duminică, 8 mai 2016

Bărăgan


                                                                                                Foto: Florin Eșanu

Paștele Blajinilor





     În mitofolclorul românesc, sunt prezenţi şi Blajinii sau Rohmanii, fiinţe care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dar păstrează legăturile şi cu această lume. Li se mai spune şi Rocamni, Rocmani, Rugmani şi Urici. Ei locuiesc în Ostroavele Albe al Apei Sâmbetei. Unii dintre ei au apucături duşmănoase. Cele mai multe legende îi prezintă ca pe nişte fiinţe miloase, devotate lui Dumnezeu.  Se crede că ei provin din copii nebotezaţi, morţi îndată după naştere. Alţii spun că sunt oameni vechi, care au o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni. Ei duc cam aceeaşi viaţă ca noi, având oraşe şi sate. La sfârşitul lumii, ei vor lua locul oamenilor pe pământ.
      Blajinii seamănă cu pământenii, dar sunt mai mici de statură, şi mănâncă foarte puţin; un ou de găină le-ajunge la 12 inşi. Ei sunt foarte buni la suflet, au sărbători asemănătoare cu ale creştinilor şi duc o viaţă de sfinţi, postind pentru omenire. Dumnezeu îi iubeşte atât de mult încât le-a dat darul de a putea trăi uşor, fără să se înece.
     Blajinii se roagă permanent pentru mântuirea lumii noastre, fără a cere nimic pentru ei. Femeile lor sunt mult mai frumoase decât pământencele. În Bucovina i se mai spune şi astăzi unei fete foarte frumoase că este o Rohmaniţă. Femeile Blajinilor trăiesc separate de bărbaţi şi nu se întâlnesc cu ei decât o dată pe an, la Paştele lor, când se pot căsători. Ei nu rămân decât puţin timp împreună, cam până la Înălţare, iar în restul anului postesc şi duc o viaă de pustnici. Legătura între ei şi pământeni se face la Paştele Blajinilor, care cade în prima zi de Luni, după Săptămâna Luminată, adică a doua zi de după Duminica Tomei.
     Trăind în semiîntunericul de pe Celălalt Tărâm şi neieşind decât rareori pe Pământ, Blajinii nu pot şti când vin sărbătorile Învierii. Atunci oamenii, recunoscători pentru rugăciunile şi faptele bune ale Blajinilor, îi anunţă prin cojile de ouă roşii sau încondeiate, pe care le aruncă într-un râu sau pârâu, de unde ele vor ajunge în Apa Sâmbetei., în lumea unde locuiesc atâtea făpturi minunate. Până în Tărâmul Celălalt, cojile de ouă parcurg o săptămână, după care, printr-un miracol, redevin ouă întregi, cu care se hrănesc Rohmanii. Datina cere ca aceste coji de ouă să fie aruncate în ape curgătoare numai de fete neajunse la pubertate sau de femei foarte bătrâne.
     De Paştele Blajinilor au loc serbări câmpeneşti, când se mănâncă şi ouă roşii sau încondeiate. Se crede că Blajinii se bucură tare mult, văzându-i pe oameni că petrec la această sărbătoare.
     În unele locuri, Paştele Blajinilor se consacră morţilor. Obiceiul cere ca în această zi să se facă slujbă la cimitir şi să se împartă ouă şi colaci săracilor.

                                                                                                   Adrian Bucurescu

Mânăstirea de Argint, Balaciu, judeţul Ialomiţa. Foto: Florin Eşanu


                         www.praxis-purice.de

Lui Serghei Esenin





Pe ghiarele iernii sclipeşte oja;
Chica lui Decembrie-i plină de omăt.
Eu, în amintirea ta, Serioja, 
Cu vodcă şi cu stihuri mă îmbăt.

Şi în cinstea ta voi sădi un mesteacăn, 
Pe care-l voi uda cu apă de Lună, 
Şi stihuri ruseşti o să tragăn
În împărăteasca limbă română.


                                                           Adrian Bucurescu

          Din volumul Serghei Esenin - "Rusia albastră şi fără de leac", Editura Macarie, 2006.  Mesteacănul făgăduit a fost sădit în grădina de la Sărăţeni.

sâmbătă, 7 mai 2016

Casa de la Sărăţeni. Interior cu portretul lui Serghei Esenin. Foto: Maria Bucurescu



                           

Сергей Есенин / Serghei Esenin




          "Устял я жить в родном краю..." / "Am obosit trăind în ţara asta..."

Am obosit trăind în țara asta
Cu trista hrişcă fără de hotar; 
Voi părăsi bordeiul meu şi brazda,
Şi haimana m-oi face şi tâlhar.

Voi cerceta cătun după cătun,
Printre zulufii albi ai zilei line,
Şi pe carâmb prietenul cel bun
Va ascuţi cuţitul pentru mine.

În galben drumul fi-va-nvăluit
Pe câmp de primăvară şi de Soare,
Şi ea, pe care mult o am iubit,
M-o alunga din prag nepăsătoare.

Întors din nou în casa părintească,
Îndepărtate amintiri m-or bucura,
Şi într-o verde seară, sub fereastră,
Cu-o mânecă eu mă voi spânzura.

Din gard, cărunte sălcii, spre drumeag,
Duios vor cerne rouă printre pleoape,
Şi nescăldat, pe mine, cel pribeag,
În lătrături de câini or să mă-ngroape.

Iar Luna va pluti şi va pluti,
Pe lacuri vâslele îşi va lăsa,
Şi Rusia, la gard, tot va trăi,
Şi va dansa, va plânge, va dansa.

                                                                 1915

     Переводчик: Адриан Букуреску
     Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu

Corbii de Piatră, județul Argeș



                   Un templu getic, cu două altare, transformat în mânăstire ortodoxă  

                                                                              Foto: Florin Eșanu