Povestea vorbei
Printre darurile pe care le pot avea unii oameni, românii enumeră şi darul beţiei, ce s-ar înţelege că ar fi un talent care nu-i e hărăzit oricui. De obicei, se face distincţie între un băutor ocazional şi un beţiv înrăit. "Darul" beţiei este de fapt o veche meteahnă, ce-i drept, nu doar prin partea locului, ci şi prin cele străinătăţi, şi nu a putut fi stârpit niciodată. Măsura radicală, de a tăia toate viile din ţară, luată de marele rege Burebista, nu va fi fost respectată decât în timpul domniei sale, fiindcă, nu peste mult timp, poetul Ovidius, exilat la Tomis, susţinea că, din pricina gerului aspru de la Pontul Euxin, vinul îngheţa iar geţii îl tăiau în bucăţi! Într-un cântec de petrecere, însuşi Noe, primul om din lume care s-a îmbătat, este considerat autohton:
Tata Noe cel bătrân
Fost-a fost pui de român,
El a sădit la noi via
Şi ne-a adus veselia.
Având o vechime impresionantă, năravul sau, cum i se mai spune, darul beţiei a pătruns adânc în zicalele şi proverbele noastre, învăluit uneori în uluitoare metafore. Astfel, a fi beat se mai zice şi a se afuma, a se chercheli, a da cu căciula în câini, a se face cocă, a fura luleaua neamţului, a lua ciocârlanul de coadă, a se machi, a se matofi, a se matosi, a mirosi a ceaţă, a se tămâia, a se aghesmui, a se trozni, a se trotila, a se tufli, a se turti, a umbla pe şapte cărări, a se vărui, a se vopsi etc. De la o modestă ameţeală se poate ajunge repede la stadiul suprem, adică la a fi beat cui, beat critţă, beat mangă sau chiar beat mort! Criţă era pe vremuri o denumire a oţelului, iar regional, mangă înseamnă "surpătură în mal; prăpastie; drum sub nivelul ogoarelor din jur", deci o coborâre, o decădere. Mangă mai înseamnă şi "mită; şperţ; om încăpăţânat". "A băut pisica oţet" se spune despre un ins care, îmbătându-se, începe să facă scandal.
Omul beat e, cum se mai zice, abţiguit, pilit, candriu, turlac, vâjâit, amnărit, învinoşat, chermeleu, şumen, târnosit, turtit, achiu, afanisit, arămit, chilacciu, chiurluit, cleios, flecuit, împuşcat în aripă, într-o dungă, matrafoxat, mazgugur, trăscănit etc. În fine, cine intră în cârciumă nu intră să se închine. Vinu-i capătul minţii, îmbată şi sfinţii. Cu bărbatul băutor nu faci pită în cuptor. Îi cată mustăţile spre fundul oalei. Nu-i place băutura, ca la căţeluş untura. Ţara moare de tătari şi el bea cu lăutari. Şi-a băut căciula din cap. Omul, când e beat, se crede împărat. Mai mulţi se îneacă în băutură decât în apă.
Nu beau doar bărbaţii, ci şi femeile. Astfel, dacă bărbatul bea, jumătate din casă arde; dacă femeia bea, toată casa arde. Iată şi un cântec:
Cu muiere beutoare
Nu-ţi mai vezi pânza la soare,
Că mere la crâşmă-n vale
Şi-o bea până ce-i fuioare.
Lucru mai rar: mândra bea şi chefuieşte, mândrul tace şi plăteşte. Însă la o adică, au şi beţivii orgoliul lor: din beţie te trezeşti, dar din prostie, niciodată!
Adrian Bucurescu
