pe o tăbliţă de la Tărtăria.

     Ar mai fi ceva de spus în această privinţă. De la Kog-a-Ion, în cultura religioasă a poporului român, ca şi în "Noul Testament", a fost moştenit Sfântul Ion Botezătorul şi Înaintemergătorul, căruia i-a fost tăiat capul. Salonai, nefericita ce i-a fost propusă lui Ion-Orfeus ca mireasă, a ajuns, în "Noul Testament", Salomeea, din pricina căreia i s-ar fi tăiat capul profetului.
     Aşadar, tăbliţele de la Tărtăria sunt adevărate şi fascinante cronici ale Geto-Dacilor, respectiv ale Românilor.

                                                                                                     Adrian Bucurescu

    

În grădina de la Sărăţeni

Сергей Есенин / Serghei Esenin

 

          "Гаснут красные крылья заката..." / "Îşi stinge amurgul aripile roşii..."

Îşi stinge amurgul  aripile roşii,
Gardu-n ceaţă picotind s-a tras.
Căsuţa mea albă, nu te necăji
Că noi iarăşi singuri am rămas!

Luna îşi curăţă coarnele vinete
În acoperişul de paie.
N-am mers la ea, n-am petrecut-o
Până la părăginita claie.

Ştiu, zbuciumaţii ani s-or alina,
Trece, ca şi anii, şi acest oftat.
Pentru altul îşi păstrează ea
Buzele şi sufletul nevinovat.

Nu-i tare acel ce vrea bucurii,
Trăieşte din plin doar cel orgolios.
Şi altul o va părăsi şi-o va zvârli
Ca pe un ham mucegăit şi ros.

Soarta s-o aştept nu prea mi-e drag.
În vârtejuri neaua o să viscolească,
Şi ea va reveni pe-al nostru meleag,
Copilaşul să şi-l încălzească.

Îşi va da jos şuba şi şalul frumos,
Vom sta la foc, ca să ne fie bine.
Şi va spune liniştit şi duios
Că băiatul seamănă cu mine.

                                        1916

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Povestea vorbei

          Lată - peste lată

     În "Povestea lui Stan Păţitul", Ion Creangă îl pune pe eroul său să-l provoace pe Chirică, drăcuşorul care vroia să intre la el ca argat, cu o ghicitoare care, la prima vedere, pare a avea tâlcuri obscene: "Lată - peste lată, peste lată - îmbujorată, peste îmbujorată - crăcănată, peste crăcănată - măciulie, peste măciulie - limpezeală, peste limpezeală - gălbeneală şi peste gălbeneală - huduleţ".
     Pentru lămurirea cititorului nefamiliarizat cu graiul moldovenesc, trebuie precizat că huduleţul este beţişorul ce ţine ţeava de suveică sau cuiul din urechile proţapului la car.
     Iată şi răspunsul isteţului Chirică: "Ia, faţa casei, vatra, focul, pirostriile, ceaunul, apa dintr-însul, făina şi coleşerul sau melesteul". 
     Dar, după Vasile Lovinescu, autorul studiului "Creangă şi creanga de aur", răspunsul lui Chirică este doar pentru cei neiniţiaţi, pe când cei iniţiaţi tălmăcesc ghicitoarea cu trimiteri în toate marile realizări sau mistere ale unor vechi şi strălucite civilizaţii ale lumii. Nu ar fi exclus ca această ghicitoare să aibă, într-adevăr, şi alte tâlcuri, mai elevate, după cum presupune Vasile Lovinescu, fiindcă Ion Creangă chiar era iniţiat în mare grad în ştiinţa solomonarilor, la care face aluzie în mai multe locuri din "Amintiri din copilărie", în alte povestiri şi basme.
     Pe vremuri, ghicitorile, rostite la şezători sau cu alte prilejuri, puneau la grea încercare mintea ascultătorilor. Atunci se vedea care dintre cei prezenţi este mai ascuţit la minte. Pe lângă proba de inteligenţă, ghicitorile abundă în figuri de stil, amintind de tehnici poetice. Iată una:
     Căciula mutului
     În fundul pământului.
Răspuns: fântâna.
Alta:
     Patru fug,
     Două atârnă.
Răspuns: calul şi călăreţul.
În sfârşit, iată şi una glumeaţă:
     De ce ar sta brânza într-un picior?
Răspuns: ca să facă economie.

                                                                                                    Adrian Bucurescu