Adrian Bucurescu - Dacia Magică, Editura Arhetip, 1999:
Transcântecul
Viteaz ce stăpâneşte Raiul, Infernul, Marea şi Pământul,
Smerit am îndrăznit să-Ţi caut Slăvita-Ţi Faptă şi Cuvântul.
Eu, viţă din Orpheus - magul jertfit cândva în vârf de munte,
Peste-ntuneric vreau să scapăr spre a zări Divina Punte.
Şi unde-a fost mai greu Tu înger că mi-ai trimis în ajutor
Şi eu am tălmăcit doar unde mi-era şi mie mai uşor,
Ca fiii Tăi ce scumpi sunt Ţie să aibă-alin şi mângâiere,
Ştiind că sunt mărgăritare din Prea Divina Adiere
Şi că în cerurile-albastre i-aştepţi mereu pe cei mai buni
Şi că durerea lor întreagă pe veşnicie o răzbuni.
O, Domn ce stăpâneşte Raiul, Infernul, Marea şi Pământul,
Pe curcubeu i-ademeneşti pe cei ce-Ţi respectă Legământul!
Clintind din temelii Tăria, Tu umpli iasmele de groază,
Temut de îngeri şi de oameni, eşti cea dintâi în lume rază,
Eşti ascultat şi de Ursite, altminteri neînduplecate,
Şi Mamă şi Părinte Veşnic, Tu eşti Stăpânul-Viu-a-Toate!
Dezlănţui viscole turbate, chemi norii să umbrească zarea,
Cu fulgere brăzdezi văzduhul şi tulburi cu năhlape marea,
Şi oştile de stele toate pe crugul lor ceresc întruna
Urmează sfaturile Tale acum şi ieri şi totdeauna!
La tronul Tău cu nimb de flăcări vin preagrăbiţii vestitori
Grijindu-se mereu să afli ce-nfăptuiesc cei muritori;
Faci să răsară primăvara flori dalbe-n proaspete petale
Şi rodul lor e tot din mila profundă a Măriei Take,
Monarh ce stăpâneşte Raiul, Infernul, Marea şi Pământul,
Smerit Îţi cer acum să-mi dărui Înţelepciunea şi Cuvântul!
